La
scurt timp după sosirea sa în Capitala Venezuelei, Caracas, pe 20 iulie
anul curent, pentru participarea la Reuniunea Statelor Nealinate
(M.N.O.A.L.), Ministrul de Externe iranian, Mohammad-Javad Zarif a
declarat reporterilor că “prezența Statelor Unite în fiecare parte a
lumii este destabilizatoare și că sancțiunile SUA exercită presiuni
asupra oamenilor simpli, fapt care împiedică dezvoltarea economică și
deschide calea pentru extremism și terorism” în lume.
"Rezistența
poporului Venezuelei față de comportamentele intervenționiste ale
Statelor Unite este foarte importantă pentru noi și pentru popoarele
lumii", a mai adăugat Zarif în primele sale declarații de presă, la
scurt timp după aterizarea la Caracas, exprimând, totodată, și
satisfacția legata de vizita în tara parteneră, Venezuela.
Întrebat
despre afirmația făcută de Vicepreședintele SUA, Mike Pence, potrivit
căruia, “vizita lui Zarif în Venezuela are un impact destabilizator”, el
a spus că, dimpotrivă, SUA provoacă instabilitate și insecuritate ori
de câte ori interesele sale frizează suveranitatea în diferite parți ale
lumii, ceea ce se vede clar în Golful Persic, în Orientul Mijlociu și
în America de Sud.
Mai
mult decât atât, demnitarul iranian a semnalat ca “prezența Statelor
Unite în orice punct al lumii cauzează instabilitate, o puternica
presiunea asupra populației locale și creșterea extremismului și a
terorismului".
Zilele
acestea, în marja vizitei la Caracas, Zarif va purta discuții cu
Președintele venezuelan Nicolás Maduro și cu alți demnitari, precum
ministrul de externe venezuelean și președintele parlamentului acestei
tari.
Zarif va călători apoi în Nicaragua și Bolivia, pentru a discuta ultimele evoluții în relațiile politice și economice.
Ciprian POP
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu