România
Muncitoare
OCTOMBRIE
2017
Muncă
şi unitate, luptă
pentru
dreptate!
Publicaţie
a mişcării muncitoreşti, editată de Asociaţia România
Muncitoare – Nr.258 din octombrie 2017
Colectiv
de redacţie:
Ciprian
POP (redactor şef), Ion BUCUR (redactor), Marius
BUICĂ (tehnoredactor).
Telefon: 0724/717293
OSIM-M-2005-06220;
ISSN-1224-2543
C
E I C A R E N E C O N
D U C
Cele
întamplate în ultima vreme crează în societatea românească tot
mai multă dezamăgire. Oamenii din fruntea ţării, în majoritatea
lor, nu par să sesizeze că nu se reprezintă pe ei, ci pe cei care
i-au trimis în cele mai înalte funcţii. Din păcate, odată
ajunşi în fruntea ţării, îşi închipuie că funcţia li se
cuvine de drept şi ii uită total pe cei care i-au votat. Mai mult,
au impresia că aceştia ar fi la dispoziţia lor şi nu invers!
Să
începem cu Preşedintele.
Tot
mai asemănător cu "preşedinţii" din America Latină,
domnul de la Cotroceni nu are nicio treabă cu poporul român.
Acesta aproape nu face parte din peisaj, decît în momentele în
care domnia sa vrea să-şi facă poze pentru Facebook. Doar că în
ţara asta nu există un popor virtual, ci oameni în carne şi oase
de care ar trebui, măcar ocazional, să-i pese.
În
loc de asta domnia sa se comportă ca o tată, se răsteşte în
public la cei care nu îi plac şi împarte oamenii în două,
eventual aţîţîndu-i unii împotriva altora.
Ţara
asta pare să-l intereseze doar pentru confortul pe care i-l poate
asigura. Chiar mă întreb, cam cît ne costă pozele sale cu
diverşi preşedinţi sau prim miniştrii, făcute doar ca să-i mai
îndulcească frustrările ?
Domnul
Tăriceanu, pe care l-am votat, e printre puţinii care par să nu
uite că mai avem şi noi "drepturi şi libertăţi";
totuşi nu pune piciorul în prag să stăvilească tendinţele
dictatoriale ale partenerului de coaliţie.
Domnul
Dragnea chiar ne duce la exasperare. Nu pentru lacul nu ştiu care,
ci pentru atitudinea exasperantă pe care o are. Iarăşi, în
dorinţa de a mai elimina pe cineva, a supus guvernul unei aşa zise
evaluări. După ce l-a lăsat pe domnul "Nimeni de Nicăieri"
să facă programul de guvernare, care pare a semăna tot mai tare
cu ceea ce eu numeam altădată: un joc pe calculator care nu se va
putea "implementa" după dorinţa domnului Dragnea, acesta
vrea acum să înlăture tot ce mai e de valoare prin nişte funcţii
şi, poate, prin partid. A făcut-o recent cu fostul ministru al
apărării, pe care a avut grijă să-l scoată şi din comisia de
la SRI (actualul, care e şi el destul de vizibil ar trebui să aibă
emoţii) şi ar fi făcut-o şi cu doamna Plumb, dacă nu ar fi avut
pe altcineva de apărat, care e în aceeaşi situaţie. Obsesia
domnului Dragnea e, însă, charismaticul şi inteligentul domn
Teodorovici, pe care actualul preşedinte PSD îl percepe ca pe un
real pericol. Ceea ce s-a întîmplat la comisia de finanţe a fost
corect. Domnul Dragnea nu le ştie pe toate, iar acţiunea domnului
Teodorovici a încercat doar să salveze situaţia. Pentru că, dacă
domnul Dragnea nu are dreptate, vom plăti toţi!
Domnule
Tudose, pentru mulţi dintre noi sînteţi un om priceput şi
simpatic! Cu orice preţ, nu-i mai permiteţi domnului Vîlcov să
vă contoleze miniştri, pentru că el nu a fost capabil să conducă
cum se cuvine nici Slatina! Şi aduceţi alături de dumneavoastră
oameni de valoare, oricît i-ar displăcea asta şefului
dumneavoastră de partid. În rest, numai bine şi speranţe
pierdute!
I
A R Ă Ş I S I N D I C A T E L E
Cînd
au fost tăiate salariile, sindicatele au tăcut mîlc. Cînd
guvernul Cioloş nu atrăgea nici un leu din fondurile europene,
liderii sindicali zăceau în adormire. Azi, cînd s-au majorat, de
bine, de rău şi pensiile şi salariile, fac miting de protest.
Te
şi întrebi, oamenii din fruntea sindicatelor chiar sînt
interesaţi de situaţia membrilor sau fac jocuri politice? Varianta
a doua mi se pare mai plauzibilă. Ceea ce susţin sînt doar simple
probabilităţi. Nu i-am auzit însă pe sindicalişti să vorbească
despre condiţiile de muncă ori despre criteriile de performanţă
ale celor pe care îi reprezintă.
Pentru
că, a justifica lipsa de acţiune prin salarii prea mici, mi se
pare inacceptabil. Nu mă refer la performanţe. Dar în spitale, de
la femeia de serviciu la domnul doctor să nu-ţi arate nimeni un
pic de compasiune sau măcar să-ţi vorbească frumos, nu ar trebui
să ţină de nivelul salarizării, ci ce un minim nivel de
umanitate.
Sau
la poliţie, unde vorbăreţul domn Coarnă se plînge că
poliţiştii nu pot folosi mai des pistolul. Personal, nu am
încredere în poliţişti. În fiecare zi se fac de rîs şi de
foarte multe ori simţim pe pielea noastră modul lor de
comportament, care nu are nimic în comun cu protecţia
cetăţeanului.
Din
păcate, despre ultimul scandal, al poliţiştilor ce-şi
supravegheau lanul de marijuana cu drona, domnul Coarnă nu a scos
un cuvinţel. Şi nici doamna ministru. Probabil scandalul va fi
muşamalizat, că şi aşa nu au oameni.
Dacă
sindicatele ar fi ceea ce trebuie, dacă s-ar ocupa de drepturile şi
obligaţiile celor pe care îi reprezinţă şi nu de aranjamente în
interes personal, ar fi mai bine pentru toţi. Altfel...
Amaranta
Romania
nu stia sa profite
In
ultimul timp, în România, legile fiscale au scos la suprafață un
text prin care toți românii care lucrează în afara țării
trebuie să completeze un formular prin care trebuie să anunțe
dacă stau sau nu mai mult de 6 luni în străinătate. Toate
acestea pentru a fi supusi impozitării. Dacă nu completezi
formularul, vei primi o amendă și este posibil să fi impozitat si
in România, nu numai în țara unde lucrezi.
Nimeni,
dar nimeni nu a recunoscut oficial, nu a mulțumit oficial românilor
,care muncesc in strainatate, apoi au trimis în țară sume
importante de valută. După unele estimări cca. 55 miliarde
euro din 2007 până în prezent (2017).
Așadar
în 10 ani un investitor important a fost românul care a lucrat sau
lucrează în alte țări.
În
loc să gândești cum să faci să atragi românii care lucrează
în afara țării sa-si investească sau/și să trimită câți mai
mulți bani în România , tu faci altceva.
Marea
majoritare din banii trimiși în țară au luat direcția
consumului, a comerțului, a imobiliarelor și mai puțin în
domenii producătoare sau in agricultură și agroturism.
Un
pericol mai mare și care ar dauna României ar fi că cei care au
și alta cetățenie ( în afara celei românești) să renunțe la
una. Bineinteles că cea română v-a pierde. Astfel România
contribuie la pierderea resurselor financiare și umane cu bună
știință, permițînd dușmanilor interni și externi "să ne
rîdă în nas" si sa continuie distrugerea in multe domenii a
României. Inclusiv depopularea țării noastre.
Oamenii
din ministere
Da,
oamenii din ministere sunt cei care au idei și idei. Secretarii de
stat și miniștri vin și pleacă.
Există
o lege care este in vigoare de pe vremea guvernării lui Emil Boc
prin care marii
contribuiabili
sunt obligați să aibă capitalul social în București iar
obligațiile fiscale să fie făcute direct la bugetul de stat.
Nimeni nu a spus pînă acum că Administrațiile Locale Sunt Cele
Care Pierd.
Bizar
dar au fost si oameni de stanga si de dreapta și tehnocrați la
guvernare. Nimeni nu a spus nimic de acest lucru.
Păcat
că nimeni nu gândește o repartiție corectă pentru diverse
impozite și taxe, către administrația locală, administrația
centrală și fonduri de rezervă aflate la îndemâna acestora.
Nimeni
nu a venit să spună de eliminarea impozitului pe mașină
normala, deoarece acesta este utilă peste tot, nu mai este un lux.
De ce nu se impoziteaza luxul? Impozitul pe avere? Un 0,5% din ce
depășește 250.000 euro/an castig? Nimeni nu a gândit că
o serie de impozite și taxe ( desi sint taxe nationale) să fie
redate administrației publice locale în proporție de 70-80%.
Oamenii
din ministere ar trebui să știe că desființarea si/sau
privatizarea Institutelor Naționale din diverse domenii ca
infrastructura, transporturi, militare, agricultura si alimentatie,
previziune economică, meteo și hidro, medicale , de vaccinuri,
ecologie, cercetare fluviala și marina, etc. Nu a dus decât rau
țării noastre.
Celor
din ministerele protecție sociale și finanțe le-am sugera sa-si
facă socoteala salarială proprie și să vadă că scăzînd 35%
din brut și apoi încă 16% să vadă cifra reală: 10000 lei
brut/ luna / scădem 35% asigurări sociale si avem
rest 6500 lei / 6500 lei scadem 16% impozit salar = 5400 lei
rest net. Deci cine câștiga? Cine pierde?
Faceti
la salariul minim pe economie aceste calcule si vedeți ce iasa.
Uitativa
în majoritatea localităților mici și mijlocii din țară și
vedeți ce impact o sa aiba aici. Uitativa în mediul privat.
De
ce nu spuneti adevărul? Ce experiment mai este si acesta?
România in Europa este singura care face asa ceva. Practic ce s-a
laudat guvernul ca a dat, a inceput deja sa ia inapoi prin majorări
de taxe si accize. Toate vor culmina cu plata asigurărilor sociale
de către salariat.
Sa
te pensionari la 70 ani lucrînd în minister este super dar la
restul nu vă gândiți. Cum poate un sudor , un mecanic, un șofer
profesionist, un dascăl, un chirurg să lucreze la 70 ani.
Nu
va gândiți că generațiile actuale tinere nu mai cunosc termenul
MUNCĂ. Nu va speriați, acest lucru este valabil în multe țări
europene.
În
încheiere va spun ca cei din ministere ar trebui să vadă, să
întrebe ce români sunt buni în lume în diverse domenii și sa-i
invite la o discuție corectă cum și ce putem face în acele
domenii astfel încât să ajutăm România.
Nu
vă fie frică, Românii din Diaspora ar ajuta cu drag si gratis
România. Păcat că nu se înțelege acest lucru. Nu vor veni să
vă ia locul din ministere.
Patriotismul
economic
Petru
cei născuți după 1984/1985 este greu să înțeleagă că în
locul supermagazinului sau a clădirii de sticla unde sunt
birouri era cândva un institut de cercetare sau o întreprindere.
Toate produceau un obiect, un produs care apoi se vindea. De
câștigat, câștiga întreprinderea și țara românească.
Imi
pare rau ca aceste generații Nu cunosc și Nu deosebesc doi
termeni: Naționalizare și Faliment.
Partidul
Muncitoresc devenit apoi Partidul Comunist nu au distrus în procent
de peste 50% întreprinderile naționalizate ci le-a preluat cu bune
si rele și au investit bani in ele, continuînd profilul
societății.
După
1990 multe intreprinderi ( unele cu peste 50-55 ani vechime, deci au
fost naționalizate) nu au mai fost necesare, pămîntul de sub ele
a fost valorificat, restul la "gunoi și "fier vechi".
Am
văzut că toată lumea vorbește despre produse "bio ".
Sunt de acord însă ele existau și înainte de 1989. Le găseai la
aprozar și în piața (la tarabe) la producători , la fermieri.
Multinationalele
care se ocupă de comerț ajutate de presa și legislație și
oameni politici dar și de programa școlară au monopolizat toată
activitatea extrascolara și extraservici. Aici poti mânca, citi,
poti cumpăra tot ce vrei. Doar lasi un ban.
Imi
amintesc ca (înainte de decembrie 1989) nu se amesteca Alimentara
cu Aprozar, Tutungeria cu Libreria, etc.
În
statele vest europene sticlele de sticla, plasticul, cartoanele,
hîrtia se recicleaza separat. Esti obligat prin lege să le triezi
tu.
Guvernul
sub îndrumarea lui Ceausescu iti plătea pentru fiecare sticla,
fiecare kilogram de hârtie (existau acele magazine de culoare verde
pentru recuperare, vestitele R.R.R.).
Cum
sa prospere firmele românești cand toată documentația este
pregătită pentru firmele cu capital extern și pentru
multinationale?
Nu
sunt bune pentru că sunt ieftine anumite medicamente, anumite
autobuze făcute în România.
Cand
termini studiile nu ai o repartiție, nu ai o locuință. Pina in
decembrie 1989 aceste lucruri le primiai, le aveai. Chiar dacă
începeai să lucrezi în sate sau orase mici, cu timpul vine si
experiența și te mutai unde doreai.
S
Ă N E A M I N T I M
D E C H E G U E V A R A
"Armata
a dat o ştire ciudată despre prezenţa a 250 de oameni în Serrano
ca să oprească trecerea celor 37(de luptători) despre care se
spune că sînt înconjuraţi. Refugiul nostru se presupune că se
află între rîurile Acero şi Oro.
Ştirea
pare diversionistă."
Acestea
sînt ultimele cuvinte ale "Jurnalului bolivian " al lui
Ernesto Che Guevara, jurnal care e un adevărat manual al luptei de
gherila
A
doua zi, are loc bătălia cu armata boliviană şi Che este rănit.
O zi mai tîrziu este asasinat din ordinul CIA. De aici lucrurile
iau o întorsătură greu de imaginat. Foarte mîndri că au
asasinat pe cel care a ţinut în şah vreme de 11 luni, cu doar 37
de oameni, o armată întreagă susţinută de americani, oficialii
bolivieni au organizat imediat o conferinţă de presă în La
Higuera şi au arătat corpul lui Che ziariştilor, pretinzînd că
acesta ar fi fost ucis în luptă. Un tînăr jurnalist şi medic în
acelaşi timp, Reginaldo Ustariz îi contrazice pe militari chiar în
timpul acelei confeinţe, atătînd că focul de armă care l-a ucis
pe Che a fost tras de aproape şi deci acesta a fost un asasinat.
După
acest episod Reginado Ustariz este obligat să părăsească Bolivia
şi va dedica mai multe decenii de documentare referitoare la Che,
care vor fi adunate în cartea sa: "Che Guevara, viaţa unui
mit".
Într-adevăr,
din momentul în care fotografiile menite să demonstreze lumii
moartea celui pe care americanii îl considerau un duşman de temut,
Che se transformă repede într-un mit. Faptul că CIA îl
înmormîntează apoi fără să se ştie vreme de 30 de ani unde,
avea să transforme acel final în legendă. Exact invers decît se
aşteptau "campionii democraţiei", care au încercat apoi
inutil să schimbe percepţia oamenilor despre ce a însemnat Che
pentru lupta de elibereare a popoarelor din America Latină.
Nu
voi încerca să contrazic toate mizeriile pe care americanii, prin
serviciul lor secret le-au scris, la fel ca şi despre revoluţia
cubaneză, ci mă voi limita să reproduc un episod, impresionat,
din cartea aceluiaşiReginaldo Ustariz, carte scrisă cu detaşarea
documentaristului, care e, de altfe,l singurul mod de a face textul
credibil.
Să
ne întoarcem la ziua de 9 octombrie, aşa cum e povestită ea în
carte. Tocmai cînd Ofiţerul armatei boliviene şi reprezentantul
CIA se pregătesc să deloleze cu corpul lui Che, părintele Roger
Schaller vine în fugă spre elicopter, îngenunchează lîngă
cadavru, îl unge pe Che cu mir, dîndu-i binecuvîntarea.
După
ce elicopterul a plecat, preotul merge la şcoala din La Higuera,
adună oamenii şi ţine o slujbă funerară care se încheie astfel
: "Primeşte în Împărăţia ta Sfîntă sufletul lui Che,
iartă-i pe duşmanii săi." De altfel, povesteşte Ustariz,
însuşi părintele Schaller avea să declare apoi: "Am ţinut
o slujbă funerară, căci în batistă era sîngele lui Che."
Am
vrut să mă opresc asupra acestui moment şi nu asupra
personalităţii lui Che, pentru că e o lecţie din care americanii
nu par să fi învăţat nimic.
Din
momentul în care l-au transformat, fără voia lor, în legendă,
s-au chinuit apoi vreme de jumătate de veac să o distrugă. Nici
măcar asta nu au înţeles, anume că legendele sînt legende şi
nu poţi să te lupţi cu ele. Pentru cei care cred că Che a fost
un "cavaler al dreptăţii", cum îl numea atît de frumos
un om de stînga, e trist să vadă că, înşelaţi de clişeul
referitor la democraţia americană, mulţi oameni riscă să-şi
vadă ţările în situaţia în care se găsea America Latină în
urmă cu jumătate de secol, cotropite şi cu acelaşi vas de război
ancorat în porturile lor. Şi cine ştie cît va dura pînă se vor
elibera...
Nu
voi termina cu proprile mele cuvinte despre persoana lui Che. Îl
voi lăsa pe el să se autodefinească, pentru că nimeni nu ar fi
reuşit mai bine: "Mulţi îmi vor spune aventurier...; numai
că dintre aceia care-şi riscă viaţa pentru a demonstra
adevăruri."
Ar
fi spre folosul nostru să nu uităm aceste cuvinte.
