miercuri, 30 noiembrie 2022

Gândul unirii în sufletul celor de un neam și o limba



 Gândul unirii în sufletul celor de un neam și o limba


Dezideratul UNIRII nu este o noutate în istoria „de trei ori milenara”, cum spunea Nicolae Iorga,  a poporului dintre Dunăre, Carpați și litoralul pontic.
În 80 I.Hr., regele dac Burebista este cel care reușește o prima unificare a triburilor dace aflate în spațiul geopolitic dintre Panonia, Marea Neagră, Carpații Păduroși și dincolo de Dunăre. În 514 I/Hr., geto-dacii, strămoșii românilor de astăzi, îl înfruntă pe puternicul rege persan Darius. Menționând această bătălie, Herodot avea să scrie că neamurile ca dacii erau „cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci”.
În secolele 9 și 10, binecunoscute cronici fac referire la primele formațiuni politice românești ale lui Menumorut și Gelu, în Ardeal și Glad, în Banatul de astăzi, iar mai târziu, pe la 1230, aflăm despre Litovoi, în Țara Hațegului, care s-a împotrivit regatului ungar, nepermițând extinderea sa.
În secolul al 14-lea, Basarab “Întemeietorul”, cu a sa Capitală la Curtea de Argeș, reușește și el o prima unificare a formațiunilor statale românești, învingând armatele regelui Carol Robert de Anjou, la Posada, din 1330.
La rândul său, Bogdan, întemeietorul dinastiei Mușatinilor, coboară din Maramureșul istoric în Moldova – iată, așadar și unificarea celui de-al doilea stat românesc, toate având ca numitor comun UNITATEA DE LIMBA ȘI CREDINȚA ORTODOXĂ.
Stavilă în calea năvălirilor barbare și în fața tăvălugului otoman, românii au apărat obiectiv, secole de-a rândul, liniștea și pacea Europei Apusene, nu în zadar era numit Ștefan „cel Mare și Sfânt”, „atlet al Creștinătății”.
În 1600, Mihai Viteazu, este cel care devine, “din mila Lui Dumnezeu, Domn al Țării Ardealului și a Toată Țara Moldovei”. Mihai Viteazu, strălucită personalitate de statură europeană, avea să intre în Alba Iulia, atunci, ca și acum, „orașul unirii tuturor românilor”, făcând posibilă o primă unificare politică a celor de un singur neam și de o singură limbă. Gestul său avea să devină realitate statornică la 1 decembrie 1918!
La 1 decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegați și sprijinită de peste 100.000 de români veniți din toate colțurile Ardealului, a adoptat o Rezoluție prin care avea să se consimțească o năzuință de secole, anume UNIREA TUTUROR ROMÂNILOR, din Transilvania, Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș cu ȚARA MAMĂ, ROMÂNIA.
1 decembrie este, așadar, un lucru firesc, o constanta psihologică și geopolitică a spațiului românesc, o constanța pe care nu o va altera nimeni, niciodată!

Ciprian Pop

duminică, 6 noiembrie 2022

Au trecut șase decenii de la aplicarea neîntreruptă a blocadei economice, comerciale și financiare a Statelor Unite împotriva Cubei

 Au trecut șase decenii de la aplicarea neîntreruptă a blocadei economice, comerciale și financiare a Statelor Unite împotriva Cubei

De la președinția lui Kennedy până la mandatul lui Biden, toate administrațiile au implementat măsuri de asediu economic împotriva insulei, pe care o întreagă comunitate internațională le clasifică drept un act de genocid și constituie o încălcare masivă și sistematică a drepturilor omului ale familiei cubaneze.
Triumful Revoluției cubaneze din 1959 și caracterul ei socialist ulterior, au constituit o lovitură severă pentru geopolitica SUA, deoarece hegemonia acesteia față de America Latină și Caraibe, considerată cu dispreț drept „curtea din spate”, a fost afectată. De atunci, conflictul istoric dintre Cuba și Statele Unite a intrat într-o nouă și mai acută etapă de confruntare în contextul așa-numitului „Război Rece”.
Ostilitatea a început cu guvernul lui Dwight Eisenhower (1953-1961), care a conceput și implementat un set de acțiuni teroriste și subversive menite să încerce să distrugă Revoluția cubaneză și să recolonizeze țara. În acea perioadă au fost proiectate bazele a ceea ce ar fi politica de blocaj economic, comercial și financiar care va fi aplicată neîntrerupt de guvernele succesive ale SUA. Acestea au fost consemnate într-un memoriu secret al secretarului de stat adjunct, Lester Mallory, la 6 aprilie 1960 (Mallory, 1960): „Majoritatea cubanezilor îl susțin pe Castro. Nu există o opoziție politică efectivă [...]. Singurul mijloc posibil de a anihila sprijinul intern [pentru guvern] este acela de a provoca dezamăgirea și descurajarea prin nemulțumirea și dificultățile economice [...]. Toate mijloacele posibile trebuie folosite rapid pentru a slăbi viața economică a Cubei [...]. O măsură care ar putea avea un impact puternic ar fi refuzarea tuturor finanțărilor sau transporturilor către Cuba, ceea ce ar reduce veniturile monetare și salariile reale și ar provoca foamete, disperare și răsturnarea guvernului.”
Memorandumul secret menționat mai sus a devenit o politică publică a guvernului SUA. La 4 septembrie 1961, Congresul SUA în timpul Administrației lui John F. Kennedy (1961-1963), a adoptat Legea Ajutoarelor Externe care interzicea toate tipurile de asistență acordată Guvernului Cubei și a autorizat președintele să impună „un embargo comercial asupra insulei".
La 3 februarie 1962, prin ordinul executiv 3447, cu sprijinul Legii privind ajutorul străin și al Actului privind comerțul cu inamicul din 1917, președintele Kennedy a decretat „un embargo total” asupra Insulei care includea medicamente și produse alimentare. Apropos, Cuba este singura țară pentru care Actul Comerțului cu Inamicul din 1917 rămâne în vigoare. În septembrie 2021, președintele Joseph Biden a reînnoit măsurile împotriva Cubei în temeiul acestei legi. Potrivit Ordinului Executiv, a fost instituită o blocadă totală a comerțului dintre Washington și Havana, având în vedere, printre altele, că Cuba constituie o amenințare la adresa securității sale naționale și a emisferei, fapt pentru care ar trebui izolat pentru a evita alinierea sa cu puterile comuniste.
Pe 23 martie 1962, Kennedy a extins blocada la toate produsele care conțin materiale cubaneze, inclusiv la cele fabricate în alte țări. În luna august a aceluiași an, orice națiune care a colaborat cu Insula ar fi exclusă din programul de ajutor al SUA. Guvernul SUA a interzis și utilizarea dolarului în tranzacțiile cu Cuba. Pe 16 septembrie, au întocmit o listă neagră pentru navele comerciale care soseau în porturile cubaneze și le-au interzis să acosteze în porturile Statelor Unite.
Sistemul de sancțiuni și impactul acestuia
De atunci și fără excepție, toate administrațiile americane, atât democrate cât și republicane -Johnson, Nixon, Ford, Carter, Reagan, H. Bush, Clinton, W. Bush, Obama, Trump și Biden- au aplicat măsuri de asediu economic împotriva Cubei și au participat în cadrul unui alt grup de legi și prevederi administrative care stabilesc politica de blocaj, printre care se numără:
Regulamente pentru controlul activelor cubaneze ale Departamentului Trezoreriei (1963). Create în baza Legii Comerțului cu Inamicul, ele prevăd, printre altele, înghețarea tuturor bunurilor cubaneze în Statele Unite; interzicerea tuturor tranzacțiilor financiare și comerciale, cu excepția cazului în care sunt aprobate printr-o licență; interzicerea exporturilor cubaneze în Statele Unite; interzicerea oricărei persoane fizice sau juridice a Statelor Unite sau a țărilor terțe de a efectua tranzacții în dolari SUA cu Cuba.
Legea pentru administrarea exporturilor (1979). Secțiunea 2401 (b) (1) „Controlul securității naționale”, „Politica față de anumite state”, stabilește Lista de control al comerțului. Cuba este inclusă în această listă.
Reglementări de administrare a exporturilor (EAR, 1979). Ei stabilesc o politică generală de refuzare a licențelor pentru exporturi și re-exporturi către Cuba.
Legea pentru democrația cubaneză sau Legea Torricelli (1992). Interzice filialelor companiilor americane, din țări terțe, să facă comerț cu mărfuri cu Cuba sau cu cetățeni cubanezi. Interzice navelor din țări terțe care ating porturile cubaneze să intre pe teritoriul SUA într-o perioadă de 180 de zile, cu excepția celor care au licență de la Secretarul Trezoreriei.
Legea pentru libertatea cubaneza și solidaritatea democratică sau Legea Helms-Burton (1996). Codifică prevederile blocadei și își extinde sfera extrateritorială prin impunerea de sancțiuni directorilor companiilor străine care efectuează tranzacții cu proprietăți naționalizate în Cuba și acordă posibilitatea de a intenta procese în instanțe din Statele Unite.
Secțiunea 211 din Legea privind creditele suplimentare și de urgență pentru anul fiscal 1999. Interzice recunoașterea de către instanțele americane a drepturilor companiilor cubaneze asupra mărcilor asociate proprietăților naționalizate.
Legea pentru reforma sancțiunilor comerciale și extinderea exporturilor (2000). Autorizează exportul de produse agricole în Cuba, cu condiția plății în numerar în avans și fără finanțare din partea Statelor Unite. Interzice călătoria în SUA în Cuba în scopuri turistice, prin definirea „activitate turistică” ca orice activitate legată de călătoria către, dinspre sau în interiorul Cuba, care nu a fost autorizată în mod expres în secțiunea 515.560 din Titlul 31 din Codul Reglementărilor Federale. Limitează călătoriile la cele 12 categorii autorizate la momentul adoptării acestei legislații (Misiunea Permanentă a Cubei la Națiunile Unite, 2022).
După cum se poate observa, blocada este un sistem complex de sancțiuni printr-o suita de legi, ordine executive, memorandumuri, notificări, proclamații și hotărâri care afectează nu numai Cuba, ci și acele țări care decid să mențină relații economice cu Havana. În esență, constituie o încălcare masivă și sistematică a drepturilor omului ale poporului cubanez, pe care o clasifică drept un act de genocid conform articolului II, secțiunea C din Convenția de la Geneva din 1948.
Pe parcursul celor șase decenii de aplicare, națiunea cubaneză a încercat să subziste și, în același timp, să se dezvolte. Aproape 80% din populația actuală s-a născut sub rigorile impuse de blocada, care continuă să fie principalul obstacol în calea dezvoltării economiei cubaneze și a bucurării depline a tuturor drepturilor omului ale cetățenilor săi.
Pe arena internațională, respingerea acestei politici este în creștere. Din 1992, Proiectul de Rezoluție împotriva blocajului economic, comercial și financiar aplicat de Statele Unite împotriva Insulei a fost prezentat Adunării Generale a Națiunilor Unite și primește sprijinul aproape al tuturor țărilor lumii în fiecare an.
De asemenea, ar fi pertinent să evaluăm că, în ciuda faptului că toate guvernele au menținut politica de blocada, unele au aplicat măsuri de relaxare. Acestea au răspuns unor circumstanțe specifice în corespondență cu interesele naționale declarate și câteva dintre ele au fost concepute în scopuri subversive. Cel mai recent exemplu a fost în timpul președinției lui Barack Obama (2009-2017).
În ultimii doi ani petrecuți la Casa Albă, Obama a aprobat cinci pachete de măsuri pentru relaxarea blocadei, deși au fost limitate și insuficiente, au fost pași pozitivi. Printre principalele anunțate a fost autorizarea pentru Cuba de a utiliza dolarul în tranzacțiile sale internaționale și posibilitatea băncilor sale de a acorda credite importatorilor cubanezi de produse autorizate din SUA. În domeniul călătoriilor, vizitele nord-americanilor pe Insula erau permise printr-o licență generală în cele 12 categorii permise de lege și călătorii individuale sub licența pentru schimburi educaționale numite „people to people”.
În mai multe rânduri, președintele a recunoscut eșecul politicii tradiționale a SUA față de Cuba și a promis că se va angaja într-o dezbatere cu Congresul pentru ridicarea blocadei. Cu mai puțin de o lună înainte de alegerile prezidențiale pentru a alege un nou chiriaș la Casa Albă, președintele Obama a publicat, pe 14 octombrie 2016, Directiva de politică prezidențială/PPD-43, intitulată „Normalizarea între Statele Unite și Cuba”.
Documentul definea obiectivele politicii față de Insula, măsurile de implementare a acesteia și normele care ar guverna funcționarea organismelor însărcinate cu aplicarea acesteia. A fost apreciată ca foaie de parcurs pentru următoarele administrații care au decis normalizarea relațiilor cu Insula. Pentru prima dată în redactarea unui document oficial al guvernului nord-american se reflectă că „recunosc suveranitatea și autodeterminarea Cubei. " (Obama, 2016).
Trebuie avut în vedere că niciuna dintre administrațiile anterioare lui Obama nu a admis ca interlocutor legitim guvernul revoluționar cubanez, care timp de aproape 60 de ani a constituit unul dintre principalele obstacole în calea stabilirii relațiilor bilaterale. Recunoașterea beneficiilor pe care le-ar aduce ambelor țări de a continua dezvoltarea legăturilor și a cooperării în domenii de interes reciproc a fost favorabilă, în ciuda faptului că diferențele pe multe probleme regionale și globale vor continua. Ei au subliniat că intenționează să abordeze diferențele prin participare și dialog, precum și să sporească înțelegerea atât între guverne, cât și între popoare.
De asemenea, a fost pozitiv faptul că, în Directivei Prezidențiale, Congresul SUA a fost, din nou, îndemnat să ridice blocada împotriva Cubei, deoarece aceasta constituia o povară învechită pentru poporul cubanez. Statele Unite s-au abținut pentru prima dată în 25 de ani la votul proiectului de rezoluție prin care se cere încetarea blocadei, pe care Cuba îl prezintă Adunării Generale a Națiunilor Unite an de an. În 2016 a fost un rezultat fără precedent, 191 de țări au votat în favoarea Rezoluției cubaneze, niciuna împotrivă și doar Statele Unite și Israelul s-au abținut.
Directiva a clarificat voința guvernului SUA de a elimina blocada, cu acea ocazie au privilegiat elementele soft power, definite în „șase obiective pentru relațiile pe termen mediu între Statele Unite și Cuba: interacțiunea dintre ambele guverne; participare și conectivitate; expansiunea comerțului; reforma economică; respectarea drepturilor universale ale omului, a libertăților fundamentale și a valorilor democratice; și integrarea cubaneză în sistemele internaționale și regionale” (Obama, 2016).
Perspective pentru relațiile bilaterale
Cursul acestor evenimente favorabile, dincolo de diferențele antagonice, a fost drastic întrerupt odată cu venirea lui Donald Trump (2017-2021) la Casa Albă. Printre primele sale acțiuni a fost abrogarea Directivei prezidențiale a lui Obama și creșterea acțiunilor de război economic împotriva Cubei.
Pe parcursul celor patru ani de mandat, Administrația Trump și-a consolidat alianța cu extrema dreaptă anti-cubaneza și a ales să aplice o politică de retragere, presiune și retorică împotriva Cubei, care a folosit blocada ca armă de presiune. Aceștia au ajuns să pună în aplicare 243 de măsuri coercitive unilaterale pentru sufocarea Insulei, dintre care 55 au fost emise în timpul pandemiei de COVID-19, în mijlocul unei crize economice globale severe, care a lipsit națiunea cubaneză de venituri esențiale, cum ar fi cele provenite din turism.
Înainte de a-și încheia mandatul, Trump a promovat un grup de acțiuni care vizează înăsprirea politicii de blocaj, care și-a avut expresia maximă în re-încorporarea Cubei pe lista țărilor care sponsorizează terorismul. Această decizie unilaterală sporește dificultățile țării în efectuarea operațiunilor financiare, inserarea în comerțul internațional și procurarea aprovizionării de bază. În plus, au lipsit națiunea de aprovizionarea cu combustibil, au persecutat serviciile de sănătate din țări terțe și au crescut hărțuirea tranzacțiilor comerciale și financiare pe alte piețe.
Statisticile arată prejudiciul acumulat în cele șase decenii de aplicare a politicii de blocaj, care a cauzat prejudicii cuantificabile de peste 1 miliard 377 milioane 998 mii de dolari, ținând cont de deprecierea dolarului față de valoarea aurului pe piața internațională. . . Doar în perioada aprilie-decembrie 2020, această politică a cauzat Cubei pierderi de ordinul a 3 mii 586,9 milioane de dolari, ceea ce se ridică la un total de 9 mii 157,2 milioane de dolari dacă se consideră perioada aprilie 2019 până în decembrie 2020 (Document de actualizare a Raportul Secretarului General, 2021).
Acesta a fost scenariul pe care l-a găsit Joe Biden la sosirea la Casa Albă în 2021, care promisese în timpul campaniei sale electorale că va relua politica de apropiere de Insulă. Această poziție a stârnit interes în sectoare largi ale societății americane interesate să reînceapă. procesul de schimb între cele două țări. Așteptarea a fost generată și pentru că actualul președinte era vicepreședintele lui Obama.
Cu toate acestea, una dintre primele acțiuni ale administrației Biden a fost publicarea în registrul federal a includerii Cubei în lista țărilor care sponsorizează terorismul și, ulterior, includerea acesteia în certificarea națiunilor care nu cooperează pe deplin în lupta împotriva terorismului.. Nici nu au executat nicio măsură de relaxare a blocadei care permite Cubei să facă față pandemiei.
De exemplu, în cea mai dificilă perioadă a vârfului pandemic din lunile iunie și iulie 2021, nu i-au facilitat Cubei achiziționarea ventilatoarelor pulmonare, a materialelor și ustensilelor esențiale pentru producerea industrială a vaccinurilor cubaneze împotriva Covid-19 și importul de oxigen, când furnizarea acestuia a intrat în criză ca urmare a unei defecțiuni a centralei principale. Dimpotrivă, au permis extremei drepte anti-cubaneze de pe teritoriul lor și cu fonduri guvernamentale să organizeze o operațiune politico-comunicațională pentru a crea dezordine pe Insulă, profitând de situația dificilă prin care treceau familile și guvernul cubanez.
Realitatea este că, până în prezent, nu și-au manifestat interes pentru reluarea așa-zisului proces spre normalizarea relațiilor bilaterale și, în practică, au păstrat intactă politica lui Trump față de cea mai mare dintre Antile. Pe parcursul anului și celor patru luni în care a stat la guvernare, abordarea față de Cuba a fost ambivalentă și au privilegiat confruntarea în loc de dialog și cooperare, așa cum este ilustrat în așa-numita „Fișă informativă: Măsuri ale administrației Biden-Harris privind Cuba”, publicata pe 22 iulie 2021. Documentul conturează pașii pe care i-ar face folosind următorii termeni: cere răspundere regimului cubanez; implicarea comunității internaționale; să se asigure că cubanezii au acces la internet.
După cum se poate observa, faptele depășesc orice perspectivă pozitivă pentru relațiile Cuba-Statele Unite în timpul actualei administrații Biden, dacă se menține politica de „presiune maximă”. Cu toate acestea, pe 16 mai 2022, Departamentul de Stat al SUA a anunțat unele măsuri de flexibilitate în ceea ce privește vizele, migrația regulată, zborurile către provincii, remitențele și ajustările reglementărilor pentru tranzacțiile cu sectorul non-statal, în corespondență cu unele dintre promisiunile președintelui. în timpul campaniei electorale din 2020.
Sub titlul „Măsuri ale administrației Biden pentru sprijinirea poporului cubanez”, și cu utilizarea unui limbaj ostil, documentul precizează că acestea sunt în concordanță cu interesele noastre de securitate națională. Ei folosesc din nou acest pretext pentru a împiedica relațiile bilaterale și pentru a menține asediul economic împotriva Cubei.
Pe termen scurt, va trebui să așteptăm publicarea reglementărilor de implementare a acțiunilor anunțate, care să permită măsurarea sferei reale pe care acestea o vor avea în aplicarea lor. Cu siguranță, deși în momentul de față sunt limitate, ele constituie un prim pas pozitiv, care pe termen mediu s-ar putea distanța de principalele directive de blocaj economic luate de Trump.
Până în prezent, nu există elemente care să indice un interes pentru reluarea politicii de apropiere inițiată de Obama, sau demontarea proiectării sufocării economice împotriva Insulei. În ciuda scenariului actual, guvernul cubanez și-a reiterat disponibilitatea de a iniția un dialog respectuos și pe pe picior de egalitate cu Guvernul Statelor Unite, pe baza Cartei Națiunilor Unite, fără amestec în afacerile interne și cu respect deplin pentru independență și suveranitate (Declarația Ministerului Afacerilor Externe, 2022).
Orice guvern american care decide să reia calea complexă spre normalizarea relațiilor va trebui să țină cont de poziția de principii reiterata de generalul de armată Raúl Castro Ruz, în discursul său la cel de-al III-lea Summit al Comunității Statelor Latino-Americane și Caraibe.(CELAC) ) în Costa Rica, la 28 ianuarie 2015 (Castro, R., 2015):
„Restabilirea relațiilor diplomatice este începutul unui proces de normalizare a relațiilor bilaterale, dar acest lucru nu va fi posibil atât timp cât va exista blocada, teritoriul ocupat ilegal de Baza Navală Guantánamo nu va fi retrocedat, transmisiile radio subversive nu vor înceta și emisiunile de televiziune care încalcă standardele internaționale, nu există o compensație echitabilă pentru poporul nostru pentru daunele umane și economice pe care le-au suferit. Nu ar fi etic, corect sau acceptabil să ceri Cubei nimic în schimb. Dacă aceste probleme nu vor fi rezolvate, această apropiere diplomatică dintre Cuba și Statele Unite ar fi lipsită de sens. Nici nu se poate aștepta ca Cuba să fie de acord să negocieze aspectele menționate ce țin de afacerile noastre interne, care sunt absolut suverane.”
În cadrul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), în fiecare an votul majoritar pe această problemă este respingerea. Țările comunității internaționale sunt împotriva acestei politici imperialiste și cer ridicarea blocadei.
În ciuda dificultăților și limitărilor severe pe care blocada le provoacă în rândul populației cubaneze, după 60 de ani oamenii rezistă cu demnitate și curaj, gata să apere procesul revoluționar. Blocada economică criminală și inumană impusă de Guvernul SUA împotriva Cubei trebuie să înceteze, deoarece încalcă principiile Dreptului Internațional, principiul independenței, dreptul la autodeterminare al națiunilor și drepturile omului ale populației cubaneze.