sâmbătă, 28 aprilie 2018

Asociatia Romania muncitoare saluta dialogul inter-coreean


Pyongyang


Excelenței Sale, Tovarășului KIM JONG UN,
Prim Președinte al Comisiei Naționale de Apărare a R.P.D. Coreene,
Prim Secretar al Partidului Muncii din Coreea,
Comandant Suprem al Armatei Populare Coreene,


Eu personal și Asociația „România muncitoare” pe care o conduc aici, la București, salutăm dialogul inter-coreean la cel mai înalt nivel, urmare a întâlnirii istorice dintre Șefii celor doua State și progresele recente în relațiile inter-coreeene. Asociația „România muncitoare” a considerat mereu ca blocajele survenite în relația dintre frații de un singur sânge, separați de triste realități geo – strategice, pot fi depășite prin dialog și negociere, și avem speranța ca Seulul se alătură de aceasta data sincer acestui măreț ideal, ca partener în reunificare.

Summit-ul istoric de la sfârșitul acestei săptămâni va ajuta la schimbarea întregului ansamblu, astfel încât administrația Trump se va vedea descurajata de a mai recurge la o abordare belicoasa și acest aspect constituie un mare plus pentru poporul coreean și pentru lume.

Bazându-se pe impulsul generat de reuniunea la nivel înalt între liderii Republicii Populare Democrate Coreene și Republicii Coreea, frații din nord și din sud ar trebui să continue să sprijine dialogul inter-coreean, reconcilierea și reunificarea, să promoveze pacea și securitatea in Peninsula Coreeană și peste tot în lume.

Înțelepciunea si curajul a ambilor Șefi de Stat va fi de acum critic pentru punerea în aplicare deplină a rezultatului Summit-ului, întrucât fiecare etapă în realizarea elementelor convenite ale Declarației ar fi o măsură importantă de consolidare a încrederii reciproce.

Ii încurajăm pe toți coreenii, și din Nord, și din Sud să mențină aceasta linie favorabila și cerem întregii lumi sa ajute la susținerea unei atmosfere benefice pentru punerea în aplicare a rezultatelor Summit-ului inter-coreean.

Cu deosebită stimă,





CIPRIAN POP
SECRETAR GENERAL AL ASOCIAȚIEI "ROMÂNIA MUNCITOARE"
Bucuresti
29 aprilie 2018

sâmbătă, 21 aprilie 2018

Worker's Romania letter addressed to Her Excellency Mrs. Tamar Samash, Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of the State of Israel to Romania

Attn: Her Excellency Mrs. Tamar Samash,
Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of the State of Israel to Romania

The Workers Romania Association avails itself of this opportunity to present to you its highest consideration.

We are writing these lines to let you know that we are following with great sadness the events, as they take place in the occupied territories and we reject the murder of Palestinian citizens by the Israeli army in Gaza.

We denounce the bombings against the people of Palestine. In the bombed zones there is no water, no food, no electricity, and that might be called a crime against humanity.

The Israeli people, for whom we have a great respect, went through the painful experience of Shoah and the Romanians had come to the rescue of many oppressed Jewish families after 1940, in the North-Western part of Romania, which was than under the Horthyist scourge. In the name of humanity and bearing in mind what the Romanians had done to save the Jews, we kindly ask you to rethink your gestures against the Palestinian people in Gaza.

We support the right of the people of Palestine to their sovereignty and we stand united against any kind of oppression or genocide.

We also demand the return of thousands of refugees to their homeland.

Yours sincerely,

Ciprian POP
Secretary General
Worker's Romania Association
Bucharest, Romania,
21st April 2018

sâmbătă, 14 aprilie 2018

Statement of the Worker's Romania Association regarding the US and French and British strikes against Syria

Statement
of the Worker's Romania Association regarding the US and French and
British strikes against Syria

Dear
Syrian comrades and brothers,

We are following with great sadness the events as they unfold in your country and we are now writing these lines to assure you of our militant solidarity, to let you know that our hearts are biting next to yours. 

What is now happening in your country is a risky and extremely aggressive action on the part of the Americans and the consequences could be extremely unpleasant: on one hand, because we may have a new refugee exodus, and on the other hand, the fact that we will witness a sudden worsening of US-Russia relations due to Mr. Trump's unethical political attitude and his madness for military confrontation as a manifestation in Washington's current foreign policy . 

        As it regards the hypocrisy of the other geopolitical actors involved, everything is very clear: the French would want to return to an area that was once their colony after the First World War.  They announced they are ready to launch a new so-called “peace project” in the area and it's no secret how the French Foreign Intelligence Service got involved not only once in Libya against Comrade Ghadafi (may he rest in peace). 

The British are also struggling to obtain their own “peace of cake” in the Middle East on the basis of the "late" Sykes-Picot Agreement of 1916 and they want to divide the area with the French.

I must emphasize that this an illegal military action was carried out without the approval of the UN Security Council, which proves that International Law is practically non-existent and, unless peace and justice loving people from around the world would rise up in defense of the Syrian people, the UN and other big actors aren't going to to that.

We declare our stand with both the Syrian people, government and army under the leadership of President Bashar al-Assad and we fully support the constitutional order in your country. 

Please receive this little proof of militant solidarity, as well as the fact that I pray for the Syrian people and I hope justice and peace will prevail and your country will return to normal as soon as possible.

Yours
sincerely,
Ciprian
Pop
Secretary
General of the Worker's Romania Association
Bucharest,
Romania,
14th
April 2018

duminică, 8 aprilie 2018

Franța și...lunga lista de tentative de asasinat împotriva lui Mouammar Kadhafi

Franța și...lunga lista de tentative de asasinat împotriva lui Mouammar Kadhafi

În lunga listă de încercări de asasinare a lui Muammar Gaddafi după septembrie 1969, când acesta a preluat puterea la Tripoli, există si cea din 27 iunie 1980. În acea zi, la ora 20:59, în largul insulei Ustica, aparținând Italiei, o aeronavă a companiei Itavia se prăbușea în mare cu 81 de persoane la bord. Era, oficial, un accident. Dar, realitatea este în altă parte: este vorba despre o tentativa de asasinare a lui Khadafi, opera a serviciului de informații externe francez, SDCE.
În acea zi, Muammar Gaddafi, urma să călătorească la Varșovia, pe aceeași ruta aeriana, în același timp cu avionul companiei italiene. În ultimul moment, cel care atunci era Șeful Statului libian, se răzgândește. SDECE-ul, urmând instrucțiunile lui Giscard D'Estaing, a continuat însa încercarea de lichidare a lui Gaddafi... Si, nu avea sa fie nici prima, nici ultima!
După eșecul de la Ustica, in care au disparut 80 de suflete, 14 persoane din cele chemate să depună mărturie în fața judecătorului din Italia au murit unul câte unul în condiții misterioase, dar nu numai ei, ci si angajati ai IFREMER (Institut Français de Recherche pour l'Exploitation de la Mer) responsabili de recuperarea epavei aeronavei.
Cu ocazia cercetărilor, angajații IFREMER scot la suprafață niște bucăți ale avionului care sa indice orice altceva, dar nu ceea ce s-a întâmplat în realitate, lăsând pe fundul mării partea lovită de rachetă. Cu privire la aceasta stare de fapt, Șeful serviciilor de informații militare italiene, Pascuale Notarnicola, avea sa declare că "adevărul a rămas pe fundul mării".
Un alt caz, la foarte scurt timp, Giscard d'Estaing îl va demite pe Alexandre de Marenches, șeful SDECE, în urma unei noi încercări de asasinat, de data aceasta în august 1980, prin revolta ofițerilor garnizoanei Tobruk, ce aveau ca strategie sa ajungă la Tripoli prin Benghazi, cu sprijinul unor triburi beduine și sa ducă la îndeplinire o lovitura de stat, asasinându-l pe Gaddafi.
Giscard d'Estaing avea sa spuna mai târziu, în memoriile sale, că unul dintre cele patru secrete transmise în 1981 lui Mitterrand, dealtfel si o optiune strategica pentru viitor, îl privea pe Muammar Gaddafi, care va fi în cele din urmă înlăturat de Sarkozy, Obama, Cameron, Berlusconi și Al Thani (Emirul Qatarului) și cu sprijinul unui înalt oficial al NATO, canadianul Charles Bouchard, care a condus bombardamentul asupra Libiei din sediul Comandamentului Alianței de la Napoli.
Rușinoasă strategie! însă Dumnezeu NU doarme și, cu siguranță, nu lasă nimic nepedepsit. Dovada sta actuala situație a lui Sarkozy, care, culmea ipocriziei, după ce pozează în prieten și primește circa 20 de milioane de euro din partea lui Gaddafi pentru a-și finanța campania electorala, "musca mana care l-a hrănit" și se implica în evenimentele care au dus ulterior la căderea sistemului...cred ca orice alte comentarii sunt de prisos. Concluziile le trageți dumneavoastră.

sâmbătă, 7 aprilie 2018

Paștele, lumina învierii, e important, poate, mai presus de exercițiul de retorică, de jocuri de cuvinte, să avem lumina învierii și pe Hristos in sufletele noastre in fiecare clipa, esenta e sa fim buni, esenta e sa fim langa aproapele nostru, esenta Paștelui e iertarea si sa ducem mai departe prin fapta, prin conduită exemplul Mantuitorului. Sfinte Sarbatori Pascale cu lumina in suflet, alaturi de cei dragi!

Paștele, lumina învierii, e important, poate, mai presus de exercițiul de retorică, de jocuri de cuvinte, să avem lumina învierii și pe Hristos in sufletele noastre in fiecare clipa, esenta e sa fim buni, esenta e sa fim langa aproapele nostru, esenta Paștelui e iertarea si sa ducem mai departe prin fapta, prin conduită exemplul Mantuitorului. Sfinte Sarbatori Pascale cu lumina in suflet, alaturi de cei dragi!

vineri, 6 aprilie 2018


România Muncitoare MARTIE 2018

 


România Muncitoare

MARTIE 2018

Muncă şi unitate, luptă 
pentru dreptate!


Publicaţie a mişcării muncitoreşti, editată de Asociaţia România Muncitoare – Nr.263 din MARTIE 2018
Colectiv de redacţie:
Ciprian POP (redactor şef), Ion BUCUR (redactor), Marius BUICĂ (tehnoredactor).
Telefon: 0724/717293

E-mail: asociatia.romania.muncitoare@gmail.com

OSIM-M-2005-06220; ISSN-1224-2543


Nimic pentru țară




P R I N T R E   S C A N D A L U R I


Bombardaţi cu tot felul de ştiri, nu prea mai avem timp să vedem decît ceea ce ni se serveşte- Nu zic. protocoalele şi lista neagră. ca şi dezvăluirile domnului Ghiţă pot fi şi sînt foarte importante. Numai că se mai întîmplă şi altele, poate la fel de importante.
Astfel, deşi s-au majorat salariile (şi chiar s-au majorat!) o mulţime de nemulşumiţi ameninţă cu greva.
Domnii prodesori chiar au făcut grevă în dauna celor care susţineau examene. Credeţi cumva că au făcut grevă pentru că nu sînt lăsaâi să fie exigenţi şi trebuie să treacă elevi care în casa a IX a nu ştiu să citească ? Sau că programa e încărcată cu tot felul de lucruri inutile ? Nici vorbă! Pentru bani! Ei vor mai mulţi bani, chiar dacă nu au eficienţă. Unii poate au, dar nu i-am auzit nici pe aceia să dorească să se introducă drept criteriu de salarizare şi performanţa.
Şi medicii fac grevă. vor mai multe sporuri! Şi noi am vrea ca oamenii să nu mai fie trataţi ca simple nume la care se adaugă un diagnostic, fărăsă le pese dacă cei de pe patul de spital trăiesc sau mor. Şi doamnele asistente să nu mai fie supărate dacă noaptea. doamne fereşte!. ar putea deranjate de la somn. Sau cel puţin să nu confunde infarctul cu viroza şi să lase omul să moară! Sigur în ţările ăn care pleacă nu pot proceda aşa.
Nemulţumiţi par a fi şi poliţiştii. Pe ei nu-i apără nimeni! se plîngea un lider sindical. Nici pe noi. Eu credeam că poliţia trebuie să ne apere pe noi şi nu invers. Decît să se simtă mereu lezaţi de critici, ar face bine să se preocupe realmente de problemele pe care trebuie să le rezolve. Iar unii arrputea să înceapă măcar cu o cură de slăbire, că de folosirea corectă a limbii romăne slabe speranţe!
Mai există şi cei din admiistraţie. Poate se informează domnul munistru de finanţe cum gem primăriile,. deconcentratele şi tot felul de agenţii inutile de rubedenii cunoştiinte sau oameni de la partid, care taie frunze la cîini, pardon, se acopere de hîrtii inutile!
În rest e bine, cu atîtea scandaluri nu mai vedem nici cu cît cresc preşurile la gaz şi curent. nici ce se mai întîmplă cu euro. nici...


L E C Ţ I I L E   O C C I D E N T U L U I

Mereu se găseşte cineva să ne dea lecţii. Nu că noi am fi grozavi, dar nici aşa de răi cum ne văd unii. Personal mă săturasem să aud că noi trebuie să fim monitorizaţi de cei care be-au cărat pădurile, ne-au distrus itreprinderile şi mai apoi tot ce s-a ridicat aici ca patronant romîmesc, ba ne-au făcut cu degetul să nu cumva să facem comerş cu ruşii. În sfîrşit cineva - Adrian Năstase - ne atrage atenţia asupra mosului cum ar trebui gestionată relaţii cu ruşii.Şi nu numai. După scandalul cu lista neagră de la Bruxelles, chiarar trebui să fim mai atenţi- Şi să nu mai plecăm atîta capul! După lista asta de care chiar putem face caz şi să ridicăm şi monitorizarea, am putea să ne gîndim serios ca, în cazul în care suntem trataţi tot ca o ţară de mîma a doua, să fim capabili să facem un referendum prin care să întrebîm populaţia dacă mai vrea cu UE sau nu.! Şi pentru că veni vorba de unii care ne tratează ca pe o colonie, după tot scandalul protocoalelor şi tuturor minunilor pe care le face "elta" DNA, văd că ambasada SUA tace mîlc. Am fi curioşi să vedem cu ce argumente pot acum, fără să se facă de rîs, să-şi apere favorita ?
In rest, domnul Putin a fost reales. aşa că nu me rămîne decît să vedemcum se vor descurca occidentalii, care sînt morţi fără gazul lor şi probabil şi fără alte materii prime, mai ales că nici cu domnul Trump nu se au bine.
Să nu uităm cireaşa de pe tort! După ce ne-a tot dat lecţii, Franţa e în plin scandal. Cică finanţări ilegale de campanie electorală. Cine a plătit ? Un fost lider libian pe care tot ei l-au căsăpit şi au distrus o ţată. Să te mai miri ? Nu! Dar nici să nu mai acceptăm atît de uşor lecţiile occidentului.


Păcat că ne plimbăm prin lume, vedem multe însă nu ne interesează sa facem pentru România nimic, bun. 
După ce companii internaționale vor extrage gazele naturale din Marea Neagra se constată ca conductele vor trece prin zona Costinești și Tuzla. Așadar turismul v-a avea de suferit. Pe cine deranjează de la București?  Pe nimeni. 
Ce s-ar întâmpla dacă francezii ar face o conductă asemănătoare în zona turistica Biarritz?
De ce nu încercăm să le explicăm lumi internaționale ca ajunge cu jaful din România. 
Ar trebui să negociem sa avem și noi (ca stat)  controlul asupra unor ramuri ale economiei naționale. Turismul, agroturism,  infrastructura țării și exploatarea sării, spre exemplu. 

Distrugerea mediului în România înseamnă poluare. Pentru poluare Uniunea Europeană ne amendează. Cine prin legislație și avize aproba distrugerea pădurilor și automat a florei și faunei?
Inundațiile sunt făcute de ape și datorita defrișări și a gunoiului aruncat pe marginea râului. 
Ne plangem ca nu am atras fonduri europene. Și ca să vezi presa pune pe masă dovezi cum autoritățile locale și naționale, pentru unele proiecte, nu mișcă un deget. Banii nu sunt cheltuiți. 
Cand spui unui medic specialist ca v-a câștiga un venit de 15000 lei brut pe luna (aici intra  și sporul și garda) este de lăudat și te pupa. Atenție este suma bruta. După impozit și taxe v-a rămâne cu 60% din ea, adică cu 9000 lei venit net. 
Dacă vei pune ca 1 euro v-a ajunge în acest an la 4,75 / 4,80 lei, preturile de consum vor creste va las sa va gândiți. 
Revenind la medici, ei tot vor pleca. 
Poți sa dai și un venit de 1 milion lei caci dacă nu asiguri cele necesare lucrului.... Mulți medici rezidenti și sunt în Europa. Va asigur ca peste jumătate din ei vor reveni(în străinătate)  după ce devin specialiști sa lucreze afara din România. 
S-au mărit salariile asistenților și medicilor dar la persoanele care lucrează în aparatul administrativ din spitale, la șoferul de pe ambulanță? Evident că Nu. 
Și mai este ceva. Acesta mărire s-a făcut în avans de anul 2022. Prima atunci nu v-a mai fi nici o mărire de salariu. Dacă leul v-a fi 5 lei.... 
Toate maririle de salar făcute în detrimentul investiție și al creeri Fondului Suveran de Investiții și Dezvoltare vor avea de suferit. 
Dacă și foștii primari, viceprimar, președinte și vicepreședinte de consilii județene vor primi indemnizație speciala atunci vom înțelege unde se duc banii din asigurări sociale. Hadrian

Fără Comparații!



Va rog sa nu mai faceți comparații între guvernele României din perioada 1970-1989 cu anii actuali 2010-2018.
Va rog sa Nu mai comparați PSD cu PCR.
Generațiile născute după 1989 ar trebui să știe că pe majoritatea suprafețelor de teren unde azi sunt supermarketuri și clădiri impunătoare, erau cândva intreprinderi producătoare.
Bunicii și chiar părinții lor cunosc aceste lucruri însă preferă să nu spună nimic. 
De ce ne ascundem și nu spunem că aveam nave de pescuit oceanic care făceau la bordul navei conserva. Conserva de pește era foarte bună, în ulei sau /și sos tomat. 
Sucurile de fructe,   conservele de fructe, conservele de carne și conservare pateu, borcanele cu fasole și cârnați, conservele de urzici. Toate se producea în România. 
Învățămîntul era o carte pe materie. Acum avem 2/3 manuale pe materie. Aveam uniforme unice și erau ok. Acum vezi de la început posibilitatea fiecărei familii, după îmbrăcămintea copilului. 
După 1990 s-au investit bani in săli de sport și după 2014 în terenuri de footbal. Rezultatele sportive se văd de la an la an. 


În perioada 1975-1989 România a plătit cca 20 miliarde dolari datoria externa (cca 6-7 miliarde dolari au fost doar dobânzi). Stim cu ce sacrificii s-a plătit datoria externa. 
Acum avem cca 100 miliarde euro datorie externă. Cine o v-a plăti? Stim cu toți că statul mai deține doar 4% din economie. Peste 40% din suprafața agricolă a României aparține investitorilor străini. Pădurea este oficială a statului, neoficial străinii o taie. Hadrian

Tot statul câștigă

Nu înțeleg ce se întâmplă cu România. Guvernul României se împrumuta zilnic , încasările sunt depășite de cheltuieli și  maririle de  salarii încep să facă victime.
Lumea din jurul primăriilor se bucura ca vor avea salarii mari, acum 6 luni. Acum, constatăm că incep sa se faca disponibilizări de personal (pentru inceput intre 3-10%).


De la 1 martie 2018, se măresc salariile bugetarilor din învățămînt și sănătate. Toată lumea este în delir. Da, este bine, însă pînă cand ? Cât timp v-a putea susține această creștere? 
Sa rețineți că medicul care se spune că v-a câștiga un salar de încadrare de 15000 lei în urma impozitării va avea în mână cca 9000 lei.
Statul dorește în acest fel să mărească impozitarea. 
Asigurările Sociale vor câștiga: 35 % . La un salariu de 15000 lei , asigurări sociale sunt 5250.
Prin reducerea impozitului la 10% orașele mici vor pierde sigur.  Încet și orașele mijlocii vor pierde. Impozitul la un salar 15000 lei este de cca 750 lei.
Ceea ce nu se spune este ca orașele mici cu spitale mici nu vor putea rezista, iar orașele mari vor avea de câștigat. Secții întregi se vor închide Nu din cauza salariilor Ci din cauza ca un procent de 80%-90% din Cheltuieli vor merge pe salariile personalului. 


Nu vreau sa fiu rau dar Guvernul României nu face nimic pentru a extinde contribuția de 4% din economie a statului. V-a fi al doilea an consecutiv cand 90% din profitul net al companiilor de stat vor alimenta bugetul. Nimic despre reparații și modernizări în aceste companii. 


Sănătatea și Învățămîntul sunt zone unde trebuie să aduci bani de acasa. Cum Guvernul României nu este interesat de a face rost de bani decât prin taxe, impozite și împrumuturi viitorul sună periculos.  Hadrian

Exodul românesc

Interesant este că Guvernul României în 2018, tace. Toți știu dar nimeni nu îndrăznește să spună deschis. Toți analiștii spun ca anual (este o medie) un oraș cam de 80000 de locuitori dispare anual. Oamenii pleacă din țară sau mor.
În afara țării în 10 ani ( 2007-2017) potrivit Centrului de cercetare in domeniul emigrării au plecat 3, 5 milioane de cetățeni. Oare cati au plecat inainte? Cati au murit in aceasta perioada?


În ianuarie 1990 aveam (România) 23 milioane de cetățeni. 


Oare care este suma reală  a cetățenilor care trăiesc ( martie 2018) în România?





Oamenii vor mai pleca din România. De ce?


Iata cateva răspunsuri:
- instabilitatea legislativă a țării,
- corupția generalizată,
- imaginile negative față de diferite meserii practicate în România,
- lipsa de echipamente și materiale cu care trebuie să lucrezi, dotarea unor instituții cu materiale acolo unde nu ai personal calificat. 
- lipsa infrastructurii adecvate timpurilor noastre,
- concentrarea în marile orașe a peste 70% din economia națională și tot în marile orașe concentrarea a aproape 40% din populația țării nu poate aduce prosperitate și belșug. Cu restul ce faci?
- ușurința cu care se gasesc resursele financiare pentru instituțiile publice centrale ale Statului Român, În detrimentul societății civile românești. 
- Nu Veniti cu propaganda că Măriți salariile la diverse categorii sociale de bugetari cand nu sunteți în stare să asigurați baza de lucru.
- distrugerea treptată a economiei de stat colaborata cu distrugerea sistemului de învățămînt profesional a adus la lipsa unor profesi ca zidar, tâmplar, cizmar, lăcătuș, sudor, electrician, tehnician agronom, etc. Hadrian 

Avize și autorizații
România este tara unde avizele și autorizațiile fac legea

Un an este necesar pentru negocieri cu Uniunea Europeană pentru a crea Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare( nu înțeleg de ce Uniunea Europeană dirijează ceea ce trebuie sa facem cu companiile de stat ale României) , un an pentru  a selecta conducerea ei. Cum în 2017 și, posibil, în 2018, toate cele 27 de companii și unități economice care vor alcătui Fondul Suveran au fost obligate sa verse la bugetul de stat toate rezervele și dividendele obținute, nu știu cum v-a funcționa. 

Zece ani pentru studiu și documentare și studiu de fezabilitate  pentru o inie de metrou între aeroportul Otopeni și Gara de Nord din București. 


Bizar cum  oamenii din Ministerul Mediului dau avize pentru defrișări în zone protejate și rezervații naturale. 


Cum poți da avize și autorizații în diverse localități pentru construcția unor stadioane moderne, apoi dai în administrarea unui singur club (stadionul a fost făcut din bani publici); construim stadioane în zone unde nu ai aeroport, infrastructura este la pământ,  iar cluburile sportive au bani doar pentru a supraviețui (modelul sălilor de sport)?


Pentru a schimba legi în favoarea unor grupuri de interese nu se pune problema de un aviz de la Uniunea Europeană, ci numai când este nevoie de lucruri simple în interes național. 


Un vom ajunge? Hadrian

Moneda euro, un vis pentru România


Teoretic, toate statele europene visează la o monedă unică și la o Europa unita. Faptic, vedem ce se întâmplă, astăzi. 
Moneda europeana nu se va extinde spre est prea mult. Este o monedă conceputa pentru economia și unitatea țărilor vestice în fata SUA, Rusiei și Chinei. 
Europa de Est reprezinta o zona de consum și o zonă bună pentru a recupera produse brute și naturale. 


Păcat ca nimeni din consulatele românești din Franța nu a remarcat ca unele case de marcat îți arată și azi pe bonul ce-l primești o paritate la zi între euro și francul francez (paritatea ar fi de 1 euro = aproximativ 6 franci francezi). Pentru cine a uitat, francul francez este fosta monedă a Franței până la introducerea monedei unice Euro. Acest lucru poate spune ceva. 


Surprinzător sau nu, după Germania, anul acesta și Ungaria a anunțat repatrierea a cca 70% din rezervele de aur și  valutare ale țării. 
Banca Națională a României spune ca nu trebuie să ne temem. Rezervele sunt la loc sigur. Tot Banca Națională a spus ca nu mai este rentabil sa cumpere aur de pe piața interna și nu mai depozitează decât un procent din rezervele valutare și de metale prețioase în aur. 


Unde mai punem că România nu mai are putere economica publică, de stat. Deține doar 4% din economie. 
Instabilitatea  financiara și legislativa poate fi o noua discuție în vederea realizării cadrului prielnic pentru moneda europeana. 
Toate bogățiile solului și ale subsolului romanesc Nu mai sunt decât cu numele ale României,  căci faptic ele sunt în administrarea investitorilor, în mare parte, Străini. 


Toate acestea pot constitui un motiv ca moneda europeana sa nu fie oficiala în România. Nu uitați ca mai depinde și de statele membre ale UE. Hadrian 
















PUNCTE CARDINALE


Mai jos, un deosebit de interesant material de presa despre actualele evoluții intre Turcia și Grecia, apărut pe fluxul Tass și Sputnik, în limba spaniolă, intituulat "Intrebarea nu este dacă va exista un conflict cu Turcia, ci când va începe"

În ultimul timp, relațiile dintre Ankara și Atena au intrat într-o fază critică. Tensiunea dintre cele două țări a crescut, în special în ultimele săptămâni.

Totul a început atunci când o navă de patrulare turcă s-a ciocnit cu o navă a pazei de coastă din Grecia în Marea Egee și s-a agravat atunci când Turcia a refuzat să extrădeze doi militari eleni care au intrat pe teritoriul turc, din greșeală, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și pe care, ulterior, i-a acuzat de "spionaj".

Până în prezent, Marea Egee rămâne principalul "mar al discordiei" dintre Grecia și Turcia. Ankara a refuzat să semneze Convenția ONU din 1982 privind Dreptul Mării, care stabilește un standard de 12 mile marine (22 km) pentru apele teritoriale din jurul teritoriilor insulare. În 1995, Turcia a amenințat că orice încercare a Atenei de a aplica limita prescrisă de ONU ar constitui un casus belli. Grecia, la rândul său, a condamnat conduita Turciei și a definit-o drept o încălcare a Cartei ONU.

Experții intervievați de ziariștii rusi au avertizat despre posibilele consecințe ale deteriorării relațiilor din regiunea Mării Egee. Astfel, Konstantinos Grivas, profesor de Geopolitica la Academia Militară Elenă, consideră că Turcia și Grecia sunt în prezent "aproape de un război".

Suntem în fata unei escaladări uriașe în relațiile turco-grecești. Și, lucrurile se pot agrava, după cum observam, dat fiind faptul că administrația turcă crede că poate urmări o politică de revizionism în regiunea noastră, împotriva Greciei, gândindu-se că Atena se confruntă cu dificultăți economice serioase“, a spus Grivas, citat de ziaristul rus Gennadi Melnik.

Potrivit expertului grec, Ankara folosește uneltele așa-zisului război hibrid împotriva Greciei.

Nu există un război, în sensul literal al cuvântului, dar este o situație care este departe de a fi un apel la pace. Această stare include omisiune agresivă a dreptului internațional, presiunea psihologică și acțiuni militare“, a mai  spus Grivas.

Expertul nu este singura voce din mediul academic care are această opinie referitor la tema în analiza. Ioannis Mazis, profesor la Universitatea Națională Kapodistriană din Atena, consideră că politicile Turciei au devenit mai agresive și provocatoare, nu numai în ceea ce privește Grecia, ci și în raport cu întreaga regiune mediteraneană.

Potrivit lui Ioannis Mazis, Ankara aplică în prezent politica externă în trei subsisteme regionale: partea centrală și de vest a Peninsulei Balcanice, regiunea Mării Egee și arhipelagul Dodecanez provincia greaca Tracia și Insula Cipru.

Mazis consideră că pentru a contracara Turcia, Grecia trebuie să dezvolte două axe de cooperare externă: Atena-Nicosia-Ierusalim, respectiv Atena-Nicosia-Cairo.

La rândul său, George Phillies, profesor în cadrul Colegiul Național de Apărare de la Atena, consideră că grecii trebuie să fie psihologic gata pentru orice rezultat al acestor evoluții și să fie pregătiți chiar și pentru o mobilizare a trupelor. În plus, elenii trebuie să înțeleagă că, într-o confruntare ipotetică cu Turcia, ei pot conta doar pe ei înșiși.

Situația în relațiile cu Turcia este critică. Nu am ridicat întrebarea dacă va exista o confruntare cu Turcia, ci când va avea loc. Cred că trebuie să fim pregătiți psihologic pentru asta. Acest lucru nu este o mobilizare care va fi anunțată săptămâna viitoare, ci o Turcie care nu ne va lăsa altă opțiune ", a spus Filis.

Expertul consideră că Ankara este, în prezent, într-o situație foarte dificilă.

Imperiul Otoman era în aceeași situație în secolul al XIX-lea, când Turcia și-a dislocat trupele în trei țări:  Cipru, Siria și Irak, state din sfera otomană. În același timp, Filis a adăugat că Ankara nu este în prezent capabilă să provoace o situație care poate fi descrisă ca fiind cu adevărat critică.

"Astăzi, Turcia nu mai este un aliat pentru multi dintre membri NATO, Grecia trebuie să profite de această situație (...)", a spus el.

Potrivit lui Filis, Ankara creează, pentru  opinia publică interna, imaginea unui vrăjmaș, care, probabil, ar fi preluat insulele turcești. În acest fel, profesorul s-a referit la o serie de dispute pe care ambele țări le susțin cu privire la controlul anumitor zone ale Mării Egee și al mai multor insule.

Disputa actuală din Marea Egee face parte dintr-o luptă care a fost o constanta de-a lungul secolelor, de la ocuparea otomană a Constantinopolului în 1453, până la controlul turc asupra Greciei; trecând prin războaiele multiple din secolele al XIX-lea și al XX-lea și invazia turcă relativ recentă a Ciprului de nord în 1974.