Liderul istoric al Revoluției cubaneze, Fidel Castro, ar fi împlinit 96 de ani, dar, la fel ca marii eroi, continuă să trăiască prin opera sa care a depășit și a marcat istoria secolului al XX-lea în lume

 

Liderul istoric al Revoluției cubaneze, Fidel Castro, ar fi împlinit  96 de ani, dar, la fel ca marii eroi, continuă să trăiască prin opera sa care a depășit și a marcat istoria secolului al XX-lea în lume

Fidel a respins orice manifestare a unui cult al personalității, totuși, cubanezii și lumea își amintesc de moștenirea sa, și-au pus ideile în practică și simt nevoia prezenței sale în fiecare luptă pentru o lume mai bună.

Prietenii săi apropiați au recunoscut era un vizionar!  că avea capacitatea extraordinară de "a călători în viitor", de a se întoarce și de a-l explica.

El a avertizat la 12 iunie 1992, la Rio de Janeiro, că „o specie biologică importantă riscă să dispară din cauza lichidării rapide și progresive a condițiilor sale naturale de viață: omul. Acum suntem conștienți de această problemă când este aproape prea târziu pentru a o preveni”.

Scriitorul Gabriel García Márquez a spus odată că marele său prieten „ocupă tot spațiul”, referindu-se la omul „cu obiceiuri austere și vise frumoase, cu cuvinte prudente și maniere alese, apropiat de oameni, uneori fără protocol și incapabil să conceapă orice idee care să nu fie enormă”.

Pentru scriitorul și teologul brazilian Frei Betto, Fidel Castro a fost un semănător, iar semințele speranței sale eliberatoare au dat roade în poporul cubanez și în rezistența acestuia în fața blocadei criminale a SUA.

În plus, el a subliniat că a cucerit ceva ce nicio țară de pe continent nu l-a realizat: suveranitatea și independența față de imperiul SUA.

Intelectualul Ignacio Ramonet, la rândul său, a declarat după moartea liderului cubanez, pe 25 noiembrie 2016, că acesta „reprezintă o generație de giganți care nu mai există”, și a adăugat că adepții săi „trebuie să încerce să-l imite în tot ceea ce a fost,” în dimensiunea sa excepțională, în cererea ei etică de viață, în sensul ei de demnitate și rebeliune”.

Liderul cubanez a dorit ca, odată ce a murit, numele și figura lui să nu fie folosite niciodată pentru a denumi instituții, piețe, parcuri, străzi sau alte locuri publice sau pentru a ridica monumente, busturi, statui și alte forme similare de omagiu în memoria sa.

A fost o decizie de mare respect și înțelegere, dar oamenii carr îi iubesc și cărora le este dor de munca sa, și-au dorit să aibă un spațiu pentru a o studia, a-și aminti și a reveni la el, orice câte ori vor sau simt.

Din acest motiv, a apărut Centrul Fidel Castro, susținut de decizia Adunării Naționale a Puterii Populare (parlamentul de la Havana) și a Legii nr. 123 „Cu privire la utilizarea numelui și figurii comandantului Fidel Castro Ruz”, care a autorizat , prin excepție, folosirea acestuia pentru a denumi instituția care are ca obiectiv studierea și răspândirea gândirii și vieții omului care a plasat Cuba la scară universală. A educat-o  în valori precum solidaritatea, simțul datoriei, organizarea și disciplina; și a condus Revoluția socialistă a celor smeriți, de către umili și pentru umili, care a devenit un simbol al luptei antiimperialiste, anticoloniale și anti-apartheid pentru eliberarea popoarelor.

Fidel Castro este dăruire totală pentru cauze drepte, cu dragoste și demnitate; și este inspirația unei revoluții care continuă să fie cu toată lumea și spre binele tuturor.

Ceea ce spunea Fidel este, din păcate, și astăzi, la fel de actual și rămân, că o adevărată lecție pentru noile generații, care, poate, vor schimba in bine Lumea:

"Peste 820 de milioane de oameni, dintre care 790 de milioane trăiesc în Lumea a Treia, suferă de subnutriție. Se estimează că 507 milioane de oameni din țările din Sud vor muri înainte de împlinirea vârstei de patruzeci de ani.

În țările din Lumea a Treia, 2 din 5 copii suferă de rahitism, iar 1 din 3 este subponderal. Treizeci de mii mor în fiecare zi de boli de pe urma cărora  s-ar putea salva. Două milioane de fete sunt forțate să se prostitueze. Peste 130 de milioane de copii nu merg la școala primară, 250 de milioane sub vârsta de cincisprezece ani sunt forțați să muncească pentru a supraviețui.

Ordinea economică globală funcționează pentru 20% din populație, în timp ce restul, de 80% sunt excluși, subjugați, degradați....

Nu ne putem resemna să intrăm în secolul următor ca o ariergardă înapoiată, săracă, exploatată, victimă a rasismului și xenofobiei, căreia i se neagă cunoaștere și înstrăinată cultural de mesajul de supraconsum pe care îl globalizează mass-media.

Nu se poate pune problema pentru Grupul celor 77 de a implora țările dezvoltate, nici de a ne supune, de a admite înfrângerea sau de a ne împărți între noi: trebuie să ne redescoperim spiritul de luptă, să ne unim tot mai mult în jurul revendicărilor noastre.

Ni s-a promis, acum cincizeci de ani, că abisul dintre țările dezvoltate și țările subdezvoltate va dispărea. Ni s-a promis pâine și dreptate, iar acum, pâinea și dreptatea sunt mai importante ca niciodată pentru noi!

Putem foarte bine să globalizăm planeta sub egida neoliberalismului, dar va fi imposibil să guvernăm miliarde de oameni flămânzi de pâine și însetați de dreptate!

Imaginile cu mame și copii pe care le vedem în regiuni întregi ale Africii, lovite de flagelul secetei și a altor dezastre, ne amintesc de lagărele de concentrare ale Germaniei naziste, aduc la viață în fața ochilor mormane de cadavre sau de bărbați, femei muribunde si copii.

Este nevoie de un nou Nürnberg pentru a judeca ordinea economică care ne-a fost impusă și care, la fiecare trei ani, ucide cu foame și boli care pot fi prevenite sau vindecate la fel de mulți bărbați, femei și copii decât cei care au pierit în al Doilea Război Mondial"...

A contribuit Ciprian Pop