România Muncitoare – Nr.320 din FEBRUARIE 2025

 România Muncitoare – Nr.320 din  FEBRUARIE  2025

 

 

Muncă şi unitate, luptă

pentru dreptate!

 

Publicaţie a mişcării muncitoreşti, editată de Asociaţia România Muncitoare

 

Colectiv de redacţie:

Ciprian POP (redactor şef), Ion BUCUR (redactor), Marius BUICĂ  (tehnoredactor).

Telefon:  0724/717293

Email:  asociatia.romania.muncitoare@gmail.com

Web:  http://asociatiaromaniamuncitoare.blogspot.ro/

OSIM-M-2005-06220; ISSN-1224-2543

 

 

Descoperire fascinantă în lumea lupilor: Cum își organizează aceste animale "grădinițe" pentru pui și ce putem învăța de la sistemul lor de educație

Familia lupilor: O lecție de organizare care ne lasă fără cuvinte

În sălbăticia care pare nemiloasă la prima vedere, lupii au dezvoltat unul dintre cele mai sofisticate sisteme de creștere a puilor din lumea animală. Când haita pleacă la vânătoare, puii nu sunt lăsați niciodată singuri - câțiva membri experimentați ai familiei rămân să se ocupe de micuți, într-un sistem care seamănă uimitor de mult cu grădinițele noastre.

Acești "profesori" din haită nu sunt aleși la întâmplare. Sunt de obicei lupi mai în vârstă, cu experiență, care au rolul nu doar de a păzi puii, ci și de a-i educa. Ei organizează jocuri care par simple distracții, dar sunt de fapt lecții esențiale de supraviețuire și comportament social.

Prin aceste jocuri, puii învață reguli cruciale: cum să vâneze în echipă, cum să comunice prin limbajul corpului, cum să respecte ierarhia haitei. Mai mult, învață empatia și grija față de ceilalți membri ai familiei - valori esențiale pentru supraviețuirea întregului grup.

Fascinant este că acești "profesori" adaptează "lecțiile" în funcție de personalitatea fiecărui pui. Unii pui sunt mai timizi și au nevoie de mai multă încurajare, alții sunt mai îndrăzneți și trebuie să învețe să-și controleze impulsivitatea. Fiecare primește atenția și îndrumarea de care are nevoie.

Acest sistem complex de educație ne arată că în natură există forme de organizare socială la fel de elaborate ca ale noastre. Ne amintește că familia și educația sunt valori universale, prezente nu doar în societatea umană, ci și în lumea sălbatică, unde lupii ne oferă o lecție impresionantă despre importanța creșterii și educării următoarei generații.

 

94 milioane turiști

 

Da, ați citit bine: 94 milioane turiști a înregistrat Spania în anul 2024. Suma obtinuta este de aproximativ 120 miliarde euro ca venit ​în urma turismului.

 

Mai vrem ceva ? Ne plângem că nu avem aia și aia, că lumea nu vine ​în România, deși avem zone de vizitat. Anul trecut (2024), România a încasat din turism ​în primele 9 luni un (1) miliard euro.

 

Acum va spun ceva ce trebuia făcut de la bun început. Negocierile cu Uniunea Europeană trebuiau f​ăcute și trebuie facute astfel ​​înc​ît toată lumea s​ă câștige. Turismului ​și toat​ă infrastructura trebuiau s​ă fie încurajate și dezvoltate. Mica agricultur​ă care ajuta turismul, deci agroturismul, ​trebuie protejată, trebuia protejată​!

 

Ce are Spania ca zone turistice ?

Ce are Romania ca zone turistice ?

 

Proiecte pentru România ​în domeniul turismului sunt multe. Cine le aplică​, este marea problemă.

 

Între Fran​ța și Spania sunt vreo 3 , 4 autostrăzi. Una trece și prin Andorra​ (micul stat din Munții Pirinei).

Mai este o cale ferat​ă care leagă Barcelona de Montpellier. Este un tren rapid. ​  Hadrian 

 

Prețul la energie electrică

Cred că niciun ministru nu-și pune problema cum se calculează un kWh de energie electrică la producător și apoi distribuitorul și consumatorul final.

 

Haideți s​ă vedem la energie produsă de hidrocentrale, pentru ca este cea mai ieftină și ecologică producție de energie electrică din România.

 

Să presupunem că se produce 1 kWh cu 0,85 lei fără TVA.

Estimăm ​în continuare: 

 

Taxa pe stalp, aproximativ = 0,05 lei kWh,

 

Acciza, aproximativ = 0,005 lei kWh,

 

Taxa de transport impusa de Transelectrica,

 

Taxa impusă de Autoritatea in Reglementare Energie aproximativ= 0,020 lei kWh,

 

Certificat verde

 

Taxa distribuitorul de Energie local 

 

 + TVA = 19% din valoarea facturi

 

Probabil vom ajunge la 1,7 lei-1,8 lei cu TVA energie electrică produsă și distribuită de Hidroelectrica.

 

Acum va intreb, dacă producem și energie nucleară, numai energie termică, numai energie solară și eoliană? 

Eu am făcut un calcul pentru energie electrică produsă de hidrocentrale, dar, la celalalte prețurile sunt crescătoare. Putem ajunge la energie electrică produsă de soare să se producă cu 1,7 lei kWh si sa ajunge la consumatori cu 3 lei kWh. Aici trebuie să se spună clar că energia electrică produsă de vânt și soare depinde de zon​ă și clim​ă. Nu sunt tot timpul funcționale. România își cam bate joc de  bunul patrimonial pe care-l are.

 

 

Pentru o brutarie este tot una s​ă plătească 2 lei sau 3 lei kWh, energie electrică ? Să produci și să vinzi 1000 baghete pe zi sau 750 baghete pe zi este tot una? 

Este tot una să cumperi o p​îine de 250 g cu 10 lei sau o pîine de 200 g cu 10 lei.

Acest lucru se ​întîmplă de la 1 ianuarie 2025 și se va intampla, apoi, după 1 aprilie 2025.

 

Romania, dacă este o țară cu idei, poate renunța la consumul pe gaz în gospodăriile locale, treptat.  Condiție este să producă energie electrică cu tot ce poate.  Gazul natural sa ram​îna pentru industrie. Asta este o idee.​ Hadrian 

Politicieni de nota 1

 

Dragi politicieni, degeaba aveți ani de experiență politică și administrativă, căci tot nota 1 primiți.

 

Între luna septembrie și luna decembrie au fost multe minciuni. De la bunăstare, fără probleme financiare la austeritate, nu mai sunt fonduri și discuțiile cu Organismele Financiare Internaționale. 

Problema mea este cine a condus​ în septembrie 2024 România ? Dar, decembrie ​în 2024?  PSD și PNL . Cine a fost și este prim-ministru? Aceeași persoană.

Aici s-a terminat viața politic​ă a celor două partide. Incet-incet pragul de 10% nu v-a mai fi atins la viitoarele alegeri parlamentare.

 

O alta prostie pe care ați facut-o a fost cu Anularea Alegerilor Prezidentialele. Aici spuneți c​ă forțe străine au influențat rezultatul turului 1.

Acum încep să apară dovezi că cei care au sabotat candidații lor au fost chiar oameni din propriile partide.

Așadar, loialitate ​în politica rom​înească este complicat de crezut că mai este.

 

Domnule Crin Antonescu, trebuie s​ă înțelegeți ca Nu are rost sa candidați la președinția României​!

Nu c​ă nu ave​ți experien​ța necesar​ă, însă sunteți printre aceia care au sabotat propriul candidat la președinția și acum spune​ți lumi s​ă v​ă voteze.

Uitați ca măsurile propuse și luate de alian​ța de partide ce v​ă sustin​e, fac rău economiei României, distrugand companiile românești cu capital autohton din sectoare importante ale economiei.

Ce este neclar pentru mine de ce acum " taxa pe stalp" este buna in prezent iar cand a propus-o un alt guvern social democrat nu a fost bine? As dori sa aflu opinea dumneavoastra despre acest lucru? Doctrina liberala mai exista? La ​școal​ă​, economiștii învață altceva​, domnule profesor​, despre taxe și impozite.

 

România Nu produce produse finite si acest lucru Nu ne ajuta prea mult. Nu suntem capabili nici sa avem un plan pentru dezvoltarea turismului. În primele 9 luni din 2024 România a încasat 1 miliard euro din turism, iar Grecia tot anul 2024 a încasat din turism 20 miliarde euro.

 

 Cine este de vina? 

Poporul​, care alege oameni necalificati in multe domenii și partidele ce-i susțin? Cine-i propune pe listele parlamentare ? 

 

Reindustrializarea României Nu se face cu prețuri la energie electrică și gaze naturale mari. Asta Nu trebuie uitat de către lumea politica.​ Hadrian 

 

Solutiile exista, curajul lipseste!

 

Haidati sa vedem ca lucrurile se pot indrepta. Solutiile sunt la noi. Daca asteptam sa vina alti inseamna ca vom da ceva la schimb.

 

Ma deranjeaza ca firmele de stat romanesti nu pot face nici o achizitie, Romania nu poate face nationalizari, etc.

 

Toti vor bani. Este normal. 

Cum obti acestia bani? Aici este intetesant.

 

1. 6 miliarde euro au fost trimise de cei din afara tari in anul 2023. Sa zicem ca 1 miliard euro ramin pentru taxe si impozitele, iar restul 5 miliarde se intorc in alte tari caci Romania nu mai produce finit mai nimic.

Asadar nu castigam mare lucru.

 

2. Romania face doar produs brut si acest lucru nu ajuta prea mult.

In agricultura nu avem un lant de la camp- depozit- industrie prelucratoare.

Noi videm cerealele si cumparam prosul finit din afara. Asta inseamna peste 80% din produsul finit este cumparat din afara.

Asadar aici pierdem alti bani.

 

3. Banii obtinuti din profiturile companiilor de stat cum ar fi Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Antibiotice Iasi, CEC Bank in proportie de 90% au intrat in bugetul central. 

Daca jumatate din ei ar fi ramas pentru retehnologizarea firmelor , iar restul ar fost investiti in refacerea, modernizarea si dezvoltatea infrastructurii energiei electrice, a gazelor naturale, adica in transport, depozitare si distributie.

Vrem energie ecologica si ieftina insa nu terminam cateva hidrocentrale ce sunt gata in proportie de peste 80%. Motivul find organizatiile neguvernamentale ce spun ca apara mediu.

 

Ce parere avem despre faptul ca politica de protectie radicala a mediului in Europa ne face sa pierdem diferite contracte de gaze naturale ?

 

Unde sunt fondurile obtinute de Agentia de Reglementare in Energie pentru licente, autorizatii pentru producerea energiei electrice?

 

4. Va intreb cum este posibil ca incasarile in turism sa fie de cca 1 miliard euro in primele 9 luni ale anului 2024? Cine este de vina? Locuri pentru turism avem. Deci infrastructura in turism nu este luata in considerare. 

 

5.  Nimeni nu gandeste o reforma a sistemului fiscal. Aici am putea suprima si comasa multe taxe si impozite. Eu sunt adeptul taxarii pe cifra de afaceri, nu pe profit . Sa existe pentru populatie un singur impozit. Apoi statul importe in trei: pentru bugetul central, bugetul local si asigurarile sociale.

TVA sa fie de zero si pina in 15% pentru restul .

Accizele sa fie maxim 10 si sa nu depaseasca 30% din produs.

Adausul commercial sa nu depaseasca 45%. 

Si alte masuri.

 

6. Companiilor romanesti nu li se permite participarea la cumpararea altor companii romanesti. 

 

Hadrian 

 

 

Nu hotarat jihadistilor!!!!

 

Urmare a unei solicitări de colaborare din partea așa-ziselor “noi” sindicate siriene, Asociatia România muncitoare face cunoscut faptul că, sub nicio circumstanță nu va recunoaște noile așa-zise "autorități siriene", formate din hoardele jihadiste și nu va face niciun pas în vederea unei colaborări cu acestea. Considerăm că elementele declasate, care au răsturnat ordinea constituțională a Siriei, aducând semințele războiului civil pe pământul acelui stat, nu sunt altceva decât niște jihadiștii psihotici, vectori marșrutizați de alte puncte cardinale să semene haos în zonă! Atâta timp cât țara este controlată de aceste elemente, vom întrerupe orice legătură cu sindicatul pus în slujba lor!

Good morning and best regards from Romania!

From the very beginning, I would like to underline that the organization that I am leading here, in Bucharest, Romania, under any circumstances will not recognize the new authorities that took power in Syria, as they are all a bunch of terrorists!

It is a well known fact, that I have also underlined through my many articles that the new Syrian government distributes positions among Al Qaeda terrorist leaders

Former Al Qaeda criminals make up the majority of the new leaders appointed by the Syrian “transitional government” backed by their patrons from elsewhere. The new de facto government appointed Anas Hassan Khattab, a former Al Qaeda leader and co-founder of Al Nusra, to head the country’s intelligence service.

Khattab, also known as Abu Ahmed Hudud, was added to the UN Security Council’s terrorism blacklist in September 2014 for his membership in Al Qaeda’s leadership. He was also sanctioned by the US Treasury Department in 2012 for the same reason.

The terrorist participated for years “in the financing, planning, facilitating, preparing, or perpetrating of acts or activities by, in connection with, on behalf of, or in support of acts or activities of Al Nusra,” the UN says. In 2017, this Al Qaeda branch was renamed Hayat Tahrir Al Sham (HTS).

Since early 2014, Khattab had been the administrative director of Al Nusra and, in that capacity, was a member of the Shura Council (Consultative Council). He was also responsible for selecting the personal bodyguards of HTS leader and de facto ruler in Damascus, Abu Mohammad Al Jolani, who changed his name earlier this month to his real name, Ahmad Al Sharaa.

Khattab was eventually left in charge of HTS prisons in Idlib, where all sorts of atrocities were committed.

In recent years, Khattab has overseen security in Idlib. His involvement in intelligence-gathering dates back to the time when HTS consolidated its control over northern Syria with Turkish support. During that time, he led surveillance of clandestine networks along the borders of areas controlled by HTS.

Khattab is the latest HTS leader to be given a senior position in the “transitional government” following the fall of Bashar Al Assad. Last week, the general command of the jihadist armed factions appointed Assad Hassan Al Shibani, a founding member of Al-Qaeda in Syria, as interim foreign minister.

Murhaf Abu Qasra, a senior HTS leader known as Abu Hassan, was named defense minister.

As HTS continues to consolidate its power in Syria with the full support of those who put them there, clashes have erupted in the west of the country between remnants of the former regular army who have formed guerrilla units to continue the fight against the jihadists.

I don't foresee any good future for the Syrian people under the psychotic jihadists backed by foreign intelligence services to suit their agendas.

Ciprian Pop

 

 

 

 

Trump: USAID ar putea fi complet închisă - Politico

Trump ar putea închide complet agenția USAID.

Agenția a oferit anterior Ucrainei granturi de mai multe miliarde de dolari, dar acum toată această asistență a fost suspendată. Acest lucru este raportat de Politico.

Potrivit acestuia, agenția este planificată să fie integrată în Departamentul de Stat, ceea ce o va priva de statutul său independent.

„Trump nu a numit un administrator USAID, permițând unui oficial al Departamentului de Stat să conducă efectiv agenția”, se spune în articol.

„Conform declarațiilor a doi oficiali ai administrației Trump familiarizați cu situația, echipa președintelui ia în considerare posibilitatea de a subordona USAID Departamentului de Stat”, scrie publicația.

La rândul său, un fost angajat al USAID a remarcat că mulți din cercurile politice se întreabă dacă USAID servește ca un caz de testare pentru modul în care administrația va desființa alte agenții americane.

USAID furnizează ajutor zonelor de conflict și asistă țările în curs de dezvoltare într-o varietate de domenii, de la medicină la pregătirea agricolă. A fost, de asemenea folosită și în alte scopuri de-a lungul timpului.  Ciprian Pop

 

Andrei Korybko

1 februarie 2025

Două evoluții recente au reînviat speculațiile despre această „fantezie politică„ de lungă durată care devine realitate.

Propunerea șefului Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Naryshkin, de a organiza o conferință a istoricilor din țara sa cu cei din Polonia, Ungaria și Slovacia pentru a discuta despre potențiala viitoare diviziune a Ucrainei a alimentat încă o dată speculațiile cu privire la schimbarea granițelor sale de vest după încheierea conflictului. Acesta a fost urmat la scurt timp de către populistul român Călin Georgescu, care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut înainte ca acestea să fie anulate în mod scandalos, acesta revendicând și el o parte a Ucrainei.

În cuvintele sale , „Drumul către așa ceva este inevitabil. Ucraina este un stat fictiv… Republica Sovietică Socialistă Ucraineană… Lumea se schimbă. Granițele se vor schimba… Dacă granițele se vor schimba, unde suntem? Avem un interes în Bucovina de Nord. Avem Bugeacul, avem Maramureșul de Nord, fosta Transcarpatie… mai sunt ungurii.” Această succesiune de evenimente le-a amintit unor observatori de raportul apărut pe fluxul agenției Interfax-Ucraina din noiembrie despre presupusele planuri ale Rusiei de a „trifurca„ Ucraina.

Ei au citat comunitatea de informații a țării lor pentru a susține că prima parte ar include încorporarea completă a celor patru regiuni ucrainene care s-au alăturat Rusiei în septembrie 2022; al doilea s-ar întinde până la fostele granițe poloneze și românești, ar găzdui trupe rusești și ar fi prietenos cu rușii; în timp ce al treilea ar fi „disputat” între vecinii Ucrainei. Este această parte finală care se presupune că ar fi împărțită de Polonia, Slovacia, Ungaria și România cu încurajarea Rusiei.

Probabil că acest lucru nu se va întâmpla, afirmații ale populiștilor maghiari și români se reduc la faptul că niciuna dintre aceste țări, în special Polonia, nu-și dorește o minoritate ucraineană semnificativă (inclusiv radicalii violenți) în granițele lor. Nici ei nu vor să-i curețe din punct de vedere etnic și nici SUA nu ar fi de acord cu acest lucru, chiar dacă unii ar încerca.

Aceiași factori ar rămâne în vigoare chiar și în mijlocul desfășurării ipotetice a forțelor de menținere a păcii occidentale în Ucraina de Vest, ceea ce este în orice caz exagerat, deoarece Rusia nu este de așteptat să fie de acord cu acest lucru și nici Trump nu le va extinde garanțiile prevăzute la articolul 5 și riscă un război fierbinte pe această problemă. Dacă se va întâmpla vreodată, atunci, cel mai palpabil lucru pe care ar putea să-l facă este să creeze acolo sfere de influență economică pentru țările lor respective, dar acest lucru ar putea fi prejudiciat prin mandatarea creării de batalioane mixte.

De exemplu, SUA ar putea cere polonezilor să se amestece cu germanii și românii cu francezi, forțele de menținere a păcii din fiecare țară ne–vecină servind drept obstacol pentru cele ale fiecărei țări vecine în cazul nerealist ca acestea din urmă să ordone forțelor lor să anexeze părți din vestul Ucrainei. Nu că vreunul dintre ei ar îndrăzni să sfideze SUA făcând acest lucru, dar acest lucru ar putea fi, totuși, implementat pentru a-i asigura pe ucrainenii locali că niciunul dintre vecinii lor nu are astfel de intenții, reducând astfel riscul de insurgență.

Având în vedere că Rusia nu a cucerit o regiune întreagă în aproape trei ani de lupte, nu există nicio bază credibilă pentru a specula că își va pune cizmele la frontiera NATO, deci singurele variabile relevante pentru scenariul Ucrainei de Vest cu granițele în schimbare sunt cele menționate anterior. Predicția recentă a consilierului principal al lui Putin, Nikolai Patrushev, că Ucraina ar putea să nu existe până la sfârșitul anului este, de asemenea, puțin probabil să se dezvolte, deoarece SUA au toate motivele să asigure existența cel puțin a jumătății sale vestice.

Trump este un om de afaceri care nu va lăsa fondurile de aproape 200 de miliarde de dolari ale țării sale pentru Ucraina să se piardă fără să țină măcar totul în sarcina Niprului sub controlul de facto al SUA, în urmărirea căruia i-ar putea explica lui Putin că va escalada dramatic dacă forțele ruse trec râul. O înțelegere reciprocă în acest sens ar putea pune bazele unui mare acord asupra Ucrainei, care ar putea lua forma compromisurilor.

În timp ce Rusia nu poate influența viitorul Ucrainei de Vest, ar putea fi capabilă să influențeze ceea ce se întâmplă în regiunea „Transnipru” la nord de noile sale regiuni și la est de râu, care ar putea deveni o zonă demilitarizată controlată de forțele de menținere a păcii non-occidentale.

Aceasta este singura parte a țării care ar putea vedea schimbări semnificative după încheierea conflictului, dar chiar și asta este îndoielnic, deoarece SUA ar putea să nu fie de acord cu aceasta sau ar putea cere mai întâi concesii inacceptabile din partea Rusiei.

Cu toate acestea, ideea este că specularea cu privire la viitorul regiunii „Transnipru” a Ucrainei ar fi o utilizare mai bună a timpului observatorilor decât specularea cu privire la cea a Ucrainei de Vest, cea din urmă dintre care probabil își va păstra granițele și nu este de așteptat să aibă niciun regim special impus acesteia. Desigur, aceleași granițe sunt într-adevăr artificiale exact așa cum a notat Georgescu, dar formează și o parte integrantă a proiectului de izolare anti-rus al SUA pe care nu are niciun motiv să se împartă cu alții, chiar dacă alții și-ar dori acest lucru.

 

Trump și Musk încep epurarea aparatului de stat

Procurorii americani care au condus acuzațiile în procesele din 6 ianuarie pentru revolta din Capitoliu din 2021 au fost concediați, computerele lor blocate și securitatea înlăturată din birourile lor.

Directorul adjunct al FBI care a condus ancheta din 6 ianuarie, David Sundberg, a fost concediat.

20 de lideri de birouri FBI au fost concediați și ​l​i s-a interzis accesul în clădirile FBI din întreaga țară.

Cei 51 de ofițeri de informații ​l​egați de activitățile lui Hunter Biden și au intervenit în alegeri sunt acum interziși în clădirile federale.

Oficialii federali trebuie să se întoarcă la birourile lor sau să fie concediați.

John Bolton (Consiliul Național de Securitate) și John Brennan (Directorul CIA) au fost interziși definitiv din clădirile guvernamentale.

Jarold Harold Rogers a fost acuzat de spionaj, sau mai bine spus, de compromiterea secretelor comerciale ale SUA cu China.

Două milioane de angajați federali au primit concediu plătit.

Pe lângă curățarea politică, Trump și Musk vor să reducă cheltuielile publice. „Se estimează că între 5 și 10% din forța de muncă va demisiona, ceea ce ar putea economisi în jur de 100 de miliarde de dolari”, a scris Musk pe rețeaua sa de socializare.

Musk a efectuat deja o epurare masivă când a cumpărat Twitter în 2022. A concediat peste 80% din întreaga forță de muncă a companiei. Doar 1.500 dintre cei aproximativ 8.000 de angajați ai Twitter au rămas angajați la companie.

​A consemnat Ciprian Pop

 

Datoria „sovietică” a Belarusului - Lukașenko a intervenit în cu declarații pe tema Armeniei

Alexandru Lukașenko acuză deschis Armenia de conflictul armat cu Azerbaidjanul.

Răcirea relaţiilor dintre Armenia şi Belarus este o altă manifestare a restructurării geopolitice a străinătăţii apropiate. Va afecta, poate, și procesul din Ucraina.

Armenia ar putea rupe relațiile diplomatice cu Belarusul după ce Alexandr Lukașenko l-a acuzat pe premierul armean Nikol Pashinyan că ar fi făcut ca Armenia să piardă Artsakhul (o regiune numită și Nagorno-Karabah) din cauza lui. Lukașsenko a amenințat și că dorința Armeniei de a adera la Uniunea Europeană ar putea avea consecințe nefaste.

Liderul bielorus a menționat, nu întâmplător, premierul armean, deoarece interviul lui Pashinyan la Televiziunea Publică din Armenia a fost lansat cu o zi înainte. El a acuzat conducerea azeră de tortură. Pashinyan s-a referit la datele sale de informații și a spus că prizonierilor li se injectează substanțe psihotrope, astfel încât să depună mărturie în favoarea Azerbaidjanului, inclusiv despre cauzele războiului.

Aici Lukașenko s-a grăbit să-l apere pe președintele azer Ilham Aliyev.

" Ceea ce s-a întâmplat (în război) este vina conducerii armene. Numai vina lor", a subliniat Lukașenko.

La rândul său, potrivit presei armene, o astfel de retorică a lui Lukașenko a condus la discuții despre ruperea oficială a relațiilor diplomatice cu Belarusul.

Este puțin probabil ca Kremlinul să fie mulțumit de orientarea pro-occidentală a Armeniei după revoluția care l-a adus la putere pe actualul prim-ministru Nikol Pashinyan. În același timp, Federația Rusă urmărește să-și mențină imaginea de pacificator prin păstrarea statutului de încetare a focului, la a cărui realizare a fost un mediator. Oficial, Moscova nu a acordat aproape nicio atenție „înghețarii” participării lui Pashinyan la CSTO. Prim-ministrul armean, însă, însuși nu vrea să tachineze Rusia fără motiv, întrucât a vorbit la forum cu participarea personală a lui Putin de la distanță. Pe de altă parte, președintele Azerbaidjanului este important pentru noile scheme de gaze. Ilham Aliyev poate spera să beneficieze foarte mult de pe urma acestui lucru. Inclusiv ideologic și teritorial.

Dacă Kremlinul trebuie să trimită un semnal în favoarea Erevanului, acesta trebuie făcut într-un mod care să nu încalce neutralitatea condiționată în problema Artsakh. Pentru aceasta, este convenabil să difuzeze mesaje prin Alexandr Lukașenko. Mai mult, beneficiul este dublu, deoarece declarațiile sale vor submina statutul de mediator al Belarusului. Prăbușirea acordurilor de la Minsk a dat o lovitură devastatoare acestui statut.

Declarațiile lui Pashinyan despre implicarea lui Lukașenko în pregătirea unui război dintre Armenia și Azerbaidjan cer un răspuns, așa că liderul bielorus își exprimă cu sârguință ceea ce este necesar.

Mai mult, „răcirea” în relațiile dintre Belarus și Armenia nu este bruscă.

În vara anului 2024, Nikol Pashinyan a promis că nu va vizita Belarusul atâta timp cât va fi condusă de Alexandr Lukașenko. Serviciul armean al Radio Liberty a raportat această decizie. Pashinyan ar fi fost indignat de declarația lui Lukașenko de a crede în victoria Azerbaidjanului în conflictul din Karabakh.

„În general, niciun reprezentant oficial al Republicii Armenia nu va vizita Belarusul”, a insistat Pashinyan.

Ca dovadă a seriozității declarațiilor, Ministerul de Externe armean și-a rechemat ambasadorul din Belarus cu formularea „pentru consultări”.

Ambasadorul Belarusului la Erevan nu a chemat. Totodată, Ministerul de Externe din Belarus a subliniat că nu intenționează să înrăutățească relațiile cu Armenia.

„Nu am făcut niciodată nimic în detrimentul prietenilor noștri, nu ne amestecăm în treburile interne, respectăm poporul armean și ne dorim sincer lideri care să se gândească cu adevărat la viitorul țării și la bunăstarea poporului, a declarat reprezentantul oficial al Ministerului Afacerilor Externe de la Minsk, Anatoly Glaz.

Pe 26 ianuarie 2025, la o conferință de presă după alegeri, liderul bielorus a recunoscut că partea armeană a fost jignită de el, deși „a susținut întotdeauna bunul simț, a fost în favoarea unei abordări în care să nu existe război”.

În Armenia, datele sunt diferite - Lukașenko a discutat despre perspectivele victoriei Azerbaidjanului în războiul din Karabakh cu puțin timp înainte de începerea acestuia. În special, la o întâlnire cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, la Baku în mai 2024, Lukașenko a scăpat porumbelul: „ Mi-am amintit conversația noastră dinaintea războiului tău pentru libertate, când am avut amândoi o discuție filozofică la masă. Apoi am ajuns la concluzie că războiul ar putea fi câștigat ”.

Tensiunea dintre Armenia și Belarus, pe de o parte, dintre Armenia și Azerbaidjan, pe de altă parte, și dintre Azerbaidjan și Rusia, indică o restructurare geopolitică a flancului estic al spațiului post-sovietic.

Este vorba despre concentrarea asupra centrelor de influență, dar acum întrebarea „Rusia sau Occidentul” este irelevantă. Exemplul Georgiei, care până de curând a fost un flagship al integrării și schimbării europene, descurajează liderii acelor țări post-sovietice care ar prefera să renunțe cu totul la cooperarea strânsă cu Federația Rusă, limitându-se, poate, la comerț. Pe de altă parte, rămânând pe orbita influenței ruse, statele post-sovietice din est își pierd capacitatea de a alege, de a echilibra și de a manevra. Unii își fac griji că acest lucru este pentru totdeauna. Ei sunt conduși la reflecție filozofică de exemplul Belarusului, pe teritoriul căruia sunt deja desfășurate arme nucleare rusești, iar loialitatea față de Kremlin este asigurată de un contingent armat. De asemenea, merită să privim către Tadjikistan și Uzbekistan, care se angajează într-o cooperare economică din ce în ce mai strânsă cu Rusia.

În fine, există exemplul Ucrainei și al Moldovei, la polul opus. Dar, Kremlinul a demonstrat clar că „un pas la stânga, un pas la dreapta” înseamnă fie război, fie blocaj energetic. În timp ce lumea occidentală susține activ pro-occidentalismul celor două țări, liderii altor state post-sovietice pot ezita cu privire la necesitatea de a-și asuma riscuri.

În același timp, încăierarea dintre Lukașenko și Pașinian indică faptul că schimbările structurale în spațiul post-sovietic sunt în continuă dinamică..

a consemnat Ciprian Pop

 

Serviciul de Informații ucrainean, SBU a deschis un dosar cu privire la cuvintele sșefului Structurii de informații militare a Kievului, Budanov despre „amenințarea la adresa existenței Ucrainei”

GUR, structura de informații militare, a negat anterior cuvintele lui Budanov. Acum, SBU a deschis un dosar pentru divulgarea secretelor de stat.

Serviciul de Securitate al Ucrainei a deschis urmărirea penală cu privire la cuvintele șefului GUR al Ministerului Apărării, Kyrylo Budanov, la o ședință închisă la Rada Supremă.

Anchetatorii au deschis un dosar în temeiul articolului privind divulgarea informațiilor care constituie secret de stat. SBU a raportat acest lucru într-un comentariu către Ukrainska Pravda.

Procedura se referă la persoane cărora aceste informații le-au fost încredințate direct în timpul unei sesiuni închise, secrete, a Radei Supreme a Ucrainei.

„Acționăm în conformitate cu legea și respectăm cu strictețe standardele jurnalismului profesional. Ukrainska Pravda , ca întotdeauna, susține protecția surselor sale de informații, care este garantată de legislația actuală a Ucrainei și de dreptul internațional. Libertatea de exprimare și accesul cetățenilor la informații sunt valorile cheie ale unei societăți democratice.” „Pravda ucraineană” rămâne fidelă principiilor sale și va continua să își desfășoare activitatea în mod onest și responsabil”, a declarat redactorul șef al UP, Sevgil Musayeva.

Zilele trecute, „Pravda ucraineană” a publicat un presupus citat din Budanov, care a fost transmis jurnaliştilor de unul dintre deputații partidului de guvernământ sub condiţia anonimatului.

Șeful GUR, la o întâlnire închisă cu deputații, ar fi avertizat că negocierile de pace trebuie să înceapă „până în vară”, pentru că atunci ar putea începe procese care „vor amenința existența Ucrainei”.

Cineva l-a întrebat cât timp mai are Ucraina, iar Kirill, șeful spionajului militar spune, cu zâmbetul său rece: "Dacă nu vor fi negocieri serioase până în vară, atunci pot începe procese foarte periculoase pentru însăși existența Ucrainei. Toți s-au uitat unul la altul și au tăcut. „Bănuiesc că este necesar ca totul să meargă”, a spus interlocutorul care pusese întrebarea.

A consemnat Ciprian Pop

 

„Umbra răului”: Vaticanul avertizează despre riscurile inteligenței artificiale pentru lume

Vaticanul a cerut o supraveghere constantă a inteligenței artificiale, avertizând despre potențialul unei „umbre a răului”.

O astfel de tehnologie, după cum spune noul document din Capitala catolică, este „o sursă de oportunități enorme, dar și de riscuri profunde”.

În noile linii directoare, care au scopul de a sfătui credincioșii catolici, Biserica avertizează că inițiativele tehnologice ar trebui folosite pentru a completa inteligența umană, „nu pentru a înlocui bogăția acesteia”. Documentul a fost aprobat de Papa Francisc, care a avertizat în repetate rânduri că utilizarea inteligenței artificiale trebuie să se bazeze pe considerații etice și morale.

„În toate domeniile în care omul este chemat să ia decizii, se profilează și umbra răului”, se arată în documentul Vaticanului.

Potrivit reverendului Paul Tighe, unul dintre autorii raportului, „este o sinteză a multor materiale existente care s-au dezvoltat organic de-a lungul timpului”, bazându-se pe declarațiile și scrierile anterioare ale lui Francisco pentru a lua în considerare impactul inteligenței artificiale asupra relațiilor, educației, în muncă și război.

„Documentul încearcă să sublinieze „o înțelegere a ceea ce înseamnă a fi uman, care într-un fel dă formă problemelor etice”, a declarat părintele Tighe, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Cultură și Educație al Vaticanului.

Documentul a fost scris pe o perioadă de șase luni de o echipă a Vaticanului care s-a consultat cu diverși specialiști, inclusiv cu experți în domeniul inteligenței artificiale.

A consemnat Ciprian Pop

 

Un bărbat supraviețuiește 66 de zile într-o barcă pe mare, dar riscă închisoare pentru încălcarea regulilor de transport maritim

Bărbatul a fost găsit după două luni în derivă în barca sa, culmea, este acuzat de încălcarea „regulamentelor de siguranță maritimă”

Supraviețuitorul a plutit 1.000 de kilometri timp de mai bine de două luni.

Este o pedeapsă dublă pentru el. Mikhail Pichugin, în vârstă de 46 de ani, a fost găsit în octombrie de o navă de pescuit în apele Mării Okhotsk, în apropierea peninsulei Kamchatka, la nordul Japoniei, după 66 de zile în derivă într-o barcă gonflabilă.

Un miracol având în vedere condițiile extreme pe care le-a trăit, supraviețuind prin colectarea apei de ploaie și protejat de un sac de dormit din păr de cămilă. Din păcate, cei doi însoțitori ai săi de călătorie, fratele și nepotul său în vârstă de 15 ani, nu au fost atât de norocoși. Corpurile lor au fost descoperite în barcă.

Pentru moartea lor a fost deschisă o anchetă pentru încălcarea regulilor de transport maritim. Audiat inițial în calitate de martor, Mihail Piciughin a fost acuzat vineri de încălcarea „regulilor de siguranță”, care au dus la moartea a două dintre rudele sale aflate la bord, a declarat Stanislav Astashenko, un oficial al departamentului responsabil cu transportul din cadrul Comitetului de Investigații din Rusia, potrivit la agenţiile Tass şi Ria Novosti.

Potrivit anchetatorilor, a fost o lipsă de întreținere a motorului care a dus la o defecțiune, apoi la „o lungă derivă necontrolată” și, în final, la „moartea a două persoane în circumstanțe tragice”, a continuat el. Mikhail Pichugin riscă până la șapte ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Lucrând ca șofer pe insula Sakhalin, își invitase fratele și nepotul să-l viziteze. Potrivit membrilor familiei, cei trei nefericiți au plecat pe 9 august cu o barcă gonflabilă mică. Abia pe 14 octombrie, barca a fost găsită în Marea Okhotsk, la aproximativ 1.000 de kilometri de punctul lor de plecare.

După salvarea sa, Mihail Pichugin a explicat la televiziunea rusă că a fost salvat cu ajutorul lui Dumnezeu. El a spus că nu are „de ales” decât să rămână în viață. „O am pe mama acasă, pe fiica mea...”

Soția sa Ekaterina, citată de Komsomolskaya Pravda, a salutat salvarea drept un fel de minune. Supraviețuitorul a pierdut jumătate din masa corporală: cântărea 50 kg la întoarcere, față de 100 kg la plecare.

A consemnat Ciprian Pop

 

Surse franceze fac referire la EI-K, Statul Islamic din Khorasan, drept principala amenințare teroristă la adresa Franței în acest moment

Cu sediul în principal în Afganistan, organizația Statul Islamic din Khorasan (IS-K) a devenit treptat amenințarea numărul unu la adresa serviciilor de informații franceze, care se tem de un atac pe pamantul Franței.

Este o organizație teroristă puțin cunoscută de francezi. Cu toate acestea, este în centrul atenției serviciului francez de informații externe (DGSE), care o consideră amenințarea numărul unu pe pământul francez : Statul Islamic din Khorasan (IS-K). „Această ramură a Statului Islamic (Daesh) constituie, astăzi, principala amenințare externă împotriva intereselor noastre și DGSE o urmărește în consecință”, a asigurat Nicolas Lerner, șeful DGSE, pentru ziarul Le Monde, la mijlocul lunii ianuarie. „În vârful priorităților”, a adăugat Céline Berthon, șefa serviciului de informatii interne (DGSI), de această dată, în paginile publicației Le Point de joi, 23 ianuarie.

Cu sediul în principal în Afganistan, Statul Islamic din Khorasan („de unde vine soarele” în persană) are celule în Pakistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan și Iran. „Este alcătuită din mișcări islamiste preexistente care s-au aliniat în 2015 sub steagul Statului Islamic, care la vremea aceea era în plină ascensiune. „Așa cum se întâmplă adesea, luptătorii se alătură unui grup atunci când vine mirosul victoriei”, explică Alain Rodier, un fost ofițer superior în serviciile de informații externe franceze.

Organizația, despre care se spune că are aproape 6.500 de luptători, s-a remarcat, din păcate, în lume în timpul atacului asupra Primăriei Crocus din Moscova din martie 2024, care a provocat cel puțin 145 de morți. Cu două luni mai devreme, a lovit Iranul , ucigând aproape o sută de oameni care veniseră pentru a comemora moartea lui Qassem Soleimani, vizat cu patru ani în urmă de o lovitură americană.

Deja în 2021, când afganii încercau să fugă de avansul talibanilor, ISIS a ucis cel puțin 170 de civili și 13 soldați americani . „Cerințele ISIS sunt aceleași cu cele ale Daesh, înființarea unui califat global. O cauză pe care o slujește prin lupta armată”, amintește Alain Rodier, autorul cărții Grand angle sur le terrorisme publicată de UPPR.

Franța și Europa vizate

Dacă cel mai înalt nivel al informațiilor externe franceze desemnează în mod specific filiala Khorassan a Daesh-ului ca o amenințare prioritară, este pentru că nu se mulțumește să vizeze țările din regiunea sa, ci încearcă de fapt să efectueze un atac pe teritoriul francez, țara occidentală cea mai afectată de jihadism în ultimii 10 ani. Potrivit șefului DGSI, EI-K știe „să se bazeze pe cetățenii din Asia Centrală sau din Caucaz stabiliți în Europa, care pot servi drept relee pentru a încuraja persoanele stabilite în Franța să ia măsuri”, a avertizat ea în interviul acordat Le Point.

Emmanuel Macron a recunoscut „mai multe încercări” pe pământul francez, inclusiv atacul dejucat de la Strasbourg din noiembrie 2022. În timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, organizația teroristă a fost supusă unei supravegheri foarte speciale.

În 2021, plecarea grăbită a soldaților americani staționați în Afganistan a oferit ISIS-K un spațiu de respiro, permițându-i să se întărească. De scurtă durată, organizația afiliată Daesh și talibanii sunt angajați într-un război fără milă. Primii îi reproșează celui din urmă că se mulțumește cu proclamarea unui califat național. Pentru Daesh, granițele nu există: califatul poate fi doar global. În acest sens, ei îi văd pe talibani ca fiind timizi și devianți. „Este combustibilul pentru o luptă sângeroasă. Mai ales că pentru Statul Islamic (musulmanii sunniți), talibanii nu sunt suficient de radicali cu comunitatea hazară, în principal șiită, care, în viziunea lor, nu-și are locul pe pământ”, explică directorul de cercetare la Centrul francez de cercetare a informațiilor (CF2R).

Un stat slab, prezența unor grupuri jihadiste virulente, plecarea trupelor occidentale... ingrediente care au făcut din Khorasan un cocktail exploziv mai întâi pentru populațiile locale, apoi pentru țările occidentale vizate.

A consemnat Ciprian Pop

 

Armata israeliană își bate joc de încetarea focului semnată cu Hezbollah

Deși termenul limită pentru retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului a fost prelungit, încălcările de încetare a focului de către armata invadatoare continuă.

Într-un interviu pentru ziarul israelian Yedioth Ahronoth, un ofițer israelian a anunțat că armata sa intenționează „să elimine o multitudine de site-uri ale Hezbollah din sectorul estic adiacent Galileii Superioare”, menționând că „eforturile se vor concentra pe distrugerea lor în următorul trei săptămâni.”

Armata israeliană va continua să distrugă „orice infrastructură din Liban pe care o consideră o amenințare” și nu va „transfera controlul asupra Libanului armatei libaneze până când nu își va demonstra capacitatea de a-și impune controlul asupra regiunii”, a adăugat el.

Trupele invadatoare „își asumă responsabilitatea pentru protejarea locuitorilor din nordul Israelului, sarcină pe care nu o vor încredința armatei libaneze sau oricărei alte forțe străine”.

Cu toate acestea, potrivit publicației Maariv, armata israeliană recunoaște că unele trupe care au fost planificate inițial să rămână active în sudul Libanului sunt acum mobilizate pentru a împiedica mulți rezidenți să se întoarcă în satele lor.

Șeful comandamentului nordic al armatei israeliene, generalul Ori Gordin, a declarat în această dimineață într-un interviu acordat Israel Hayom că: „Dacă Hezbollah va încerca să reia luptele, va fi lovit și mai tare, inclusiv liderii săi”, adăugând că „amenințarea a unui 7 octombrie din nord a fost evitată în viitorul apropiat și trebuie să ne asigurăm că acest lucru nu se va întâmpla în următorii ani.”

În această dimineață, un vehicul militar israelian a înaintat de-a lungul drumului dintre Taybe și Qantara, trăgând în aer și provocând panică larg răspândită în rândul rezidenților. În plus, o mare explozie a zguduit orașul Markaba din sudul Libanului, provocând pagube grave. Atacurile israeliene au vizat satul Kfar Kila.

Aceste acțiuni se adaugă unui climat de tensiune mai mare, cu lansarea unei grenade asomatoare în timpul unei demonstrații la Bani Hayyan, în timp ce o altă explozie s-a auzit în apropierea clădirii primăriei din același oraș.

Cinci persoane au fost rănite când trupele israeliene au tras grenade asomatoare asupra unui grup de civili adunați în triunghiul Chakra-Majdel Selm-Houla.

Pentru a treia zi consecutiv, armata israeliană și-a continuat acțiunile de demolare a caselor și infrastructurii din Houla, Mays El Jabal și Markaba și a tăiat mai mulți copaci între Kfar Kila și Bint Jbeil.

În Mays El Jabal, israelienii au distrus case și au ridicat baricade în apropierea zonei Mfaylha și apoi s-au retras, luând poziții în spatele movilelor de pământ. Tancurile israeliene care încercau să avanseze la vest de Mays El Jabal au reușit să lovească un centru al Forței Interimare a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL) cu un tanc Merkava. Pentru prima dată în câteva luni, un elicopter UNIFIL zboară deasupra satelor de graniță.

În Khiam, a început reparația și reabilitarea rețelei electrice. Armata israeliană a reținut doi civili printre mulțimea care încerca să intre în Maroun El Ras și există mai mulți răniți printre rezidenții care încercau să se întoarcă la casele lor.

Dronele israeliene survolau orașul și suburbiile sale în această dimineață.

Aseară, armata israeliană a efectuat două atacuri în orașul Nabatiyeh, rănind cel puțin douăzeci de persoane. Potrivit agenției de presă libaneze Al Markazia, radioul militar israelian a confirmat că a efectuat un atac aerian. La o oră după primul atac a avut loc un altul. Potrivit canalului Al Hadath, atacul a vizat un garaj pentru vehicule și platforme Hezbollah.

Potrivit unui raport al Ministerului Sănătății publicat în această dimineață, atacurile israeliene de ieri au lăsat 36 de răniți, repartizați astfel: în Yaroun au fost 6 răniți, față de 20 în Nabatiyé El Faouqa și 10 în Zaoutar.

A consemnat Ciprian Pop

Volkswagen recurge la China pentru a -și depăși criza

În Germania și, prin urmare, în Europa, există două poziții despre China. Unii o văd ca pe o problemă și alții ca pe o soluție. Unii, precum viitorul cancelar Friedrich Merz, se tem să se apropie prea mult de China.

Alții, cum ar fi angajatorii și sindicatele, sunt pro-chinezi Pentru ei, țara asiatică este soluția. „În Germania am fost producători de mult timp. Chinezii nu ar fi bineveniți?”, a spus Jürgen Kerner de la cunoscutul sindicat IG Malll.

Direcția Volkswagen se află în această a doua linie: China poate "clăti" criza europeană și, mai precis, industria auto. Pe 20 decembrie, compania a anunțat 35.000 de reduceri de personal în Germania, închiderea factorilor și posibila vânzare a uzinei sale de la Osnabrück pentru a economisi 4.000 de milioane de euro.

Cu toate acestea, în spatele planului de salvare există o altă opțiune: deschiderea ușii investițiilor chineze pentru a garanta supraviețuirea fabricilor sale. Planul de colaborare cu China nu este nou, dar dobândește un ton mai urgent pentru Volkswagen. Potrivit Financial Times, există deja acorduri cu un producător de mașini chinezești pentru fabricarea pe lor pământul european.

Potrivit directorului general al Audi, Gernot Döllner, această colaborare ar putea permite evitarea tarifelor vamale impuse companiilor chineze din Europa.

În centrul negocierilor se află două centre de producție germane: Osnabrück și Dresda. Uzina din Dresda, unde este fabricat Volkswagen ID.3, nu are garanții de a rămâne deschisă dincolo de sfârșitul acestui an. Osnabrück, care în prezent asamblează convertibilul T-Rroc, are doar un orizont până în 2027.

Istoric, Volkswagen a prosperat în China, generând până la jumătate din profiturile sale pe piața respectivă. Astăzi situația s -a schimbat. Anul trecut, vânzările grupului german au scăzut acolo pentru 10 %, deoarece producătorii locali "stau cu piața lor", în special în sectorul mașinilor electrice.

Volkswagen are legături puternice cu mai multe monopoluri chineze. Asociatul său istoric este SAIC care controlează marca MG. Un alt actor cheie cu care Audi colaborează la modelele electrice este FAW și XPENG, care este o companie emergentă chineză în care Volkswagen a investit pentru a încerca să -și recupereze întârzierea tehnologică.

Strategia companiei germane este de a atrage partenerii chinezi în Germania pentru a -și face infrastructura profitabilă, garantând în același timp un minim de producție locală.

În timp ce această strategie ar ajuta la păstrarea locurilor de muncă și la evitarea închiderii fabricilor, se pun mai multe întrebări. Germania a respins anterior achizițiile chineze în sectoare strategice, cum ar fi achiziționarea companiei de robotică Kuka, în 2016.

În fața unei Chine din ce în ce mai puternice pe piața auto, Volkswagen "prezintă riscul" de a accelera influența Beijingului în Europa.

Personal, consider că trebuie acționat cu discernământ și înțelepciune: într-adevăr, nu lași din mână sectoare strategice, dar dacă o soluție viabilă pentru altele rezidă în colaborarea cu China, prin asta înțelegând păstrarea locurilor de muncă și neîntreruperea fluxului tehnologic, atunci da, trebuie gândit, împreună cu acționariatul, cu sindicatele și cu avocații firmei, perfectarea unui contract reciproc avantajos pentru fabrică.

Ciprian Pop

 

„Am fost legați”: „tratamentul degradant” al migranților expulzați de Statele Unite. Mai multe țări latino americane chemate să ofere sprijin consular

Brazilia a cerut explicații Washingtonului după ce a descoperit condițiile de expulzare ale unora dintre resortisanții săi, legați, lipsiți de apă și acces la toaletă. Printre ei s -au numărat copii, uneori cu dizabilități.

Guvernul brazilian a solicitat Washingtonului explicații legat de „tratamentul degradant” al migranților ilegali brazilieni, sâmbătă, în timpul expulzării lor de către Statele Unite, acesta fiind primul episod de tensiune între guvernele lui Donald Trump și Luiz Inacio Lula da Silva.

În timp ce Casa Albă se prezintă de la inaugurare, ofensiva anti-imigrație promisă de republicani, Brazilia va solicita o explicație din partea guvernului Statelor Unite cu privire la tratamentul degradant al pasagerilor zborului „din Statele Unite și sosit vineri la Manaus (Nord) , a spus Ministerul Afacerilor Externe pe X.

Potrivit guvernului, 88 de brazilieni erau în avion. "În avion, nu ne -au dat apă, eram în picioare și cu pumnii legați și nici nu ne -au lăsat să mergem la toaletă", a declarat pentru AFP Edgar Da Silva Moura, un informatician de 31 de ani, care a ajuns în zbor după șapte luni de detenție în Statele Unite. „A fost prea cald, unii au leșinat”, a adăugat el.

„Migranții sunt tratați ca infractorii”

Luis Antonio Rodrigues Santos, un angajat de 21 de ani, fost șofer în SUA, a spus „coșmarul” unor suferințe de pe urma unor „probleme respiratorii” care a petrecut „patru ore fără aer condiționat” din cauza problemelor tehnice, adăugând că un reactor „nu a funcționat ". „Lucrurile s -au schimbat deja (cu Trump), migranții sunt tratați ca infractorii”, a spus el.

Potrivit ministrului brazilian responsabil pentru drepturile omului, Macaé Evaristo, avionul a transportat și „copii autiști sau suferind de un handicap, care au cunoscut situații foarte grave”.

Ministerul Justiției a ordonat autorităților americane să „retragă imediat cătușele” atunci când avionul care transporta expulzații aterizat în Manaus, denunțând „disprețul flagrant pentru drepturile fundamentale” ale cetățenilor săi, potrivit unui comunicat. De asemenea, autoritățile braziliene au amintit că „demnitatea persoanei umane” este „unul dintre pilonii regulii dreptului democratic” și este in lista de „valori nenegociabile”.

O sursă a guvernului brazilian a subliniat vineri că această expulzare nu a avut „nicio relație directă” cu operațiunea împotriva imigranților ilegali lansați în Statele Unite după inaugurarea lui Donald Trump pe 20 ianuarie. "Acest zbor face parte dintr -un alt context: un acord bilateral între Brazilia și Statele Unite, din 2017, care rămâne în vigoare", a spus această sursă.

„Cel mai mare program de expulzare din istoria americană”

Donald Trump a promis în timpul campaniei sale de lansare a „cel mai mare program de expulzare din istoria americană”. Casa Albă a fost îngrozită în această săptămână cu privire la arestarea a sute de „migranți criminali ilegali”, subliniind că au fost expulzați de avioane militare, mai degrabă decât de civili, așa cum a fost anterior.

Vineri, 265 de migranți expulzați din Statele Unite au aterizat în Guatemala în trei zboruri, au spus autoritățile locale. De asemenea, Casa Albă a raportat patru avioane care transportau migranți expulzați din Mexic, pe care Mexicul nu l -a confirmat, țara a spus, totuși, că este gata să coopereze cu Washingtonul.

Mexicul se pregătește pentru șocul „evacuării în masă” promis de Trump, spun televiziunile din țară.

A consemnat Ciprian Pop

 

Reacția palestinienilor la punctul de vedere exprimat de Trump:

„Oamenii noștri vor rămâne de nezdruncinat și nu își vor părăsi patria”

Sute de mii de oameni care au fost mutați în sudul Gazei s -au întors în casele lor, în nord, în ciuda câmpului de ruine care îi așteaptă. Un mod de a -și arăta atașamentul față de țara lor și refuzul de a pleca, așa cum ar dori președintele american să -i încurajeze să facă...

Însoțit de mai mulți jurnaliști, duminică, 26 ianuarie, în avionul prezidențial, Donald Trump a lansat o declarație șocantă, ideile emise sunt destul de grave și grele, cu consecințe pentru a provoca reacții îngrijorătoare.

Președintele american, la mai puțin de o săptămână de la preluarea funcției, a comparat Gaza devastată „sit de demolare”, referindu -se la transferul a „aproximativ 1,5 milioane de oameni”. El a estimat că a venit timpul să „curățăm” teritoriul asediat, îndemnând liderii iordanieni și egipteni să -i întâmpine pe palestinienii din Gaza, temporar sau permanent.

„Poporul palestinian nu va renunța niciodată la pământul său", este reacția lor!

A doua zi, cei din Gaza care s -au mutat la sud, la granița cu Egiptul, a provocat un adevărat exod in sens invers.

Luni dimineață, aproape 200.000 de oameni au intrat deja în nordul fâșiei. Scena ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, conform acordului de armistițiu dintre Israel și Hamas. Dar un „dezacord” referitor la eliberarea unui ostatic israelian civil, iar la livrarea către autoritățile Tel Aviv pe o listă care stipulează statutul tuturor ostaticilor, în viață sau morți, a blocat procesul.

Autoritatea palestiniană consideră că acest plan „constituie o încălcare flagrantă a liniilor roșii împotriva cărora au avertizat constant. Subliniază că poporul palestinian nu va renunța niciodată la țara lor sau la locurile lor sfinte și nu va permite repetiția catastrofelor (Nakba) din 1948 și 1967. "Poporul nostru va rămâne de nezdruncinat și nu va părăsi patria", spun palestinienii.

Un plan, de asemenea ,respins de Egipt și Iordania

Pentru Hamas, „Întoarcerea strămutaților este o victorie pentru oamenii noștri și semnalează eșecul și înfrângerea planurilor de ocupație și deplasare”, în timp ce jihadul islamic notează că „această întoarcere este un răspuns pentru toți cei care visează să ne mute poporul”.

Ghassan Abu Sitta, chirurg britanic-palestinian, rectorul Universității din Glasgow, a mers în Gaza la începutul războiului și a lucrat, cu medici fără frontiere, la Spitalul Al Shifa. Pe contul său X, el a menționat: „Palestinienii se întorc la casele lor din nordul Gazei, știind foarte bine că sunt distruse. Coloniștii nu vor înțelege niciodată relația dintre popoarele indigene și țara lor".

Planul lui Donald Trump nu este mai potrivit pentru cele două țări în cauză direct, singurele două din lumea arabă care au semnat un acord de pace cu Israelul (acordurile Abraham inițiate de Maroc, Sudan, Bahrain și Emiratele Arabe Unite reprezintă doar o normalizare).

Într -o declarație, Ministerul Egiptean al Afacerilor Externe a reafirmat „sprijinul constant al Egiptului la rezistența poporului palestinian pe țara lor”. Ammanul, la rândul său, a spus că „respingerea deplasării palestinienilor este fermă și nu se va schimba. Iordania este pentru iordanieni și Palestina este pentru palestinieni”.

O idee care apelează la israelienii de extremă dreaptă

„Ideea că toți palestinienii vor pleca și vor pleca în altă parte, nu cred că este foarte realistă”, a spus una dintre cele mai fervente susținătoare ale sale pentru CNN, Lindsey Graham. "Nu știu despre ce vorbește", a spus ea. Dar mergeți să vorbiți cu MBS (prințul saudit Mohammed bin Salmane), mergeți să vorbiți cu Emiratele Arabe Unite, cu Egiptul. Care este planul lor pentru palestinieni? Îi vor pe toți?

Un lucru este sigur, prin lansarea acestei posibilități, încă o dată, Trump se aliniază obiectivelor Tel Avivului. Partenerii îndepărtați ai premierului israelian Benyamin Netanyahu au susținut de mult timp ceea ce ei descriu drept emigrarea voluntară a unui număr mare de palestinieni și restaurarea coloniilor evreiești din Gaza.

Ministrul Finanțelor, Bezalel Smotrich, care este acum, după demisia alter ego-ului său, Itamar Ben Gvir, prin respingerea acordului de încetare a focului, un membru esențial al Coaliției Guvernului Netanyahu, a descris propunerea președintelui statelor că pe o... „excelentă idee".

Umbra unui nou nakba

Înțelegem de ce, grupurile pentru drepturile omului, inclusiv Amnesty International, au acuzat deja Israelul de curățare etnică și genocid, pe care experții Națiunilor Unite l -au definit ca "o politică proiectată de un grup etnic sau religios pentru a vâna populația civilă dintr-un alt grup cu mijloace violente și teroare inspirată".

Este umbra unui nou Nakba, dezastrul, care reliefează pentru palestinienii din Gaza, din Cisiordania. În 1948, 700.000 de palestinieni au trebuit să fugă din ceea ce este acum Israel și nu ar putea merge niciodată acasă. La fel în 1967, când Israelul a confiscat Cisiordania și Fâșia Gaza: 300.000 de palestinieni în plus au fugit, în principal în Iordania.

Dincolo de declarații, Cairo și Amman au mijloacele de a rezista voinței americane? Sarcinile vamale americane - unul dintre instrumentele economice preferate ale lui Trump - sau sancțiunile directe ar putea fi devastatoare pentru Egipt și Iordania. Cele două țări primesc miliarde de dolari în ajutor american în fiecare an, iar Egiptul este deja într -o criză economică.

Președintele american are o anumită putere de influență asupra Iordaniei, un îndatorat puternic, dar important din punct de vedere strategic și puternic dependent de ajutorul extern. Statele Unite sunt, istoric, cel mai mare furnizor al acestui ajutor. În 2022, s -au angajat să plătească cel puțin 1,45 miliarde de dolari pe an către Iordania între 2023 și 2029, ca parte a memorandumului de șapte ani de înțelegere a unui parteneriat strategic.

Cu toate acestea, ar fi greșit să credem că Donald Trump a lansat ușor această idee. Este un semnal clar atât pentru țările arabe, cât și pentru autoritatea palestiniană atunci când încetarea focului apare mai fragilă ca niciodată.

A contribuit Ciprian Pop

 

Guvernul spaniol lansează o campanie cu primarii și administrațiile regionale pentru a pregăti populația pentru război

Decizia de a crește cheltuielile militare a fost deja luată. În săptămânile următoare, secretarul general al NATO, Mark Rutte, va vizita Madrid pentru a organiza sprijinul guvernului pentru creșterea cheltuielilor pentru apărare și, mai ales, angajamentul Spaniei de a avea o participare „mai activă” la operațiunile militare ale NATO cu Statele Unite ale Americii.

De aceea, Centrul Superior de Studii privind Apărarea Națională (CESEDEN) propune extinderea așa-numitei „Culturii a Apărării” în diferitele teritorii ale Spaniei printr-un nou Curs Autonom de Apărare Națională și o serie de acte și evenimente pentru a modifica starea tradițională de opinie, contrară creșterii cheltuielilor militare.

Acest curs, care se va desfășura în premieră la Sevilla în perioada 12 mai - 5 iunie 2025, urmărește să faciliteze accesul la formarea în domeniul apărării pentru autoritățile și funcționarii civili ai Administrației Generale a Statului, precum și personalitățile relevante ale politicii, vieții economice și sociale a fiecărei regiuni.

Obiectivul principal al cursului este „promovarea culturii apărării” în rândul înalților funcționari ai ministerelor, cadrelor universitare, jurnaliștilor și profesioniștilor industriei de apărare, precum și înalților lideri ai Forțelor Armate și ai forțelor de securitate, cu un mesaj: Spania se va angaja mult mai mult în războaiele NATO, iar populația trebuie pregătită pentru asta. Printre studenții actualei ediții se numără Juan Lobato, fost secretar general al PSOE din Comunitatea Madrid, care evidențiază importanța cursului în formarea liderilor din domeniul apărării.

Una dintre caracteristicile distinctive ale acestui nou curs este descentralizarea sa, deoarece nu se va desfășura la Madrid ca și tradiționalul Curs de Apărare Națională, care se desfășoară în două ediții anuale. În schimb, fiecare apel va avea loc într-un oraș diferit, începând cu Sevilla. Departamentul Cultură și Diplomație a Apărării, împreună cu Delegația sau Subdelegația Apărării și organizațiile militare locale, vor coordona locația fizică a cursului.

Cursul Autonom de Apărare Națională va avea o cotă de 40 de studenți, selectați de Șeful Statului Major al Apărării (JEMAD), după un criteriu de reprezentare regională. Selecția va include 8 parlamentari regionali, 10 directori generali sau directori adjuncți, 3 cadre universitare, 4 manageri din industria apărării, 2 jurnalişti, 4 ofiţeri generali şi 3 înalţi oficiali relevanţi ai societăţii regionale. Această abordare urmărește să extindă „Cultura apărării” dincolo de Administrația Generală a Statului și de Cortes Generales, invitând participarea unor figuri cheie la nivel regional și local.

Cursul va fi împărțit în două faze: o fază virtuală, în care cunoștințele de bază despre securitate și apărare vor fi furnizate prin Campusul Virtual Corporativ al Ministerului Apărării și o fază față în față de aproximativ patru săptămâni, care vor include conferințe, lucru în grup, excursii și vizite la organizații de interes. Modulele vor acoperi subiecte precum Contextul Geostrategic, Politica de Apărare, Forțele Armate și Forțele și Corpurile Securității Statului.

În plus, vor fi efectuate o călătorie de studii într-o țară aliată și trei vizite la unitățile militare din zona în care se desfășoară cursul.

A consemnat Ciprian Pop

 

Deșertul Sahara este viitoarea cămară de alimente a Algeriei

Până de curând, agricultura în deșertul Sahara era limitată la oaze. Acea agricultura tradițională și-a datorat succesul cunoștințelor ancestrale dezvoltate la umbra palmierilor.

Din anii optzeci se practica în vaste zone desertice folosind aspersoare care permit irigarea terenurilor de 40 de hectare. Pentru a realiza acest lucru, agricultura sahariană trebuie să se confrunte cu provocări enorme: disponibilitatea apei, temperaturi ridicate, îndepărtarea de locurile de consum, cheltuieli cu energie și finanțare.

Datorită climei sudice, piețele sunt acum aprovizionate pe tot parcursul anului cu roșii, ardei, dovlecei și alte legume. Acest tip de activitate a atras fermieri din nordul țării și tineri în căutarea unui loc de muncă. Investitori precum grupul Souakri au lansat proiecte pentru a produce roșii cherry pe scară largă pentru export în Europa.

Printre succesele agriculturii sahariene, un loc aparte ocupă producția de cartofi din regiunea Oued Souf, în sud-estul extrem al Algeriei. Începută ca un experiment, dezvoltarea aspersoarelor de un hectar a permis extinderea acesteia datorită participării fermierilor cu resurse limitate.

Astăzi, deșertul produce o mare parte din cartofii consumați în Algeria. În februarie 2022, serviciile agricole au estimat o producție de 400.000 de tone de cartofi în Oued Souf.

Dezvoltarea horticulturii cu seră este un alt aspect al noilor operațiuni în deșert, aflate în plină expansiune. În 2016, în regiunea Biskra, valoarea totală a creditelor de campanie acordate fermierilor de către comercianții de semințe a fost estimată la 530 de milioane de dinari și doar piața El Ghrous din Biskra este frecventată de peste 500 de fermieri și 120 de angrosisti.

Producția de sfeclă de zahăr într-o zonă aridă

Unul dintre succesele culturii pe scară largă este producția de furaje pentru animale. Prin producerea de porumb pentru hrănirea animalelor, regiunea Menia a permis Ghardaia să devină un centru de lapte.

Algeria a început să depindă de Sahara pentru a produce o mare parte din laptele de care are nevoie. Anul trecut, a fost lansat un proiect pentru crearea unei ferme gigantice de 270.000 de vaci, cea mai mare din lume, în regiunea Adrar.

Investiția se ridică la 3,5 miliarde de dolari pentru a produce lapte praf, furaje, carne și cereale. Banii vin atât din Algeria, cât și din grupul Qatar Baladna.

La fel se întâmplă și cu cultivarea grâului la Adrar, Menea sau Timimoun, la care participă grupul italian BF împreună cu Fondul Național de Investiții cu 400 de milioane de dolari. Producția ajunge la peste două milioane de tone, inclusiv semințe folosite în cazuri de secetă în nord.

Trestia de zahăr: de la tropice la deșert

Un alt proiect este de a produce zahăr din sfeclă și trestie de zahăr în deșert. Trestia de zahăr există deja în sud prin inițiativa micilor producători care vând miere de trestie. Există un alt proiect italo-algerian de cultivare a trestiei de zahăr în regiunea Hassi El Gara, în Menia.

În ceea ce privește sfecla de zahăr, un investitor privat a efectuat primele teste în 2022 pe câteva zeci de hectare în Gassi Touil (Ouargla).

O companie privată algeriană va produce, de asemenea, sfeclă de zahăr și o unitate de procesare cu o capacitate de 500.000 de tone pe an în provinciile Menia, Ouargla și Ghardaia, pe o suprafață totală de peste 285.000 de hectare.

Între timp, un grup public urmează să producă sfeclă de zahăr și tratare, cu o capacitate de 60.000 de tone în provinciile Ouargla și Touggourt, cu o suprafață de peste 20.000 de hectare.

Producția de zahăr în zonele aride nu este nouă. Odată cu rafinăria de zahăr Canal, situată la 250 de kilometri sud de Cairo, Egiptul dezvoltă cultura de sfeclă de zahăr irigată. Țara are o vastă experiență în chestiuni agronomice și logistice.

A contribuit Ciprian Pop cu info din presa algeriană

 

La Forumul de la Davos au participat și teroriști Al Qaeda

Unii occidentali s-au aruncat cu siguranță în brațele jihadiștilor în costume și cravate care au preluat Siria. Unui lider al Al Qaeda I s-a dat cuvântul pentru a vorbi în amvonul din Davos, deși nu a arătat steagul negru... deocamdată.

Noul ministru de Externe al Siriei, Asaad Hassan Al Shaibani, a trecut de la tăierea capului la Idlib la un toast cu șampanie pentru înfrângerea lui Bashar Al Assad. El le-a spus colegilor săi că Arabia Saudită este exemplul pe care trebuie să-l urmeze Siria.

„Care este sursa noastră de inspirație pentru o nouă Sirie? Suntem inspirați de Viziunea 2030 a Arabiei Saudite”, a spus el într-o discuție publică, sub formă de interviu cu fostul prim-ministru britanic Tony Blair.

„Trebuie să facem din Siria un loc al păcii, al dezvoltării, un loc liber de război”, a adăugat Al Shaibani la mai puțin de două luni de la încheierea războiului din Siria.

Prezența lui Tony Blair, unul dintre principalii complici ai lui Bush în invazia Irakului din 2003, este o altă caracteristică care definește însăși esența Forumului de la Davos. Partidul laburist britanic este unul dintre principalii responsabili pentru destabilizarea Orientului Mijlociu și întărirea Al Qaeda și a altor mișcări jihadiste.

În urma invaziei Irakului, jihadiștii Al Qaeda au trecut peste graniță în Siria.

După capturarea Damascului, Jolani a promis că va implementa, în cele din urmă, legea sharia. Magazinele de băuturi alcoolice au fost distruse, iar femeile sunt forțate să poarte voaluri islamice și să rămână separate de bărbați în multe locuri publice.

Dar, Forumul de la Davos a salutat cu entuziasm schimbarea politică din Siria...restul vă las pe voi să comentați.

Până aici a consemnat Ciprian Pop

 

Spionaj marocan în Europa, un nou caz in ultimele luni. Analiza a activităților acestei țări pe continentul european

Autoritățile spaniole l-au predat, miercurea trecută, Germaniei pe presupusul spion marocan Youssef El Assrouti, suspectat că îi investighează pe opozanții regimului de la Rabat, exilați în Germania.

În baza unui mandat european emis de autoritățile judiciare germane, Youssef El Assrouti a fost arestat în Spania la 1 decembrie. Însoțit de doi polițiști, el a fost extrădat miercuri, 15 ianuarie, la Frankfurt, la bordul unui avion. Odată ajuns la destinație, a fost predat ofițerilor Oficiului Federal de Poliție Criminală care l-au prezentat în fața unui judecător de instrucție federal, indică un comunicat de presă publicat joi de parchetul federal.

Judecătorul german îl „bănuiește puternic” pe Youssef că desfășoară activități de spionaj în Germania în numele Direcției Generale de Studii și Documentare (DGED), serviciul secret extern al Marocului, încă din ianuarie 2022. Suspectul monitoriza naționaliștii grupării politice Rif exilați în Germania. Unul dintre ei a difuzat fotografii cu Youssef participând la demonstrații din Germania pentru a sprijini revendicările Rifului.

Autoritățile judiciare germane adaugă că Youssef El Assrouti a avut un complice: Mohamed A., arestat în noiembrie 2022, lângă Köln, pentru că a furnizat DGED informații despre doi simpatizanti germano-marocani ai naționalismului rifian. În schimb, a primit aproximativ 5.000 de euro bilete de avion și alte cheltuieli. El a fost condamnat în august 2023 la 21 de luni de închisoare și amendat cu 4.300 de euro.

Predarea lui Youssef El Assrouti către autoritățile germane a coincis cu întâlnirea de la Rabat dintre Javier Antonio Susín Bercero, comisarul general pentru informații al poliției naționale spaniole, și Abdellatif Hammouchi, șeful Direcției Generale de Supraveghere Teritorială (DGST) , serviciul intern de informații din Maroc. „Spania a fost ferită de atacuri teroriste periculoase datorită informațiilor decisive și foarte fiabile oferite de serviciile de poliție marocane”, a declarat oficialul spaniol, salutând buna cooperare polițienească dintre cele două țări.

Cîteva detalii utile în analiză desdpre spionajul marocan în Europa

„Interceptarea” telefonică suferită de guvernul lui Pedro Sánchez este, pentru moment, ultimul episod major din istoria lungă a spionajului marocan în Spania. Fostul director al Centrului Național de Informații (CNI), unde funcționează principala structură de contraspionaj a Spaniei, Paz Esteban a spus clar că țara vecină a spionat Spania în timpul apariției ei din 5 mai anul trecut în fața Comitetului pentru Cheltuieli Rezervate al Congresului. Esteban, însă, nu a acuzat direct Marocul că a contaminat aparatele guvernamentale cu Pegasus, potrivit unor surse care au participat la această întâlnire cu ușile închise.

----------------------------------

Frontul Polisario monitorizat în Germania

Cutia poștală a lui Mohamed Ali Zerouali, alias Jamal Zakaria, a fost monitorizată de membrii Ambasadei Marocului în Germania, relatează o scrisoare confidențială trimisă pe 9 mai 2013 de ambasadorul Marocului în Germania, Omar Zniber.

„Fostul reprezentant al Frontului Polisario din Germania „a operat de acasă folosind în mod extensiv poșta electronică. Acest mod de a acționa ne-a permis să fim bine informați despre activitățile sale. Pe de altă parte, noul reprezentant preferă contactele directe și munca mai discretă”, subliniază aceeași sursă.

Activitățile de spionaj ale ambasadei marocane în Germania nu au scăpat autorităților germane. În februarie 2012, poliția germană l-a arestat la Berlin pe Mohammed B., 56 de ani, responsabil cu monitorizarea activităților reprezentantului Frontului Polisario în Germania. El a primit 22.800 de euro pentru această misiune, potrivit justiției germane.

---------------------------------------------------

În Olanda

Cel mai cunoscut caz de spionaj marocan a fost cel al lui Redouane Lemhaoui, 42 de ani, un polițist olandez de origine marocană. În 2008, a fost arestat de poliția olandeză după descoperirea recrutării sale de către agenții serviciilor secrete care operau la consulatul Marocului din Amsterdam sub acoperire diplomatică. El furnizase informații sensibile eliminate din dosarele Ministerului de Interne olandez. Incidentul a dus la rechemarea în țara lor a doi membri ai ambasadei Marocului în Olanda.

Ca o reamintire, Marocul a cheltuit peste 3 milioane de euro pe echipamente pentru monitorizarea site-urilor și a e-mailurilor, potrivit statisticilor dezvăluite în urma unui hack al companiei Hacking Team care a furnizat acest echipament guvernului marocan. Informații confirmate de dezvăluirile Wikileaks.

—————————————————-

Tot în Germania, se mai desfășoară și procesul unui cetățean marocan în vârstă de 36 de ani acuzat că a spionat membri ai mișcării de opoziție Hirak, care locuiesc în Germania. Procesul a început luni la Düsseldorf, Germania.

Parchetul federal al Germaniei a depus un rechizitoriu pentru activități de informații ale țărilor străine împotriva suspectului, care a recunoscut în fața Curții Regionale Superioare Düsseldorf că a transmis informații despre partea algeriană a protestelor și susținătorii acesteia.

Mișcarea Hirak a apărut în 2016 pentru a denunța corupția și abuzurile autorităților din Maroc în urma indignării stârnite de moartea lui Mohssine Fikri, zdrobit de compactorul unui camion de gunoi în timp ce încerca să împiedice ca peștele pe care îl vindea să fie distrus de poliția din Imzouren, lângă Al Hoceima.

„Am susținut mișcarea de protest Hirak din Europa în calitate de blogger, publicând informații critice pe pagina mea de Facebook”, a declarat acuzatul în instanță.

El a mai explicat că la începutul anului 2020 s-a deplasat la consulatul general al Marocului din Düsseldorf pentru a obține un certificat de bună conduită pentru a putea călători în țara sa.

Potrivit rechizitoriului, un agent al Serviciului Secret l-a contactat și l-a recrutat. De atunci, el a strâns și a furnizat informații despre membrii opoziției la cerere, în schimbul unor indemnizații de călătorie de aproape 5.000 de euro.

Bagdad A. este un marocan în vârstă de 59 de ani, care s-a mișcat cu ușurință în cadrul comunității nord-africane din Germania. El a strâns „informații despre evenimentele organizate de grupurile de opoziție”, potrivit parchetului german. În 2007, el s-a oferit să lucreze pentru serviciile secrete ale țării sale, pretinzând că are „o vastă rețea de contacte” în cadrul imigrației marocane. Așa că l-au recrutat. Cinci ani mai târziu, pe 7 decembrie, procurorii din Karlsruhe l-au acuzat pentru „activitățile sale în favoarea serviciilor de informații străine”.

Bagdad A. este al patrulea marocan arestat pentru spionaj în Germania din 2011. Toți s-au dedicat monitorizării și raportării activităților celor 230.000 de compatrioți marocani care locuiesc în Germania, cu excepția lui Mohamed B., în vârstă de 56 de ani, arestat în februarie anul trecut la Berlin, și care a făcut o specialitate de monitorizare a membrilor Frontului Polisario. Potrivit procurorilor, pentru asta a primit 22.800 de euro.

Dintre toți agenții marocani demascați în ultimii ani în Europa, cel care a atras cea mai mare atenție în 2008 a fost Redouane Lemhaouli, 42 de ani, un polițist de origine marocană care a avut acces la dosarele Ministerului de Interne al Olandei . Acolo a obținut informații despre „acțiuni împotriva regelui Marocului”, „terorism” și „trafic de arme”, pentru a le comunica spionilor care, sub acoperire diplomatică, îl recrutaseră.

Cazul „Re” – porecla pe care camarazii săi o comunicaseră poliției – avusese atât de mult impact datorită faptului că acest agent se apropiase de prințesa Maxima, soția Prințului de Orange, precum datorită relațiilor sale cu un membru. a guvernului olandez. Prințesa a ocupat un loc lângă el, în primul rând, în cadrul unei ceremonii în cadrul căreia 57 de imigranți, majoritatea de origine marocană, au primit diplome care le-au permis să lucreze ca personal la sol pe aeroportul din Rotterdam. „Re” îi antrenase.

Câteva luni mai târziu, a fost demis din poliție și condamnat la 240 de ore de muncă în folosul comunității. Ministrul olandez al afacerilor externe, Maxime Verhagen, a trimis o scrisoare parlamentarilor în care denunță „sectoarele și serviciile care exercită influență asupra cetățenilor de origine marocană”.

În total, din 2008, au fost 10 arestări și/sau urmăriri penale ale agenților, sau expulzări ale diplomaților marocani în Europa – Mauritania a expulzat și un al unsprezecelea agent anul trecut... cifră pe care doar Rusia a depășit-o, cu cei 31 de agenți ai săi expulzați din 2008 pe Bătrânul Continent!

Cei 11 oficiali marocani lucrau pentru Direcția Generală de Studii și Documentare (DGED), serviciul de informații externe condus de Yassine Mansouri, în vârstă de 50 de ani, primul civil care a ocupat această funcție. Este singurul serviciu de spionaj care depinde în mod oficial de palatul regal marocan și care și-a depășit chiar rolul pentru a depăși activitățile clasice de spionaj și informații. DGED este, de asemenea, un instrument al diplomației marocane, iar personalitatea șefului său arată acest lucru destul de clar și o explică și mai bine.

Mansouri face parte din primul cerc de colaboratori apropiați ai Regelui Mohammed al VI-lea, cu care a studiat la Colegiul Regal. De asemenea, este singurul dintre intimii monarhului care nu a fost niciodată implicat într-un scandal politic sau economic.

Loialitatea sa față de viitorul monarh a fost chiar cauza demiterii acestuia în 1997 din funcția pe care o ocupa în cadrul Ministerului de Interne condus de fostul ministru acum decedat, Driss Basri. Acesta din urmă îl bănuia că îl monitorizează în numele prințului moștenitor, pe care el însuși îl monitoriza în numele tatălui său, Hassan al II-lea. Mansouri a fost, totuși, singurul dintre prietenii din copilărie ai prințului pe care Basri îl considera competent. L-a lăudat pe Hassan al II-lea pentru puterea și capacitatea sa de muncă, iar regele l-a trimis în Statele Unite în 1992 pentru a fi instruit de FBI.

Născut la Bejaâd, în centrul țării, fiul unui alem (erudit musulman), Mansouri primise o educație religioasă, care era mai degrabă problematică pentru prieteniile de stânga ale fratelui său, până când i s-a oferit un loc în cadrul Colegiului Regal. Și astăzi rămâne un om evlavios care își spune rugăciunile, nu bea alcool, nu fumează și nu acționează ostentativ.

Călătoria sa prin deșert s-a încheiat după înscăunarea regelui Mohammed al VI-lea care, în 1999, l-a numit director general al MAP, agenția oficială de presă a țării, pe care a părăsit-o în 2003 pentru a reveni în ministerul de interne, intrând de această dată pe uşa principală. De doi ani conducea cea mai importantă direcție a ministerului, de la care îl concediase pe Basri, Direcția Afaceri Generale. De acolo, a făcut primii pași în lumea spionajului și a diplomației paralele.

Mansouri a fost astfel membru, de exemplu, al delegației marocane care a mers la New York în 2007 pentru a înainta Secretarului General al ONU propunerea de autonomie pentru Sahara; se întâlnise și cu reprezentanții Frontului Polisario în mai multe rânduri pentru a negocia și stabilise în secret contacte, la Paris, în 2007, cu ministrul israelian al Afacerilor Externe, Tzipi Livni. În 2008, l-a primit la Rabat pe secretarul adjunct de stat american, David Welsh, care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la fragilitatea regimului tunisian și „lăcomia” dictatorului Ben Ali, care a fost ulterior dezvăluită în mesajele diplomatice scurse de Wikileaks. Trei ani mai târziu, Ben Ali a fost răsturnat, așa că Mansouri a fost printre puținii oameni care au pus un diagnostic bun pentru Tunisia.

Când a fost creată în 1973, DGED s-a specializat în monitorizarea inamicilor exilați ai monarhiei alawite, apoi ai stângii istorice și, astăzi, islamiștii și alți activiști independenti sahrawi sunt principalele ținte de monitorizat. Dar, întrucât emigrația marocană a cunoscut o creștere puternică, DGED se străduiește, de asemenea, să o monitorizeze pentru a preveni dezvoltarea extremismului în cadrul acestei comunități și pentru a se asigura că... rămâne loială tronului.

Potrivit unui raport al Centrului Național de Informații (CNI) din Spania, trimis în mai 2011 de directorul său, generalul Felix Sanz, către trei miniștri, Marocul a dezvoltat o „strategie la scară largă” în Spania. „Obiectivul este de a-și extinde influența și de a crește controlul asupra comunității marocane sub pretextul religiei”, se arată în raport. Acest control este exercitat de Rabat, potrivit CNI, „prin ambasada și consulatele sale (...), precum și personalul asociat”, adică agenții DGED care beneficiază de imunitate diplomatică și informatorii recrutați în domeniu. Colaborează și Fundația Hassan II; prezidat de Prințesa Lalla Meryem, sora mai mare a lui Mohammed VI, bugetul acestei Fundații nu este supus controlului parlamentar.

Dovada interesului DGED pentru religie a fost oferită de intervenția lui Mansouri în noiembrie 2008 în fața unei audiențe de imami din Spania și Italia invitați la Marrakech de Ministerul Afacerilor Islamice. Cu un an mai devreme, Mansouri plecase la Mallorca să se întâlnească cu omologul său spaniol de la acea vreme, Alberto Saiz, și să-l avertizeze împotriva a ceea ce marocanul considera că „se joacă cu focul”, și anume sprijinul spaniol oferit „tablighiștilor” din Ceuta, o mișcare islamică de origine indiană, în detrimentul Islamului Maliki care domină în Maroc.

Poate pentru că doresc să evite tensiunile cu Rabat sau în numele cooperării în lupta împotriva terorismului – DGED a ajutat CNI să dezlege răpirea a trei voluntari catalani de către Al-Qaeda în Mali – că țările din sudul Europei precum Spania, Franța și Italia, țările care primesc cei mai mulți emigranți marocani, nu expulzează și nici nu arestează agenți marocani, este, de asemenea cunoscut. „Așa s-a întâmplat într-adevăr, dar nimic mai mult”, adaugă un fost colaborator CNI care a lucrat pe zona Magrebului, într-o emisiune televizată.

În 2010, Rabatul a expulzat trei oficiali spanioli care lucrau în Maroc sub acoperire diplomatică; dar în ultimul sfert de secol, în Spania fusese dezvăluit un singur caz de spionaj marocan: infiltrarea unei cârtițe în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în 1990, care obținuse un raport despre conversația dintre ministru la acea vreme, Francisco Fernandez Ordonez, cu un oficial al Frontului Polisario.

——————————————————

Descoperirea unui complot de spionaj marocan la consulatul Marocului din Madrid

MADRID – Centrul Național de Informații Spaniol (CNI) a descoperit, chiar înainte de pandemia de Covid-19, un complot de spionaj marocan care funcționează de la consulatul Marocului din Madrid, în urma unei investigații de câțiva ani și care viza un agent consular (etnic și cetățean marocan) angajat ca și personal local acuzat că a „colaborat” cu actualul șef al serviciilor de informații marocane din Spania, a informat presa spaniolă.

Potrivit presei, agentului consular recrutat de serviciile secrete marocane i s-a refuzat luna trecută o cerere de obținere a naționalității spaniole, dar până în prezent nu a fost expulzat din Spania. Justiția a respins, pentru prima dată, acordarea naționalității acestui funcționar administrativ al consulatului marocan la Madrid și îl implică direct pe șeful serviciilor de informații marocane din Spania, care operează de la ambasada Marocului la Madrid.

Principalul serviciu secret spaniol susține că are „certitudinea colaborării strânse a lui ‘Don Gabriel’ (pseudonim dat acestui agent pentru a nu-i dezvălui numele), încă de la sosirea sa în 2016 la consulatul Marocului din Madrid în calitate de agent local, cu actualul șef al serviciilor de informații marocane din Spania.”

Judecătorii acordă deplină valabilitate raportului de informații spaniol. Aceasta nu este o compilație de „simple presupuneri despre persoana în cauză”. Datele pe care le furnizează sunt „suficient de explicite și concrete”, subliniază sentința, care pune capăt, în principiu, la 12 ani de proceduri, de către „Don Gabriel”, pentru a deveni spaniol.

Potrivit sentinței, CNI a început să-l cerceteze în 2011, la un an după ce a început să lucreze ca interpret la consulatul Marocului din Sevilla, cu mult înainte de a fi trimis la Madrid în 2016.

Camerele de contencios administrativ ale Curții Naționale resping, cu o oarecare frecvență, acordarea naționalității spaniole imigranților marocani stabiliți în Spania pe baza rapoartelor CNI care invocă motive de „securitate națională”, fără a intra în detalii.

„Această mențiune nu este, în general, în legătură cu presupusele legături cu organizații teroriste, ci cu serviciile secrete marocane care operează în Spania”, explică mass-media, amintind un caz similar înregistrat în Las Palmas, în care lui „Fabio”, un om de afaceri marocan cu sediul în arhipelagul spaniol, i s-a refuzat cererea de a obține naționalitatea spaniolă pentru că a menținut, între 2008 și 2016, „o relație de deplină colaborare cu informațiile externe marocane”.

Până acum, doar expulzarea unui spion marocan din Spania, Nourendin Ziani, a fost înregistrată în mai 2013, la solicitarea generalului Félix Sanz Roldan, pe atunci director al CNI. Cu sediul la Barcelona, Ziani a fondat Uniunea Centrelor Culturale Islamice din Catalonia, finanțată de Ministerul Marocan al Imigrării.

În Germania, Olanda și Belgia, expulzările și chiar procesele colaboratorilor serviciilor secrete marocane sunt adesea făcute publice. Ultimul caz cunoscut datează din iulie 2018, cel al unei femei, Kaoutar Fal, despre care Securitatea Statului Belgian a declarat într-un comunicat de presă că a fost expulzată „pentru interferența și activitățile sale de spionaj pe seama serviciilor de informații străine.

„Kaoutar Fal și organizațiile sale sunt implicate energic în activități de interferență în numele Marocului”, se arată în text. (APS , 10.10.2022)

—————————————————-

Spionajul marocan în Spania: de la Pegasus până la Aznar

Programul rău intenționat Pegasus, introdus în telefoanele mobile ale mai multor membri ai guvernului, este un nou episod al intruziunii serviciilor secrete marocane.

„Interceptarea” telefonică suferită de guvernul lui Pedro Sánchez este, pentru moment, ultimul episod din istoria lungă a spionajului marocan în Spania. Fostul director al Centrului Național de Informații (CNI) Paz Esteban a spus clar că țara vecină a spionat Spania în timpul apariției ei din 5 mai în fața Comitetului pentru Cheltuieli Rezervate a Congresului, cu cinci zile înainte de a fi pusă sub acuzare. Esteban, însă, nu a acuzat direct Marocul că a contaminat aparatele guvernamentale cu Pegasus, potrivit unor surse care au participat la această întâlnire cu ușile închise.

Cel mai grotesc episod de spionaj, sau mai degrabă de răzbunare marocană, este cel suferit de José María Aznar. În 2002, fostul președinte al guvernului a ordonat expulzarea micului contingent marocan care se instalase pe insula Perejil (Pătrunjel) umilindu-l astfel pe Mohamed VI. În 2008, la patru ani după părăsirea executivului, săptămânalul marocan „L'Observateur du Maroc” titra pe prima pagină că fostul președinte era tatăl fiicei Rachida Dati, pe atunci ministrul francez al Justiției. Pentru a da credibilitate acestei calomnii, săptămânalul spaniol 'Interviú' a primit mai multe fotografii în care Aznar și Dati erau văzuți luându-și la revedere prietenește la Paris, în fața ușii unui restaurant.

„L’Observateur du Maroc” este proprietatea lui Ahmed Charai, ofițerul de relații publice al DGED, potrivit mai multor documente scurse în 2014 pe rețelele de socializare. Aznar l-a dus în judecată și, în 2011, Tribunalul Provincial din Madrid i-a obligat să plătească 90.000 de euro pentru „prejudiciu moral”. Astăzi, știm că tatăl tinerei Zohra este omul de afaceri francez Dominique Desseigne. Aceste cablograme dezvăluite în 2014 includ și numele unui membru spaniol al PSOE și al unei marocane căsătorite cu un ambasador spaniol, în calitate de colaboratori obișnuiți ai serviciului secret condus de Yasin Mansouri. Aceste dezvăluiri nu au avut consecințe pentru niciuna dintre ele.

Marocul are experiență în domeniul supravegherii electronice, pe care a început să o desfășoare în 2011 asupra liderilor mișcării 20 februarie (20-F), versiunea locală a Primăverii Arabe. Rabatul a cumpărat apoi malware de la Hacking Team, o companie italiană. Datorită lor, a spart pe Mamfakinch, site-ul de referință pentru tinerii din 20-F. Formularul de contact al site-ului conținea „malware” care, odată descărcat, fura „tot ceea ce era interesat” de pe computerul utilizatorului, a explicat David Barroso, expert în informatică, la o conferință din 2013 în domeniul securității cibernetice și CEO al CounterCraft. La acea vreme, presa franceză a dezvăluit că Rabatul a achiziționat și alte programe de la companiile franceze Amesys și Nexa Technologies. În urmă cu un an, un judecător de instrucție parizian a pus sub acuzare patru manageri ai acestor două companii pentru „complicitate la tortură” în Egipt și Libia.

În plus, peste 200 de telefoane mobile spaniole au fost deja ținta agențiilor de informații marocane în 2019, potrivit unei dezvăluiri a cotidianului britanic „The Guardian” din 3 mai. Forbidden Stories, asociația a 17 instituții de presă care, în iulie 2021, a publicat o primă listă cu 10.000 de telefoane mobile contaminate de Pegasus de către serviciile marocane, se pregătește acum, în colaborare cu un ziar din Madrid, să dezvăluie numele proprietarilor acestora. două sute de telefoane spaniole. Printre aceștia, știm deja că sunt și cei ai lui Aminatou Haidar, activistă sahrawi; a lui Ali Lmrabet, un „youtuber” marocan stabilit la Barcelona și critic al regimului țării sale și a mai multor jurnaliști.

Care sunt obiectivele spionajului marocan în Spania?

Directorul CNI nu a explicat, dar sunt cunoscute. Pe lângă

activitatea guvernului spaniol legat de Maghreb,

aceștia sunt interesați de detectarea elementelor radicale în cadrul imigrației marocane;

monitorizarea activității opoziției islamice moderate față de monarhia alauită, începând cu mișcarea Justiție și Caritate; la exilatul din Rif care a ajuns în Spania din 2017;

Frontului Polisario și sprijinului pe care îl primește din partea societății civile și jurnaliştilor care acoperă știrile marocane.

Politicienii din Partidul Socialist și Popular folosesc, în general, atunci când sunt la guvernare și, de asemenea, în opoziție, limbaj îndulcit atunci când discută despre relația cu Marocul. Toți oficialii apolitici legați de securitatea Spaniei, de la agențiile de informații până la forțele armate, vorbesc în termeni foarte diferiți. Aceștia descriu pe larg hărțuirea marocanilor în spațiul aerian al Saharei sau din sudul peninsulei, în apele insulelor Zaffarines, sau agresivitatea și îndrăzneala serviciilor lor secrete pe teritoriul spaniol.

Istoria spionajului marocan în Spania

Prima dată – după tranziția democratică – când o operațiune de spionaj marocană în Spania a fost dezvăluită presei datează din mai 1990. Generalul Emilio Alonso Manglano, directorul Cesid – agenția de informații precursoare a CNI – l-a chemat pe subsecretarul pentru Afaceri Externe, Inocencio Arias, pentru a-l informa că este cert că o telegramă criptată de la minister se află în posesia ambasadei Marocului la Madrid.

Telegrama a rezumat conversația din 16 mai a acelui an între ministrul Afacerilor Externe, Francisco Fernández Ordoñez, și Bachir Mustafa Sayed, numărul doi al Frontului Polisario. S-a deschis o anchetă pentru a afla cine a fost cârtița, din anturajul lui Fernández Ordóñez, care a furnizat marocanilor documentul, dar nu a avut succes. Era încă vremea când miniștrii spanioli i-au primit pe liderii acestei mișcări sahrawi care luptă pentru independența fostei colonii spaniole. Astăzi nu mai sunt primiți nici de guvern, nici de PSOE, pentru a nu nemulțumi autoritățile marocane.

Acest episod de spionaj a fost unul mic în comparație cu cel care l-a determinat pe generalul Félix Sanz Roldán, directorul CNI, să expulzeze din Spania, în mai 2013, pe Nureddine Ziani, singurul spion marocan a cărui expulzare a fost dispusă public. Ziani a depășit toate limitele în ochii CNI, deoarece a combinat munca tradițională de informații marocane – monitorizarea și controlul imigrației musulmane în Catalonia – cu amestecarea în activitățile pro-independenței Convergència Democràtica de Catalunya (CDC), fapt care a înfuriat pe spanioli.

După ce a lucrat pentru consulatul Marocului din Barcelona, a fondat Uniunea Centrelor Culturale Islamice din Catalonia, al cărei sediu a fost instalat în fundația Noi Catalans, creată de CDC și prezidată de Artur Mas. Țara vecină, a susținut Sanz Roldán în scrisoarea sa prin care solicita Ministerului de Interne expulzarea lui Ziani, „a conceput [o strategie] pentru a avea un instrument care să îi confere o capacitate de influență și presiune atunci când consideră că este oportun asupra administrației spaniole, perturbând astfel politica externă'.

Ziani a fost expulzat prin granița terestră a Melilla. O mașină oficială l-a ridicat din partea marocană și, la scurt timp, s-a aflat că a ocupat o funcție în Ministerul Afacerilor Islamice, care lucrează mână în mână cu Direcția Generală de Studii și Documentare (DGED), informațiile externe marocane. Acest lucru indică ministerului care asociații islamice din Europa ar trebui să primească ajutorul său. Clerul musulman din Ceuta și Melilla se numără printre prioritățile sale.

Nicio altă expulzare din Spania a agenților sau diplomaților marocani care au colaborat cu DGED nu a fost făcută publică, deși acest lucru s-a întâmplat cel mai probabil, deși discret. Nici un spion din țara vecină nu a fost judecat. Spre deosebire de Spania, Germania, Olanda și Belgia au anunțat expulzări de agenți și diplomați – Bruxelles-ul a eexpulzat o femeie spion în 2018, pentru prima dată – iar unii au fost chiar judecați și condamnați. În cei cinci ani dintre 2008 și 2012, au fost 10 expulzări sau urmăriri penale ale agenților marocani în UE, cifră depășită abia atunci de Rusia.

Rabat a scăpat discret și de anumiți agenți spanioli. 2010 a fost cel mai fertil an pentru expulzări, care a afectat doi militari, cu statut diplomatic, repartizați la consulatul spaniol din Tetouan, și un al treilea repartizat la Nador. Acesta din urmă fusese responsabil pentru lupta împotriva ETA din Țara Bascilor și superiorii săi l-au trimis apoi la un post liniștit unde nu a rezistat mult.

Rețeaua de spionaj a Marocului din Spania este evidențiată de refuzurile repetate ale cererilor de naționalitate spaniolă de către Audiența Națională la solicitarea CNI. Până acum nouă ani, era suficient ca centrul să indice că candidatul marocan la cetățenia spaniolă reprezenta un pericol pentru securitatea națională pentru ca judecătorii să respingă cererea. Curtea Supremă a decis că este necesar ca acesta să furnizeze mai multe date despre periculozitatea candidatului. De atunci, rapoartele trimise de CNI către Audiență indică uneori că anumiți solicitanți de naționalitate sunt „legați de serviciile de informații externe ale Marocului” și că tocmai din acest motiv cererea lor trebuie respinsă.

Moulay Hicham, vărul primar al Regelui Marocului, supranumit „Prințul Roșu” din cauza criticilor sale la adresa modului în care Mohamed al VI-lea guvernează țara, a fost și el monitorizat în timpul călătoriilor sale în străinătate pentru a afla ce face, cu cine s-a întâlnit. A mers la Madrid la sfârșitul lunii ianuarie 2015 pentru a-și prezenta cartea „Jurnalul unui prinț exilat” (Editorial Península). DGED era aparent interesat să știe dacă îl va întâlni pe acest jurnalist, dar nu a reușit să-i fotografieze împreună.

A trebuit să încredințeze această sarcină unui spion ucenic care a greșit întâlnirea și a făcut fotografii cu o altă cină într-un restaurant mai modest decât cei pe care Moulay Hicham îi frecventează de obicei. În ciuda acestui fapt, serviciile secrete marocane au considerat esențial să demonstreze că „prințul roșu” și jurnalistul au împărțit o masă la Madrid. Au folosit un fotomontaj publicat pe 12 februarie 2015 pe prima pagină a cotidianului digital „Le 360”, cel mai apropiat de palatul regal. Îl vedem pe Moulay Hicham în cantina hotelului Fouquet's din Paris, se presupune că stă lângă acest jurnalist. Pentru această înșelăciune, a folosit o fotografie a jurnalistului făcută cu câteva săptămâni mai devreme la Palais du Pharo din Marsilia și publicată în cotidianul parizian „Libération”.

A consemnat Ciprian Pop

 

Despre isprăvile armatei israeliene în Gaza: o strategie lașă pentru a minimiza pierderile

Spre deosebire de ceea ce a fost comunicat publicului occidental, armata israeliană nu a purtat niciodată război împotriva Hamas, ci și-a continuat genocidul, folosind strategii pline de lașitate pentru a minimiza pierderile de trupe.

Te-ai întrebat vreodată de ce israelienii nu au lansat niciodată videoclipuri reale de luptă care să-și arate soldații angajați în lupte cu luptătorii palestinieni? O explicație ar putea fi că Fâșia Gaza nu a fost niciodată scena de lupte, ceea ce este contrazis de fluxul aproape zilnic de videoclipuri, produse de o duzină de grupuri de rezistență, care arată atacuri asupra armatei invadatoare.

Analizând videoclipurile difuzate de grupurile armate palestiniene precum Brigăzile Al-Quds, Brigăzile Al-Qassam, Brigăzile Martirilor Al-Aqsa, Brigăzile Abu Ali Mustafa, Brigăzile Mujahideen, Brigăzile Saladin și altele, putem deduce că au existat trei categorii largi de atacuri: ambuscade, operațiuni cu lunetisti și atacuri cu mortiere și artilerie.

Potrivit declarațiilor și documentației video difuzate de grupuri din Gaza, cel mai frecvent tip de atacuri au fost operațiunile cu mortiere și artilerie, care au avut loc în fiecare zi. Au fost folosite și peste 10.000 de rachete, dar pe măsură ce războiul a progresat a devenit clar că majoritatea rachetelor trase erau cu rază scurtă de acțiune. Deși aceste tipuri de atacuri folosesc arme destul de imprecise, acestea au fost constante timp de 15 luni.

Apoi avem fluxul constant de videoclipuri de-a lungul războiului care arată ambuscade, care ar putea fi, de asemenea, separate în două subcategorii principale: ambuscade împotriva convoaielor și poziții staționare ale armatei israeliene.

Prima categorie, ambuscadele de convoi, implică utilizarea grenadei cu propulsie de rachetă (RPG) Yassin-105 împotriva tancurilor, buldozerelor, jeepurilor și transportoarelor blindate de personal (APC). Sistemele ghidate antitanc și dronele au fost, de asemenea, folosite ocazional împotriva vehiculelor militare, dar par să fi fost mult mai puțin numeroase.

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Al Qassam, Abu Obeida, a anunțat în discursul său de încetare a focului că peste 2.000 de tancuri israeliene au fost avariate sau distruse de luptătorii grupului. Deși israelienii nu au recunoscut această cifră, rapoartele din presa israeliană sugerează că tancurile sunt insuficiente. De fapt, mai mulți ofițeri militari israelieni de rang înalt au cerut desfășurarea de tancuri în Cisiordania după ce au observat că grupurile de rezistență de acolo au explozibili, dar aceste solicitări au fost respinse din cauza nevoilor din Gaza sau Liban.

O altă tactică s-a dovedit mai eficientă în neutralizarea tancurilor israeliene mai târziu în război: dispozitive explozive improvizate (IED), plasate strategic pe drumurile pe unde treceau convoaiele militare. Grupuri precum Brigăzile Al Quds ale Jihadului Islamic Palestinian (PIJ) și Brigăzile Al Qassam ale Hamas au reutilizat chiar multe dispozitive neexplodate, inclusiv infamele bombe în valoare de pînă la 2.000 de lire sterline, pentru a fi folosite împotriva convoaielor militare israeliene.

Au fost, apoi, efectuate atacuri împotriva armatei israeliene care pătrundea în anumite zone pentru a stabili poziții, sau folosea deja un loc ca bază militară temporară sau centru de comandă. Aceste ambuscade au necesitat dispozitive explozive improvizate amplasate în prealabil într-o zonă, dar și alte tipuri de arme. 

Armata israeliană a recunoscut că a înregistrat o medie de 1.000 de răniri pe lună în timpul războiului, ceea ce pare să contrazică declarațiile anterioare despre numărul total de răniri înregistrate. Aceste cifre s-au schimbat de-a lungul conflictului și nu par a fi de încredere, mai ales din cauza cenzurii militare a Tel Avivului în această problemă. În orice caz, judecând după numărul total de soldați israelieni uciși, care se ridică la aproximativ 800, raportul dintre numărul de răniți și numărul de morți este îndoielnic.

Până acum, grupurile armate palestiniene nu au furnizat propriile estimări ale numărului de soldați israelieni pe care i-au ucis. Este greu de dat cifre, dar dacă luăm statistica de 1.000 de răniți pe lună în Gaza, aceasta ar echivala cu 33 de soldați israelieni răniți în fiecare zi. Având în vedere că de cele mai multe ori armata de ocupație a lansat doar invazii masive în două sau trei zone odată, aceasta este dovada unei rezistențe semnificative.

Cu toate acestea, cu excepția câtorva cazuri în care luptătorii de rezistență palestinieni au decis să încerce să mențină anumite zone sau să întârzie intrarea Israelului într-un anumit cartier, așa cum s-a întâmplat în timpul celei de-a doua invazii majore a taberei de refugiați Jabalia în mai. Începând cu 2024, opoziția față de armata invadatoare a constat aproape în întregime din atacuri surpriză și lovituri de artilerie.

Lupta palestiniană are sens din mai multe motive. În primul rând, este evident că, chiar dacă armata israeliană ar fi încercat să lupte direct cu grupurile palestiniene și să se angajeze în luptă, capacitatea de a face față unei armate invadatoare susținută de cea mai mare superputere militară din lume ar fi fost dificil de implementat. Prin urmare, ideea de a putea opera în același mod ca Hezbollah, încetinind înaintarea armatei israeliene, ar fi fost o strategie sinucigașă pentru palestinieni.

Israelienii nu au îndrăznit să intre în tuneluri
Chiar dacă rezistența palestiniană ar fi reușit să reziste temporar, pierderea masivă de luptători ar fi fost un dezastru. Această observație ne aduce la al doilea motiv care justifică aceste acțiuni și anume absența oricărei surse de aprovizionare în Gaza. Grupurile palestiniene au fost forțate să folosească arme fabricate în principal în Fâșie și, prin urmare, au fost nevoite să gestioneze cu atenție muniția disponibilă. Puterea lor constă în utilizarea rețelei complexe de tuneluri pe care israelienii, în cele mai multe cazuri, pur și simplu nu doreau să o navigheze pe jos.

Tel Avivul și Washingtonul nu cunosc încă întinderea rețelei de tuneluri sub Gaza și se mulțumesc cu estimări aproximative. Cu câteva excepții, israelienii nu s-au obosit niciodată să intre în tuneluri, iar când au făcut-o, au folosit ostatici palestinieni pentru a-i preceda. Marea majoritate a tunelurilor descoperite erau deja abandonate, bombardate și inutilizabile, sau accesele au fost pur și simplu blocate cu încărcături explozive. Încercările de a inunda tunelurile cu apă de mare și gaz au eșuat.

Nu numai că israelienii înșiși admit că majoritatea tunelurilor nu au fost distruse, dar chiar și în zonele în care armata invadatoare a fost staționată de mai bine de un an și a distrus fiecare structură la vedere, s-au tras rachete cu rază lungă de acțiune. În decembrie, Brigăzile Qassam au tras chiar și rachete M75 în așezările israeliene din zona ocupată Al Quds din Beit Hanoun, în nordul Gazei. În mod semnificativ, primii prizonieri israelieni au fost eliberați și de unitatea de elită a Brigăzilor Qassam din nordul Gazei, surprinzând atât palestinienii, cât și israelienii.

Războiul nu a fost niciodată îndreptat împotriva Hamas
Dacă israelienii nu au învins facțiunile de rezistență palestiniene, este pentru că nu au fost acolo pentru a lupta cu acestea. Ținta principală a fiecăreia dintre invaziile sale, în toată Fâșia Gaza, a fost întotdeauna infrastructura civilă. Fiecare invazie s-a încheiat cu capturarea unui spital precum Al Shifa, Kamal Adwan sau Complexul Medical Nasser, printre altele. Ei au arestat civili luați ostatici în casele lor sau persoane strămutate care trăiau în școli, spitale sau complexe ONU.

Atacurile aeriene israeliene au fost fără discernământ și, deși au existat câteva operațiuni mai țintite, au fost anomalii. Trebuie doar să te uiți la drone și imagini din satelit ale Fâșiei Gaza pentru a fi convins de acest lucru dincolo de orice îndoială rezonabilă. Marea majoritate a soldaților dislocați în Gaza nu au văzut niciodată un singur luptător palestinian, nici măcar în timpul focurilor. Au fost acolo pentru a vandaliza și distruge clădiri, în timp ce trăgeau fără discernământ în țintele alese de ei. Ei s-au comportat incontrolabil, ca o hoardă de mongoli din secolul al XIII-lea, fără a fi nevoiți să lupte cu o armată modernă.

Din limbajul folosit de toți israelienii, de la prim-ministrul lor, Benjamin Netanyahu până la soldații care au postat videoclipuri pe TikTok cu ei înșiși aruncând în aer clădiri și purtând lenjerie pentru femei palestiniene, este clar că comiteau genocid împotriva celor pe care îi numesc „amaleciți”. Scopul lor real a fost să nu obțină o victorie militară asupra Hamas, dovadă fiind lipsa unor planuri clare în toate etapele războiului; Au fost doar masacre și distrugeri necontrolate. Au căutat să pulverizeze și să terorizeze, folosind propaganda pentru a-și justifica acțiunile în ochii lor.

Întreaga lume era convinsă că războiul avea ca scop în mod special distrugerea Hamas, ceea ce nu a fost niciodată cazul: ei căutau să distrugă oamenii din Gaza și mijloacele lor de existență. Ei nu au invadat regiunea pentru a lupta împotriva grupărilor de rezistență palestiniene, așa că practic nu există niciun material care să documenteze acest lucru și chiar și puținele imagini de luptă care sunt publicate ajung să-i înfățișeze pe luptători palestinieni ca și cum ar ucide eroi din filmele de acțiune.

Acum, că încetarea focului se menține, societatea israeliană pare nedumerită, crezând că atacul criminal al guvernului său asupra Gazei ar zdrobi Hamas și îi va întoarce ostaticii cu forța. Cu toate acestea, au văzut luptători palestinieni și polițiști dislocați rapid în Gaza, cu arme, vehicule și echipamente militare și de securitate, aparent nevătămați. Cu toate acestea, pentru cei care au urmărit îndeaproape conflictul, această desfășurare are perfect sens și este, de asemenea, unul dintre motivele pentru care liderii israelieni s-au temut de o încetare a focului.

Israelienii au folosit o strategie de maximă lașitate pentru a minimiza cu orice preț pierderile propriilor luptători. De exemplu, conform doctrinei contrainsurgenței americane și israeliene, tancurile ar trebui să urmeze în mod tradițional unitățile de infanterie în zonele de război urban, sau cel puțin să aibă soldați la sol care să însoțească tancurile, ceea ce nu a fost cazul în Gaza. Soldații israelieni s-au refugiat în tancurile și în vehiculele lor puternic blindate, bazându-se pe blindajele și sistemele lor de protecție activă (APS) pentru a-i proteja.

În ciuda incapacității noastre de a estima cu exactitate victimele militare israeliene, raportul dintre morți și răniți este mult mai mare decât în alte contexte similare de război urban. Și pe bună dreptate, pentru că israelienii s-au ascuns de cele mai multe ori în zone fortificate sau în interiorul unor vehicule foarte bine protejate. De fapt, chiar dacă un tanc este lovit, nu înseamnă neapărat că există soldați uciși în timpul atacului.

De cele mai multe ori, atunci când soldații intră în zone sau clădiri noi, ei trimit mai întâi o dronă sau un robot pentru a supraveghea zona, înainte de a o lua cu asalt. Cu toate acestea, acest lucru nu funcționează întotdeauna și uneori pot fi create ambuscade după plasarea necorespunzătoare a explozibililor sau a tunelurilor. Majoritatea sarcinilor pe care soldații le-au îndeplinit nu necesitau prea mult curaj sau abilități de luptă. Ei au manifestat, de asemenea, o mare lipsă de profesionalism, așa cum o demonstrează videoclipurile care arată în mod repetat soldați care privesc cu ochiul liber prin ferestre deschise în cele 15 luni de război. Un israelian a fost chiar filmat fumând un o țigară înainte de a fi lovit de un focos termobaric.

Tel Avivul a căutat să nu-și sacrifice soldații așa cum s-ar fi întâmplat dacă aceștia ar fi purtat de fapt război împotriva Hamas. Așa că au ales calea lașității, iar populația care a înghițit toate minciunile care le-au fost vândute este acum șocată de faptul că tacticile folosite s-au dovedit ineficiente în atingerea scopurilor de război declarate public. În ciuda tuturor avantajelor militare posibile, a distrugerii sau jefuirii aproape a tuturor clădirilor din Gaza și a masacrului populației în condiții care constituie poate cea mai mare atrocitate de la al Doilea Război Mondial, israelienii nici măcar nu au reușit să părăsească Gaza cu o victorie aparentă.

Lașitatea totală a regimului genocidar contrastează cu determinarea uluitoare a întregii populații din Gaza. Israelienii nu au purtat un război împotriva Hamas sau împotriva oricărei alte grupuri de rezistență palestiniene. Este de remarcat faptul că nici măcar nu publică statistici privind numărul de luptători presupus uciși care aparțin unui anumit grup, altul decât Hamas, cu excepția menționării ocazionale a Jihadului Islamic Palestinian în bilanțul Hamas. Grupările de rezistență palestiniene au luptat, folosind mijloacele limitate de care dispun, împotriva unei armate israeliene care comitea genocid. Asta s-a întâmplat cu adevărat.

Ciprian Pop