S Ă N E A M I N T I M D E C H E G U E V A R A

S Ă     N E   A M I N T I M    D E   C H E    G U E V A R A

7 octombrie 1967

"Armata a dat o ştire ciudată despre prezenţa a 250 de oameni în Serrano ca să oprească trecerea celor 37(de luptători) despre care se spune că sînt înconjuraţi. Refugiul nostru se presupune că se află între rîurile Acero şi Oro.

Ştirea pare diversionistă."

Acestea sînt ultimele cuvinte ale "Jurnalului bolivian " al lui Ernesto Che Guevara, jurnal care e un adevărat manual al luptei de gherila

A doua zi, are loc bătălia cu armata boliviană şi Che este rănit. O zi mai tîrziu este asasinat din ordinul CIA. De aici lucrurile iau o întorsătură greu de imaginat. Foarte mîndri că au asasinat pe cel care a ţinut în şah vreme de 11 luni, cu doar 37 de oameni, o armată întreagă susţinută de americani, oficialii bolivieni au organizat imediat o conferinţă de presă în La Higuera şi au arătat corpul lui Che ziariştilor, pretinzînd că acesta ar fi fost ucis în luptă. Un tînăr jurnalist şi medic în acelaşi timp, Reginaldo Ustariz îi contrazice pe militari chiar în timpul acelei confeinţe, atătînd că focul de armă care l-a ucis pe Che a fost tras de aproape şi deci acesta a fost un asasinat.

După acest episod Reginado Ustariz este obligat să părăsească Bolivia şi va dedica mai multe decenii de documentare referitoare la Che, care vor fi adunate în cartea sa: "Che Guevara, viaţa unui mit".

Într-adevăr, din momentul în care fotografiile menite să demonstreze lumii moartea celui pe care americanii îl considerau un duşman de temut, Che se transformă repede într-un mit. Faptul că CIA îl înmormîntează apoi fără să se ştie vreme de 30 de ani unde, avea să transforme acel final în legendă. Exact invers decît se aşteptau "campionii democraţiei", care au încercat apoi inutil să schimbe percepţia oamenilor despre ce a însemnat Che pentru lupta de elibereare a popoarelor din America Latină.

Nu voi încerca să contrazic toate mizeriile pe care americanii, prin serviciul lor secret le-au scris, la fel ca şi despre revoluţia cubaneză, ci mă voi limita să reproduc un episod, impresionat, din cartea aceluiaşiReginaldo Ustariz, carte scrisă cu detaşarea documentaristului, care e, de altfe,l singurul mod de a face textul credibil.

Să ne întoarcem la ziua de 9 octombrie, aşa cum e povestită ea în carte. Tocmai cînd Ofiţerul armatei boliviene şi reprezentantul CIA se pregătesc să deloleze cu corpul lui Che, părintele Roger Schaller vine în fugă spre elicopter, îngenunchează lîngă cadavru, îl unge pe Che cu mir, dîndu-i binecuvîntarea.

După ce elicopterul a plecat, preotul merge la şcoala din La Higuera, adună oamenii şi ţine o slujbă funerară care se încheie astfel : "Primeşte în Împărăţia ta Sfîntă sufletul lui Che, iartă-i pe duşmanii săi." De altfel, povesteşte Ustariz, însuşi părintele Schaller avea să declare apoi: "Am ţinut o slujbă funerară, căci în batistă era sîngele lui Che."

Am vrut să mă opresc asupra acestui moment şi nu asupra personalităţii lui Che, pentru că e o lecţie din care americanii nu par să fi învăţat nimic.

Din momentul în care l-au transformat, fără voia lor, în legendă, s-au chinuit apoi vreme de jumătate de veac să o distrugă. Nici măcar asta nu au înţeles, anume că legendele sînt legende şi nu poţi să te lupţi cu ele. Pentru cei care cred că Che a fost un "cavaler al dreptăţii", cum îl numea atît de frumos un om de stînga, e trist să vadă că, înşelaţi de clişeul referitor la democraţia americană, mulţi oameni riscă să-şi vadă ţările în situaţia în care se găsea America Latină în urmă cu jumătate de secol, cotropite şi cu acelaşi vas de război ancorat în porturile lor. Şi cine ştie cît va dura pînă se vor elibera...

Nu voi termina cu proprile mele cuvinte despre persoana lui Che. Îl voi lăsa pe el să se autodefinească, pentru că nimeni nu ar fi reuşit mai bine: "Mulţi îmi vor spune aventurier...; numai că dintre aceia care-şi riscă viaţa pentru a demonstra adevăruri."

Ar fi spre folosul nostru să nu uităm aceste cuvinte.