România Muncitoare - AUGUST 2017

România Muncitoare - 

AUGUST 2017

Muncă şi unitate, luptă 

pentru dreptate!

Publicaţie a mişcării muncitoreşti, editată de Asociaţia România Muncitoare - Nr.256 din august 2017

Colectiv de redacţie:

Ciprian POP (redactor şef), Ion BUCUR (redactor), Marius BUICĂ (tehnoredactor).

Telefon: 0724/717293

E-mail: asociatia.romania.muncitoare@gmail.com

Web: http://asociatiaromaniamuncitoare.blogspot.ro/

OSIM-M-2005-06220; ISSN-1224-2543

România sufera

Da, dragi cititori! România suferă când vede atâta nedreptate. Nu este normal ca fiind un ofițer sau general al Romaniei( la 40 si un pic de ani) să ieși la pensie si apoi să fi reincadrat in muncă în administrația centrală sau director într-o companie de stat. După ce incadezi o pensiei pe măsura gradului vei avea salariu de 10000-15000 lei brut/lunar. De ce? Cum se face ca acei generali (loiali unui fost șef de stat de dreapta și a sistemului sau) sunt puși de un partid de stânga în cadrul administrației centrale ?

Oare, în România nu mai sunt oameni competenți?

Ce se întâmplă cu bursierii și olimpicii României?

Cum este posibil să aflăm după 2, 3 ani din rapoartele Curții de Conturi cum multe instituții și ministere gestionează prost bugetul statului, deci banii publici?

Nu contează cine guvernează, caci rezultatele sunt cam aceleasi: proaste!

Pe plan sportiv, cand echipele de club reprezinta România in lume, ne place sa ne dam mari de la investitori, la manageri si sportivi atunci cand castigam in dauna celorlalte echipe romanesti care pierd. Uitam, însa, ca de rezultatele tuturor v-a depinde prezența echipelor noastre in lume.  În momentul de față tot ce este negativ se scoate în față; tot ce este rau se discuta, dar se repară cu greu, etc.  Prea putin se spune ceea ce este bun si util.

Rezultatul: România suferă! Hadrian 

M A R E A   B U L I B Ă Ş E A L Ă

În luna ianuarie, programul de guvernare părea că va merge strună. Domnul Dragnea ne explica pe luni şi chiar săptămîni, ce vor face pentru a-l îndeplini. Ceea ce nu ştiam noi atunci era faptul că faimosul program era doar o fantezie elaborată nu de compartimentele de specialitate ale partidului, ci de domnii Dragnea şi Vîlcov. Ceea ce a urmat, am văzut. S-au dat mai multe pomeni, unele vizînd absurdul şi susţinînd lenea, dar nu s-a acţionat coerent mai ales în ce priveşte economia şi în special agricultura.
Legea salarizării s-a dovedit a fi greu de aplicat în ciuda siguranţei afişate de doamna Olguţa... Dacă mai schimbă şi legea pensiilor, haosul va fi complet.
Acum cică schimbă şi codul fiscal. Oamenii ăştia chiar îşi bat joc de noi!
Prin cele mai multe măsuri luate, demonstrează că nu au simţul realităţii. Unde trăiţi domnilor ?!

Cică plata contribuţiei la pensie şi asigurările de sănătate se vor face şi pentru cei care lucrează jumătate de normă sau mai puţin, la salariul minim pe economie. E trist că, aflîndu-se la ministerul muncii, unii nu au habar că există şi astfel de servicii fără să încerce cineva să eludeze fiscul.
Un exemplu ar fi al celor care lucrează la magazine cu program (inclusiv sîmbătat şi duminica). Există persoane care lucrează doar în cele două zile, pentru că, în rest, stau acasă cu copiii mici, sub 3 ani, pe care nu-i primeşte nimeni decît la grădiniţele private unde se plăteşte cam 700 lei pentru un copil. Şi atunci, în zilele în care tatăl poate avea grijă de copii, lucrează şi mama ca să mai cîştige ceva. Care va fi rezultatul? Probabil că patronii vor renunţa la aceste slujbe cu jumătate de normă! Nimeni nu zice că nu există şi patroni care folosesc munca la negru, dar pe aceia trebuie să-i prinzi şi să-i sancţionezi, nu să aplici o regulă absurdă şi celor corecţi!

Pe de altă parte, la Ministerul de Interne e jale! Doamna Ministru chiar e pe dinafară! Aşa că, fiecare propune măsuri pornind de la cazuri punctuale, în loc să o ia invers.

De exemplu, să poată folosi poliţiştii arma mai uşor. Ferit-a sfîntul! La cît sînt ăştia de pregătiţi ar muri o mulţime de nevinovaţi! Eu despre cei care ar trebui să ne apere am o părere suficient de proastă ca să nu sper că m-ar proteja. Nu sînt capabili să se apere nici pe ei! În rest, stau în boscheţi să amendeze pe cei care depăşesc viteza cu 5 km/h nu pe cei care merg cu 200/oră, că pe ăia nu-i pot prinde, ori nu-i lasă şefii să-i amendeze. Nu ştiu ce fac cei de la crimă organizată, e un domeniu aparte şi plin de riscuri despre care nu ar trebui să discute orice neavenit, dar poliţia locală, de exemplu, sigur nu excelează cu nimic. Dacă s-ar lua în calcul desfiinţarea acesteia şi trecerea oamenilor în alte compartimente poate că deficitul de personal nu ar mai fi atît de mare. Sau doreşte cineva să ne transformăm într-un stat poliţienesc ?

Cît despre celelalte ministere, la drumuri, turism, cultură, justiţie şi chiar sănătate, se întîmplă puţin spre nimic!

Sînt curioasă dacă domnul prim ministru reuşeşte să-i şi pună la treabă sau se limitează la burzuluiala din şedinţele de guvern, cînd e de faţă şi presa!
Amaranta

T O A M N Ă   F I E R B I N T E   Î N  PSD

Aşa susţin unii membrii, sau... foşti membrii, după părerea noilor decidenţi ai partidului. Fruntaşi care, în treacăt fie spus, riscă să ducă partidul la o cădere semnificativă în sondaje, tot scuturînd scamele de pe haina conducătorului suprem.
Nu mi-a plăcut niciodată domnul Dragnea, pentru că îl percepeam ca pe un admirator al lui Băsesecu. În acest moment nu mai am îndoieli! Ca şi Traian Băsescu, vrea toată puterea. Vrea, ca în guvernarea Boc, să fie el măcar preşedinte de partid şi şef de guvern, dacă de ţară nu poate. Modul cum şi-a dat jos, fără motiv, propriul guvern numai pentru că unii se cam îndoiau că un singur om le ştie pe toate, a fost incalificabil. Ca şi în cazul lui Băsescu nu te poţi baza pe sinceritatea domnului Dragnea. A procedat, atît cu Ponta, cît şi cu Grindeanu, exact ca şi Băsescu în cel privea pe Petre Roman.

Din păcate, dintr-un partid cu oameni valoroşi, domnul Dragnea s-a înconjurat doar de linguşitori şi de cei pe care-i poate manipula. A îndepărtat pe rînd pe foştii miniştri din guvernul Ponta, guvern mult mai performant decît a fost ori este cel de acum. A chemat-o pe Rovana Plumb doar cînd şi-a dat seama că se face de rîs cu fondurile europene!

I-a luat în vizor pe toţi cei care îi făceau concurenţă. Nu mă refer aici la domnul Ponta, războiul era de mult declarat, ci de Şerban Nicolae pentru că a vrut să-l concureze (a dat CEX-UL o decizie şi a oprit orice altă candidatură!), pe Titus Corlăţean, pe doamna Andronescu... Ca să nu vorbim de faptul că nici Ion Iliescu, nici Adrian Năstase nu sînt băgaţi în seamă nici măcar ca oameni care i-ar putea da sfaturi bune. Cum să-i aprecieze băsistul Dragnea pe fondatorii PSD. ?!
Un caz special e domnul Teodorovici, o persoană care a fost un ministru de succes atît la finanţe, cît mai ales la fondurile europene şi care ar fi fost dispus să dea o mînă de ajutor. Ghinionul lui e că e super deştept şi e deseori maliţios, dacă nu chiar tranşant cînd alţii bat cîmpii. Ceea ce îl deranjează însă pe liderul suprem şi nu doar pe el, e faptul că domnul Teodorovici e extrem de charismatic, ceea ce le lipseşte majorităţii politicienilor şi în special domnului Dragnea. Pericol absolut! Aşa că, ordin să-l dea afară de peste tot şi să-l marginalizeze cît mai mult. Doar că presei nu i se pot impune reguli ca la partid şi de fiecare dată cînd apare, Eugen Teodorovici marchează, spre disperarea nu doar a şeflului, ci şi a locotenenţilor săi.

Cît priveşte eliminarea domnilor Grindeanu şi Cătălin Ivan, primul începuse să facă figură bună pe afară, mai ales în ultimele deplasări, celălalt are vorbele la el şi o anumită degajare cîştigată la Bruxelles. Amîndoi arată bine şi pot oricînd să-l pună în umbră pe domnul Dragnea, ceea ce nimănui nu îi este permis.

Ce vor face marginalizaţii din PSD? Vor sta să privească liniştiţi cum liderul suprem şi camarila sa aruncă PDS în prăpastie ori acţionează ? Dacă ar fi să dăm crezare unora, se pare că va fi o toamnă fierbinte în PSD....

Amaranta

Nu mai avem putere economică și financiară

Nimeni din Europa nu ne mai bagă în seamă din punct de vedere al relațiilor economice și financiare după decembrie 1989. România, care cândva producea cereale, legume și fructe pentru export, cea care avea o flotă fluvială și maritimă, producea produse chimice și de construcții și multe altele, azi se află la mina tuturor comercianților cu toată gama de produse. 

Producem probabil sub 25%, azi în 2017, din ceea ce produceam în 1989, însă mare parte din profit nu mai rămâne în țară. 

Nu știu cât de oficial este embargoul Uniunii Europene față de Rusia, nu știu câte state îl respectă cu strictețe, dar știu că o parte bună din investițiile făcute în aceste țări și că multe acțiuni sunt deținute de oameni și companii Ruse. 

Exemple: gazul din Uniunea Europeană, 30% din firma de infrastructura Strabag; echipe de fotbal patronate de companii aflate sub control rus; a doua competiție europeană Europa League sponsorizate de firma Lukoil; firme ce concurează la turneele de ciclism; multe magazine și hoteluri din lume patronate de ruși și, nu în ultimul rând, turiștii ruși care călătoresc în toate perioadele anului, în Andorra la ski/iarna și pe plajele europene din Marea Mediterană și de la Atlantic. 

Așadar, vedeți cu ce negociază Rusia.  România nu mai are cu ce. Toate guvernele din decembrie 1989 până acum (august 2017)  nu au făcut decât să plece cca. 5 milioane de romani în afara țării. Culmea, au plecat peste 50 % din specialiștii în toate domeniile, cam 30% au ieșit la pensie, iar restul s-au cam reprofilat. 

Guvernul României trebuie să înțeleagă că reformele financiar-economice și sociale trebuie urgentate în favoarea economiei naționale. Altfel, votarea noastră este în zadar. Hadrian 

Mitul puterii

Întrucât este o mare diferență între tribunalele omenești care nu sunt sfinte,iar judecătorii și avocații rămân recunoscuți pentru inventivitatea lor,treburile justiției rămân veșnic întortocheate. Incertitudinile planează deasupra capetelor populației precum păsările devoratoare,mereu folosindu-se de sigla,,secret,,pentru public,adică libertatea poate fi încătușată sau descătușată după bunul plac al decidenților,deci abuzul de putere este mereu folosit de marile puteri,încălcând regulile de drept internațional pe care toată lumea ar trebui să le respecte.

Abuzul de putere rămâne doar pe hârtie,iar desfășurarea evenimentelor decurge înainte, fără să se ia măsurile corespunzătoare,e un percept destul de ilar care nu are nimic în comun cu realitățile înconjurătoare,nu contează dacă ești o mare putere și nu trebuie să ignori alte state mai mici.

Nimeni nu este obligat să preia concepte nocive de la o mare putere sau să fie forțat să accepte regulile impuse de către aceasta,asta demonstrează că mitul puterii este unul cu un grad mare de distrugere care afectează pe plan politic și economic soarta multor țări.

Mitul puterii doboară diplomația și normele de drept ,el crește ca un vârcolac la sânul marii puteri care se minte singură , trăind într-un coșmar de care nu mai poate fi salvată. Eugenia Rada Ioniță

C U B A,   O   I N S U L Ă   C U   V A L O A R E   D E   S I M B O L

Nu de multă vreme (pe 26 iulie), Cuba şi toţi cei care mai avem memoria faptelor de curaj, am sărbătorit momentul asaltului de la Moncada, precursorul revoluţiei de eliberare a Cubei de sub dominaţia dictaturii lui Batista, o dictatură ca atîtea altele, susţinute de americani în toată America Latină. Insuficient pregătit, atacul a eşuat, dar a marcat momentul în care Fidel Castro a realizat că nu poţi să reuşeşti, dacă nu ai de partea ta populaţia. După cîţiva ani, cînd a revenit, reuşita a fost evidentă şi pentru unii neaşteptată, iar asta s-a datorat fatului că Fidel a atras de partea sa cea mai mare parte a populaţiei cubaneze.

În general, mulţimile se raliază greu unor acte de eroism, oricît de grea le-ar fi situaţia. Rareori în istorie, chiar şi atunci cînd au un lider, sînt dispuse să se angajeze într-o lupta. Nu o fac nici dacă viaţa lor e adesea de nesuportat, cu atît mai puţin pentru ideei de tipul: libertăţi cetăţeneşti, democraţie, egalitate, care sînt, în general, ideei abstracte.

Cazul Cubei a fost diferit. Nu numai că Fidel a atras aproape întreaga populaţie de partea sa, ci a şi reuşit să convingă acea populaţie să-şi însusşească ideile revoluţiei şi să ţină piept colosului din vecini.

De aceea afirm că insula din Caraibe are valoare de simbol şi că tot ce s-a petrecut acolo mai bine de o jumătate de secol ar trebui studiat cu obiectivitatea istoricilor şi nu potrivit clişeelor servicilor secrete americane. Ca argument pot aduce şi nereuşita lui CHE din Bolivia, unde nu doar americanii au fost mai vigilenţi, ci şi populaţia a fost mai puţin pregătită. A reacţionat altfel acum un deceniu, dar nu e sigur că va rezista aşa cum s-a întîmplat în Cuba.
Probabil, de aceea, şi atitudinea ostilă a preşedintelui Trump. Să nu uităm că el îi reprezintă pe republicani, gata mereu de conflict şi avînd ca ţel suprem să-şi sporească unii, destul de puţini, averile şi nu bunăstarea celor mulţi.

Gesturile de deschidere le-au făcut democraţii, întîi Clinton, cînd justiţia americată l-a redat Cubei pe micuţul Elian, apoi Obama, care a făcut un pas semnificativ spre reconciliere.

Din păcate, cei care îl sfătuiesc pe Trump se tem de exemplul Cubei, aşa cum s-au temut altădată de cel al lui Allende sau, în Europa, de drumul luat de Yugoslavia. Aşa că vor să şteargă cu buretele paşii pe care i-a făcut Obama, tocmai din teama că, pentru mulţi, Cuba va deveni un simbol şi că situaţia lumii s-ar putea schimba.

Cuba e însă o insulă specială şi e discutabil că şi în altă parte s-ar reuşi o atragere a populaţiei la o cauză cum s-a întîmplat acolo sau că ea ar fi pe termen lung.

Ceea ce au reuşit, însă, cu siguranţă americanii cu atitudinea recentă e ostilizarea unei părţi a populaţiei proprii (probabil cea apropiată de democraţi) şi chiar a unei părţi din imigraţia cubaneză de la Miami, lucru greu de crezut cu ceva vreme în urmă.

Dar, ceea ce a realizat domnul Trump fără să-şi dea seama, e întărirea valorii de simbol a insulei. Cu deschiderea SUA către Cuba şi odată cu plecarea lui Fidel în legendă, era posibil ca evenimentele din urmă cu mai bine de cincizeci de ani să treacă în amintire. În schimb, prin menţinerea embargoului atît de nedrept şi a trupelor de la baza din Guantanamo, dar şi a recentei atitudini a preşedintelui lor, americanii nu fac decît să solidarizeze nu doar populaţia cubaneză, ci şi alte ţări care consideră extrem de nedrept ceea ce i se întîmplă Cubei de prea multă vreme.

În momentul actual nu mai e nici Fidel, nici Che, nici Camilo, nici atîţia alţii care au contribuit la victoria revoluţiei cubaneze. Dar, vor fi mereu alţii care să păstreze ideile acesteia şi eroismul oamenilor de atunci nealterat. Pentru că oamenii de pe insula aceea splendidă din Caraibe sînt speciali.
Fidel Castro nu s-a înşelat cînd, la procesul ce a urmat asaltului de la Moncada a spus "Istoria imi va da dreptate!" Mă întreb însă cine îi va absolvi pe americani, cine le va justifica atitudinea atît de străină democraţiei pe care o clamează cu fiecare ocazie ? Tot istoria va fi cea care ne va da răspunsul!

Elvira Codrescu

China: O ursoaică panda a dat naștere unor gemeni la vârsta record de 23 de ani

SURSA: AGERPRESS SI AGENTIA CHINA NOUA „XINHUA”

O ursoaică panda în vârstă de 23 de ani, aflată în captivitate, a dat naștere unor gemeni, ceea ce reprezintă un record pentru această specie, informează joi agenția Xinhua.

Este femela din specia panda uriaș cea mai în vârstă care a născut în captivitate, a precizat Centrul de reproducere pentru exemplarele din această specie de la Chengdu, în provincia Sichuan, citat de agenția de știri chineză.

Vârsta de 23 de ani la panda corespunde cu circa 80 de ani la om.

Aflată în rezervația naturală Wolong, situată în aceeași provincie, femela mamă, pe care o cheamă Haizi, a dat naștere duminică celor doi pui, un mascul și o femelă, care cântăresc 123 și respectiv 175 de grame. Ursoaica a mai avut o pereche de gemeni când avea 19 ani.

Acest anunț a fost făcut după nașterea, luni, în China, a unui pui de panda conceput în urma împerecherii între o femelă în captivitate și un mascul în libertate, o premieră mondială.

Urșii panda uriași au reputația de a fi neîndemânatici în timpul acuplării, masculii având dificultăți în a discerne când femela este în starea potrivită pentru împerechere, motiv pentru care actul sexual este de multe ori prea rapid pentru ca femela să fie fecundată. În plus, aceasta nu este receptivă decât două sau trei zile pe an avansurilor partenerului ei.

Se estimează că cel puțin 2.000 de panda giganți se află încă în libertate, în trei provincii din regiunea de centru-sud a Chinei.

Totuși, Uniunea internațională pentru conservarea naturii (UICN) a scos în septembrie acest animal de pe lista speciilor "în pericol", subliniind eficacitatea eforturilor întreprinse de China pentru salvarea acestei specii.

C U B A, O I N S U L Ă C U V A L O A R E D E S I M B O L

C U B A,   O   I N S U L Ă   C U   V A L O A R E   D E   S I M B O L

Nu de multă vreme (pe 26 iulie), Cuba şi toţi cei care mai avem memoria faptelor de curaj, am sărbătorit momentul asaltului de la Moncada, precursorul revoluţiei de eliberare a Cubei de sub dominaţia dictaturii lui Batista, o dictatură ca atîtea altele, susţinute de americani în toată America Latină. Insuficient pregătit, atacul a eşuat, dar a marcat momentul în care Fidel Castro a realizat că nu poţi să reuşeşti, dacă nu ai de partea ta populaţia. După cîţiva ani, cînd a revenit, reuşita a fost evidentă şi pentru unii neaşteptată, iar asta s-a datorat fatului că Fidel a atras de partea sa cea mai mare parte a populaţiei cubaneze.

În general, mulţimile se raliază greu unor acte de eroism, oricît de grea le-ar fi situaţia. Rareori în istorie, chiar şi atunci cînd au un lider, sînt dispuse să se angajeze într-o lupta. Nu o fac nici dacă viaţa lor e adesea de nesuportat, cu atît mai puţin pentru ideei de tipul: libertăţi cetăţeneşti, democraţie, egalitate, care sînt, în general, ideei abstracte.

Cazul Cubei a fost diferit. Nu numai că Fidel a atras aproape întreaga populaţie de partea sa, ci a şi reuşit să convingă acea populaţie să-şi însusşească ideile revoluţiei şi să ţină piept colosului din vecini.

De aceea afirm că insula din Caraibe are valoare de simbol şi că tot ce s-a petrecut acolo mai bine de o jumătate de secol ar trebui studiat cu obiectivitatea istoricilor şi nu potrivit clişeelor servicilor secrete americane. Ca argument pot aduce şi nereuşita lui CHE din Bolivia, unde nu doar americanii au fost mai vigilenţi, ci şi populaţia a fost mai puţin pregătită. A reacţionat altfel acum un deceniu, dar nu e sigur că va rezista aşa cum s-a întîmplat în Cuba.
Probabil, de aceea, şi atitudinea ostilă a preşedintelui Trump. Să nu uităm că el îi reprezintă pe republicani, gata mereu de conflict şi avînd ca ţel suprem să-şi sporească unii, destul de puţini, averile şi nu bunăstarea celor mulţi.

Gesturile de deschidere le-au făcut democraţii, întîi Clinton, cînd justiţia americată l-a redat Cubei pe micuţul Elian, apoi Obama, care a făcut un pas semnificativ spre reconciliere.

Din păcate, cei care îl sfătuiesc pe Trump se tem de exemplul Cubei, aşa cum s-au temut altădată de cel al lui Allende sau, în Europa, de drumul luat de Yugoslavia. Aşa că vor să şteargă cu buretele paşii pe care i-a făcut Obama, tocmai din teama că, pentru mulţi, Cuba va deveni un simbol şi că situaţia lumii s-ar putea schimba.

Cuba e însă o insulă specială şi e discutabil că şi în altă parte s-ar reuşi o atragere a populaţiei la o cauză cum s-a întîmplat acolo sau că ea ar fi pe termen lung.

Ceea ce au reuşit, însă, cu siguranţă americanii cu atitudinea recentă e ostilizarea unei părţi a populaţiei proprii (probabil cea apropiată de democraţi) şi chiar a unei părţi din imigraţia cubaneză de la Miami, lucru greu de crezut cu ceva vreme în urmă.

Dar, ceea ce a realizat domnul Trump fără să-şi dea seama, e întărirea valorii de simbol a insulei. Cu deschiderea SUA către Cuba şi odată cu plecarea lui Fidel în legendă, era posibil ca evenimentele din urmă cu mai bine de cincizeci de ani să treacă în amintire. În schimb, prin menţinerea embargoului atît de nedrept şi a trupelor de la baza din Guantanamo, dar şi a recentei atitudini a preşedintelui lor, americanii nu fac decît să solidarizeze nu doar populaţia cubaneză, ci şi alte ţări care consideră extrem de nedrept ceea ce i se întîmplă Cubei de prea multă vreme.

În momentul actual nu mai e nici Fidel, nici Che, nici Camilo, nici atîţia alţii care au contribuit la victoria revoluţiei cubaneze. Dar, vor fi mereu alţii care să păstreze ideile acesteia şi eroismul oamenilor de atunci nealterat. Pentru că oamenii de pe insula aceea splendidă din Caraibe sînt speciali.
Fidel Castro nu s-a înşelat cînd, la procesul ce a urmat asaltului de la Moncada a spus "Istoria imi va da dreptate!" Mă întreb însă cine îi va absolvi pe americani, cine le va justifica atitudinea atît de străină democraţiei pe care o clamează cu fiecare ocazie ? Tot istoria va fi cea care ne va da răspunsul!

Elvira Codrescu