România Muncitoare - Aprilie 2016

 

 

Muncă şi unitate, luptă pentru dreptate!

ROMÂNIA MUNCITOARE

 

 

Colectiv de redacţie:

Ciprian POP (redactor şef), Ion BUCUR (redactor), Marius BUICĂ (tehnoredactor).

Telefon: 0724/717293

 

Publicaţie a mişcării muncitoreşti, editată de Asociaţia România Muncitoare - Nr.239 din Aprilie 2016

 

 

E-mail: asociatia.romania.muncitoare@gmail.com

Web: http://asociatiaromaniamuncitoare.blogspot.ro/

 

OSIM-M-2005-06220; ISSN-1224-2543

Statul de drept

De ceva vreme suntem aproape sufocaţi de sintagma "statul de drept". Din păcate, la noi, statul de drept e doar o vorbă. Pentru că el ar trebui să-i protejeze pe oameni; să le protejeze viaţa şi demnitatea şi să-i ferească de abuzuri.

Statul de drept presupune o justiţie echitabilă, unde nimeni nu e mai presus de lege ( altă afirmaţie ce a fost golită de mult de conţinut) şi unde justiţia nu se face selectiv.

Statul de drept presupune în primul rand instituţii în care oamenii sunt aleşi, principala fiind Parlamentul. Parlamentul nostru însă este călcat în picioare zilnic, dar pentru asta e în mare măsură complice. Nu a modificat nici în prezent anumite legi, nu a a doptat altele şi se întreabă ce se întîmplă ? Din păcate, parlamentarii au tot felul de complexe astfel că au modificat articolele declarate neconstituţionale din codul penal şi de procedură, nu au adoptat legea răspunderii magistraţilor, privesc la abuzuri căutînd tot felul de scuze şi nu introduc o moţiune de cenzură contra unui guvern care nu reprezintă pe nimeni şi care a reuşit să strice în patru luni tot ce s-a făcut în patru ani.

Aşa că ar fi mai bine să nu vorbim despre stat de drept la noi!
Ceea ce este cu adevărat revoltător e că, neîntrebat de nimeni, Domnul Ambasador al SUA sare iarăşi în supă şi zice că parlamentarii nu ar trebui să se ascundă după imunitate. Nu se ascunde nimeni, Domnule Ambasador! Uneori i se mai pune stavilă protejatei dumneavoastră în modul de cercetare stalinist! Pînă la urmă pe doamna o fi ales-o Ambasada SUA, dar parlamentarii i-am ales noi şi deocamdată nu ne-am transformat în America Latină!

Dacă cei de la ambasadă au impresia că ne pot da lecţii de democraţie, se cam înşeală. Mulţi nu au uitat rolul americanilor în Chile (poate că 11 septembrie 2001 e doar pedeapsa pentru celălalt, din 1973) şi nici modul în care au dat jos un guvern şi un preşedinte legitim, nici cum au susţinut asasinatele prin "acţiunea Condor", culminată cu oroarea loviturii de stat din Argentina, din 1976! Aşa că, mai încet cu "grija" pentru democraţie!
Desigur, dacă ar fi să le reproşăm şi noi ceva americanilor, ar fi mai mult de atît: Guatemala, Salvador, Nicaragua, dar şi amestecurile în Europa, Grecia şi Iugoslavia fiind două exemple grăitoare.

Probabil, Domnul Ambasador nu are ideea că mulţi dintre noi am citit "Toamna patriarhului" şi "Domnul Preşedinte", ca să dau doar două titluri de cărţi ale unor laureaţi ai Premiului Nobel, despre dictaturile din America Latină. Iar cei care nu le-au citit au simţul dreptăţii şi pot realiza ce înseamnă cu adevărat justiţie şi cînd ea e doar o farsă şi un atentat la statul de drept. Pentru că, atacul la Parlament cam asta înseamnă. Din păcate, Domnul Ambasador, cu astfel de amestecuri, nu face decît să alimenteze sentimentul antiamerican, în creştere la noi, dar şi rezistenţa noastră la faptul că sîntem trataţi ca o colonie.
Şi după ce au pierdut în bună măsură influenţa în America Latină, ar putea avea într-o zi surpriza că noi îl preferăm pe domnul Putin. Cel puţin, el nu se preface nici că e democrat, nici că ne este prieten!

Vorbind despre smerenie

Întîmplarea cu videoclipul unei trupe în căutare de atenţie, nu ar fi însemnat mare lucru, dacă nu ar fi suscitat o discuţie în legătură cu credinţa, total nepotrivită. Domnii respectivi au făcut un cîntec şi au rugat mai multe persoane cu notorietate să-şi spună părerea despre bisericile din lemn, scopul fiind însă un atac la adresa Catedralei pe care o ridică Patriarhia.

Realizînd manipularea, domnul Leşe a cerut să fie scos din videoclip, ceea ce e foarte bine!

De aici pînă la un scandal n-a mai fost decît un pas, ceea ce au şi dorit autorii.

Corectă mi s-a părut afirmaţia domnului Mircea Badea, nu prea poţi vorbi despre smerenie cînd tu te consideri purtătorul de cuvînd al Lui Dumnezeu.
A sărit imediat fosta lui colegă, să apere videoclipul şi opera domnului "Cărtărăscu..." În ceea ce ne priveşte pe cei inculţi (mărturisesc că nu am auzit de o trupă numită TAXI), care preferăm muzica lui Grigore Leşe, Dumitru  Fărcaş sau ascultăm acum, că tot e post, Oratoriul bizantin de Paşte, noi cei care nu am citit "Levantul" pentru că preferăm "Conversaţia la Catedrala", ca să învăţăm cum să ne pregătim pentru vremurile care se apropie, credem că se impun cîteva precizări:

1. Catedrala e construită în cea mai mare parte prin donaţii. Şi nu cred că poţi opri pe cineva să doneze pentru ceea ce el consideră că e corect.
2. Pe Dumnezeu nu-l cauţi nici în bisericile mari nici în cele mici, ci în interiorul tău. La biserică mergi să te rogi după ce L-ai găsit, dacă aşa simţi. Iar bisericile sînt tot mai pline.
3. E o ipocrizie să vorbeşti despre smerenie şi să afirmi că ştii ce îi place lui Dumnezeu! De aici se vede clar că apărătorii videoclipului nu cunosc parabola cu vameşul şi fariseul.
4. Domnii mai vor şcoli şi spitale, nu catedrale. Perfect! Numai că s-ar putea să constate că în spitalele pe care vor să le ridice nu are cine lucra, iar şcolile nu au dascăli.

Poate că ar fi mai bine dacă, înainte de a protesta contra catedralei, domnii şi doamnele din videoclip şi-ar aminti de un îndemn al lui Iisus, cel cu cine să ridice primul piatra. La sfîrşit nu pot să nu-mi amintesc că dacă azi unii se răfuiesc cu o construcţie, "tinerii frumoşi şi liberi" erau gata în noiembrie să dea foc Patriarhiei. Şi nu poţi să nu te întrebi, cui foloseşte ?


Agitaţiuni politice

Zilele din urmă au fost pline de evenimente. Dacă nu ni s-ar întîmpla nouă, am putea chiar zîmbi privind la importanţa pe care se chinuie reprezentanţii unor instituţii să ne-o transmită. Să vedem:

1. Povestea cu spionii e pentru tîmpiţi! Nu îmi imaginez că o cred decît unii de pe internet, nici aceea toţi; mulţi au învăţat că nu trebuie sa spargi coduri dintr-un hotel din Bucureşti, poţi să o faci de oriunde. Acum, cei care au inventat povestea, se chinie să iasă cu faţa curată, dar se complică tot mai mult. Un proverb spune că atunci cînd Dumnezeu vrea să te pedepsească, îţi ia minţile.

2. Renunţarea forţată a domnului Orban la candidatura pentru Primăria Bucureşti lasă loc liber "cîmpului tactic". Să vedem cît de deştepţi vor fi bucureştenii. Vor evita oare capcana Nicuşor Dan şi vor cădea în alta ,una numită Marian Munteanu, de exemplu ?

3. Domnul Cioloş vorbeşte tot mai mult şi mai fără sens. Se pare că UE are de gînd să ne fericească cu el pe termen lung, altfel de ce ar trasa el liniile pentru viitorul guvern ? Doamne fereşte!

4. Tocmai am avut şi cea mai gravă mostră de incompetenţă şi de rea intenţie. Ordonanţa privind salarizarea. Mă mir că sindicatele au reacţionat măcar de data asta. Din păcate, partidele nu au destul de mult curaj pentru a depune o moţiune de cenzură, iar rezultatele se vor vedea în sondaje şi mai ales la vot. Mă tot întreb ce s-a întîmplat cu proiectul Rovanei Plumb, de ce nu îl discută parlamentul pe acela? Sau o fi "colegul" lui Mihai Viteazu de altă părere şi nu îl pune pe ordinea de zi? Sindicatele ar putea da dovadă acum că apără oamenii dacă ar pune de o grevă după sărbători. Poate asta îi va speria pe tehnocraţi şi scăpăm!
5. În toată degringolada asta, pe domnul preşedinte îl neliniştesc cartelele telefonice şi are de dus la capăt tot felul de cereri la fel de abuzive ale binomului. Te uiţi în jur şi te întrebi de unde ne va veni salvarea? De la aleşii noştri, dacă vom deschide bine ochii atunci cînd votăm! Lucru de care mă cam îndoiesc, ascultînd părerile multor cetăţeni, care fie repetă la nesfîrşit clişee auzite aiurea, fie nu au habar de nimic şi toate pretenţiile lor se reduc la: "să ne dea" ori "să facă", alţii desigur, noi doar să primim. De aceea ne şi găsim în situaţia asta! Şi nu mi se pare că ne trezim.

Doamna Amaranta

Aprilie- luna păcălelilor

A devenit o tradiție ca pe 1 aprilie să li se facă diverse farse prietenilor. De aceea și luna aprilie este supranumită luna păcălelilor. Englezii numesc această pseudo-sărbătoare April's Fool Day ( ziua nebunului sau nătărăului de aprilie) si uneori All Fool's Day ( ziua tuturor nebunilor). Francezii o numesc Poisson d'Avril ( peștele de aprilie) și se pare că originea obiceiului de a face farse prietenilor este chiar in Franța. Culturile antice, inclusiv cea romană si hindusă, sărbătoreau Anul Nou pe 1 aprilie sau în jurul acestei date. Se considera că noul an începe după echinocțiul de primăvară de pe 20 martie.

În anul 1582, Papa Grigore al XIII-lea a decretat introducerea unui nou calendar. Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece vechiul calendar iulian era inexact. Anul calendaristic era mai lung decât anul astronomic și echinocțiul de primăvară se muta ușor înapoi în calendar. Conform noilor norme Anul Nou se sărbătorea pe 1 ianuarie.

În Franța, se spune că unii oameni au refuzat să accepte noile reglementări, sau nu au aflat despre ele și au continuat să sărbătorească Anul Nou pe 1 aprilie. Ei își făceau în continuare și cadouri, cum se obișnuia la trecerea dintre ani. Cu timpul, micile cadouri din aprilie s-au transformat în cadouri amuzante, apoi în adevărate farse. Revenind pe plaiurile mioritice, putem presupune fără să ne înșelăm prea mult că Păcală s-a născut în luna aprilie. Păcală, îndrăgitul personaj din poveștile și snoavele românești, este isteț, îndrăzneț și mereu pus pe șotii. El râde de cei proști, leneși, înfumurați și mai ales de autoritățile satului- boierul, judecătorul, popa. Isprăvile lui au fost culese și au devenit inspirație pentru scriitori precum Petre Dulfu, Ion Creangă sau Ioan Slavici.

Vă prezentăm mai jos o astfel de întâmplare numită Boierul și Păcală, scrisă de Ioan Slavici. Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, şi-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana şi vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura: – Bună ziua! Păcală răspunde: – Mulţămim! – Dar ce faci aici? – D-apoi, cucoane, ia, am pus şi eu lemnul ista să se hodinească olecuţă, că apoi îl duc acasă. Da’ dumneavoastră unde vă duceţi? – Eu am auzit de unul Păcală, care păcăleşte oamenii, şi mă duc să-l găsesc, să mă păcălească şi pe mine. Păcală îi zice boierului: – Nu te mai duce, cucoane, că eu sunt Păcală. Dar acum nu pot să vă păcălesc, că am uitat păcălitorul acasă. Daţi-vă jos din trăsură, să-mi aduc păcălitorul. Dumneavoastră, cucoane, ţineţi lemnul ista bine, să nu se clatine, că eu vin îndată. Când boierul ţinea cât putea trunchiul să nu se clatine, Păcală se sui în trăsură şi plecă. Se face noapte, şi Păcală nu mai vine. Stau aşa toată noaptea şi a doua zi după-amiaza. Numai ce trece un om. – Bună ziua! zice omul. – Bună ziua! îi răspunde boierul. – Dar de ce staţi dumneavoastră acolea? – Aşteptăm să vină Păcală de-acasă cu păcălitorul, să ne păcălească. Mi-a spus că vine degrabă cu trăsura, şi nu mai vine. Atunci omul spune boierului: – D-apoi, cucoane, nu-i destulă păcăleală asta, că s-a dus cu trăsură şi cu cai cu tot? Şi aşa rămase boierul păcălit şi fără trăsură.

Gavrila Cireș

42 de ani de la “declarația din aprilie”

Se împlinesc în aceste zile însorite de april 42 de ani de la declarația din aprilie 1964, rămasă posterității drept începutul caii independente și patriotice a comunismului romanesc.

Ruptura de imperialismul sovietic a atins apogeul în august 1968, la Praga, act blamat de tara noastră și la care România a refuzat cu stoicism sa ia parte.

Publicata în “Scânteia” la 26 aprilie 1964, “Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Roman în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale” a avut un intens răsunet.   Zbigniew Brzezinsky, bine-cunoscut politolog american nota in lucrarea sa “The Soviet Bloc” (Harvard University Press, 1967) caracterul “remarcabil de vehement” al Declaratiei din aprilie.

Merita, așadar, sa cinstim aceasta declaratie din aprilie, deoarece, dupa ea, la Bucuresti, comunistii romani au scris istoria cu tricolorul. A nega acest capitol, ar insemna sa ne negam istoria.

Ciprian POP, Secretar General al Asociației “România Muncitoare”

Frumusețile inegalabile ale ținutului Valcii

Începem scurtul nostru periplu cu vizita la expoziția permanenta de arheologie a Muzeului Județean de Istorie, cu siguranța instituția care ne aduce cel mai aproape de trecutul milenar al acestui sublim ținut.

Vis-a-vis de clădirea fostei  ”Şcoli cu ceas”, edificiu reprezentativ pentru orașul Râmnicul din secolul al XIX-lea, se afla Muzeul de istorie a Județului Vâlcea.

Colecțiile expoziției permanente sunt dispuse cronologic, începând cu mărturii arheologice din epoca paleolitică, continuând cu cele din perioada romană şi cea de afirmare a statului feudal Țara Românească.

In localitatea Tetoiu, descoperirea unui depozit fosilifer presupune prezenta omului pe aceste meleaguri încă din paleolitic, cu circa 2 milioane de ani în urma. De asemenea, cercetările din localitatea neolitica de la Copăcelu – Valea Răii, aduc importante dovezi ale culturii neolitice și asupra contactelor acesteia cu lumea balcanica și a Orientului Apropiat.

A doua epoca a fierului sau “La Tene-ul dacic”, cum este cunoscuta în zona romanească, ne este relevata în ținutul Vâlcii de către binecunoscutul sit dacic de la Ocnița, antica cetate BURIDAVA, dezvoltata datorita zăcămintelor de sare.

Tot în zona Vâlcii, în timpul Împăratului Hadrian (117 – 138), ia naștere frontiera de pe Olt a provinciei Dacia, cunoscuta drept “Limes Alutanus”. Cea mai timpurie fortificație romana a fost ridicata la Sâmbotin (Dăești). De asemenea, ținutul Valcii apare în “Tabula Peutingeriana”, o harta romana datata în secolul 3.

Muzeul păstrează, evident, și hrisovul prin care se face prima atestare documentara a orașului Râmnicu Valcea, de către Mircea cel Bătrân, la 20 mai 1388, hrisovul în care Râmnicul devine “oraș domnesc”, la 4 septembrie 1389, precum și prima tiparniță de la Râmnic. Muzeul reprezinta, fără putință de tăgada, o enciclopedie necesara pentru cei care doresc sa deslușească tainele acestui milenar ținut, parte din la fel de milenara istorie a Patriei.

Ciprian POP

Biserici valcene

Minunatele plaiuri ale Vâlcii, pitoreşti şi pline de farmec ascund o magnifică zestre culturală, perpetuată în timp şi spaţiu, arătând din plin priceperea şi harul cu care au fost înzestraţi de la Dumnezeu locuitorii acestor mirifice ţinuturi.

Turismul cultural reprezintă pentru judeţul Vâlcea una din principalele forme de turism practicate, valorificând din plin potenţialul dat de monumentele, edficiile istorice, lăcaşele de cult sau obiectivele cultural-turistice de natură etnografică existente pe tot cuprinsul judeţului.

Cu toate că deţine un important potenţial cultural-turistic, judeţul Vâlcea nu-l valorifică însă la adevărata sa valoare, problemele apărând la nivelul infrastructurii turistice şi serviciilor oferite. Se impune astfel o colaborare activă a tuturor factorilor implicaţi în activitatea turistică, colaborare ce presupune însă şi unele constrângeri, unele riscuri ce pot apărea, dar care în final va duce cu siguranţă la valorificarea potenţialului cultural-turistic la parametrii optimi, creşterea numărului de turişti şi implicit o creştere economică activă la nivelul judeţului.

Problema dezvoltării sectorului cultural-turistic în anumite zone ale judeţului, nu vizează dezvoltarea unui sector necunoscut, ci transformarea acelui sector existent şi relativ modern, ce depinde foarte mult de posibilităţile de evoluţie ale structurilor de primire, de resursele umane specializate, de luarea în consideraţie a problemelor de mediu, promovarea ofertei cultural-turistice în ţară şi în străinătate şi nu în ultimul rând menţinerea la cei mai optimi parametri, consolidarea şi renovarea -acolo unde se impune cazul- a obiectivelor cultural-turistice.

Această lucrare îşi propune să realizeze un inventar al resurselor cultural-turistice ale judeţului Vâlcea, precum şi scoaterea în evidenţă a anumitor aspecte legate de infrastructura turistică, circulaţia turistică şi perspectivele de revitalizare ale acestui sector turistic.

Patrimoniul cultural istoric judeţean care înglobează bunuri mobile şi imobile cu valoare deosebită,este o mărturie a potenţialului creator al oamenilor de pe aceste locuri binecuvântate de Dumezeu, ale ”Olteniei de sub munte”. Aici, în ”Oltenia de sub munte”, se află câteva dintre perlele României, construcţii arhitectonice unicat,de o inestimabilă valoare,simboluri ale trecutului şi prezentului,ale iscusinţei şi mândriei populaţiei de pe aceste meleaguri.

Valoarea deosebită a acestei zestre patrimoniale este oferită atât de componentele arheologice (situri şi inventarul acestora,între care trebuii să amintim cetatea dacică de la Buridava şi castrul roman de la Arutela,situat pe celebra ”Cale a lui Traian”),cât şi etnografice,respectiv monumente şi splendida arhitectură de cult,reprezentativă pentru evul mediu românesc,cum ar fi arhitectura celebrelor cule de la Măldăreşti:Cula Greceanu şi Cula Duca.

Primele mărturii ale vieţii de pe meleagurile judeţui permit să se avanseze ideea că Vâlcea a făcut parte din vasta zonă în care s-au desfăşurat etapele succesive ale procesului de antropogeneză, ţinând seama că vestigiile aduse la lumină de la Bugiuleşti sunt vechi de aproape 2 000 000 de ani. La Bugiuleşti-Tetoiu s-a descoperit un important depozit fosilifer villafranchian (începutul cuaternarului),fiind similar cu cele găsite în sudul Africii (Olodovai) şi în China (Şu Ku-Tian) .

Civilizaţia dacică este puternic reprezentată prin cetăţile de la Ocniţa,Grădiştea şi Roeşti. Cea mai veche aşezare cunoscută este cea de la Ocnele Mari-Ocniţa,a cărei evoluţie poate fi urmărită timp de cinci secole (secolul IV î.Hr.-secolul I d.Hr.). Buridava dacică-Ocniţa a fost un important centru politic,economic şi religios,menţionat de geograful Ptolemeu în secolul I d.Hr.Ea a fost condusă la sfârşitul secolului al II-lea î.Hr. de o căpetenie locală numită Mar-Kos (Thiamarcos)

Buridava romană, construită între 102-105, reprezintă o puternică aşezare ce se întindea pe malul drept al Oltului, în dreptul Oltchimului de astăzi. În secolul al III-lea a ajuns un târg înfloritor, pe punctul de a se transforma într-un oraş mare, datorită multiplelor şi numeroaselor legături cu Imperiul Roman, înfloritorului comerţ ce se desfăşura în acea perioadă.

La Posada, după unii cercetători la Perişani-Pripoare, între 9-12 noiembrie 1330 oastea lui Basarab înfrânge pe cavalerii regelui maghiar Carol Robert de Anjou.

Strălucitul voievod Mircea cel Bătrân se odihneşte la Cozia, în ctitoria sa, în unul din cele mai frumoase locuri din ţară. De la Mircea ne-a rămas hrislovul din 8 ianuarie 1392 ,în care apare menţionat documentar Vâlcea, fiind cel mai vechi judeţ a cărui denumire a rămas până în prezent.

Râmnicul, unde din 1705 începe să funţioneze tipografia episcopului Antim Ivireanul, va fi considerat după cum aprecia Nicolae Iorga drept “capitală a tipografilor”. Centrul cultural al Râmnicului a fost alături de Şcoala Ardeleană, unul din factorii de seamă în procesul de făurire a conştiinţei naţionale româneşti.

Vitejii panduri olteni care au ridicat sabia dreptăţii la glasul slugerului Tudor Vladimirescu în 1821 şi-au vărsat sângele în luptele de lângă Drăgăşani.

Episcopia Ramnicului

Înființată în secolul al XVI - lea, clădirile sale inițiale nu mai există. Din complexul actual prezintă interes Biserica Mare, reconstruită în 1856, având frumoase picturi semnate de Gheorghe Tăttărescu, Biserica Bolnitei, zidită și pictată în 1744 și, mai ales, Paraclisul (termen grecesc pentru “casă de rugăciune”), ridicat în 1751 deasupra clădirii în care se păstrează arhiva. Porțile paraclisului au o sculptură remarcabilă inspirată din motivele sculpturii populare.

Biserica Sfanta Parascheva, o ctitorie a lui Pătrașcu cel Bun, fondată în 1557 și terminată de fiul acestuia, marele domn Mihai Viteazu, în 1587, în timpul în care era Ban al Craoivei.

Biserică Bună Vestire, ridicată în timpul lui Mircea Ciobanul (1546 - 1559) și refăcută în 1747. Tod din același an datează și cadrele frescelor sculptate în piatră.

Schitul Inatesti, aflat la marginea sudică a orașului Râmnicu Vâlcea, a fost metoh al Mănăstirii Cozia, fiind una dintre cele mai vechi așezări mănăstirești din Oltenia. Actuală biserică datează din jurul anului 1751 și este un adevărat giuvaer de artă arhitecturală, cu turnuri, turnulețe în miniatură și contraforturi^.

Schitul Fedeleșoiu este localizat în satul Fedeleșoiu, comuna Dăești. Fost schit de călugări, actuala biserică de la Fedeleșoiu a fost începută de Grigore Ghica Voievod în anul 1673 și terminată de Mitropolitul Varlaam în anul 1700. Lucrările de ridicare a bisericii se continuă și sub domnia Sfântului Constantin Brâncoveanu. Piatra și cărămida de construcție au fost aduse din ruinele castrului roman de la Rădăcinești. A fost zugrăvită „în fresco“ de către Mitropolitul Varlaam în anul 1792 și i s-au mai adăugat chilii în anul 1836. Fostul ansamblu monahal cuprindea Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“, casa stăreției, ruinele chiliilor în care trăiau măicuțele și turnul clopotniței. Biserica a fost înconjurată de o incintă care conferea ansamblului aspectul de cetate. După anul 1990, casa domnească a vechii incinte a fost reconstituită – astăzi doar o ruină. Clădirile fostului schit se găsesc încă și astăzi, fiind parțial afectate de trecerea timpului. Lăcașul a fost metoc al Mănăstirii Pantelimonului din București. A avut preot de mir în loc de egumen, încă din anul 1860. A fost reparată radical în anul 1976, sub preotul Ion Roman.

Elementul principal al ansamblului este Biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă“ (ulterior adăugându-se şi cel al „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel“). A fost construită după modelul Mănăstirii Cozia (planul treflat, cu turla înălţată deasupra naosului) şi împodobită cu pictură murală în stil brâncovenesc, realizată în anul 1702 de zugravii Sima, Ranite, Ştefan şi Ghiorghie, reprezentanţi ai şcolii de pictură de la Mănăstirea Hurezi. Valoarea artistică a acestui monument este întregită de iconostasul brâncovenesc, sculptat în lemn de tei aurit şi împodobit cu icoane pictate de ieromonahul Iosif. Se remarcă, de asemenea, portalul monumental de la intrarea în biserică, sculptat de pietrarul Atanasie din Jiblea şi ancadramentele ferestrelor executate de meşterul Oprea în anul 1686.

Ciprian POP

Un labirint de beton si ochiuri de lumina ce patrund prin sparturi...Cu tristete constatam ca doar atat a mai ramas din ceea ce era candva “Combinatul de Prelucrarea Lemnului” de la Ramnicu Valcea.

Creat în 1948, în locul unei mici fabrici de mobilă, care a funcţionat până la naţionalizare. În acei ani, CPL, cum era cunoscut, se afla la marginea oraşului şi a fost de fapt prima fabrică de amploare din oraş, numărul angajaţilor crescând în timp şi depăşind în anii ’80 cifra de 1.000, care lucrau în câte două schimburi.

De numele CPL se leagă de fapt primele blocuri din Râmnicu Vâlcea, nişte blocuri cochete cu un etaj care iniţial fuseseră planificate pentru a fi cămine muncitoreşti, dar acestea, spre deosebire de cele construite în anii ’80, au păstrat o arhitectură elegantă şi erau destul de spaţioase. Combinatul se întindea pe o suprafaţă întinsă de aproximativ 5.000 de hectare pe malul drept al Oltului, însemnând laboratoare uzinale, fabrică de mobilă, ateliere de prelucrare, hale de depozitare, dar şi un turn de apă.

O echipa a publicatiei noastre a realizat un reportaj fotografic cu ceea ce a mai rams din ce era candva acest CPL....

Ciprian Pop si Gavrila Cires

APRILIE:

La 3 aprilie 1893 s-a infiintat la Bucuresti Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din Romania, primul partid al clasei muncitoare de la noi.

La 11 aprilie 1858 s-a nascut la Bucuresti scriitorul Barbu Stefanescu delavrancea, cunoscut pentru “Apus de soare”, “Luceafarul”, “Viforul”, printre altele. A fost si primar al Capitalei.

La 19 aprilie 1848 s-a nascut la Tecuci prozatorul Calistrat Hogas, cunsocut pentru scrierile sale de calatorii: “Pe drumuri de munte”, “Amintiri dintr-o calatorie”, “In muntii Neamtului”.

La 28 aprilie 1908 s-a infiintat la Bucuresti Societatea Scriitorilor Romani, sub presedintia lui Cincinat Pavelescu. La Adunarea Generala din anul urmator a fost ales Presedinte Mihail Sadoveanu.

Ambasada României la Phenian donează materiale didactice Universității de Studii Internaționale din Phenian

Agenția Centrală de Presă a Republicii Populare Democrate Coreene (KCNA) relata în buletinul sau de știri că Ambasada României în R.P.D. Coreeană a donat la data de 6 aprilie anul curent materiale didactice Universității de Studii Internationale din Capitala coreeana. Materialele didactice au fost înmânate unui cadru didactic al universității de către Gheorghe Cioacă, Însărcinatul cu Afaceri ad-interim al Misiunii Diplomatice. Înainte de aceasta, mai semnalează aceeași știre a KCNA, personalul ambasadei a vizitat încăperea dedicata istoriei universității și campusul. 
La data de 11 aprilie anul curent asociația și publicația noastră au dat curs invitației la recepția organizata de către Ambasada Republicii Populare Democrate Coreene (R.P.D.C.) cu ocazia Zilei Soarelui, sărbătoare națională în „Tara dimineților Liniștite”, ocazie cu care ne-am întreținut cordial cu noul Ambasador al acestei tari în tara noastră, la mai puțin de o luna de la începerea mandatului, precum și cu comunitatea de studenți coreeni care își desăvârșesc studiile la noi, în baza Acordului cultural existent în acest sens intre România și R.P.D. Coreeana
 

 

MAPAMOND

Statisticile sărăciei în primăvara lui 2016...

1 din 6 persoane din statele membre UE se afla în acest aprilie în necesitate, conform Eurostat, în timp ce numărul săracilor se ridica în Canada la cifra de 3 milioane din totalul populației acestei tari. Copii săraci în SUA erau într-un număr de circa 16,1 milioane la sfârșitul anului trecut, în timp ce, conform unei emisiuni pe teme sociale a canalului american CBS, câștigurile totale ale celor 500 de indivizi dintre bogații extremi ai planetei este superior câștigului celor 416 milioane de persoane dintre cele mai sărace din lume!

De asemenea, este o constatare trista, dar reala ca 2800 milioane de persoane trăiesc în lumea actuala în sărăcie extrema, cu mai puțin de 2 dolari pe zi, în timp ce 1 100 milioane de locuitori ai planetei nu au acces la apa potabila și în clipa 2016, în lumea în care trăim exista peste... 800 milioane de analfabeți, nu putini la număr in tari industrializate.

În conformitate cu cele mai recente informații provenite din statisticile organizațiilor internaționale, unul din trei cetățeni ai planetei suferă de malnutriție cauzată de lipsa de alimentele de baza, problema manifestându-se în modul cel mai sever pe continentul african.

În majoritatea țărilor africane malnutriția este în creștere, ajungând sa afecteze circa la 18,5 milioane de suflete.

Experții și nu doar ei susțin că aceasta trista situație a fost determinata de politica puterilor occidentale care au dorit mereu să domine și să jefuiască acest continent .

Multe țări din lume importau cereale din Africa în anii '50 și '60. Cu toate acestea , urmărirea persistenta a unei politici menite sa aducă aceste tari sub control occidental, le-a redus la statutul de „importatorii de cereale” cu cel mai mare număr de persoane care suferă de malnutriție și mor de foame în lumea actuala. Acest lucru s-a încercat și se tot încearcă și în tarile Europei de Est, unde o tara ca România, cândva „grânar” al întregii Europe, este nevoita sa importe produse care nici măcar nu sunt naturale, fiind puternic alterate de chimizare și care nu fac decât sa ii îmbolnăvească populația.

Multe națiuni africane lupta în prezent pentru găsirea unui mod fezabil de a trece peste criza alimentară, încercând o creștere a producției lor de cereale fără să se bazeze pe alții . Nigeria și Kenya muncesc din greu pentru creșterea investițiilor de stat în agricultură și îmbunătățirea mijloacelor științifice menite sa crească culturile cerealiere și sa le hrănească eficient populația, în timp ce un alt stat, Guineea, încearcă din greu să depășească dependența de materiale agricole importate și să introducă metode avansate de agricultură ecologică .

Ciprian POP

In amintirea sacrificiilor sclavilor africani

În mesajul său adresat la 25 martie Adunării Generale a ONU, Secretarul General Ban Ki-Moon, a reamintit suferința separării oamenilor de familiile și țările lor de origine, într- un atac asupra vieții și demnității umane, înregistrat secole de-a rândul, prin exodul forțat al africanilor către alte zone ale planetei. Organizația Națiunilor Unite a stabilit ca ziua de 25 martie devine „Ziua internațională a comemorării victimelor sclaviei și comerțului cu sclavi”, fenomene care timp de secole au rupt de la casele lor milioane de africani, lăsând și astăzi o rana în continuare deschisa, un atac asupra vieții și demnității umane.

Potrivit Secretarului General al ONU, aceasta zi este, de asemenea, utila pentru a atrage atenția asupra prejudecăților și a formelor de rasism încă prezente pe planeta noastră. Nu trebuie, așadar, sa uitam ca, timp de peste patru secole, cel puțin 15 de milioane de oameni au fost smulși din casele lor din Africa și transportați cu forța în America, o treime dintre ei fiind femei.