sâmbătă, 14 iulie 2018

România Muncitoare – Nr.267 din IULIE 2018

România Muncitoare

IULIE 2018


Muncă şi unitate, luptă

pentru dreptate!



Publicaţie a mişcării muncitoreşti, editată de Asociaţia
România Muncitoare – Nr.267 din IULIE 2018

Colectiv de redacţie:
Ciprian POP (redactor şef), Ion BUCUR (redactor), Marius BUICĂ (tehnoredactor).
Telefon: 0724/717293

E-mail: asociatia.romania.muncitoare@gmail.com

OSIM-M-2005-06220; ISSN-1224-2543






A N U L   C E N T E N A R U L U I


Se pare că nimănui nu-i pasă prea mult de anul în care ne aflăm şi de ceea ce ar dori românii pentru acest eveniment.
Pot să înţeleg că domnul preşedinte, care nici măcar nu stăpânește bine limba română şi, în nenumărate rânduri, a demonstrat că nu iubeşte nici ţara, nici oamenii, nu este interesat de centenar. El se simte confortabil în funcţia de preşedinte, unde a ajuns cu largul sprijin al unui cancelar de care se simte, evident, mai ataşat decît de noi, deşi e convins că acolo nu ar fi obţinut nici măcar un mandat de parlamentar. Aşa că, aşteptările noastre se pot ridica, eventual, la puţin respect pentru cei care chiar doresc să se bucure de ceea ce semnifică acest an pentru cei mai mulţi români. Domnul preşedinte nu a fost capabil să respecte nici asta. Să vedem dacă şi noi vom ţine minte lucrul ăsta la vot!
În ceea ce-i priveşte pe alţii, marea ruşine o reprezintă PNL, partid care îşi zice şi naţional, deşi de "naţional" nu mai are nimic. Prezenţa domnului Orban la şefia partidului liberal (discutabil şi asta), prestaţia sa şi, mai ales, aberaţiile pe care le debitează de fiecare dată, probabil îi fac pe Brătieni, cei care chiar au înfăptuit unirea, să se răsucească în mormînt de ruşine. Dar, ce-i pasă domnului Orban, secondat de vorbăreţa doamnă Turcan, dacă nouă ne tihneşte sau nu anul acesta aniversar. Domnul Orban ţopăie prin pieţe în sprijinul unei doamne de care sperăm că am scăpat, totuşi, doamna Turcan uită cum îi ridica osanale Elenei Udrea şi amândoi, ca şi alţii din partidul ăla, chiar ne cred tîmpiţi. Noi, nu numai că nu uităm cum se comportă ei, dar ţinem cont şi de faptul că ne strică centenarul.
De USR nu merită să vorbim, ăia chiar nu ştiu pe ce lume se află şi tot ce-mi doresc e să nu-i mai vedem prin parlament. De circ şi tot felul de aberaţii chiar suntem sătui! Măcar parlamentul să dea dovadă de demnitate!
Nu-i uit nici pe cei de la putere. În afară de unele manifestaţii pe care le face Ministerul de Externe prin diverse ţări, asta pentru că domnul Meleşcanu chiar este un profesionist, restul nu-şi prea bat capul. Nu am văzut ca ministerele vizate, în special Ministerul Culturii, să fie preocupate de sărbătoare. Ba unii cred că au şi uitat în ce an ne aflăm. Deja a trecut prea multă vreme, anul a fost trist şi plin de conflicte pe teme de interes de grup, aşa că prevăd un 1 Decembrie destul de şters, departe de ceea ce ar trebui să fie un centenar. Pentru că sunt slabe şanse să se trezească cineva!


R E S P E C T Ă M    O A R E   C O N S T I T U Ţ I A ?


După chinuri îndelungate şi căutări de soluţii in extremis, domnul preşedinte s-a decis să emită decretul de demitere a doamnei de la DNA. Zice că nu a intenţionat să încalce Constituţia, oricît l-ar fi rugat domnul Orban şi veşnicii protestatari numiţi USR. Deocamdată de ultimii ne mai salvează din când în când Curtea Constituţională. Nu de alta, dar prea au scăpat mulţi nechemaţi prin parlamentul nostru de Dîmboviţa.
Momentul plecării doamnei a fost penibil pentru cel puţin două motive: primul a fost patetismul care nu prea şade bine unui om de bun simţ şi, cu atît mai puţin, unui procuror; al doilea motiv a fost apariţia aceea ciudată, cu nişte oameni înşiraţi pe scări, oameni care prin ţinută (tricouri şi haine colorate), te făceau să te gîndeşti mai degrabă la o agenţie de turism decît la o instituţie care luptă cu o problemă atît de importantă cum e corupţia :)))  Mă rog, aşa pare să fie moda la DNA, pentru că succesoarea s-a prezentat în ţinută de vacanţă! Dar asta ţine de altceva, de ştiinţă sau mai degrabă de consilieri.
Dar, să ne întoarcem la, de acum, fosta şefă a DNA. Probabil că o fi aflat deja că se poate fără ea, că nu în activitatea ei stă lupta cu adevărata corupţie. Păcat pentru ea că nu a ştiut la timp  zicala românească :"E plin cimitirul de oameni de neînlocuit!". Poate că asta ar fi pus-o pe gînduri şi ar fi putut să o determine să fie mai puţin arogantă. Restul consecinţelor le va vedea mai tărziu. Deocamdată, a avut grijă prietenul familiei s-o pună la adăpost. Dar, pentru cîtî vreme ? Locul unde a fost adusă nu i se potriveşte pentru că nu prea merge să pui într-o astfel de funcţie pe cineva care a încălcat de vreo două ori Constituţia. Asta ca să nu mai vorbim şi de alte legi. Foarte curînd, dacă nu a avut suficient tact să se facă o vreme nevăzută, vor începe nu doar comentariile şi criticile, ci şi plîngerile penale. Dar, se pare că nici doamnei, nici protectorului său nu le pasă de morală sau de lege. Iar, dacă doamna va încerca, din poziţia pe care o ocupă,să plătească poliţe, va veni probabil altă încălcare a Constituţiei. Dar, mai respectă cineva, începînd cu Preşedinţia, Constituţia ? Pînă acum am avut destule exemple că nu!  Numai că nu prea a plătit nimeni pentru asta. Şi, dacă nu va plăti, mai mulţi se vor gîndi că pot să nu respecte Constituţia. Iar asta înseamnă deja lipsa regulilor.



I A R   N E - AM   D A T   C U   S T Î N G U' N   D R E P T U L !

Mare şedinţă mare la Bruxelles, NATO în toată splendoarea lui! Aveam ocazia să ne purtăm cum se cuvine. Dar, e lucru greu, trebuie să ai clasă, şi dacă nu o ai, te informezi, că de aceea există consilieri. Domnul preşedinte iar a dat-o în bară! În loc să se preocupe de ce avea de susţinut acolo, el a mers din gafă în gafă. Cea mai mare a fost că nu şi-a putut ţine nervii şi a lăsat naibii problemele discutate la întrunire (nici nu mi-a părut foarte interesat), pentru a-i răspunde domnului Dragnea la un interviu dat în ţară. Şi, ne mai mirăm că nu ne bagă nimeni în seamă!

Cu aşa comportament, cam greu! Nu că ceilalţi ar fi grozavi, dar măcar respectă unele reguli, ceea ce ar trebui să învăţăm şi noi. Dar, domnul preşedinte nu-şi poate stăpîni proasta dispoziţie. Nu prea ştie nici ce se face şi ce nu, vezi ochelarii de soare şi faptul că era ca....înaintea oilor, lăsînd cu cel puţin un metru în urmă pe miniştrii de externe şi apărării şi pe domnul ambasador. Dacă măcar se uita în jur, vedea că toţi ceilalţi mergeau fie alături, fie grupaţi.După toate astea aproape nu a mai contat că l-a scos pe ministrul apărării din poză. Eram deja la noi acasă şi domnul ministru e convins că noi ştim meritele sale şi fără poza de la Cotroceni. Bine că nu l-a scos şi pe domnul Meleşcanu, ca să umble de unul singur! Din păcate, cu acest tip de comportament nu ajungem nicăieri. Domnului preşedinte nici nu-i pasă, pentru el important e doar confortul domniei sale, de dragul căruia e capabil să treacă peste orice.
Poate învaţă şi românii să mai deschidă ochii cînd votează şi să nu mestece toate clişeele pe care le servesc unii. Să-şi folosească propriul cap, dacă mai au ceva în el sau să nu se plîngă. Personal, urmărind cine au fost prezenti la Bruxelles, revin la ideea de "republică parlamentară". Am scăpa de aşa zişi preşedinţi cu comportament de dictatori de America Latină (şi acolo au cam dispărut), am termina şi cu dorul unor politicieni, dar şi cetățeni de "tătucul la care să se închine", dar şi de o campanie electorală perpetuă, care ne face atât de rău şi să ne punem în sfârșit pe treabă. Aşa, cu o persoană aleasă pe anumite criterii, pe un singur mandat ales acum şi durând până ce va fi alt parlament să aleagă noul preşedinte, ar învăţa poate şi parlamentarii noştri să negocieze în loc de a se da mereu în spectacol, făcîndu-l pe marele Caragiale să mai moară odată de invidie.
Amaranta

Cooperativa Agricola de Producție


După anul 1990 în România tot ce a fost bun pentru economie a trebuit eliminat deoarece era "învechit și purta emblema comunist". 
Împroprietărirea țăranilor a făcut ca zeci de suprafețe de teren sa nu mai fie cultivate corespunzător și cu timpul ele au rămas nelucrate și /sau vândute. 
Nici un guvern, nici un ministru al agriculturii nu a mai încercat sa pună pe masă numele de cooperare agricola. Nimeni nu a mai explicat ca este necesară o astfel de asociere, ca este nevoie de cineva care sa colecteze și apoi vinde produsele, decât cu o excepție : cei de la Curtici în județul Arad. 
Nu vreau sa scot în evidență prin asta decât ca lipsa de comunicare, lipsa de interes pentru a ajuta fermierii, noii proprietari de teren agricol a adus la dispariția proprietății românești în detrimentul proprietății străine. 
Cooperativa Agricola de Producție nu este decât o formă de asociere a unor persoane care doresc să valorifice terenul agricol mai bine și sa poată vinde apoi produsele realizate. 
Curios este ca presa economica a început în ultimii ani sa încurajeze acest tip de asociere. Păcat ca au trecut 30 de ani sa înțelegem avantajele acestei asocieri și ca ne întoarcem în timp. Hadrian

Energia românească


Planul inițial, început în anii 1980, cuprindea 5 unități care sa producă energie electrica pentru România. 
Primele doua unități sunt funcționale și produc deja energie electrica în timp ce celelalte nu sunt gata. 
Nimeni nu spune de ce durează așa de mult construcția celorlalte unități. Se semnează documente, însă, atât. 
România are șansa sa dețină uraniu și fabrica de apa grea de la Drobeta Turnu Severin. Asa cum, recent, Compania Naționala a Uraniului a fost salvata de la faliment prin exclusivitatea acordării contractului de uraniu cu Centrala Nucleara Cernavodă, asa și Uzina de Apa Grea ar putea  putea primi exclusivitate la contractul cu cei de la Cernavodă. 
Miza ar fi protecția locurilor de munca, resursele naturale sunt utilizate în folosul României. 
Cred ca Nuclearelectrica ar putea sa absoarbă, prin fuziune, Uzina de Apa Grea din Drobeta Turnu Severin. 
Lăsând la o parte speculațiile politice despre economie cred ca Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare poate întării forța statului în economie, în folosul comunității și a țării. 


Hidroelectrica nu trebuie lăsată pe mâini străine. Nu este normal ca statul care a investit uriașe sume de bani și materiale, dar și resurse umane sa dea pe sume de nimic o adevărată "mina de aur" care este întreg complexul hidroenergetic românesc. 
Nu mi se pare corect sa asistam la repartiții făcute la hidrocentralele românești de firme străine, iar cea care le-a produs sa fie la mina firmelor ce câștiga licitații. Cea care a produs turbinele se numește Uzina Constructoare de Mașini Reșița. 
Nu mi se pare normal nici sa avem o firma de stat numita HidroServ, care desfășoară aceeași activitate ca cei de la Reșița însă până acum nu s-a dorit fuziunea lor. Bizar. 
Centralele pe baza de cărbune, termocentralele, sunt practic scoase din circuitul energetic național, cu câteva excepții. Închiderea minelor a accelerat și închirieri masive de centrale. 
Pe lingă curent electric aceste centrale mai produceau și apa caldă pentru populație și ajuta la alimentarea cu cele necesare serelor. Exemple importante : Craiova și Arad. 

Termocentrale au fost înlocuite, treptat, de centralele eoliene și panourile solare. Din păcate aceste ultime doua tipuri de centrale sunt în funcție de vânt, soare, timp orar și altele. 


După 1990 când distribuția energiei electrice a fost defalcata pe zone și apoi privatizată , au apărut în procente importante în facturile romanilor aceste doua tipuri de energie (solara și eoliana). Nu mi se pare normal, dar se pot regla aceste lucruri. De menționat că aceste doua surse de energie electrica sunt cu investitori privați. Asa se poate explica ca în coșul energie electrice Nuclearelectrica și Hidroelectrica au avut de suferit în privința vânzări de energie către populație, apoi închiderile de întreprinderi au lăsat urme. 


Companiile românești de producție a energie electrice ne lasă cu speranța ca în acest domeniu statul și populația nu au de pierdut.  Hadrian

Nimic romanesc

Nimic romanesc pare că este deviza guvernelor de după 1990 în România. 
Mulți investitori au început de jos, alții au avut avantajul sa lucreze în domeniul în care au investit, alții au avut informația. Din nefericire majoritatea au fost învinși de multinaționalele ce au întrat în România, de faptul că au susținut diverse grupuri și partide politice în diverse perioade. 
Nu contează ca te numești A, C, N sau P ci contează ca ai vrut sa dezvolți o afacere, sa dai unor categorii sociale de lucru și chiar sa salvezi diverse societăți comerciale de la faliment (ma refer aici la marile întreprinderi industriale și combinate agricole ce au fost construite înainte de 1989).
Din păcate, situația economică a multor zone din țară și-a pus amprenta și pe sport sau educație. 



"Istoria este cea dintâi carte a unei nații" spunea Nicolae Bălcescu. 
Faptul ca în cărțile de istorie, foștii conducători romani de stat, au valoare doar de câteva rânduri, poate spune multe. Sa ai mai multe variante la cărțile de istorie și geografie înseamnă că, cultura generala este la pământ. 
Cei care conduc destinele educației naționale ar trebui să cunoască faptul ca a fost un singur Alexandru Ioan Cuza și avem un singur fluviu : Dunărea. Nu poți sa interpretezi în două-trei variante de carte acest lucru. 



După decembrie 1989 am predat la cheie, încet, toată economia tarii noastre. La sfârșitul anului 2017 statul mai avea în patrimoniul sau doar 4% din economia României. 
Globalizarea a adus României posibilitatea sa devina un partener important în Europa și nu numai. Schimburi în toate domeniile de activitate și libera circulație a mărfurilor, a banilor și persoanelor au fost de bun augur pentru România. 
Această globalizare a adus, pe lingă puncte pozitive și puncte negative care însă au reușit să facă din România o țară săracă din toate punctele de vedere. Acest lucru a fost posibil și datorita unor ajutoare primite din interior (adică din România) de la politicieni care au pus în față interesul personal, de familie și de grup. 



Va rog sa urmăriți filmele istorice Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Dimitrie Cantemir și Vlad Țepeș pentru a înțelege ca nu contează perioada, timpul istoric pentru România în a compara cu anul 2018. Au existat și exista și azi oameni dornici de putere personală și /sau grup în detrimentul național, al tarii noastre. 



A vinde străinilor pentru un mandat de parlamentar, ministru sau diverse posturi influente și bănoase un teren, o întreprindere producătoare doar pentru a face un mare centru comercial sau mai rău pentru a nu pune în pericol o eventuala concurenta firmei ce are deja fabrici în alte tari, deci trebui închisă, nu înseamnă decât falimentul țării. 



Nimeni nu face nimic deși se știe ca în privința emigrației, pe timp de pace, suntem pe primul loc în lume. Nu pun Siria unde se emigrează din cauza războiului intern.  Hadrian