România
Muncitoare - Aprilie 2016
Muncă
şi unitate, luptă pentru dreptate!
ROMÂNIA
MUNCITOARE
Colectiv
de redacţie:
Ciprian
POP (redactor şef), Ion BUCUR (redactor), Marius
BUICĂ (tehnoredactor).
Telefon: 0724/717293
Publicaţie
a mişcării muncitoreşti, editată de Asociaţia România
Muncitoare - Nr.239 din Aprilie 2016
OSIM-M-2005-06220;
ISSN-1224-2543
Statul
de drept
De
ceva vreme suntem aproape sufocaţi de sintagma "statul
de drept".
Din păcate, la noi, statul de drept e doar o vorbă. Pentru că el
ar trebui să-i protejeze pe oameni; să le protejeze viaţa şi
demnitatea şi să-i ferească de abuzuri.
Statul de drept presupune o justiţie echitabilă, unde nimeni nu e mai presus de lege ( altă afirmaţie ce a fost golită de mult de conţinut) şi unde justiţia nu se face selectiv.
Statul
de drept presupune în primul rand instituţii în care oamenii sunt
aleşi, principala fiind Parlamentul. Parlamentul nostru însă este
călcat în picioare zilnic, dar pentru asta e în mare măsură
complice. Nu a modificat nici în prezent anumite legi, nu a a doptat
altele şi se întreabă ce se întîmplă ? Din păcate,
parlamentarii au tot felul de complexe astfel că au modificat
articolele declarate neconstituţionale din codul penal şi de
procedură, nu au adoptat legea răspunderii magistraţilor, privesc
la abuzuri căutînd tot felul de scuze şi nu introduc o moţiune de
cenzură contra unui guvern care nu reprezintă pe nimeni şi care a
reuşit să strice în patru luni tot ce s-a făcut în patru ani.
Aşa
că ar fi mai bine să nu vorbim despre stat de drept la noi!
Ceea ce este cu adevărat revoltător e că, neîntrebat de nimeni, Domnul Ambasador al SUA sare iarăşi în supă şi zice că parlamentarii nu ar trebui să se ascundă după imunitate. Nu se ascunde nimeni, Domnule Ambasador! Uneori i se mai pune stavilă protejatei dumneavoastră în modul de cercetare stalinist! Pînă la urmă pe doamna o fi ales-o Ambasada SUA, dar parlamentarii i-am ales noi şi deocamdată nu ne-am transformat în America Latină!
Ceea ce este cu adevărat revoltător e că, neîntrebat de nimeni, Domnul Ambasador al SUA sare iarăşi în supă şi zice că parlamentarii nu ar trebui să se ascundă după imunitate. Nu se ascunde nimeni, Domnule Ambasador! Uneori i se mai pune stavilă protejatei dumneavoastră în modul de cercetare stalinist! Pînă la urmă pe doamna o fi ales-o Ambasada SUA, dar parlamentarii i-am ales noi şi deocamdată nu ne-am transformat în America Latină!
Dacă
cei de la ambasadă au impresia că ne pot da lecţii de democraţie,
se cam înşeală. Mulţi nu au uitat rolul americanilor în Chile
(poate că 11 septembrie 2001 e doar pedeapsa pentru celălalt, din
1973) şi nici modul în care au dat jos un guvern şi un preşedinte
legitim, nici cum au susţinut asasinatele prin "acţiunea
Condor",
culminată cu oroarea loviturii de stat din Argentina, din 1976! Aşa
că, mai încet cu "grija" pentru democraţie!
Desigur, dacă ar fi să le reproşăm şi noi ceva americanilor, ar fi mai mult de atît: Guatemala, Salvador, Nicaragua, dar şi amestecurile în Europa, Grecia şi Iugoslavia fiind două exemple grăitoare.
Desigur, dacă ar fi să le reproşăm şi noi ceva americanilor, ar fi mai mult de atît: Guatemala, Salvador, Nicaragua, dar şi amestecurile în Europa, Grecia şi Iugoslavia fiind două exemple grăitoare.
Probabil,
Domnul Ambasador nu are ideea că mulţi dintre noi am citit "Toamna
patriarhului" şi "Domnul Preşedinte", ca să dau
doar două titluri de cărţi ale unor laureaţi ai Premiului Nobel,
despre dictaturile din America Latină. Iar cei care nu le-au citit
au simţul dreptăţii şi pot realiza ce înseamnă cu adevărat
justiţie şi cînd ea e doar o farsă şi un atentat la statul de
drept. Pentru că, atacul la Parlament cam asta înseamnă. Din
păcate, Domnul Ambasador, cu astfel de amestecuri, nu face decît să
alimenteze sentimentul antiamerican, în creştere la noi, dar şi
rezistenţa noastră la faptul că sîntem trataţi ca o colonie.
Şi după ce au pierdut în bună măsură influenţa în America Latină, ar putea avea într-o zi surpriza că noi îl preferăm pe domnul Putin. Cel puţin, el nu se preface nici că e democrat, nici că ne este prieten!
Şi după ce au pierdut în bună măsură influenţa în America Latină, ar putea avea într-o zi surpriza că noi îl preferăm pe domnul Putin. Cel puţin, el nu se preface nici că e democrat, nici că ne este prieten!
Vorbind
despre smerenie
Întîmplarea
cu videoclipul unei trupe în căutare de atenţie, nu ar fi însemnat
mare lucru, dacă nu ar fi suscitat o discuţie în legătură cu
credinţa, total nepotrivită. Domnii respectivi au făcut un cîntec
şi au rugat mai multe persoane cu notorietate să-şi spună părerea
despre bisericile din lemn, scopul fiind însă un atac la adresa
Catedralei pe care o ridică Patriarhia.
Realizînd
manipularea, domnul Leşe a cerut să fie scos din videoclip, ceea ce
e foarte bine!
De
aici pînă la un scandal n-a mai fost decît un pas, ceea ce au şi
dorit autorii.
Corectă
mi s-a părut afirmaţia domnului Mircea Badea, nu prea poţi vorbi
despre smerenie cînd tu te consideri purtătorul de cuvînd al Lui
Dumnezeu.
A sărit imediat fosta lui colegă, să apere videoclipul şi opera domnului "Cărtărăscu..." În ceea ce ne priveşte pe cei inculţi (mărturisesc că nu am auzit de o trupă numită TAXI), care preferăm muzica lui Grigore Leşe, Dumitru Fărcaş sau ascultăm acum, că tot e post, Oratoriul bizantin de Paşte, noi cei care nu am citit "Levantul" pentru că preferăm "Conversaţia la Catedrala", ca să învăţăm cum să ne pregătim pentru vremurile care se apropie, credem că se impun cîteva precizări:
A sărit imediat fosta lui colegă, să apere videoclipul şi opera domnului "Cărtărăscu..." În ceea ce ne priveşte pe cei inculţi (mărturisesc că nu am auzit de o trupă numită TAXI), care preferăm muzica lui Grigore Leşe, Dumitru Fărcaş sau ascultăm acum, că tot e post, Oratoriul bizantin de Paşte, noi cei care nu am citit "Levantul" pentru că preferăm "Conversaţia la Catedrala", ca să învăţăm cum să ne pregătim pentru vremurile care se apropie, credem că se impun cîteva precizări:
- Catedrala e construită în cea mai mare parte prin donaţii. Şi nu cred că poţi opri pe cineva să doneze pentru ceea ce el consideră că e corect.
- Pe Dumnezeu nu-l cauţi nici în bisericile mari nici în cele mici, ci în interiorul tău. La biserică mergi să te rogi după ce L-ai găsit, dacă aşa simţi. Iar bisericile sînt tot mai pline.
- E o ipocrizie să vorbeşti despre smerenie şi să afirmi că ştii ce îi place lui Dumnezeu! De aici se vede clar că apărătorii videoclipului nu cunosc parabola cu vameşul şi fariseul.
- Domnii mai vor şcoli şi spitale, nu catedrale. Perfect! Numai că s-ar putea să constate că în spitalele pe care vor să le ridice nu are cine lucra, iar şcolile nu au dascăli.
Poate
că ar fi mai bine dacă, înainte de a protesta contra catedralei,
domnii şi doamnele din videoclip şi-ar aminti de un îndemn al lui
Iisus, cel cu cine să ridice primul piatra. La sfîrşit nu pot să
nu-mi amintesc că dacă azi unii se răfuiesc cu o construcţie,
"tinerii frumoşi şi liberi" erau gata în noiembrie să
dea foc Patriarhiei. Şi nu poţi să nu te întrebi, cui foloseşte
?
Agitaţiuni politice
Agitaţiuni politice
Zilele
din urmă au fost pline de evenimente. Dacă nu ni s-ar întîmpla
nouă, am putea chiar zîmbi privind la importanţa pe care se
chinuie reprezentanţii unor instituţii să ne-o transmită. Să
vedem:
1.
Povestea cu spionii e pentru tîmpiţi! Nu îmi imaginez că o cred
decît unii de pe internet, nici aceea toţi; mulţi au învăţat că
nu trebuie sa spargi coduri dintr-un hotel din Bucureşti, poţi să
o faci de oriunde. Acum, cei care au inventat povestea, se chinie să
iasă cu faţa curată, dar se complică tot mai mult. Un proverb
spune că atunci cînd Dumnezeu vrea să te pedepsească, îţi ia
minţile.
2.
Renunţarea forţată a domnului Orban la candidatura pentru Primăria
Bucureşti lasă loc liber "cîmpului tactic". Să vedem
cît de deştepţi vor fi bucureştenii. Vor evita oare capcana
Nicuşor Dan şi vor cădea în alta ,una numită Marian Munteanu, de
exemplu ?
3.
Domnul Cioloş vorbeşte tot mai mult şi mai fără sens. Se pare că
UE are de gînd să ne fericească cu el pe termen lung, altfel de ce
ar trasa el liniile pentru viitorul guvern ? Doamne fereşte!
- Tocmai am avut şi cea mai gravă mostră de incompetenţă şi de rea intenţie. Ordonanţa privind salarizarea. Mă mir că sindicatele au reacţionat măcar de data asta. Din păcate, partidele nu au destul de mult curaj pentru a depune o moţiune de cenzură, iar rezultatele se vor vedea în sondaje şi mai ales la vot. Mă tot întreb ce s-a întîmplat cu proiectul Rovanei Plumb, de ce nu îl discută parlamentul pe acela? Sau o fi "colegul" lui Mihai Viteazu de altă părere şi nu îl pune pe ordinea de zi? Sindicatele ar putea da dovadă acum că apără oamenii dacă ar pune de o grevă după sărbători. Poate asta îi va speria pe tehnocraţi şi scăpăm!
- În toată degringolada asta, pe domnul preşedinte îl neliniştesc cartelele telefonice şi are de dus la capăt tot felul de cereri la fel de abuzive ale binomului. Te uiţi în jur şi te întrebi de unde ne va veni salvarea? De la aleşii noştri, dacă vom deschide bine ochii atunci cînd votăm! Lucru de care mă cam îndoiesc, ascultînd părerile multor cetăţeni, care fie repetă la nesfîrşit clişee auzite aiurea, fie nu au habar de nimic şi toate pretenţiile lor se reduc la: "să ne dea" ori "să facă", alţii desigur, noi doar să primim. De aceea ne şi găsim în situaţia asta! Şi nu mi se pare că ne trezim.
Doamna
Amaranta
Aprilie-
luna păcălelilor
A
devenit o tradiție ca pe 1 aprilie să li se facă diverse farse
prietenilor. De aceea și luna aprilie este supranumită luna
păcălelilor. Englezii numesc această pseudo-sărbătoare April's
Fool Day
( ziua nebunului sau nătărăului de aprilie) si uneori All
Fool's Day
( ziua tuturor nebunilor). Francezii o numesc Poisson
d'Avril
( peștele de aprilie) și se pare că originea obiceiului de a face
farse prietenilor este chiar in Franța. Culturile antice, inclusiv
cea romană si hindusă, sărbătoreau Anul Nou pe 1 aprilie sau în
jurul acestei date. Se considera că noul an începe după
echinocțiul de primăvară de pe 20 martie.
În
anul 1582, Papa Grigore al XIII-lea a decretat introducerea unui nou
calendar. Introducerea calendarului gregorian a fost necesară
deoarece vechiul calendar iulian era inexact. Anul calendaristic era
mai lung decât anul astronomic și echinocțiul de primăvară se
muta ușor înapoi în calendar. Conform noilor norme Anul Nou se
sărbătorea pe 1 ianuarie.
În
Franța, se spune că unii oameni au refuzat să accepte noile
reglementări, sau nu au aflat despre ele și au continuat să
sărbătorească Anul Nou pe 1 aprilie. Ei își făceau în
continuare și cadouri, cum se obișnuia la trecerea dintre ani. Cu
timpul, micile cadouri din aprilie s-au transformat în cadouri
amuzante, apoi în adevărate farse. Revenind pe plaiurile mioritice,
putem presupune fără să ne înșelăm prea mult că Păcală
s-a născut în luna aprilie. Păcală,
îndrăgitul personaj din poveștile și snoavele românești, este
isteț, îndrăzneț și mereu pus pe șotii. El râde de cei proști,
leneși, înfumurați și mai ales de autoritățile satului-
boierul, judecătorul, popa. Isprăvile lui au fost culese și au
devenit inspirație pentru scriitori precum Petre Dulfu, Ion Creangă
sau Ioan Slavici.
Vă
prezentăm mai jos o astfel de întâmplare numită Boierul
și Păcală,
scrisă de Ioan Slavici. Odată, Păcală stătea la marginea unei
păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală,
ia un trunchi mare de copac, şi-l ridică drept în sus. În trăsură
era boierul, cucoana şi vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând
pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura: – Bună ziua!
Păcală răspunde: – Mulţămim! – Dar ce faci aici? – D-apoi,
cucoane, ia, am pus şi eu lemnul ista să se hodinească olecuţă,
că apoi îl duc acasă. Da’ dumneavoastră unde vă duceţi? –
Eu am auzit de unul Păcală, care păcăleşte oamenii, şi mă duc
să-l găsesc, să mă păcălească şi pe mine. Păcală îi zice
boierului: – Nu te mai duce, cucoane, că eu sunt Păcală. Dar
acum nu pot să vă păcălesc, că am uitat păcălitorul acasă.
Daţi-vă jos din trăsură, să-mi aduc păcălitorul.
Dumneavoastră, cucoane, ţineţi lemnul ista bine, să nu se
clatine, că eu vin îndată. Când boierul ţinea cât putea
trunchiul să nu se clatine, Păcală se sui în trăsură şi plecă.
Se face noapte, şi Păcală nu mai vine. Stau aşa toată noaptea şi
a doua zi după-amiaza. Numai ce trece un om. – Bună ziua! zice
omul. – Bună ziua! îi răspunde boierul. – Dar de ce staţi
dumneavoastră acolea? – Aşteptăm să vină Păcală de-acasă cu
păcălitorul, să ne păcălească. Mi-a spus că vine degrabă cu
trăsura, şi nu mai vine. Atunci omul spune boierului: – D-apoi,
cucoane, nu-i destulă păcăleală asta, că s-a dus cu trăsură şi
cu cai cu tot? Şi aşa rămase boierul păcălit şi fără trăsură.
Gavrila
Cireș
42 de
ani de la “declarația din aprilie”
Se
împlinesc în aceste zile însorite de april 42 de ani de la
declarația din aprilie 1964, rămasă posterității drept începutul
caii independente și patriotice a comunismului romanesc.
Ruptura
de imperialismul sovietic a atins apogeul în august 1968, la Praga,
act blamat de tara noastră și la care România a refuzat cu
stoicism sa ia parte.
Publicata
în “Scânteia” la 26 aprilie 1964, “Declarația cu privire la
poziția Partidului Muncitoresc Roman în problemele mișcării
comuniste și muncitorești internaționale” a avut un intens
răsunet. Zbigniew
Brzezinsky, bine-cunoscut politolog american nota in lucrarea sa “The
Soviet Bloc” (Harvard University Press, 1967)
caracterul “remarcabil de vehement” al Declaratiei din aprilie.
Merita,
așadar, sa cinstim aceasta declaratie din aprilie, deoarece, dupa
ea, la Bucuresti, comunistii romani au scris istoria cu tricolorul. A
nega acest capitol, ar insemna sa ne negam istoria.
Ciprian
POP, Secretar General al Asociației “România Muncitoare”
Frumusețile
inegalabile ale ținutului Valcii
Începem
scurtul nostru periplu cu vizita la expoziția permanenta de
arheologie a Muzeului Județean de Istorie, cu siguranța instituția
care ne aduce cel mai aproape de trecutul milenar al acestui sublim
ținut.
Vis-a-vis
de clădirea
fostei ”Şcoli cu ceas”, edificiu reprezentativ pentru
orașul Râmnicul din secolul al XIX-lea, se afla Muzeul de istorie a
Județului Vâlcea.
Colecțiile
expoziției permanente sunt dispuse cronologic, începând cu
mărturii arheologice din epoca paleolitică, continuând cu cele din
perioada romană şi cea de afirmare a statului feudal Țara
Românească.
In
localitatea Tetoiu, descoperirea unui depozit fosilifer presupune
prezenta omului pe aceste meleaguri încă din paleolitic, cu circa 2
milioane de ani în urma. De asemenea, cercetările din localitatea
neolitica de la Copăcelu – Valea Răii, aduc importante dovezi ale
culturii neolitice și asupra contactelor acesteia cu lumea balcanica
și a Orientului Apropiat.
A doua
epoca a fierului sau “La
Tene-ul dacic”,
cum este cunoscuta în zona romanească, ne este relevata în ținutul
Vâlcii de către binecunoscutul sit dacic de la Ocnița, antica
cetate BURIDAVA,
dezvoltata datorita zăcămintelor de sare.
Tot în
zona Vâlcii, în timpul Împăratului Hadrian (117 – 138), ia
naștere frontiera de pe Olt a provinciei Dacia, cunoscuta drept
“Limes
Alutanus”.
Cea mai timpurie fortificație romana a fost ridicata la Sâmbotin
(Dăești). De asemenea, ținutul Valcii apare în “Tabula
Peutingeriana”,
o harta romana datata în secolul 3.
Muzeul
păstrează, evident, și hrisovul prin care se face prima atestare
documentara a orașului Râmnicu Valcea, de către Mircea cel Bătrân,
la 20 mai 1388, hrisovul în care Râmnicul devine “oraș domnesc”,
la 4 septembrie 1389, precum și prima tiparniță de la Râmnic.
Muzeul reprezinta, fără putință de tăgada, o enciclopedie
necesara pentru cei care doresc sa deslușească tainele acestui
milenar ținut, parte din la fel de milenara istorie a Patriei.
Ciprian
POP
Biserici
valcene
Minunatele
plaiuri ale Vâlcii, pitoreşti şi pline de farmec ascund o
magnifică zestre culturală, perpetuată în timp şi spaţiu,
arătând din plin priceperea şi harul cu care au fost înzestraţi
de la Dumnezeu locuitorii acestor mirifice ţinuturi.
Turismul
cultural reprezintă pentru judeţul Vâlcea una din principalele
forme de turism practicate, valorificând din plin potenţialul dat
de monumentele, edficiile istorice, lăcaşele de cult sau
obiectivele cultural-turistice de natură etnografică existente pe
tot cuprinsul judeţului.
Cu
toate că deţine un important potenţial cultural-turistic, judeţul
Vâlcea nu-l valorifică însă la adevărata sa valoare, problemele
apărând la nivelul infrastructurii turistice şi serviciilor
oferite. Se impune astfel o colaborare activă a tuturor factorilor
implicaţi în activitatea turistică, colaborare ce presupune însă
şi unele constrângeri, unele riscuri ce pot apărea, dar care în
final va duce cu siguranţă la valorificarea potenţialului
cultural-turistic la parametrii optimi, creşterea numărului de
turişti şi implicit o creştere economică activă la nivelul
judeţului.
Problema
dezvoltării sectorului cultural-turistic în anumite zone ale
judeţului, nu vizează dezvoltarea unui sector necunoscut, ci
transformarea acelui sector existent şi relativ modern, ce depinde
foarte mult de posibilităţile de evoluţie ale structurilor de
primire, de resursele umane specializate, de luarea în consideraţie
a problemelor de mediu, promovarea ofertei cultural-turistice în
ţară şi în străinătate şi nu în ultimul rând menţinerea la
cei mai optimi parametri, consolidarea şi renovarea -acolo unde se
impune cazul- a obiectivelor cultural-turistice.
Această
lucrare îşi propune să realizeze un inventar al resurselor
cultural-turistice ale judeţului Vâlcea, precum şi scoaterea în
evidenţă a anumitor aspecte legate de infrastructura turistică,
circulaţia turistică şi perspectivele de revitalizare ale acestui
sector turistic.
Patrimoniul
cultural istoric judeţean care înglobează bunuri mobile şi
imobile cu valoare deosebită,este o mărturie a potenţialului
creator al oamenilor de pe aceste locuri binecuvântate de Dumezeu,
ale ”Olteniei de sub munte”. Aici,
în ”Oltenia de sub munte”,
se află câteva dintre perlele României, construcţii arhitectonice
unicat,de o inestimabilă valoare,simboluri ale trecutului şi
prezentului,ale iscusinţei şi mândriei populaţiei de pe aceste
meleaguri.
Valoarea
deosebită a acestei zestre patrimoniale este oferită atât de
componentele arheologice (situri şi inventarul acestora,între care
trebuii să amintim cetatea dacică de la Buridava şi castrul roman
de la Arutela,situat pe celebra ”Cale a lui Traian”),cât şi
etnografice,respectiv monumente şi splendida arhitectură de
cult,reprezentativă pentru evul mediu românesc,cum ar fi
arhitectura celebrelor cule de la Măldăreşti:Cula Greceanu şi
Cula Duca.
Primele
mărturii ale vieţii de pe meleagurile judeţui permit să se
avanseze ideea că Vâlcea a făcut parte din vasta zonă în care
s-au desfăşurat etapele succesive ale procesului de antropogeneză,
ţinând seama că vestigiile aduse la lumină de la Bugiuleşti sunt
vechi de aproape 2 000 000 de ani. La Bugiuleşti-Tetoiu s-a
descoperit un important depozit fosilifer villafranchian (începutul
cuaternarului),fiind similar cu cele găsite în sudul Africii
(Olodovai) şi în China (Şu Ku-Tian) .
Civilizaţia
dacică este puternic reprezentată prin cetăţile de la
Ocniţa,Grădiştea şi Roeşti. Cea mai veche aşezare cunoscută
este cea de la Ocnele Mari-Ocniţa,a cărei evoluţie poate fi
urmărită timp de cinci secole (secolul IV î.Hr.-secolul I d.Hr.).
Buridava dacică-Ocniţa a fost un important centru politic,economic
şi religios,menţionat de geograful Ptolemeu în secolul I d.Hr.Ea a
fost condusă la sfârşitul secolului al II-lea î.Hr. de o
căpetenie locală numită Mar-Kos (Thiamarcos)
Buridava
romană, construită între 102-105, reprezintă o puternică aşezare
ce se întindea pe malul drept al Oltului, în dreptul Oltchimului de
astăzi. În secolul al III-lea a ajuns un târg înfloritor, pe
punctul de a se transforma într-un oraş mare, datorită multiplelor
şi numeroaselor legături cu Imperiul Roman, înfloritorului comerţ
ce se desfăşura în acea perioadă.
La
Posada, după unii cercetători la Perişani-Pripoare, între 9-12
noiembrie 1330 oastea lui Basarab înfrânge pe cavalerii regelui
maghiar Carol Robert de Anjou.
Strălucitul
voievod Mircea cel Bătrân se odihneşte la Cozia, în ctitoria sa,
în unul din cele mai frumoase locuri din ţară. De la Mircea ne-a
rămas hrislovul din 8 ianuarie 1392 ,în care apare menţionat
documentar Vâlcea, fiind cel mai vechi judeţ a cărui denumire a
rămas până în prezent.
Râmnicul,
unde din 1705 începe să funţioneze tipografia episcopului Antim
Ivireanul, va fi considerat după cum aprecia Nicolae Iorga drept
“capitală a tipografilor”. Centrul cultural al Râmnicului a
fost alături de Şcoala Ardeleană, unul din factorii de seamă în
procesul de făurire a conştiinţei naţionale româneşti.
Vitejii
panduri olteni care au ridicat sabia dreptăţii la glasul slugerului
Tudor Vladimirescu în 1821 şi-au vărsat sângele în luptele de
lângă Drăgăşani.
Episcopia
Ramnicului
Înființată
în secolul al XVI - lea, clădirile sale inițiale nu mai există.
Din complexul actual prezintă interes Biserica Mare, reconstruită
în 1856, având frumoase picturi semnate de Gheorghe Tăttărescu,
Biserica Bolnitei, zidită și pictată în 1744 și, mai ales,
Paraclisul (termen grecesc pentru “casă
de rugăciune”),
ridicat în 1751 deasupra clădirii în care se păstrează arhiva.
Porțile paraclisului au o sculptură remarcabilă inspirată din
motivele sculpturii populare.
Biserica
Sfanta Parascheva, o ctitorie a lui
Pătrașcu cel Bun, fondată în 1557 și terminată de fiul
acestuia, marele domn Mihai Viteazu, în 1587, în timpul în care
era Ban al Craoivei.
Biserică
Bună Vestire, ridicată în timpul lui
Mircea Ciobanul (1546 - 1559) și refăcută în 1747. Tod din
același an datează și cadrele frescelor sculptate în piatră.
Schitul
Inatesti,
aflat la marginea sudică a orașului Râmnicu Vâlcea, a fost metoh
al Mănăstirii Cozia, fiind una dintre cele mai vechi așezări
mănăstirești din Oltenia. Actuală biserică datează din jurul
anului 1751 și este un adevărat giuvaer de artă arhitecturală, cu
turnuri, turnulețe în miniatură și contraforturi.
Schitul
Fedeleșoiu este localizat în satul
Fedeleșoiu, comuna Dăești. Fost schit de călugări, actuala
biserică de la Fedeleșoiu a fost începută de Grigore Ghica
Voievod în anul 1673 și terminată de Mitropolitul Varlaam în
anul 1700. Lucrările de ridicare a bisericii se continuă și sub
domnia Sfântului Constantin Brâncoveanu. Piatra și cărămida de
construcție au fost aduse din ruinele castrului roman de la
Rădăcinești. A fost zugrăvită „în fresco“ de către
Mitropolitul Varlaam în anul 1792 și i s-au mai adăugat chilii în
anul 1836. Fostul ansamblu monahal cuprindea Biserica „Sfinții
Apostoli Petru și Pavel“, casa stăreției, ruinele chiliilor în
care trăiau măicuțele și turnul clopotniței. Biserica a fost
înconjurată de o incintă care conferea ansamblului aspectul de
cetate. După anul 1990, casa domnească a vechii incinte a fost
reconstituită – astăzi doar o ruină. Clădirile fostului schit
se găsesc încă și astăzi, fiind parțial afectate de trecerea
timpului. Lăcașul a fost metoc al Mănăstirii Pantelimonului din
București. A avut preot de mir în loc de egumen, încă din anul
1860. A fost reparată radical în anul 1976, sub preotul Ion Roman.
Elementul
principal al ansamblului este Biserica cu hramul „Schimbarea
la Faţă“ (ulterior adăugându-se
şi cel al „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel“). A fost
construită după modelul Mănăstirii Cozia (planul treflat, cu
turla înălţată deasupra naosului) şi împodobită cu pictură
murală în stil brâncovenesc, realizată în anul 1702 de zugravii
Sima, Ranite, Ştefan şi Ghiorghie, reprezentanţi ai şcolii de
pictură de la Mănăstirea Hurezi. Valoarea artistică a acestui
monument este întregită de iconostasul brâncovenesc, sculptat în
lemn de tei aurit şi împodobit cu icoane pictate de ieromonahul
Iosif. Se remarcă, de asemenea, portalul
monumental de la intrarea în biserică, sculptat de pietrarul
Atanasie din Jiblea şi ancadramentele ferestrelor executate de
meşterul Oprea în anul 1686.
Ciprian
POP
Un
labirint de beton si ochiuri de lumina ce patrund prin sparturi...Cu
tristete constatam ca doar atat a mai ramas din ceea ce era candva
“Combinatul de Prelucrarea Lemnului” de la Ramnicu Valcea.
Creat în
1948, în locul unei mici fabrici de mobilă, care a funcţionat până
la naţionalizare. În acei ani, CPL, cum era cunoscut, se afla la
marginea oraşului şi a fost de fapt prima fabrică de amploare din
oraş, numărul angajaţilor crescând în timp şi depăşind în
anii ’80 cifra de 1.000, care lucrau în câte două schimburi.
De
numele CPL se leagă de fapt primele blocuri din Râmnicu Vâlcea,
nişte blocuri cochete cu un etaj care iniţial fuseseră planificate
pentru a fi cămine muncitoreşti, dar acestea, spre deosebire de
cele construite în anii ’80, au păstrat o arhitectură elegantă
şi erau destul de spaţioase. Combinatul se întindea pe o suprafaţă
întinsă de aproximativ 5.000 de hectare pe malul drept al Oltului,
însemnând laboratoare uzinale, fabrică de mobilă, ateliere de
prelucrare, hale de depozitare, dar şi un turn de apă.
O echipa
a publicatiei noastre a realizat un reportaj fotografic cu ceea ce a
mai rams din ce era candva acest CPL....
Ciprian
Pop si Gavrila Cires
APRILIE:
La
3 aprilie 1893 s-a infiintat la Bucuresti Partidul Social-Democrat al
Muncitorilor din Romania, primul partid al clasei muncitoare de la
noi.
La
11 aprilie 1858 s-a nascut la Bucuresti scriitorul Barbu Stefanescu
delavrancea, cunoscut pentru “Apus de soare”, “Luceafarul”,
“Viforul”, printre altele. A fost si primar al Capitalei.
La
19 aprilie 1848 s-a nascut la Tecuci prozatorul Calistrat Hogas,
cunsocut pentru scrierile sale de calatorii: “Pe drumuri de munte”,
“Amintiri dintr-o calatorie”, “In muntii Neamtului”.
La
28 aprilie 1908 s-a infiintat la Bucuresti Societatea Scriitorilor
Romani, sub presedintia lui Cincinat Pavelescu. La Adunarea Generala
din anul urmator a fost ales Presedinte Mihail Sadoveanu.
Ambasada României la Phenian donează materiale didactice Universității de Studii Internaționale din Phenian
Agenția Centrală de Presă a Republicii Populare Democrate Coreene (KCNA) relata în buletinul sau de știri că Ambasada României în R.P.D. Coreeană a donat la data de 6 aprilie anul curent materiale didactice Universității de Studii Internationale din Capitala coreeana. Materialele didactice au fost înmânate unui cadru didactic al universității de către Gheorghe Cioacă, Însărcinatul cu Afaceri ad-interim al Misiunii Diplomatice. Înainte de aceasta, mai semnalează aceeași știre a KCNA, personalul ambasadei a vizitat încăperea dedicata istoriei universității și campusul.
La data de 11 aprilie anul curent asociația și publicația noastră au dat curs invitației la recepția organizata de către Ambasada Republicii Populare Democrate Coreene (R.P.D.C.) cu ocazia Zilei Soarelui, sărbătoare națională în „Tara dimineților Liniștite”, ocazie cu care ne-am întreținut cordial cu noul Ambasador al acestei tari în tara noastră, la mai puțin de o luna de la începerea mandatului, precum și cu comunitatea de studenți coreeni care își desăvârșesc studiile la noi, în baza Acordului cultural existent în acest sens intre România și R.P.D. Coreeana
MAPAMOND
Statisticile
sărăciei în primăvara lui 2016...
1 din 6
persoane din statele membre UE se afla în acest aprilie în
necesitate, conform Eurostat, în timp ce numărul săracilor se
ridica în Canada la cifra de 3 milioane din totalul populației
acestei tari. Copii săraci în SUA erau într-un număr de circa
16,1 milioane la sfârșitul anului trecut, în timp ce, conform unei
emisiuni pe teme sociale a canalului american CBS, câștigurile
totale ale celor 500 de indivizi dintre bogații extremi ai planetei
este superior câștigului celor 416 milioane de persoane dintre cele
mai sărace din lume!
De
asemenea, este o constatare trista, dar reala ca 2800 milioane de
persoane trăiesc în lumea actuala în sărăcie extrema, cu mai
puțin de 2 dolari pe zi, în timp ce 1 100 milioane de locuitori ai
planetei nu au acces la apa potabila și în clipa 2016, în lumea în
care trăim exista peste... 800 milioane de analfabeți, nu putini la
număr in tari industrializate.
În conformitate cu cele mai recente informații provenite din statisticile organizațiilor internaționale, unul din trei cetățeni ai planetei suferă de malnutriție cauzată de lipsa de alimentele de baza, problema manifestându-se în modul cel mai sever pe continentul african.
În
majoritatea țărilor africane malnutriția este în creștere,
ajungând sa afecteze circa la 18,5 milioane de suflete.
Experții
și nu doar ei susțin că aceasta trista situație a fost
determinata de politica puterilor occidentale care au dorit mereu să
domine și să jefuiască acest continent .
Multe
țări din lume importau cereale din Africa în anii '50 și '60. Cu
toate acestea , urmărirea persistenta a unei politici menite sa
aducă aceste tari sub control occidental, le-a redus la statutul de
„importatorii de cereale” cu cel mai mare număr de persoane care
suferă de malnutriție și mor de foame în lumea actuala. Acest
lucru s-a încercat și se tot încearcă și în tarile Europei de
Est, unde o tara ca România, cândva „grânar” al întregii
Europe, este nevoita sa importe produse care nici măcar nu sunt
naturale, fiind puternic alterate de chimizare și care nu fac decât
sa ii îmbolnăvească populația.
Multe națiuni africane lupta în prezent pentru găsirea unui mod fezabil de a trece peste criza alimentară, încercând o creștere a producției lor de cereale fără să se bazeze pe alții . Nigeria și Kenya muncesc din greu pentru creșterea investițiilor de stat în agricultură și îmbunătățirea mijloacelor științifice menite sa crească culturile cerealiere și sa le hrănească eficient populația, în timp ce un alt stat, Guineea, încearcă din greu să depășească dependența de materiale agricole importate și să introducă metode avansate de agricultură ecologică .
Ciprian
POP
In
amintirea sacrificiilor sclavilor africani
În mesajul său adresat
la 25 martie Adunării Generale a ONU, Secretarul General Ban
Ki-Moon, a reamintit suferința separării oamenilor de familiile și
țările lor de origine, într- un atac asupra vieții și demnității
umane, înregistrat secole de-a rândul, prin exodul forțat al
africanilor către alte zone ale planetei. Organizația Națiunilor
Unite a stabilit ca ziua de 25 martie devine „Ziua internațională
a comemorării victimelor sclaviei și comerțului cu sclavi”,
fenomene care timp de secole au rupt de la casele lor milioane de
africani, lăsând și astăzi o rana în continuare deschisa, un
atac asupra vieții și demnității umane.
Potrivit
Secretarului General al ONU, aceasta zi este, de asemenea, utila
pentru a atrage atenția asupra prejudecăților și a formelor de
rasism încă
prezente pe planeta noastră. Nu trebuie, așadar, sa uitam ca,
timp de peste patru
secole, cel puțin 15 de milioane de oameni au fost smulși din
casele lor din Africa și transportați cu forța în America, o
treime dintre ei fiind femei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu