RADACINILE ISTORICE ALE POPORULUI ROMÂN

 RADACINILE ISTORICE ALE POPORULUI ROMÂN

FILE​ DIN ISTORIA MILITARĂ​ A POPORULUI ROMÂN

Studii

VOLUMUL 10
Coordonator de ediţie:​  general-maior dr. ILIE CEAUŞESCU

EDITURA MILITARĂ, BUCUREŞTI, 1982

Românii sînt singurul popor din sud-estul Europei care n-a venit
de nicăieri şi care n-a avut niciodată o altă patrie decît aceea în
care trăiesc şi astăzi şi unde de-a lungul mileniilor au locuit strămoşii
lor. Românii sînt continuatorii diil"ecţi ai daco-geţilor. ln obiceiuri
populare, port naţional, folclor etc. moştenirea geto-dacă este
lesne detectabilă şi astăzi. In acelaşi timp ei smt şi descendenţi ai
romanilor, singurii dealtfel care, vorbind o limbă de esenţă latină,
păstrează şi numele acestora.

Spaţiul carpato-dunăirean-pontic a oferit dintotdeauna condiţii
optime pentru desfăşurarea vieţii omeneşti. Descoperirile recente
au demonstrat că teritoriul României a fost organic integrat în evoluţia
general-europeană a epocii paleolitice. Merită amintite, de
exemplu, picturile rupestre de la Cuciulat (judeţul Sălaj), din nordvestul
României, ce se datează cu cca 10 OOO de ani î.e.n., ori cele
ceva mai tiTzii din peşterile Clisurii Dunării, de stil geometric. Elle
sînt unice în întreg centrul şi estul european, înscriindu-se alături
de cele franco-cantabrice printre cele mai remarcabile creaţii artistice
din istoria străveche a omenirii.

Trecerea la epoca neolitică a însemnat integrarea spaţiului carpato-
dunărean-pontic încă în mileniul al VI-lea î.e.n. în sfera
marilor civilizaţii produse de C'ltlitivatoirii de plante şi crescătorii de
animale domestice cu modul lor sedentar de viaţă. Comunităţile
neolitice de la noi dezvoltă o cultură materială şi spirituală dintre
cele mai avansate din întreaga Europă. Este suficient să amintim
aici culturile Stareevo-Criş, Petreşti, Gumelniţa şi mai ales Cucuteni-
Ariuşd-Tripolie, cu minunata-i ceramică pictată.

La sfîrşitul perioadei de trecere spre epoca bronzului şi la începutul
acesteia are loc penetraţia indo-europeană, în contextul
marilor frămîntări etno-culturale desfăşurate pe vaste spaţii geografice,
care a dus şi la indo-europenizarea sud-estului european,
la crearea unei noi sin teze prin fuzionarea cu culturile neo- eneolitice.
Sînt marile civilizaţii ale bronzului tracic atît de strălucit
reprezentate. Pătrunderea indo-europenilor se va încheia pe la anul
1800 î.e.n. Nou-veniţii se vor amesteca cu purtătorii culturilor neolitice
determinînd un amplu proces etno-cultural şi lingvistic.
Populaţia tracică se va cristaliza tot mai mult din punct de vedere
€tnic şi va dezvolta o civilizaţie proprie (secolele XVII-XIII î.e.n.)
comparabilă în multe privinţe cu cea miceniană din spaţiul grecesc.
Tracii aşezaţi în spaţiul carpato-danubiano-pontic la sfîrşitul
mileniului al III-iea î.e.n. şi la începutul celui următor nu vor mai
fi de nimeni şi de nimic dislocaţi 1. Unitatea de cultură a tracilor
nord-dunăreni se va închega din ce în ce mai strîns pe parcur,.;al
primei epoci a fierului concomitent cu cristalizarea etnică a getodacilor.
Primele izvoare scrise care menţionează spaţiul balcano-dunărean
ne spun că acesta este locuit de neamurile tracice, iar dintre
.ele „cei mai viteji şi cei mai drepţi" 2 sînt geţii care locuiau între
Haemus (Balcani) şi Dunăre. Ştirea o datorăm lui Rerodat, supranumit
părintele istoriei, care povesteşte războiul din anul 514 purtat
de Darius, regele perşilor, împotriva sciţilor. Iată, aşadar, că de la
prima menţiune scrisă îi găsim pe strămoşii românilor de astăzi
luptînd pentru libertatea lor.

Sub numele generic de traci autorii antici şi mai cu seamă
grecii, primii care i-au cunoscut şi i-au înregistrat, cuprind numeroase
triburi înrudite care vorbeau, aproximativ, aceeaşi limbă şi
.ca.re îşi aveau fiecare numele lor proprii. Tracii locuiau un imens
teritoriu din nord-estul Peninsulei Balcanice, atît între Marea Egee​ şi Balcani, cit şi între Dunăre şi Carpaţii Galiţiei, extinzîndu-se în

est pînă la Marea de Azoy f?i Bosporul Cimerian. In afara Peninsulei
Balcanice, spre sud şi est, tracii locuiau msuiele Mării Trace şi
o zonă întinsă din vestul Asiei Mici.
Tracii de la nord de Munţii Balcani sînt cunoscuţi sub numele
de traci nordici. Intre aceştia cele mai importante triburi au fost
cele ale geţilor şi dacilor care au dat numele întregului neam.
Geţii şi dacii constituiau fără îndoială acelaşi popor care vorbea
aceeaşi limbă, făcînd parte din marele neam al tracilor.
Cercetările arheologice, mai cu seamă cele din ultimele decenii,
făcute de către învăţaţii români, bulgari, unguri, slovaci,
iugoslavi sau sovietici au dovedit că în secolele VII-V î.e.n. în
spaţiul carpato-balcanic a existat o cultură materială şi spirituală
aproximativ unitară şi că procesul de cristalizare etnică a geto-dacilor
pe acest spaţiu era deja încheiat. Dovada sigură în acest sens
ne este oferită de menţionarea lor ca atare în izvoarele literare ale
vremii.

Izvoarele literare ne vorbesc de opoziţia geţilor faţă de expansiunea
macedoneană la Dunărea de Jos de pe vremea regelui macedonean
Filip al II-lea. Fiul şi urmaşul lui Filip al II-lea, Alexandru
cel Mare, va continua lupta la nord de Balcani cu tribalii
nesupuşi de tatăl său şi cu această ocazie, în anul 335 î.e.n., va
trece Dunărea şi va cuceri o cetate getică ·situată pe malul stîng,
în imediata apropiere. Cele întîmplate ne sînt povestite, relativ
amănunţit, de către Ptolemaios al lui Lagos, .unul dintre generalii
lui Alexandru Macedon, participant direct la această campanie.
In timp ce Alexandru îşi desfăŞUI'a faimoasa campanie din
Orient, Zopyrion, pe care-l lăsase la conducerea Traciei, va întreprinde
o campanie de-a lungul ţărmului de nord al Mării Negre,
în direcţia oraşului Olbia, pe care n-a reuşit însă să-l cucerească.
La întoarcere, în anul 326 î.e.n., armata macedoneană a fost înfrîntă
de către geţi, iar Zopyrion ucis.

Incă de la păşirea lor în lumina izvoarelor scrise, geto-dacii
sînt organizaţi în puternice uniuni de triburi capabile să înfrunte
oşti ca ale lui Darius, Filip al II-lea sau Alexandru Macedon.
In fruntea acestora se găsea o bogată aristocraţie. In acest sens ne
stau mărturie tezaurele de podoabe de aur sau argint descoperite
în mormintele căpeteniilor, cum sînt cele de la Agighiol, Peretu,.
Băiceni, Poiana Coţofeneşti, Porţile de Fier, Găvani-Brăila, Craiova,
Poroina etc. 

Aceleaşi puternice uniuni de triburi vor ridica grandioase cetăti
de pămînt sau de piatră, cum sînt, de exemplu, cele de la Stînceşti
(judeţul Bo toşani) sau Cotnari (judeţul Iaşi) din Moldova. Cetatea
de la Stînceşti are două incinte, prima cuprinzînd o suprafaţă ele
22 ha, iar cea de a doua 23 ha. Ele erau înconjurate cu valuri ele
pămînt care şi astăzi măsoară peste 5 m înălţime şi 20-22 m lăţime
la bază. Valurile sînt dublate de şanţuri ce măsoară G,50-
7,20 m adîncime şi 20 m lăţime. Valurile de la Cotnari folosesc, pe
lingă pămînt, bî.rne mari de lemn şi chiar ziduri de piatră legate
cu lut. Pretutindeni, alături de produsele autohtone au fost descoperite
mărfuri greceşti, care dovedesc intense şi multiple legături
comerciale întreţinute de către geto-daci. Monumentalele cetăţi
despre care amintim au fost înălţate, după toate probabilităţile, cu
scopul de a pune stavilă înaintării sciţilor pe teritoriile geto-dacice.
O pute rnică uniune de triburi este atestată documentar în
Cîmpia Munteană la începutul secolului al III-lea î.e.n„ uniune
􀖞are îl avea în frunte pe viteazul rege Dromichaites. El stăp!nea
ambele maluri ale Dunării de Jos şi va avea de luptat cu armatele
macedonene conduse de diadohul Lisimah, regele Traciei, care,
urmîndu-1 pe Alexandru cel Mare, voia să-şi împingă hotarele pînă
la Dunăre, anexînd astfel o parte a teritoriilor getice. Luptele
<lintre oştile macedonene şi cele ale lui Dromichaites au fost îndîrjite.
Izvoarele antice ne relatează că într-o asemenea luptă a căzut
prizonier Agathocles, fiul lui Lisimah. A urmat apoi o altă campanie
condusă de Lisimah însuşi, ca:re va cădea şi el prizonier, împreună
cu întreaga oştire, în mina lui Dromichaites. Acesta îl va primi însă
cu toate onorurile.

O altă puternică uniune de triburi geto-dacice trebuie să fi
-existat în aceeaşi vreme şi în interiorul arcului carpatic. Aceasta
se va împotrivi invaziei celtice din secolul al IV-lea î.e.n. şi clin
primele decenii ale veacului următor. Aşa se face că numai o parte
a teritoriilor intracarpatice vor fi ocupate de războinicii celţi 4•
In spaţiile geto-dacice de est (bazinul superior al Siretului ,
Podişul Central al Moldovei, precum şi teritoriul dintre Prut şi​ Nistru) vor pătrunde spre sfîrşitul secolului al III-lea î .e.n. bastarnii,
ele neam germanic, care vor convieţui cu autohtonii s.
Cu toate numeroasele lupte pe care geto-dacii s-au văzut nevoiţi
să le poarte cu diferite seminţii pătrunse în teritoriile de vest
ori în cele ele est, forţa lor politică se va menţine şi în secolul al
III-lea î.e.n. O inscripţie descoperită la Histria pomeneşte un rege
get, pe Zalmodegikos, care controla activitatea cetăţii greceşti G.
Rhemaxos, un alt dinast get, pe la anul 200 î.e.n. avea sub protecţia
sa toate oraşele-cetăţi de pe malul dobrogean al Mării
Negre 7• Este neîndoielnic că uniunile de triburi geto-dacice au
continuat să se întărească în secolele III-II î .e.n., chiar dacă izvoarele
scrise pentru această perioadă înregistrează doar puţine dintre
ele. Izvoarele scrise sînt suplinite de cele arheologice.
Nenumăratele descoperiri făcute în spaţiul intra sau extracarpatic
ne dovedesc că, începînd din secolul al II-lea î.e.n. şi mai cu
seamă din a doua jumătate, fierul a fost folosit din abundenţă. Se
cunosc astăzi numeroase cuptoare pentru redus minereu de fier
situate în diferite zone ale lumii geto-dacice şi mai ales în acele
regiuni care sînt bogate în minereuri de fier. Despre stadiul avansat
la care ajunseseră meşterii fierari geto-daci ne stau mărturie
nenumărate unelte răspîndite din abundenţă în toate aşezările,
reprezentînd o gamă variată de forme cu întrebuinţări în nenumărate
domenii de activitate : agricultură, meşteşuguri, armată etc. Tot
în secolul al II-lea se va generaliza lucrarea ceramicii la roată s.
Dezvoltarea rapidă a forţelor de producţie va aduce cu sine o
sporire considerabilă a populaţiei. In afară de creşterea numerică
a aşezărilor, acum se înregistrează şi o înmulţire considerabilă a
acelor aglomerări de tip protourban pe care geto-dacii le numesc
în limba lor dava, iar grecii le spun „polis" (oraş). Pe lingă produsele
atelierelor locale, în asemenea aşezări se desfăceau mărfuri
venite de pe diferite meridiane ale lumii, mai ales din cea grecoromană​.

 Marea bogăţie
de materiale descoperite pretutindeni în aşezările de tip dava, diversitatea
lor extraordinară sînt dovezi grăitoare ale unei remarcabile
prosperităţi şi ne dau dreptul să afirmăm că vechiul stadiu primitiv
sătesc a fost depăşit.
Dovada ​l​impede a unei intense producţii de mărfuri şi a intensificării
legăturilor comerciale ne este oferită de circulaţia monetară.
Incepînd, în special, din a doua jumătate a secolului al II-lea
î.e.n., se cons tată o intensă circulaţie monetară, atît în ceea ce priveşte
moneda proprie, cit şi cea străină. Cu privire la moneda proprie
se constată o reducere a tipurilor şi o substanţială creştere
cantitativă, circumscriindu-se zone clare de circulaţie. Se conturează
astfel patru zone distincte reprezentînd emisiuni ale unor
puternice uniuni de triburi​.

Toate cele arătate converg în a dovedi o rapidă şi efervescentă
dezvoltare economică pe toate co ordonatele şi pe întinderea tuturor
teritoriilor locuite de geto-daci. Dezvoltarea deosebită pe care o
cunosc forţele de producţie, producţia de mărfuri, schimbul vor
aduce cu sine, în acelaşi ritm, modificări substanţiale în domeniul
relaţiilor de pl"oducţie, o divizare din ce în ce mai accentuată a
societăţii geto-dacice. Izvoarele literare îi pomenesc pe tarabostes
ori pileati, carre sînt marii nobiili , şi pe capillati sau comati, care
reprezintă masa oamenilor de rînd. Mai trebuie adăugată preoţimea
ierarhizată şi puternică, avînd în frunte pe marele preot.
Toţi cei despre care am voiib it sînt, în ultimă instanţă, oameni
liberi, chiar dacă unii sînt aserviţi în proporţii diferite nobilimii.
Despre existenţa sclavilor la geto-daci avem dom· vagi menţionări
în izvoarele antice, care nu ne îndreptăţesc să susţinem existenţa
sclavajului, ca mod de producţie, înairute ca o parte a geto-dacilor
să fie incluşi între hotarele Imperiului roman.
Iată deci că societatea geto-dacică îndeplinea toate condiţiile
pentru a trece la o formă superioară de organizare : cea statală,
eveniment ce se va întîmpla pe timpul lui Burebista​.

„Lăsînd la o parte trecutul îndepărtat al geţilor, întîmplările
-ce s-au prelungit pînă în zilele noastre sînt următoarele : ajungînd
în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese getul
Burebista l-a înălţat atît ele mult prin exerciţii, cumpătare şi
ascultare faţă de legi, încît, în puţini ani, a făurit un mare stat
şi a supus geţilor cea mai mare parte dintre populaţiile vecine :
ba a ajuns să fie temut şi chiar de romani" 

 Acelaşi autor ne
spune că Burebista „a sfîrşit prin a fi răsturnat de nişte răsculaţi,
înainte ca romanii să fi pornit o armată împotriva lui" 

 Evenimentul
s-a petrecut în anul 44 î.e.n., cînd va fi suprimat şi marele
său rival de la Roma, cel care se pregătea să po!'nească împotrh-a
lui, Cezar. Domnia lui Burebista a durat, aşadar, mai bine de trei
decenii şi a fost deosebit de rodnică.
Dintr-un decret săpat pe o lespede de marmură emis în cinstea
lui Acornion, cetăţean de vază al oraşului· grecesc Dionysopolis
(Balcicul de azi), deţinător al unor înalte demnităţi la curtea lui
Burebista, aflăm că acesta din urmă „a ajuns cel dintîi şi cel mai
mare dintre regii clin Tracia şi a stăpînit tot teritoriul de dincoace
de fluviu (de Dunăre - n.n.) şi de dincolo" 14• Texte şi inscripţii
ni-l arată pe Burebista ca stăpîn al tuturor cetăţilor greceşti de
pe ţărmul de vest al Mării Negre, de la Olbia, oraş situat la gura
Bugului (azi P.orutino, în c.R.S.S.), pînă la Apollonia, pe ţănnul de
sud al actualului golf Burgas (azi Sozopol, în Bulgaria).
Opera cea mai de seamă a lui Burebista a fost, fără îndoială,
unificarea tuturor seminţiilor geto-dacice. Aceasta s-a realizat „în
puţini ani" şi venea să îndeplinească o profeţie făcută cu patru
secole mai înainte de către Herodot, care spunea despre neamul
tracilor că „dacă 'ar avea un singur cirmuitor sa1U dacă tracii s-ar
înţelege între ei, el ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decît
toate neamurile" 15• Iată că unirea tracilor de nord, a geto-dacilor,
sub sceptrul lui Burebista, i-a făout pe aceştia, aşa cum prevăzuse
marele istoric din Halioamas, de nebiruit.
Unificarea geto-dacilor a fost înlesnită de existenţa unor mari
uniuni de triburi, a unor formaţiuni politice bine închegate, ce îşi
.aveau o monedă proprie a cărei arie de răspîndire delimitează şi​ teritoriile lor. In fruntea acestora se găsea o aristocraţie bogată şi
puternică. Cu siguranţă că vîrfurile nobilimii geto-dacice se vor
fi opus acţiunii de unificare întreprinsă de Burebista. Marea lui
operă, cuprinderea laolaltă a tuturor seminţiilor geto-dacice, a fost
posibilă şi datorită unor împrejurări externe favorabile. Roma
aspira din ce în ce mai evident şi mai insistent la dominaţia întregii
lumi şi era antrenată în lupta cu Mithridates al VI-lea Eupator,
rege al Pontului şi al Bosporului, care reuşise să alcătuiască
o puternică coaliţie antiromană şi 􀖟tătea astfel în calea politicii de
expansiune a Romei de atunci, care avea drept obiectiv supunerea
bogatelor şi prosperelor state elenistice din Asia, făurite pe ruinele
i mperiului lui Alexandru cel Mare. La aceasta se adaugă gravele
frămîntări sociale de la Roma, manifestate atît de violent în prima
jumătate a secolului I î.e.n.

Procesul de unificare săvirşit de Burebista îşi găseşte explicaţia
în dezvoltarea internă a societăţii geto-dacice, care ajunses e
l a un stadiu ce reclama înlocuirea vechilor forme ale comunei primitive.
La aceasta trebuie adăugate calităţile excepţionale cu care
era înzestrat unificatorul.

După ce a reuşit să unifice triburile geto-dacice, după ce le-a
impus disciplină şi ascultare de legi, Burebista a început marile sale
războaie în urma cărora daco-geţii, în frunte cu marele lor rege,
vor ajunge stăpînii unui vast teritoriu ce se întindea de la Carpaţii
nordici şi Dunărea Mijlocie la Balcani, iar pe litoralul Mării Negre
de la Olbia la Apollonia. Intreg acest spaţiu intra în aria de formare
şi de locuire a geto-dacilor, a acestor traci de nord 16•
Va trebui să vedem acum dacă această întinsă stăpinire, acest
regat a fost sau nu un stat. în cazul nostru fenomenul pe care îl
avem în vedere este, fără îndoială, instituţional, aparţinînd suprastructurii
şi a fost generat de bază în anumite condiţii specifice. Va
trebui să ţinem seamă de existenţa unor acumulări şi să vedem în
ce măsură regatul lui Burebista a reuşit să depăşească fazele finale
de organizare ale comunei primitive şi să se transforme într-o
formă politică superioară de organizare, adică în stat.
Despre Burebista ştim că era rege, ne-o spun răspicat atît
textele literare cît şi titlul ca atare gravat pe lespedea din marmură
de la Balcic, în epigrafa lui Acornion. Dar, rege era şi Dromichaites
în secolul al IV-lea î.e.n. Din relatarea amănunţită a
evenimentelor făcută de către Diodor din SiciHa rezultă limpede
că nu se făouse încă trecerea de la democraţia mi'litară : decizia cu​ privire la Lisimah a apa1rţinut poporului înarmat, organ suprem de
conducere şi nu regelui.
Rege este numit apoi, de exemplu, Rhemaxos, pe la anul 200
i .e.n. Este ştiut că titlul de rege (rex în textele de limbă latină şi
basileos în cele greceşti) este dat de către scriitorii antici acelor
şefi de uniuni tribale ce ajunseseră în faza de sfîrşit a comunei primitive.
Asemenea titluri se dădeau în perioada eroică din istoria
Greciei ori regească din cea a Romei acelor comandanţi militari care
reuşiseră să pună mina pe putere şi să exercite o adevărată autoritate
regală.

Despre Burebista ştim cu siguranţă că a unificat întregul neam
geto-dacic, că a cucerit şi a inclus in stăpînirea sa cetăţile greceşti
de pe ţărmul de vest al Mării Negre, că a subjugat seminţiile celtice
pătrunse în spaţiul de vest al Daciei - pe boii şi pe taurisci - şi
pe sco: disci. Burebista va subjuga şi triburile bastarnilor de nenm
germanic ce pătrunseseră în teritoriile dacice de est. El a devenit
astfel stăpînul unui enorm spaţiu, fapt ce l-a determinat pe Strabon
să vorbească despre un „imperiu", un „mare stat". Nu este o ip·)teză
concluzia ce se impune cu necesitate, de la sine : un asemenea
vast teritoriu nu putea fi cîrmuit cu instituţiile vechii orinduiri gentilice,
ci numai pe calea unei organizaţii politice superioare, pe rnlea
unui stat. Că este vorba de un mare stat ne-o dovedeşte chiar
textul lui Strabon care pentru a-'l defini foloseşte expresia „megale
arhe". Statul atenian după războaiele cu perşii, în vremea lui Pericle,
cînd a luat o mare extensiune, este numit de izvoarele antice
tot „ar he".

Burebista este deci cel care a întemeiat statul geto-dac - prima
formaţiune politică de tip superior din istoria tracilor de nord,
din istoria geto-dacilor. Pentru determinarea formei statului dacic
şi a funcţiilor sale interne şi externe ne stau la îndemînă puţine
documente. Pe baza acestora s-a putut stabili că prima şi cea mai
im rtantă instituţie a fost Aceasta trebuie să fi fost ele
prapor 11 i e m imp de pace, aţă de cea pe care regii getodaci
o puteau mobiliza în timp de război. De la Strabon aflăm că
oastea lui Burebista putea să numere pînă la 200 OOO de soldati.
Cifra ca atare pare a fi mai curind modestă dacă ţinem seama âe
întreaga populaţie a vastului spaţiu geto-dacic. Cercetările arheologice
făcute în ultimele trei decenii au dovedit o intensă locuire
şi un important număr de aşezări cu o populaţie numeroasă. 

La regii geto-daci, începînd cu Burebista, se depăşise demo-craţia
militară, cînd vîrfurile aristocraţiei tribale, în caz de război,
deţineau puteri excepţionale_ Elementele de organizare politică alecomunei
primitive au fost înlocuite în timpul lui Burebista de puterea
:regelui şi a anturajului său, a acelei curţi compusă din diferiţi
dregători pe care îi găsim menţionaţi în izvoarele literare atît
pe vremea lui Burebista, cît şi a urmaşilor săi. Astfel, în inscripţia
care-l cinsteşte pe Acornion se spune că acesta era „în cea dintii
şi cea mai mare prietenie pe lîngă Burebista, că îl sfătuia pe rege
în ceea ce priveşte chestiunile cele mai importante" şi că el a fost
"trimis de regele Burebista ca ambasador la Cneius Pompeius" 17.
Demnitatea de „cea diri'i:îi şi cea mai mare prietenie•· u 􀣐ritiinim
la sfetnici de la curţile monarhilor elenistici ce stăpîneau
peste statele formate în urma prăbuşirii imperiului lui Alexandru
cel Mare. !nsuşi titlul lui Burebis1ta menţionat în epigrafa dionysopolitană
de „cel dintîi şi cel mai mare rege" îşi găseşte analogii tot
la regii elenistici din Orient. La perşi regii se intitulau „marele
rege", iar cei elenistici au reînviat vechile tradiţii şi s-au intitulat
"cel mai mare şi cel dintîi:'. Inscripţia de la Balcic în care sînt
menţionate demnităţile obţinute de Acornion de la Burebista atestă
cu siguranţă existenţa unor dregători, a unei curţi regale, inspirată
după modelele statelor elenistice. Amănuntele cu privire la curtE:a
regelui Burebista, a anturajului său, ne lipsesc şi nu putem şti în
ce măsură era ea comparabilă ca organizare, protocol şi fast cu cele
ale regilor elenistici. Indicii în acest sens ne-ar putea oferi bogatul
mormînt princiar ce se datează din vremea lui Burebista, descoperit
recent în apropierea cetăţii dacice de la Cugir. Cel înmormîntat
a fost, neîndoielnic, un personaj de vază, poate unul dintre
curtenii lui Burebista. El a fost înmormîntat într-un fastuos costum
de luptă alcătuit dintr-un coif de tip grecesc, armură din zale de
fier şi înamnat cu tot ce se cunoştea in antichitate : sabie, pumnal􀖠
lance şi scut. Pe rugul funerar a fost aşezat un splendid car bogat
ornamentat şi au fost sacrificaţi trei cai. Mai trebuie amintite podoabele
de argint, aur şi bronz.

Dintre dregătoriile existente la curtea lui Burebista documentele
literare ne atestă doar puţine şi ne grăbim să spunem că unele
au fost menţionate însă pentru regii daci de mai tîrziu, dar existenţa
lor se cuvine postulată şi pe vremea întemeietorului statului
geto-dac. Despre Deceneu, mare preot, ştim că Burebista i-a acordat
putere aproape i-egală (pene regiam potestatem), oeea ce ar echivala
cu titlul de yice rege. In această demnitate îi vom întîlni mai tîrziu,​ după relatarea lui Dio Cassius, pe Vezina, „care deţinea al doilea
loc după regele Decebal" 18. Acornion era învestit de Burebista cu
două dregătorii : cea de consilier regal şi de ambasador. De la
Criton, printr-un fragment păstrat în lexiconul Suidas, aflăm că pe
vremea lui Decebal „unii erau puşi peste cei care muncesc pămîntul
-cu boii, alţii - dintre cei din jurul regelui - erau rînduiţi să se
îngrijească de fortificaţii" 

Iată aşadar că documentele literare antice dovedesc existenţa
unei curţi la regii daco-geţi din care făceau parte comandanţii unor
cetăţi (desigur a acelora mai importante, pentru că numărul lor
-era foarte mare), alături cu alţi demnitari militari, comandanţi de
oşti ce deţineau posturile de conducere.
Din curtea regilor daci, alături de militari, foarte probabil
·covîrşitori din punct de vedere numeric, mai făceau parte şi numeroşi
dregători civili. Dintre aceştia ne sînt menţionaţi cei puşi
peste agricultură, ce îşi găsesc bune analogii la alte popoare. Astfel,
<le exemplu, într-o perioadă mai veche, la sumerieni instituţia se
numea „nubada" şi era organul care îndeplinea funcţiile legate de
1ndrumarea şi controlul muncii în agricultură. Celor învestiţi cu
această demnitate le revenea rolul de a strînge impozitele în natură
-din domeniul agricol şi de a se îngriji de construirea hambarelor.
Existenţa dregătorilor puşi peste agricultură ne atestă în acelaşi
timp şi instituirea unor impozite în natură, deosebit de importante
în această ramură de bază, covîrşitor majoritară şi dominantă in
economia daco-getică. Impozitele erau instituite şi la alte popoare,
·ca de exemplu la celţii din vremea lui Burebista, după cum o aflăm
din textul lui Cezar. El ne spune şi cine anume erau scutiţi de impozite
: marii nobili şi preoţii 20• Druizii (preoţii la celţi care au foarte
multe asemănări cu cei ai geto-dacilor) sînt scutiţi de a lua parte la
război şi nu plătesc impozite.

Din anturajul regelui făceau parte, ocupind, desigur, înalte drc:gătorii,
membrii de gen masculin ai familiei regale. ln acest sens
ne stă mărturie textul lui Dia Cassius, care îl menţionează pe
Diegis, fratele regelui Decebal.
Pe lingă demnitarii militari şi civili, din anturajul regilor dacogeţi
făceau parte şi preoţii, în frunte cu cel care deţinea funcţia
supremă, cea de mare preot. Lui Deceneu Burebista i-a acordat „o​ putere aproape regală" 21. Unii dintre urmaşii lui Burebista vor
deţine atît puterea religioasă cit şi pe cea laică. Ei vor fi în acelaşi
timp mare preot şi rege, ca de exemplu Comosicus. Preoţimea, în
frunte cu marele preot, a jucat un rol important în desfăşurarea
acţiunii de unificare realizată de Burebista. Izvoarele literare ne
vorbesc de aportul adus de către Deceneu şi el o mare personalitate
care va ocupa tronul după moartea lui Burebista.
La geto-daci ne sînt menţionaţi şi judecători. La ei, ca şi la
celţi dealtfel, puterea judecătorească o deţineau preoţii. Iordanes
ne spune despre Comosicus, cel ce i-a urmat la domnie lui Deceneu
şi care era în acelaşi timp mare preot şi rege, că : . .împărţea poporului
dreptate ca ultimă instanţă" 22• Existenţa unui judecător ca
ultimă instanţă implică cu necesitate existenţa altora, în ierarhia
inferioară. Aceştia trebuie să fi fost şi ei preoţi, luînd ca analogie
pe celţi.

Existenţa legilor ne este menţionată chiar în textul lui Strabon,
izvorul cel mai amplu cu privire la domnia lui Burebista, care vorbeşte
despre modalitatea de înfăptuire a unificării şi anume „prin
exerciţii, cumpătare şi ascultare de legi" 23. Despre existenţa legilor
în vremea lui Burehista ne vorbeşte şi Iordanes, care ne relatează
despre transcrierea legilor după care Deceneu i-ar fi învăţat pe
geţi să trăiască în conformitate cu legile naturii, legi ce s-ar fi
păstrat pînă pe vremea lui, adică pînă în secolul al VI-lea e.n.,
sub numele de belagines. Din păcate însă acestea n-au mai ajuns
pînă la noi.​â

Aşadar, pe vremea lui Burebista şi a regilor care i-au urmat
armata nu mai coincidea nemijlocit cu întreag,a populaţie ; au fost
instituite impozitele şi s-au creat organe ale puterii centrale de
stat puse în slujba regelui şi a clasei dominante. Avem, deci, tot
dreptul să susţinem că formaţiunea politică întemeiată de Burebista
a fost un stat, chiar dacă izvoarele literare ajunse pînă la
noi nu ne menţionează cu destulă claritate şi cu amănunte un
aparat specializat de constrîngere sau de administraţie.
Este neîndoielnic faptul că statul dac centralizat se deosebea
esenţial de statele solavagiste din lumea greco-romană. El îşi găseşte
analogii în lumea „barbară" a Europei şi chiar în lumea tracică.
Este vorba despre statul întemeiat de regii odrisilor şi cunoscut
sub numele de regatul odris, care a dat mult de furcă macedonenilor şi mai apoi romani!lor 24• învăţaţii care l-au studiat îl definesc
ca un stat de tip .„teritorial", în sensul că trăsătura lui esenţială
ar constitui-o stăpînirea asupra unui vast teritoriu. Şi în cazul
statului odris, ca şi în a acelui dacic, ne găsim în prezenţa unor
state începătoare, în care se vor fi păstrat încă multe dintre trăsăturile
orînduirii gentilice, dar au fost întrunite condiţiile esenţiale
ale unei fornne politice superioare de organizare, cele ale unui stat.
Baza economiei statului odris, cit şi a celui geto-dac, o formează
agricultura, practicată în cadrul obştilor săteşti. De fiecare
dată aparatul administrativ şi forţa de -constrîngere sînt încă la
începutul lor. Semnificativ ni se pare şi faptul că în ambele cazuri
nu se cunoaşte o oapitală unică şi permanentă. Există însă mai
multe centre importante ce îndeplineau în cea mai mare parte
funcţiile oraşelor din lumea mediteraneană şi corespund acelor
oppida din lumea celtică, dovedind că s-a depăşit faza rurală şi s-a
trecut la o viaţă cvasiorăşenească.

O altă trăsătură comună pentru cele două state - cel odris
şi cel geto-dacic - o oonstituie caracterul lor militar, la care se
adaugă împrumuturi luate din lumea grecească sau elenistică în
domeniul organizării de stat şi al administraţiei.
Există apoi asemănări între statul geto-dac şi despoţiile orientale.
Statelor „asiatice" le-au fost stabilite trei funcţii esenţiale şi
anume : în domeniul finanţelor .,.--instituirea impozitelo􀇬 apoi muncile
obşteşti şi, a treia, purtarea de războaie. Impozitele în statul
geto-dacic se plăteau în natură în cadrul tributului. Tribut a fost
impus şi cetăţilor greceşti din Pontul stîng, integrate în statul dac
de către Burebista. Din tribut mai făcea parte şi obligaţia de a
furniza oşteni. Aşa se explică efectivul mare al armatei sale ce
număra pînă la 200 OOO de luptători.

Muncile obşteşti, prestate tot în cadrul tributului, ne sînt şi
ele pe deplin dovedite de d escoperirile arheologice. Mărturie de
netăgăduit stau cetăţile durate în piatră, cu ziduri de tip grecesc,
şi în special marele complex ridicat în centrul Daciei, în Munţii
Sebeşului, ce formează un adevă.rat sistem. Cantitatea de muncă ce
s-a investit la construirea complexului de fortificaţii amintit trebuie
să fi fost colosală, luînd drept criteriu dimensiunile şi monumentalitatea
lui ce nu îşi găseşte paralele în întreaga Europă rămasă
în afara statelor sclavagiste. Asemenea gigantice construcţii nu se
intîlnesc nici la tracii meridionali, nici la celţi, iberi, germani sau​ alte neamuri pe toată durata istoriei lor. Numai folosirea muncilor
obşteşti, obligatorii în cadrul tributului, de pe cuprinsul vastei stăpîniri
a lui Burebista este în măsură să explice construirea într-un
timp relativ scurt a marelui sistem de fortificaţii din Munţii Sebeşului.
Aici, o zonă de aproximativ 200 km2 este întărită cu ziduri
de piatră cioplită, avînd două paramente, ce se ridicau la 4-5 m
înălţime şi 2-4 m lăţime, fără să lipsească însă mici porţiuni
unde uriaşele ziduri atingeau 8-10 m sau chiar mai mult, cum
sînt cele de la Grădiştea Muncelului, care formau nucleul întregului
sistem. Tot aici s-au descoperit monumentale edificii de cult,
cu coloane de piatră, ce trădează influenţe ale templelor greceşti.
Mai trebuie adăugat şi faptul că piatra necesară ridicării edificiilor
militare, civile ori de cult a fost adusă de la mari distanţe, iar
pentru a se putea construi au fost create terase artificiale ce măsoară
uneori sute de metri.

Asemenea construcţii nu se puteau realiza prin resursele de
care ar fi putut dispune un trib sau o uniune de triburi, aricit de
mare să fi fost ea şi nici prin munca forţată a sclavilor, numeric
cu siguranţă puţini şi de tip patriarhal. Numai un stat ca cel întemeiat
de Burebista era capabil să mobilizeze forţele umane şi
resursele materiale necesare unor atari înfăptuiri. Marele complex
de fortificaţii din Munţii Sebeşului s-a realizat prin efortul întregului
neam daco-getic.

Funcţia internă cea mai importantă a statului dacic era legată,
fără îndoială1 de producţie. Odată cu întemeierea statului centralizat
începe cea mai strălucită perioadă din istoria d aco-geţilor, manifestată
deosebit de fecund pe toate coordonatele şi perfect sesizabilă
prin nenumăratele săpături şi descoperiri făcute în tot spaţiul
de locuire daco-getic. Civilizaţia dacică, în dublul ei a<>pect
material şi spiritual, se înscrie prin caracteristicile sale esenţiale
printre cele mai avansate civHizaţii ale Europei neinduse între
fruntarii greco-romane.

Incepînd cu domnia lui Burebista, peste tot în Dacia se desfăşoară
o intensă activitate economică, concretizată printr-o diversificare
şi dezvoltare deosebită a meşteşugurilor, o vie activitate de
schimb şi edilitară. Producţia de mărfuri se intensifică şi implicit
schimburile, pe plan intern ori cu lumea din afară, care cunosc o
înflorire deosebită. Pentru toate acestea era nevoie de un instrument
de schimb, de monedă.

 Emisiunile locale, expresie a autonomiei
şefilor de triburi, au încetat odată cu întemeierea statului
centralizat al lui Burebista, iar moneda romană, ce devenise „internaţională",
nu mai era suficientă pentru o atît de intensă activitate
internă şi externă. Iată de ce daco-geţii vor bate ei înşişi​ denari romani. Mărturie în acest sens ne stă descoperirea unţti
atelier monetar cu întregul său utilaj în cadrul cetăţii dacice de
la Tilişca (judeţul Sibiu). Odată cu domnia lui Burebista începe
cea de-a treia fază a monetăriei daco-getice, care are la bază denarii
republicani romani de argint, pe care ii copiază fidel. Sînt
definitiv abandonate modelele greco-macedonene. Pînă acum 􀖡e cunosc
de pe teritoriul Daciei peste 200 de tezaure, cu mai mult de
20 OOO de monede, aparţinînd celei de a treia faze a monetăriei
daco-getice.

ln legătură cu comerţul se constată începind din secolul I i.e.n.
o orientare din ce în ce mai i ntensă spre teritoriile romane de vest.
Negustorii romani care cutreieră Dacia de la un capăt la altul vor
veni mai cu seamă de pe ţărmul răsăritean al Mării Adriatice, din
Dyrrhachium şi Apollonia sau din Italia de nord. Alături de ei îşi
vor desfăşura pe mai departe activitatea negustorii greci, la care
se vor fi adăugat şi cei autohtoni.

Comercianţii străini vor aduce în Dacia, de pe diverse meridiane
ale lumii, mai ales produse de lux destinate aristocraţiei şi
vor duce cu ei, în special, produse agricole şi vite. înfloritorul comerţ
existent, începînd cu vremea lui Burebista, atît intern, cit şi
cu lumea greco-romană, dovedit cu prisosinţă de nenumăratele
descoperiri făcute pe tot cuprinsul Daciei, mai cu seamă în aşezările
de tip dava, face şi el dovada unei bunăstări, a unei producţii
agricole şi meşteşugăreşti dezvoltate, capabilă să asigure
cerinţele interne din ce în ce mai sporite şi mai exigente, precum
şi comerţul cu străinii.

Activitatea edilitară cunoaşte şi ea o înflorire deosebită în
epoca statului. Cetăţi noi vin să se adauge celor mai vechi. Valurile
de pămînt sînt înlocuite cu ziduri de piatră în diferite modalităţi
tehnice. Au fost dezvelite numeroase edificii publice sau private
în multe dintre aşezările cercetate pe baza săpăturilor sistematice
din diferite zone ale Daciei. La toate acestea se adaugă monumentalele
cetăţi şi edificii de cult din Munţii Sebeşului.

Pe plan extern statul daco-get a avut rolul de reglementare a
relaţiilor cu alte state şi mai cu seamă acela de apărare a t 2ritoriilor
împotriva cuceritorilor străini.

Despre Acornion ştim că Burebista l-a trimis în misiune diplomatică
la Pompeius. Un rol deosebit de important, pe plan extern,
îl va juca statul daco-get pe vremea războaielor de cucerire a
Daciei de către romani.

Din cele arătate se des rinde concluzia că unele dintre caracteristicile
statului daco-getic se regasesc a sta e ce au acut parte​ din asa-numitul mod de productie asiatic sau tributal.

Statul dac centralizat creat de Burebista
în jurul anului 70 î.e.n., ce dispunea de o serioasă fortă armata.
reprezenta singura putere politică a Europei nesclavagiste capabilă
sa înfrunte statul roman.

După înfrîngerea definitivă a lui Mithridates al VI-lea Eupator,
rege al Pontului şi al Bosporului, în configuraţia politică a Europei
apăruse o nouă forţă, ceea a statului dac ce se baza pe un vast
teritoriu, o mare putere economică şi militară ce-l avea în frunte
pe marele rege Burebista, care s-a dovedit a fi un iscusit comandant
de oşti, înzestrat cu excepţionale calităţi de strateg militar,
tactician, om politic şi mare diplomat. Nu este deci de mirare că
o asemenea forţă „a ajuns să fie temută şi chiar de romani", folosind
cuvintele lui Strabon.

Pentru Burebista era limpede că marea putere reprezentată de
statul dac centralizat nu putea fi pe placul Romei şi că mai devreme
sau mai tîrziu aceasta va încerca să-l supună, aşa cum făcuse
cu atîtea alte state. Iată de ce Burebista, bazat pe forţele de care
dispunea, s-a amestecat în conflictele interne ale Republicii romane.
La Roma izbucnise războiul civil, doi fiind cei care îşi adjudecau
puterea şi fiecare avea de partea lui cite o mare armată. La
începutul anului 49 î.e.n., cei doi adversari, Caius Iulius Cezar şi
Cneius Pompeius, erau gata să se înfrunte. Burebista va interveni
în conflictul dintre ei între-un moment cinel totul părea că-l favorizează
pe Pompeius. Avusese loc lupta de lingă Dyrrhachium, în
care Cezar a fost învins, iar Pompeius s-a grăbit a face cunoscută
victoria în întreaga lume. Burebista, la curtea căruia vor fi sosit
soli ai lui Pompeius, ia hotărîrea de a-l sprijini. In cumpăna opţiunii
sale vor fi atîrnat greu pe lingă victoria lui Pompeius şi
faptul că, în ansamblul politicii romane, el reprezenta Orientul şi îşi baza puterea pe armata recrutată în această parte a lumii, pe
cită vreme Cezar era reprezentantul părţii de apus.
Burebista îl va trimite în misiune diplomatică pe grecul Acornion,
care înainte de 9 august 48 î.e.n. îl va întîlni pe Poni.peius în
Macedonia, lingă Heracles Lyncestis (azi Bitolia Monastir). Momentul
era, fără îndoială, crucial. Dar, lucrurile s-au precipitat şi înainte
ca oştile dacice să fi putut ajunge în Macedonia a avut loc bătălia
de la Pharsalos, în urma căreia Pompeius a fost definitiv învins.
După înfrîngerea lui Pompeius şi a partizanilor săi, Cezar va
plănui un mare război împotriva dacilor, despre înfruntarea preroQlzată
vorbindu-ne mai multe izvoare literare. 

El ştia însă bine
că statul dac şi viteazul rege ce se afla în fruntea lui reprezentau
a i remarcabilă forţă care nu putea fi uşor biruită, mai ales atunci
cînd era vorba de a-şi apăra patria. Iată de ce erau necesare ample
pregătiri ce au durat aproape trei ani şi mobilizată o uriaşă armată.
Cezar va pregăti în Macedonia baza de plecare pentru războiul ce
urma să-l poarte în Dada. Armata lui însuma nu mai puţin de
16 legiuni şi 1 O OOO de călăreţi.

Este neîndoielnic faptul că Burebista era la curent cu intenţiile
lui Cezar, cu pregătirile lui de război. Cu siguranţă că şi el îşi va
fi luat măsuri de apărare. La romani se va fi gîndit Burebista atunci
cînd a conceput şi realizat în centrul Daciei, în Munţii Sebeşului,
acel uriaş sistem de cetăţi cu ziduri de piatră ce uimeşte şi azi şi
care pe drept cuvînt a fost comparat cu piramidele egiptene. Nu
este vorba de aceeaşi monumentalitate, dar s-a cheltuit energie de
creaţie şi de realizare ce pot fi comparate.

Trecuseră aproape patru ani de la victoria obţinută la Pharsalos,
cînd Cezar se pregătea să părăsească Roma pentru a lua comanda
numeroasei sale armate ce-l aştepta în Macedonia să înceapă
războiul în Dacia. Dar, la 15 martie al anului 44 Cezar a fost asasinat.
ln acelaşi fel şi în acelaşi timp a fost răpus şi marele său
rival din Dacia. Soarta a făcut ca cele două mari personalităţi ale
lumii antice din secolul I î.e.n., Cezar şi Burebista, să nu ajungă a
se înfrunta pe cîmpul de bătaie. Sigur rămîne faptul că atît Cezar,
cit şi Burebista şi-au înscris definitiv numele, cu litere de aur,
printre geniile, printre eroii antichităţii. Europa sclavagistă l-a dat
pe Cezar, iar Dacia pe Burebista.

După moartea lui Burebista marea lui stăpînire se va dezmembra,
mai întîi în patru şi mai apoi în cinci părţi, după cum ne
informează Strabon. Ea a durat doar atît cit a fost în viaţă genialul
ei făuritor. Părţi însemnate s-au desprins, însă nucleul ei se va
menţine. Se va menţine statul, una din operele capitale ale lui Burebista, care era reclamat de dezvoltarea societăţii daco-getice pe
toate coordonatele.

Statul geto-dac întemeiat de marele rege Burebista în jurul
anului 70 î.e.n. a fost prima formaţiune politică de tip superior din
istoria d aco-geţilor. Crearea statului daco-get centralizat a reprezentat
un eveniment de cea mai mare însemnătate în milenara istorie
a poporului român. Este vorba despre un moment cu 1repercusiuni
multiple şi majore în desfăşurarea istoriei secolului I î.e.n. şi mai
ales a perioadelor următoare. Este o etapă importantă în lupta pe
care strămoşii noştri daco-geţi au dus-o pentru apărarea libertăţii
şi a independenţei lor. Ei s-au înscris în istorie încă de la început
prin trăsături definitorii de vitejie şi de dreptate, caracteristici ce
se vor perpetua de-a lungul istoriei urmaşilor lor, a românilor din
zilele noastre.