România Muncitoare – Nr.322 din MAI - IUNIE 2025

 România Muncitoare – Nr.322 din  MAI - IUNIE 2025

 

 

 

 

Muncă şi unitate, luptă

pentru dreptate!

 

Publicaţie a mişcării muncitoreşti, editată de Asociaţia România Muncitoare

 

Colectiv de redacţie:

Ciprian POP (redactor şef), Ion BUCUR (redactor), Marius BUICĂ  (tehnoredactor).

Telefon:  0724/717293

Email:  asociatia.romania.muncitoare@gmail.com

Web:  http://asociatiaromaniamuncitoare.blogspot.ro/

OSIM-M-2005-06220; ISSN-1224-2543

 

 

 

 

 

 

 

 

Atentie !

 

Guvernul Romaniei lucreaza pentru binele cui?

 

1. Cand falimentam tot ce este in Patrimoniul de stat inseamna ca nu ne pasa de stat, ne pasa de un comision si gata. Ne pasa de compania altuia.

Atunci cand predai ceva ce a fost al statului sa nu uiti ca nu mai poti reface ceva decat cu sacrificii mari. Terenurile de sub fostele fabrici valoreaza foarte mult. Cand statul le da pe nimic altcuiva inseamna ca pierde propietatea.

Deci statul Nu poate sa mai faca venituri. El pierde. 

 

2. Propun sa facem un inventar al bunurilor din Patrimoniul public si de stat. 

 

3. Cred ca Ministerul Energiei ar trebui sa faca lucruri normale. Pai in luna Martie ne spune ca facem multa energie electrica cu ajutorul soarelui si a vantului si ca acesta este viitorul.

In luna Aprilie aceleasi Minister ne spune ca bine este cu Portile de Fier 1 si ca viitorul este cu hidro. In tot acest timp inchide si deschide centralele bazate pe carbune. 

 

4. Cred ca Ministerul de Finante ar trebui sa inteleaga ca nu vine bine sa dai bani inainte de alegeri si sa spui ca totul este bine, apoi dupa alegeri nu sunt bani, iar doi ani avem tot timpul sa o scalzi. Ce este asta sus taxele , jos taxele?

 

5. Eu nu inteleg cum de Romania Nu poate face performanta? Cate firme au contract cu statul si nu fac nimic? De ce unele agentii guvernamentale au bani din licente si autorisation si nu se intorc deloc in economie: de exemplu in transport energie electrica, de gaze, cai ferate, etc.?

 

Hadrian 

 

După alegeri

 

Haideti sa terminam cu joaca, cu gluma si sa intelegem ca Romania a pierdut controlul asupra Romaniei.

 

Sa ma explic.

 

Indiferent cine ar fi castigat tot masuri dure at fi trebuit sa ia:

 

1. Se maresc diverse taxe, impozite, etc .

2. Se ingheata pe o perioada medie cresterea pensiilor si salariilor.

3. Este posibila o taiere a salariilor si chiar a pensiilor.

 

Problema reala Nu se rezolva asa.

 

Romania prin Guvernul sau Nu poate intelege ca rolul statului Nu este decorativ. Trebuie sa faca prin directorii pusi in fruntea Companiilor de stat un management si marketing bun, astfel incat ele sa aduca stabulitate si apoi rentabilitate si profit economic si financiar. Adunam de la fiecare companie un procent de 30% pentru profit sa mearga la bugetul national si vedeti ce iese. Acolo unde compania este de intéres local sa se imparta in doua suma intre bugetul local si cel national . Aceasta este teoria.

 

Cum insa noi cand punem un director il punem sa faca praf compania de stat prin diverse contracte cu diverse firme, apoi salariile si primele uriase... . 

 

Romanii trebuie sa aiba un Fond Suveran de Investitii si Dezvoltare. Nu putem pierde propietatea pe absolut toate companiile nationale si locale, atitea cate mai sunt. 

 

Romania prin Guvernul sau trebuie sa faca ca lucrurile in companiile nationale sa fie curate si benefice, astfel incat ele sa aduca profitul mult asteptat. Asa cum patronul privat vrea rentabilite asa si patronul stat ar trebui sa inteleaga asta.

Nu poti face bani la bugetul de stat din doua ,trei companii si asta pentru ca iei peste 90% din profit.

Acum este envoie de a investi profitul realizat. 

 

Multe modele de Dezvoltare si Investii , de proiecte fiscale si sociale sunt in lume. Toata lumea le admira . Pacat ca in Romania Nu se poate aplica nici un model .

 

Hadrian 

 

Foaie verde, foaie rară (tot mai rară), am avut alegeri iară

 

Românii s-au prezentat ieri la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale, care l-au pus în fața unui candidat pro-european (cu Ursula și Macron, vor culege fructele direct din pom...), Nicușor Dan, împotriva unui alt candidat opus Bruxelles-ului și etichetat ca aparținând la ceea ce presa numește „extremă dreaptă”: George Simion.

Alegerile anterioare s-au încheiat cu o schemă de fraudă electorală menită să împiedice „extrema dreaptă”(cum o numește presa) să câștige. Alegerile au fost anulate sub presiunea Bruxelles-ului, apoi au împiedicat candidatul „de extremă dreapta” să candideze din nou, obligându-l să candideze cu un alt candidat.

Pretextul este că „extrema dreaptă” a făcut același lucru ca și ceilalți candidați, adică a făcut publicitate, doar că a făcut prea multă publicitate pe rețelele de socializare, cum ar fi TikTok. De asemenea, au spus că publicitatea a fost înșelătoare, ceea ce este tipic la fiecare alegeri, unde nimeni nu face ce spun legile....Nici Nicușor nu a pututu justifica fonduri, sau relația lui cu Nordis, sau altele, nici faptul că i s-a șoptit în cască.

Colac peste pupază, mai vine și o știre, care ieri apărea pe presa de limbă franceză, pe care o urmăresc... potrivit fondatorului Telegram, Pavel Durov, un guvern occidental, pe care nu l-a numit explicit, dar a sugerat că ar fi Franța, i-a cerut să cenzureze conturile deschise de „extrema dreaptă” pentru publicitate pe rețeaua sa de socializare.

„Un guvern vest-european […] a contactat Telegram pentru a ne cere să reducem la tăcere vocile conservatoare din România înaintea alegerilor prezidențiale de ieri”, a declarat Durov. „Am refuzat categoric”, a scris el. „Telegram nu a îngrădit libertatea utilizatorilor români și nici nu le-a blocat canalele politice”, a adăugat el.

„Nu putem apăra democrația călcând-o în picioare. Nu poți combate interferența electorală intervenind în alegeri.” Libertatea de exprimare și alegerile corecte sunt drepturi fundamentale, „iar poporul român le merită pe amândouă”, a continuat el.

Deși născut în Rusia, Durov are naționalitate franceză și a fost arestat de poliția franceză într-o operațiune rușinoasă menită să-l preseze. Durov s-a poziționat întotdeauna ca un apărător al libertății de exprimare pe internet.

Insinuările sale împotriva Franței au forțat Ministerul Afacerilor Externe de la Quai D'Orsay să reacționeze, încercând să întoarcă rolurile, ca de obicei. Acuzațiile la adresa guvernului francez nu sunt altceva decât „o încercare de a distrage atenția de la amenințările reale de interferență împotriva României”, spune diplomația franceză.

O insinuare este urmată de alta: nu Franța, ci Rusia este cea care a încercat să manipuleze alegerile din România. Ce făcea Macron vineri? Vorbea în video cu Nicușor si transmiteau live...ce făcea același Macron cu Dna. Lasconi...tot așa, vorbeau prin video. Ce făcea ambasadorul francez la București în ultimele luni? umbla pe la BEC si pe la CCR în diverse întrevederi de "curtoazie" și, probabil, și altele, pe care nu le știm... Judecând după modusul operandi, interferența a venit de la Paris, nu din alte puncte cardinale. Restul va fi judecat de istorici.

Ciprian Pop

 

 

 

 

 

Dezideratul principal al națiunii chineze: spre sud

Prăbușirile și Reconstrucția Imperiului Chinez în secolul al IV -lea

 Corespondență din China, de la Liu Xinbang（刘欣邦） (Benjamin), student la istorie

Capitolul  1 : Ce este Han?

Procesul istoric al formării naționalității Han

Secțiunea 1: De la Yin Shang Zhou la Zhou Qin (Chin-a)

  Acum aproximativ 3.000-4.000 de ani, a apărut un regat extrem de influent și puternic, întemeiat de un trib cunoscut sub numele de Shang (商). Având în vedere că capitala sa era situată în principal într-o regiune numită Yin (殷), această dinastie a fost denumită colocvial Dinastia Shang, Yin sau Yin Shang. Acesta este primul regim care a avut înregistrări scrise ale istoriei la acea vreme în China și s-a răspândit în cea mai mare parte a țării. Teritoriul său se întindea de la Liaoningul de astăzi în nord până la râul Yangtze în sud. Capitala acestui regat antic era situată în inima lumii cunoscute și, deoarece nu stabilise încă o stăpânire unificată asupra teritoriilor externe, cetățenii dinastiei Yin Shang își numeau regatul „Statul Central sau Regatul de Mijloc” ( „ Zhong Guo ” , adevăratul nume al Chinei în chineză) ” .  

  Acum aproximativ 2000 de ani, în jurul secolului al XI-lea î.Hr., dinastia Yin Shang a primit un tiran pe nume Xin (辛) sau Zhou (纣). În acea perioadă, temperaturile au scăzut brusc, iar Pământul părea să fi intrat într-o perioadă cunoscută sub numele de Mica Eră Glaciară. Seria de schimbări a intensificat tulburările dinastiei.  

   Zhou (周) , un trib puternic care ocupa partea de vest a capitalei Yin Shang, își ascuțea săbiile în provincia Shaanxi de astăzi. Liderul tribului Zhou se numea Ji Chang (姬昌). A fost învestit cu titlul de Duce al Vestului de către dinastia Shang. Generațiile ulterioare îl amintesc pentru metoda uimitoare de prezicere a destinului prin calcule matematice, dezvăluită în opera sa, I Ching. Desigur, a avut realizări și mai mari. Temându-se de puterea lui Zhou, regele Zhou (商纣王) din Shang l- a atras pe Ji Chang (姬昌) în capitală și l-a închis. Kao, fiul cel mare al lui Chang, a venit în capitală și i-a cerut regelui să-și elibereze tatăl în vârstă. Regele l-a gătit până la moarte și l-a transformat în plăcintă cu carne. Chang a prezis soarta fiului său prin calcule și a creat și I Ching în timp ce se afla în închisoare. Directorul închisorii i-a prezentat lui Chang plăcinta cu carne făcută din Kao și i-a poruncit să o mănânce. După ce l-a văzut pe Chang suferind mult, regele Zhou și-a satisfăcut dorința. psihologie pervertită, l-a eliberat pe Ji Chang înapoi la Zhou și i-a dat autoritatea de a-i cuceri pe barbarii din vest.

  După ce s-a întors la dinastia Zhou, Ji Chang a acumulat forțe, a adunat talente din toate părțile, i-a supus pe barbarii occidentali și a extins armata. După ce a prezis cu succes căderea iminentă a dinastiei Shang, Ji Chang a decis să se autoproclame rege. Într-o zi, o pasăre phoenix a zburat spre muntele Qi - bariera naturală dintre tribul Zhou și „Statul Central” . Ciripitul pasării phoenix era considerat de oamenii din acea vreme ca un semn că Dumnezeu le-a poruncit tribului Zhou să răstoarne păcătoasa dinastie Shang și să conducă lumea.  

Ji Chang a murit la vârsta de nouăzeci și cinci de ani. Fiul său, Ji Fa, s-a autoproclamat rege și i-a acordat tatălui său titlul de „Rege Wen (文王), care înseamnă „Rege cu mare talent și viziune”. La scurt timp după ce Ji Fa s-a autoproclamat rege al Zhou (周王), a ridicat o armată pentru a mărșălui spre est. Înregistrările istorice descriu acest act drept „consolarea oamenilor persecutați și pedepsirea crudului monarh”. În Muye (牧野), cei 30.000 de soldați ai lui Ji Fa se confruntau cu sute de mii de trupe din Yin Shang (殷商). Dar o scenă dramatică s-a desfășurat: după izbucnirea războiului, armata Shang și-a întors imediat sulițele și, împreună cu armata Zhou, a lansat o campanie sacră împotriva regelui Zhou (纣王) . În cele din urmă, regele Zhou (纣王) , părăsit de toți, a purtat o magnifică robă regală de mătase, iar fața îi era acoperită cu sute de agate și pietre prețioase colorate. A mers spre Turnul Culegerii Stelelor - palatul de care era cel mai îndrăgostit, unde s-a ars pe sine și palatul său împreună. Îmbrăcămintea regelui Zhou era exact giulgiul folosit de regii succesivi ai dinastiei Shang atunci când erau puși în sicriu după moarte. El si-a dat foc pentru a pune capăt dinastiei pe care el și strămoșii săi o întemeiaseră. Țara Chinei sau „Statul Central” a întâmpinat un nou stăpân - dinastia Zhou (周朝), care a fost, de asemenea, dinastia care a domnit cel mai mult timp și a avut cea mai profundă influență asupra națiunii Han.  

După bătălia decisivă de la Muye (牧野之战), regele Zhou Ji Fa (周王姬发) a intrat în capitala Shang și a împărțit fostul domeniu regal în trei state vasale: Bei (邶) , Yong (鄘) și Wei (卫). El a acordat Bei lui Wu Geng (武庚), fiul regelui Shang detronat Zhou (商周王), în timp ce i-a încredințat pe Yong și Wei propriilor săi frați Guan Shu Xian (管叔鲜) și respectiv Cai Shu Du (蔡叔度) (o altă relatare sugerează că Guan îl supraveghea pe Wei, Cai îl supraveghea pe Yong, iar un alt frate Huo Shu (霍叔) îl supraveghea pe Bei). Acest sistem al „celor Trei Supraveghetori ” avea ca scop monitorizarea activităților lui Wu Geng.  

Concomitent, forțele Zhou au supus 99 de state rebele, aliniate cu Shang, și au asigurat loialitatea altor 652 prin campanii militare. În 1046 î.Hr. (al patrulea an al domniei regelui Wu), după consolidarea puterii, acesta a organizat o ceremonie grandioasă în noua sa capitală, Haojing (镐京) (lângă Xi'an-ul modern, Shaanxi) pentru a proclama instaurarea dinastiei Zhou.

Confruntat cu provocarea de a guverna vaste teritorii ca fost stat minor, regele Wu a implementat un sistem ierarhic de înfeudare centrat pe casa regală Zhou. Acest sistem diferă fundamental de feudalismul european ulterior prin trei aspecte cheie:

La trei ani după instaurarea dinastiei Zhou, Ji Fa a murit, iar fiul său cel mic, Ji Song (姬诵), a urcat pe tronul dinastiei Zhou. Ji Fa a primit titlul de Rege Wu de Zhou (周武王) de la fiul său. „Wu (武) ” înseamnă un mare monarh cu realizări militare. Deoarece Song era foarte tânăr și incapabil să guverneze eficient, unchiul său, Ducele de Zhou Ji Dan (周公姬旦) , a devenit regent. Ji Dan a fost al patrulea fiu al lui Ji Chang. Era priceput în studiul I Ching, precum și în ritualurile și muzica (礼乐) lăsate de tatăl său. Actul său de regență, însă, a provocat panică în rândul „Celor Trei Supraveghetori”: Unul dintre „Cei Trei Supraveghetori”, Guan Shu, era fratele mai mare al lui Ji Dan. Nu știa de ce fratele său mai mic controla întotdeauna afacerile țării. El credea că, conform regulii privind moartea tatălui și succesiunea fiului, tronul ar trebui să-i aparțină lui Ji Song. Dacă, conform regulii privind moartea fratelui mai mare și succesiunea fratelui mai mic, fiind mai în vârstă decât Ji Dan, el ar trebui încoronat rege, un război civil sângeros în familie, cauzat de comunicarea incomodă din timpurile străvechi, era pe cale să izbucnească.    

În faza critică de consolidare a ordinii feudale Zhou, Guan Shu Xian (管叔鲜), stăpânul unui fief strategic din est, a inițiat o campanie de propagandă destabilizatoare în rândul rețelelor sale vasale. El l-a acuzat în mod fals pe regentul Duce de Zhou (Zhou Gong) Ji Dan (姬旦) că a complotat împotriva tânărului suveran Rege Song (诵). Aceste manevre politice au coincis cu renașterea lui Wu Geng (武庚) - moștenitorul dinastiei Shang detronate - care a căutat să exploateze diviziunile interne ale lui Zhou pentru a-i restaura tronul ancestral.  

Criza a escaladat într-o rebeliune pe mai multe fronturi când:

Wu Geng a format o coaliție cu prinții Zhou nemulțumiți, Guan Shu Xian și Cai Shu Du (蔡叔度) – numiți inițial supraveghetori regionali (Cei Trei Supraveghetori三监)  

Statele tribale barbare estice (东夷), inclusiv Xu (徐), Yan (奄) și Bogu (薄姑) - foști vasali Shang resentimentați față de stăpânirea Zhou - s-au alăturat insurecției

Confruntat cu amenințarea existențială la adresa Mandatului Zhou, Ducele de Zhou a demonstrat o conducere regentă decisivă:

A format o alianță regalistă cu Ducele Shao (召公奭), consolidând autoritatea centrală. A comandat personal o campanie de doi ani în est (1098-1097 î.Hr.). A neutralizat liderii rebeli: l-a executat pe Guan Shu, l-a exilat pe Cai Shu și l-a eliminat pe Wu Geng. A implementat continuitatea dinastică prin numirea lui Weizi Qi (微子启), o linie colaterală regală Shang, pentru a guverna Song (宋) la Shangqiu (商丘) – creând un stat tampon, menținând în același timp suzeranitatea Zhou.

După înăbușirea rebeliunii, Ji Dan a accelerat ritmul stabilirii ritualurilor și muzicii și a stabilizat dinastia Zhou aflată la început de drum cu un sistem cultural și politic complet nou.

După finalizarea construcției capitalei estice Luoyi (洛邑), Ducele de Zhou (周公, Ji Dan姬旦) i-a convocat pe lorzii feudali la o ceremonie grandioasă. Aici, i-a învestit oficial pe lorzi și a anunțat noile statute și instituții, cu scopul de a asigura stabilitatea durabilă a dinastiei Zhou.

Conform relatărilor, Ducele de Zhou a petrecut trei ani formulând ritualurile (Li礼) și muzica (Yue乐), pilonii principali ai sistemului său. Ritualurile puneau accentul pe distincție și ierarhie (Zun Zun尊尊), stabilind ranguri și îndatoriri clare, în timp ce muzica promova armonia și rudenia (Qin Qin亲亲), promovând unitatea. Aceasta aborda problema centrală a succesiunii și rangului, instituționalizând sistemul clanurilor patrilineare (Zongfa宗法制) cu primogenitură pentru a preveni conflictele care slăbiseră dinastiile anterioare, precum Shang. Ordinea ierarhică strictă rezultată, care impunea conduită, locuințe, îmbrăcăminte și obiecte specifice pentru fiecare rang, a întărit autoritatea supremă a Fiului Cerului (Tianzi天子). La baza acestui fapt s-a aflat principiul proprietății de stat asupra pământului („Fiecare centimetru sub Cer aparține Regelui; fiecare persoană de pe acest pământ este supusul Regelui” - *Cartea Cântecelor*), ceea ce a dus la reguli precum interzicerea vânzării de terenuri (Tianli buyu田里不鬻). Instituții precum înfrângerea, inspecțiile regale, vizitele la curtea lorzilor și misiunile de tribut au fost consolidate pentru a centraliza controlul. Ducele de Zhou a reformat, de asemenea, muzica și dansul ceremonial, creând piese precum *Da Wu* (大武) pentru a-i glorifica pe Regii Wen (文王) și Wu (武王).

Această stabilire a Sistemului Ritual Zhou a marcat unificarea spirituală și ideologică a poporului Han (汉), punând bazele unei identități Han coezive. Aceasta a stat la baza remarcabilei domnii de 800 de ani a dinastiei Zhou. În cadrul acestui tărâm mai extins și mai stabil în comparație cu Shang, conceptul de Huaxia (华夏) a apărut ca forma embrionară a Chinei. „Hua” (华) semnifica frumusețea ținutei ceremoniale și a riturilor (care au devenit robe mai elaborate din cauza răcirii climatice), în timp ce „Xia” (夏) denota moștenirea culturală ortodoxă a Câmpiilor Centrale, reprezentând împreună ordinea rituală și identitatea culturală a civilizației.

Secțiunea 2 : De la perioada primăverii și toamnei până la dinastia Han

Sistemul ritualic Zhou, stabilit de Ducele de Zhou, a pus bazele identității culturale și politice a poporului Han. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul a trecut, dinastia Zhou a decăzut treptat, dând loc unei perioade de mari frământări și transformări - Perioadele de Primăvară și Toamnă și Statele Combatante.

 

Perioada de primăvară și toamnă: o perioadă a statelor feudale și a filozofiilor concurente

 

Perioada de Primăvară și Toamnă (770-476 î.Hr.) a marcat începutul dinastiei Zhou de Est, când regii Zhou și-au mutat capitala la Luoyi (洛邑) (actualul Luoyang洛阳) după ce capitala vestică Haojing (镐京) a fost amenințată de invazii nomade. În această epocă, autoritatea casei regale Zhou a scăzut semnificativ, iar sistemul feudal a început să se prăbușească. Statele vasale, nemaifiind legate de același grad de loialitate față de regii Zhou, au început să acționeze mai independent, luptând pentru putere și influență.  


Perioada și-a derivat numele din analele lui Confucius,  Analele Primăverii și Toamnei (春秋), care au consemnat istoria statului Lu (鲁). A fost o perioadă de manevre politice intense, cuceriri militare și alianțe schimbătoare. State puternice precum Qi (齐în Shan Dong de astăzi) , Jin (晋, în Shanxi și Hebei de astăzi ), Chu (楚, în Hunan și Hubei de astăzi) și Qin (秦sau Chin ), originea cuvântului „ China”. Situată în provincia Shaanxi de astăzi, provincia Qin a devenit proeminentă, în timp ce statele mai mici au devenit adesea pioni în luptele dintre aceste puteri mai mari.  

 

Una dintre cele mai influente figuri ale acestei perioade a fost Ducele Huan de Qi (齐桓公). Cu ajutorul ministrului său competent Guan Zhong (管仲), Ducele Huan a implementat o serie de reforme care au consolidat economia și armata orașului Qi. Politicile lui Guan Zhong au inclus dezvoltarea comerțului, impunerea de noi taxe și organizarea armatei pe baza unui sistem de recrutare. De asemenea, el a promovat conceptul de „Respectarea Regelui și Respingerea Barbarilor” (尊王攘夷), care viza unificarea statelor chineze împotriva amenințărilor triburilor nomade non-chineze. Sub conducerea Ducelui Huan, Qi a devenit statul dominant în China, iar acesta a fost recunoscut ca primul Hegemon (霸主) al Perioadei de Primăvară și Toamnă.

 

Un alt stat semnificativ a fost Chu (楚) , situat în partea de sud a Chinei. Poporul Chu avea o cultură distinctă, diferită de tradițiile Statului Central (中原) . Erau cunoscuți pentru ritualurile, muzica și literatura lor unice. Nobilimea Chu se considera adesea superioară statelor nordice chineze, însă a fost, de asemenea, influențată treptat de culturile nordice. Interacțiunile și conflictele dintre Chu și statele nordice au contribuit la schimbul și integrarea culturală a vremii.

 

Perioada Primăverii și Toamnei a fost, de asemenea, o epocă de aur a dezvoltării intelectuale. Pe măsură ce sistemul feudal se dezintegra, au apărut savanți și filozofi din diverse școli de gândire pentru a-și oferi ideile despre guvernare, etică și univers. Confucius (孔子551-479 î.Hr.), fondatorul confucianismului, a trăit în această epocă. El a subliniat importanța virtuții morale, a evlaviei filiale și a armoniei sociale. Confucius credea că o societate bine ordonată ar trebui să se bazeze pe principiile lui Li (礼riți) și R en (仁bunăvoință). Călătorea din stat în stat, sperând să-i sfătuiască pe conducători cu privire la modul de a- și guverna poporul cu virtute. Deși ideile sale nu au fost larg acceptate în timpul vieții sale, ele au devenit ulterior piatra de temelie a filosofiei și eticii chineze.  

 

Laozi (老子), legendarul fondator al taoismului (道家), a trăit și el în această perioadă. Taoismul pledează pentru a trăi în armonie cu Tao, principiul fundamental al universului. Tao Te Ching (道德经) al lui Laozi este plin de o înțelepciune profundă despre natura existenței, punând accent pe simplitate, răbdare și modestie . Oferă o perspectivă diferită asupra vieții și guvernării în comparație cu confucianismul, concentrându-se mai mult pe ordinea naturală și mai puțin pe ritualurile sociale.    

 

Perioada Statelor Combatante: Lupta pentru Supremație

 

Perioada Statelor Combatante (战国时代475-221 î.Hr.) a urmat Perioadei de Primăvară și Toamnă și a fost marcată de un haos și războaie și mai mari. Casa regală Zhou devenise practic neputincioasă, iar cele șapte state majore aflate în război – Qi (齐) , Chu (楚) , Yan (燕) , Han (韩) , Zhao (赵) , Wei (魏) și Qin (齐) – au concurat aprig pentru supremație. Aceste state erau angajate în războaie aproape constante, formând și destrămând alianțe în timp ce căutau să-și extindă teritoriile.  

 

Fiecare stat a implementat reforme pentru a-și consolida capacitățile militare și economice. Statul Qin, situat în partea de vest a Chinei, a fost inițial unul dintre statele mai puțin dezvoltate. Cu toate acestea, a suferit schimbări semnificative în timpul reformelor lui Shang Yang (商鞅) din 356 î.Hr. Reformele legale ale lui Shang Yang au abolit sistemul câmpurilor cu sonde (井田制, numit astfel deoarece câmpurile sunt împărțite de drumuri și arată precum caracterul chinezesc „井” ) și au introdus un nou sistem de proprietate funciară care încuraja producția agricolă. De asemenea, el a stabilit un cod juridic strict și un sistem administrativ centralizat. Meritocrația a fost promovată, cu funcționari numiți pe baza abilităților și contribuțiilor lor, mai degrabă decât pe baza nobilității lor. Armata a fost reorganizată, iar soldații au fost recompensați cu pământ și titluri pentru curajul lor în luptă. Aceste reforme au transformat Qin (秦) într-un stat extrem de eficient și puternic, punând bazele pentru cucerirea finală a celorlalte șase state.  

 

Arta războiului (孙子兵法), atribuită lui Sun Tzu (孙武), a fost scrisă în această perioadă. Este una dintre cele mai vechi și mai influente lucrări de strategie militară din lume. Sun Tzu a subliniat importanța adaptării la circumstanțe, aspectele psihologice ale războiului și principiul conform căruia „toate războaiele se bazează pe înșelăciune”. Învățăturile sale au fost studiate și aplicate de liderii militari din Perioada Statelor Combatante și au continuat să fie relevante în diverse domenii, inclusiv în afaceri și politică, până în zilele noastre.

 

În mijlocul războiului constant, filosofii vremii au continuat să-și dezvolte ideile. Mencius (孟子), un savant confucianist, a subliniat bunătatea inerentă a naturii umane și responsabilitatea conducătorilor de a avea grijă de poporul lor. El a susținut că un conducător care nu reușește să guverneze cu dreptate ar putea pierde Mandatul Cerului (天命), aprobarea divină de a conduce. Xunzi (荀子), un alt gânditor confucianist, a adoptat o viziune mai pesimistă asupra naturii umane, crezând că oamenii sunt în mod inerent egoiști și trebuie să fie ghidați de ritualuri și educație. Mohismul, fondat de Mozi (墨子), a pledat pentru iubirea universală (兼爱) și s-a opus războiului ofensiv care a fost larg răspândit în perioada Statelor Combatante. Mohiștii credeau că toată lumea ar trebui să-i iubească pe ceilalți în mod egal, fără distincție de rudenie sau statut social. De asemenea, au promovat valori practice și utilitare, cum ar fi frugalitatea și respingerea înmormântărilor elaborate.

 

 Dinastia Qin (秦)  : Prima unificare și originea „Chinei”

 

În 221 î.Hr., după decenii de război neobosit, statul Qin (秦国), sub conducerea regelui Ying Zheng (嬴政), a cucerit în cele din urmă celelalte șase state beligerante și a înființat dinastia Qin (秦朝) . Ying Zheng (嬴政) s-a proclamat Primul Împărat al Qin (Qin Shi Huang秦始皇), marcând începutul primului imperiu centralizat și birocratic al Chinei. Unificarea Chinei sub dinastia Qin a fost un eveniment monumental care a pus capăt secolelor de fragmentare și conflict.

 

Primul Împărat a întreprins o serie de reforme ample pentru a-și consolida domnia și a standardiza națiunea nou unificată. El a abolit sistemul feudal și a împărțit țara în treizeci și șase de regiuni administrative numite J un (郡), fiecare guvernată de oficiali numiți de guvernul central. Acești oficiali erau responsabili de implementarea politicilor împăratului și de colectarea impozitelor și a taxelor. Codul juridic Qin era strict și uniform, aplicându-se tuturor supușilor imperiului, indiferent de statutul lor social. Această abordare legalistă urmărea menținerea unei ordini sociale stricte și suprimarea disidenței.

 

Din punct de vedere economic, dinastia Qin a standardizat monedele, greutățile și măsurile în întregul imperiu. Acest lucru a facilitat comerțul, deoarece negustorii nu mai trebuiau să se confrunte cu diferitele sisteme ale celor șapte state beligerante. Standardizarea alfabetului a fost o altă reformă crucială. Anterior, diferitele state foloseau diferite forme de scriere, ceea ce a împiedicat comunicarea și administrarea. Guvernul Qin a adoptat un script simplificat, Scriptul cu Sigilii Mici (小篆), care a devenit limba scrisă oficială. Deși acest script a fost ulterior evoluat și simplificat, unificarea limbii scrise a jucat un rol vital în unitatea culturală a Chinei.

 

Primul Împărat este, de asemenea, renumit pentru proiectele sale masive de construcție. El a ordonat construirea Marelui Zid Chinezesc pentru a apăra împotriva triburilor nomade din nord. Deși versiuni anterioare ale zidului existau în perioada Statelor Combatante, dinastia Qin a conectat și extins aceste ziduri, creând o barieră defensivă care se întindea pe mii de kilometri. În plus, guvernul Qin a construit o rețea extinsă de drumuri și canale pentru a îmbunătăți transportul și comunicațiile în cadrul imperiului. Cel mai faimos dintre acestea este drumul drept (直道) care lega capitala Xianyang de frontierele nordice, permițând mișcarea rapidă a trupelor și a proviziilor.

 

Se crede că numele „China” provine din dinastia Qin. Termenul „Qin” (秦) a fost transliterat în limbi precum persana și sanscrita ca „Cin” sau „Chin”, care în cele din urmă a evoluat în cuvântul englezesc „China”. Aceasta reflectă impactul semnificativ pe care dinastia Qin l-a avut asupra percepției lumii exterioare asupra Chinei. Reputația dinastiei Qin ca stat extrem de organizat și puternic a lăsat o impresie de durată asupra regiunilor vecine și nu numai.

 

Cu toate acestea, domnia dinastiei Qin a fost de scurtă durată. Politicile dure ale Primului Împărat, impozitele mari și munca forțată au cauzat suferințe pe scară largă în rândul populației. După moartea împăratului în 210 î.Hr., au izbucnit revolte în tot imperiul. Dinastia Qin s-a prăbușit în 206 î.Hr., la doar cincisprezece ani de la fondare. Totuși, moștenirea sa de centralizare și standardizare a influențat profund structura politică a dinastiilor chineze ulterioare.

 

Dinastia Han (汉): Consolidarea unei națiuni unificate și ascensiunea  identității Han (汉)

 

După căderea dinastiei Qin (秦朝), a apărut o nouă putere - dinastia Han (汉朝206 î.Hr. - 220 d.Hr.). Fondată de Liu Bang (刘邦), care a devenit mai târziu împăratul Gao al dinastiei Han (汉高祖), dinastia Han a adoptat inițial o abordare mai moderată și pragmatică a guvernării în comparație cu dinastia Qin. Recunoscând nemulțumirile care au alimentat prăbușirea dinastiei Qin, conducătorii Han au implementat politici care vizau redresarea și stabilitatea.

 

În primii ani ai dinastiei Han, a fost stabilit un sistem dual de comitate și principate. Pe lângă comitatele (郡) guvernate de oficiali numiți central, o serie de principate (国) au fost create și acordate rudelor lui Liu Bang. Acest sistem, cunoscut sub numele de Sistemul Comitatelor și Principatelor (郡国并行制), avea scopul de a echilibra autoritatea centrală cu sprijinul familiei regale. Cu toate acestea, în timp, puterea principatelor a crescut, reprezentând o provocare pentru guvernul central. Împăratul Wu de Han (汉武帝, 141-87 î.Hr.) a abordat această problemă prin emiterea Edictului Bunătății (推恩令), care le-a permis prinților să își împartă teritoriile între fiii lor. Acest lucru a redus efectiv dimensiunea și influența principatelor și a consolidat controlul central.  

 

Domnia împăratului Wu a marcat apogeul dinastiei Han și o fază critică în consolidarea națiunii chineze unificate. Politicile sale ambițioase și vizionare au extins influența dinastiei Han în multiple sfere. Din punct de vedere politic, a slăbit puterea prim-ministrului și a altor înalți oficiali pentru a concentra autoritatea în mâinile împăratului. A înființat Curtea Interioară (内朝), un grup de consilieri apropiați și eunuci care asistau la luarea deciziilor, ocolind ierarhia birocratică tradițională.

 

Din punct de vedere economic, împăratul Wu a implementat o serie de măsuri pentru a crește veniturile statului și controlul asupra economiei. El a naționalizat industriile sării și fierului, impunând monopoluri de stat asupra acestor sectoare cruciale. De asemenea, a introdus noi taxe asupra comercianților și a impus controale stricte asupra activităților comerciale. Deși aceste politici au generat venituri substanțiale pentru guvern, ele au plasat și o povară mai mare asupra oamenilor de rând și au dus la un anumit resentiment în rândul clasei comerciale.

 

Campaniile militare ale dinastiei Han sub împăratul Wu au fost ample și de anvergură. Principala amenințare la adresa Imperiului Han a venit din partea xiongnu (匈奴). Unii cred că, după ce au fost învinși de împăratul Wu de Han, aceștia s-au mutat spre vest, spre Ungaria de astăzi, și au devenit huni, o confederație de triburi nomade din nord. Împăratul Wu a lansat o serie de campanii militare de succes împotriva xiongnu (匈奴sau hunilor) , respingându-i și securizându-și frontierele nordice. Forțele Han au extins teritoriul imperiului în actualul Gansu (甘肃) , Xinjiang (新疆) și Peninsula Coreeană. Înființarea Protectoratului Regiunilor de Vest (西域都护府) în anul 60 î.Hr. a marcat începutul administrării formale de către China Han a regiunilor de-a lungul Drumului Mătăsii. Acest lucru nu numai că a facilitat comerțul dintre China și Occident, dar a adus și dinastia Han în contact cu diverse culturi și popoare, îmbogățindu-i peisajul cultural.

 

Din punct de vedere cultural, împăratul Wu a adoptat confucianismul ca ideologie oficială a statului. El a înființat Academia Imperială (太学) în capitala Chang'an, unde savanții erau instruiți în clasicii confucianiști. Acești savanți au servit apoi ca funcționari în guvern, asigurându-se că principiile confucianiste ghidau administrația imperiului. Promovarea confucianismului a contribuit la crearea unei birocrații coezive și educate, care împărtășea valori și etici comune. Învățăturile confucianiste au pus accentul pe loialitatea față de conducător, evlavia filială și armonia socială, ceea ce a consolidat stabilitatea regimului Han.

 

Pe măsură ce dinastia Han a înflorit, termenul „Han” (汉) a început să capete o semnificație mai largă dincolo de referința sa inițială la 封地(domnia) lui Liu Bang. Oamenii din dinastia Han au adoptat treptat termenul „Han” ca identitate colectivă, distingându-se de popoarele non-Han din jurul lor. Această schimbare de identitate a fost facilitată de politicile culturale ale dinastiei, de răspândirea limbii și a sistemului de scriere Han și de experiența comună de a trăi într-un imperiu unificat și puternic. Conducerea de patru secole a dinastiei Han a consolidat această identitate, făcând din „Han” sinonim cu civilizația chineză și cu poporul său.

 

De la perioada primăverii și toamnei până la dinastia Han: evoluția identității chineze

 

Călătoria de la Perioada Primăverii și Toamnei și a Statelor Combatante, trecând prin Dinastia Qin și ajungând la Dinastia Han, ilustrează evoluția complexă și dinamică a identității chineze. Inițial, în Perioada Primăverii și Toamnei, oamenii se identificau în primul rând cu statele lor feudale. Loialitatea era față de stăpânul și statul propriu, iar conceptul unei identități chineze unificate era încă la început. Perioada Statelor Combatante a fragmentat și mai mult această identitate, pe măsură ce cele șapte state majore își dezvoltau culturile și sistemele distincte. Cu toate acestea, războiul constant și interacțiunile dintre aceste state au pregătit, de asemenea, scena pentru o eventuală unificare.

 

Scurta, dar intensă domnie a dinastiei Qin a impus o autoritate centralizată și sisteme standardizate în întreaga Chină. Deși politicile legaliste dure ale dinastiei Qin au dus la prăbușirea sa rapidă, acestea au lăsat o amprentă indelebilă asupra structurii administrative și culturale a Chinei. Unificarea dinastiei Qin a fost un pas crucial către crearea unei identități comune între diversele popoare ale statelor chineze.

 

Dinastia Han a construit pe această fundație, consolidând birocrația centralizată și promovând confucianismul ca ideologie unificatoare. Stabilitatea și prosperitatea relativă a erei Han au permis înflorirea culturii, extinderea teritoriului și integrarea diferitelor culturi regionale într-un întreg coerent. În această perioadă, identitatea chineză Han a început cu adevărat să prindă contur. Termenul „Han” a evoluat de la o referință la o dinastie și o regiune specifică pentru a deveni numele unui întreg grup etnic și al unei civilizații.

 

Această transformare dintr-o colecție de state aflate în război într-un imperiu unificat, cu un puternic sentiment de identitate colectivă, nu a fost doar o realizare politică, ci o revoluție culturală și socială. A implicat îmbinarea diferitelor dialecte, obiceiuri și tradiții într-o moștenire comună. Sentimentul de sine al poporului chinez ca fiind „Han” reflecta valorile, limba și experiențele istorice comune. Această identitate a dăinuit prin dinastiile și răsturnările istorice ulterioare, formând nucleul a ceea ce înseamnă să fii chinez.

 

În concluzie, perioada de la Primăvară și Toamnă până la Dinastia Han a fost martora transformării treptate a Chinei dintr-un peisaj fragmentat de state feudale concurente într-un imperiu unificat, cu o identitate culturală distinctă și durabilă. Moștenirea Dinastiei Han este evidentă în utilizarea continuă a termenului „Han” ca nume pentru grupul etnic majoritar din China, o dovadă a impactului profund și durabil al acestei perioade asupra formării națiunii chineze.

 

Lavrov a menționat trei aspecte importante despre diplomația militară a Rusiei
Andrei Korybko
6 iunie 2025

Este în interesul Rusiei să amplifice aceste puncte pentru a contracara prezentările eronate ale diplomației sale militare, care sunt menite să discrediteze politica rusă prezentând-o ca un partener nesigur.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a fost confruntat agresiv de un activist pro-ucrainean care s-a deghizat în jurnalist, insinuând provocator, în timpul ultimei sale călătorii în Armenia, că utilizarea de către Azerbaidjan a armelor rusești sugerează sprijinul Moscovei pentru Baku în detrimentul Erevanului. În răspunsul său, care este prea lung pentru a fi republicat integral, Lavrov a subliniat trei aspecte importante despre diplomația militară a Rusiei, care merită să fie luate în considerare, deoarece majoritatea presei le-a ignorat.

Înainte de a continua, este important să definim ce se înțelege prin diplomație militară. Aceasta se referă la utilizarea vânzărilor de arme pentru a promova obiective politice, ceea ce, în cazul Rusiei, duce la astfel de vânzări către țări rivale în speranța menținerii echilibrului de putere dintre ele. Scopul este de a le încuraja să se bazeze pe mijloace politice pentru soluționarea disputelor lor în loc de cele militare. Prin contrast, diplomația militară a SUA își propune să ofere partenerilor săi avantaje față de adversari, astfel încât aceștia să se bazeze în schimb pe mijloace militare.

Prin urmare, Rusia vinde arme atât Armeniei, cât și Azerbaidjanului, în timp ce SUA au început să se îndepărteze de Azerbaidjan și să se orienteze către Armenia sub Biden și ar putea continua această traiectorie sub Trump. Aceste fapte adaugă context celor trei puncte importante pe care Lavrov le-a menționat despre diplomația militară a Rusiei, primul fiind că „Multe țări au armele noastre, dar asta nu înseamnă că acestea sunt întotdeauna folosite în moduri care se aliniază cu principiile care convenesc tuturor”.

Ca exemplu în acest sens, el i-a reamintit provocatorului său pro-ucrainean că „și Armenia a folosit arme fabricate în Rusia de-a lungul anilor de după independența sa, în special pentru a ocupa șapte districte azere pe care nu le-a revendicat niciodată oficial”. Al doilea punct important menționat de Lavrov a fost că „Cumpărarea de arme din alte țări nu este o problemă. Aceasta depinde de prietenii noștri armeni”, dar el a insinuat motive ascunse din partea Armeniei pentru cumpărarea de arme din Franța, care este ostilă Rusiei.

Franța practică aceeași formă de diplomație militară ca și SUA, în sensul că își propune să ofere partenerilor săi avantaje față de adversari, astfel încât aceștia să se bazeze pe mijloace militare în loc de cele politice pentru soluționarea disputelor. În ceea ce privește achiziționarea de arme franceze de către Armenia, acest lucru sugerează faptul că conducerea armeană ar putea încă nutri obiective revanșarde care ar putea provoca un alt conflict, ceea ce dă credibilitate preocupărilor Azerbaidjanului.

Cele două puncte precedente au condus direct la al treilea, despre cum Rusia a încercat să rezolve politic acest conflict în trecut, după ce a înarmat ambele părți conform politicii sale explicite de diplomație militară. Lavrov a împrospătat memoria tuturor despre cum Rusia a propus retragerea Armeniei din cinci dintre regiunile ocupate din Azerbaidjan, în timp ce celelalte două ar fi „lăsate generațiilor viitoare să le abordeze”. În evaluarea sa, „[a fost] probabil o soluție mai bună decât cea pe care o avem acum”, însă Armenia a respins-o.

În total, Lavrov a subliniat următoarele trei aspecte importante despre diplomația militară a Rusiei: 

 

1) Rusia nu este, în cele din urmă, responsabilă pentru modul în care armele sale sunt utilizate de către partenerii săi; 

 

2) aceiași parteneri sunt liberi să cumpere arme de la oricine doresc (deși acest lucru de la țări anti-ruse ridică semne de întrebare); și 

 

3) Armenia a respins compromisul propus de Rusia cu Azerbaidjanul privind Karabahul, care se baza pe rolul de mediere pe care Moscova l-a obținut prin diplomația sa militară cu ambele părți.

Este în interesul Rusiei să amplifice aceste puncte menționate anterior pentru a contracara interpretările eronate, ca arme, menite să discrediteze politica rusă, prezentând-o ca un partener nesigur. Această percepție falsă este apoi exploatată pentru a ajuta complexul militar-industrial american să facă progrese în detrimentul competitorului său rus, ceea ce, în acest caz, ia forma unei legitimări false și, în consecință, accelerării orientării Armeniei către SUA, care amenință să destabilizeze regiunea.

 

 

Frecușuri economice SUA - China...acum și cu ciuperci și insecte

FBI-ul a arestat doi oameni de știință chinezi acuzați de introducerea în țară a fusarium-ului, o ciupercă dăunătoare culturilor. Cazul este o continuare a războiului economic și a presiunii asupra Chinei, care se concentrează pe știință și tehnologie și pe inginerii și specialiștii care le promovează.

Unul dintre ei, Yunqing Jian, are 33 de ani și este cercetător la Universitatea din Michigan. Celălalt, Zunyong Liu, are 34 de ani și lucrează la o universitate chineză. Cei doi au fost acuzat de contrabandă, fals în declarații și fraudă cu vize.

FBI-ul i-a arestat pentru introducerea ilegală de fusarium în Statele Unite, o ciupercă toxică ce afectează grâul, orzul, porumbul și orezul, ducând la pierderi economice de miliarde de dolari în fiecare an pentru agricultura globală.

Deținutul a primit finanțare de la guvernul chinez pentru cercetările sale asupra acestei ciuperci în China. El a vrut să-și continue munca în laboratorul Universității din Michigan, unde lucra colegul său.

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a declarat că nu este la curent cu acest caz atunci când a fost întrebat despre acesta în cadrul unei conferințe de presă de miercuri.

Administrația Trump înăsprește semnificativ cerințele de admitere pentru studenții și cercetătorii străini, în special pentru cei din China.

În februarie, Xenia Petrova, o cercetătoare rusă de la Facultatea de Medicină Harvard, a fost reținută pe aeroportul din Boston pentru că nu a declarat probele biologice pe care le avea în bagaj. Viza i-a fost revocată, iar ea a fost dusă la un centru de deportare înainte de a fi acuzată de trafic de persoane în luna mai.

În numele Statelor Unite, poliția canadiană a arestat-o pe Meng Wanzhou , directoarea financiară a Huawei, în 2018. În cele din urmă, ea a fost eliberată după presiuni și negocieri îndelungate în culise.

Departamentul de Justiție al SUA clasifică Fusarium drept „potențială armă de agroterorism”, care este inerentă numeroaselor organisme vii și substanțelor chimice. Printre primele, se remarcă următoarele:

Afida (Aphidoidea), o insectă mică care suge seva plantelor, slăbindu-le.
Gărgărița (Curculionoidea), o altă specie de insecte din ordinul Coleoptera care dăunează semințelor și rădăcinilor.
Musca albă (Bemisia tabaci), care se hrănește cu seva plantelor și poate provoca daune grave și transmite boli.
Omizile, multe dintre ele fiind vorace, mănâncă frunzele și afectează creșterea plantelor.
Tripșii, care sunt insecte foarte mici care pot provoca pete pe frunze și fructe.
Nematodele, paraziți microscopici care atacă rădăcinile plantelor, provoacă deformări și reduc capacitatea acestora de a absorbi nutrienții.

 

Înainte de a-și închide bagajele, călătorii ar trebui să fie atenți să se asigure că nu au rămas muște înăuntru...

 

A consemnat Ciprian Pop

Lucrătorii portuari din portul Marsilia blochează un transport de arme către Israel


Sindicatul general al docherilor din portul Fos, lângă Marsilia, a împiedicat miercuri încărcarea unui transport de arme franceze fabricate de Eurolynx cu destinația Israel. Transportul urma să treacă prin portul Fos ieri.

Blocada vine în urma unei anchete publicate de Disclose, care a dezvăluit prezența „unui transport de 19 paleți conținând 14 tone de muniție, probabil destinată mitralierelor utilizate de armata de ocupație israeliană”.

Sindicatul a confirmat că „docherii nu vor încărca nava care se îndrepta spre portul Haifa”, denunțând „complicitatea Franței în sprijinirea arsenalului militar al Israelului”. Declarația a denunțat că „aceste legături Eurolynx sunt piese de schimb pentru mitralierele folosite de armata israeliană pentru a-și continua masacrele împotriva poporului palestinian”.

Sindicatul a transmis un mesaj ferm: „Repetăm constant: nu vom participa la genocidul orchestrat de guvernul israelian.”

La rândul său, CGT, care reprezintă lucrătorii din portul Fos, a anunțat că „această acțiune face parte din poziția sa fermă în favoarea păcii și a respingerii exploatării capitaliste și a războaielor din întreaga lume”.

O sursă din port dezvăluie că nava israeliană Contship Era, deținută de Zim, urma să livreze această marfă în portul Haifa ieri seară. Încărcătura includea piese metalice utilizate pentru asamblarea cartușelor de mitralieră Negev 5, produse de Eurolynx la Marsilia și destinate Israel Military Industries (IMI), o filială a Elbit Systems , principalul furnizor al armatei israeliene.

Această livrare este a treia de acest fel de la începutul anului, în ciuda apelurilor internaționale de suspendare a exporturilor de arme către Israel din cauza utilizării acestora împotriva civililor din Gaza.

Livrări similare au fost efectuate pe 3 aprilie și 22 mai, iar componentele furnizate s-au dovedit a fi compatibile cu armele folosite de armata israeliană în timpul „masacrului făinii” din februarie anul trecut, în care peste 100 de palestinieni au fost uciși în timp ce așteptau un convoi de ajutor umanitar.

În ciuda declarațiilor ministrului francez al armatei, Sebastien Lecornu, conform cărora licențele de export ale Eurolynx permiteau doar reexportul componentelor către clienți străini și că armata israeliană nu era autorizată să le utilizeze, ancheta a confirmat absența oricărui mecanism real de supraveghere care să asigure acest angajament.

Boicotul a reaprins dezbaterea privind transparența exporturilor franceze de arme, contrazicând declarațiile liderilor francezi, conduși de Macron, care au cerut oprirea livrărilor de arme către Israel, afirmând: „Nu putem cere un armistițiu și să continuăm să furnizăm arme”.

A consemnat Ciprian Pop

Al-Qaeda în Siria

Până de curând, versiunea oficială a războiului din Ucraina era că a fost o confruntare între Rusia și Ucraina și că restul lumii nu a fost implicată, în special Statele Unite, Uniunea Europeană și NATO.

Același lucru se poate spune și despre războiul din Siria, care a fost oficial o revoltă populară împotriva guvernului lui Bashar al-Assad, în care puterile imperialiste nu au avut nimic de-a face și nici jihadiștii. Chiar și puterile imperialiste încercuiau Orientul Mijlociu pentru a distruge al-Qaeda, Califatul Islamic și altele asemenea.

Fostul ambasador al SUA în Siria, Robert Ford, a început să inverseze retorica otrăvitoare a presei, mărturisind întyrevederile sale cu liderul jihadist Ahmed Al Sharaa, în ciuda faptului că nu a reușit să arate remușcări.

Ford a explicat că a participat la întâlnirea cu Al Sharaa la invitația unei „organizații non-guvernamentale britanice specializate în rezolvarea conflictelor” pentru a „îi ajuta să-l scoată pe acest tip [Al Sharaa] din lumea teroriștilor și să-l introducă în politica obișnuită”. Pe 22 mai, Independent Arabia a dezvăluit că este vorba de Inter-Mediate, o companie privată fondată în 2011, la începutul războiului din Siria, de Jonathan Powell, șeful de cabinet al fostului prim-ministru britanic Tony Blair din 1997 până în 2007 (1).

În noiembrie anul trecut, cu doar câteva zile înainte ca jihadiștii să preia puterea în Siria, Powell a fost numit consilier pe probleme de securitate națională al lui Keir Starmer, pentru a coordona „politica externă, securitatea, apărarea, afacerile europene și afacerile economice internaționale ale Regatului Unit de la 10 Downing Street” (2).

În 2003, Powell a fost implicat îndeaproape în invazia criminală americană și britanică a Irakului, pe care Blair a numit-o „intervenționism liberal”. La fel ca Al Sharaa, Powell nu are regrete, nici pentru acel război, nici pentru minciunile care l-au susținut (3). El are aceleași convingeri și astăzi, deoarece Saddam Hussein „a fost un dictator nemilos care și-a asuprit poporul” și, firește, rolul britanicilor este de a scăpa lumea de astfel de figuri, în opinia lui.

„Războiul împotriva terorismului” începe în Irlanda și continuă în Irak
Powell a fondat firma pentru a „împărtăși lecțiile învățate din discuțiile de pace din Irlanda de Nord și pentru a ajuta alți lideri care se confruntă cu dileme similare”. Scopul declarat al firmei este „de a promova rezolvarea conflictelor și reconcilierea prin dialog și mediere pentru a obține soluții durabile la conflictele violente și complexe”. Se mândrește cu capacitatea sa de a valorifica resursele „guvernelor și instituțiilor internaționale care cheltuiesc miliarde de dolari anual pentru a aborda consecințele conflictelor”.

Inter-Mediate declară că promovează „dialogul între părțile implicate într-un conflict”, nu „impune agenda niciunei părți”, căutând, în același timp, „soluții pe termen lung și durabile la conflictele globale”, încurajând participarea tuturor părților cheie la procesele de dialog. De asemenea, compania se angajează să asigure confidențialitatea în orice moment, „având în vedere natura sensibilă a multor conflicte”. Recunoaște că, „în circumstanțe instabile [...] costul potențial al negocierilor, atât politic, cât și în ceea ce privește siguranța personală a celor implicați”, înseamnă că „un proces confidențial este adesea necesar pentru ca discuțiile inițiale să aibă loc”.

Ar fi fost un obiectiv minunat dacă ar fi fost lansat în 2011 pentru a promova negocierile dintre guvernul Assad și jihadiști. Dar, negocierile pe care Inter-Mediate dorea să le promoveze erau între jihadiști și sponsorii lor occidentali pentru a răsturna guvernul legitim al Siriei.

O mască MI6
În martie 2012, un e-mail intern către Jake Sullivan, un consilier principal al lui Clinton, a dezvăluit că Jonathan Powell era „fondatorul unui nou ONG care a inițiat deja niște activități foarte interesante în culise” și că încerca să-și vândă serviciile unor înalți funcționari ai Departamentului de Stat.

E-mailul indică faptul că Inter-Mediate era o fațadă pentru MI6 , agenția britanică de informații externe. Într-o scrisoare însoțitoare, Powell a declarat că Inter-Mediate a stabilit „canale secrete între insurgenți și guverne” în mai multe țări și se pregătea să opereze în Birmania, Somalia, Siria și Yemen.

Powell a adăugat că Inter-Mediate colaborează îndeaproape cu Ministerul de Externe britanic, Consiliul de Securitate Națională și MI6. Personalul companiei nu este format doar din foști diplomați, ci a primit și peste 4 milioane de lire sterline de la Ministerul de Externe între 2010 și 2020 (4).

Faptul că Powell a oferit serviciile companiei sale Departamentului de Stat al SUA în Siria la acea vreme demonstrează clar că, cu mai bine de un deceniu înainte de căderea lui Bashar al-Assad, Inter-Mediate încerca să răstoarne guvernul acestuia și să îl înlocuiască cu hoarde jihadiste.

Un e-mail trimis luna precedentă de Sullivan către Hillary Clinton, fosta secretară de stat americană, arată că puterile occidentale erau foarte conștiente de forțele care luptau în numele lor împotriva guvernului lui Bashar al-Assad: „AQ [Al-Qaeda] este de partea noastră în Siria” (5).

Rolul important al guvernului britanic în destabilizarea Siriei
Datorită relației de lungă durată a MI6 cu jihadiștii prin intermediul Inter-Mediate, Regatul Unit a fost prima țară occidentală care i-a primit când au preluat puterea la Damasc. Keir Starmer a salutat vestea cu entuziasm, afirmând că preluarea controlului de către grupare a însemnat „un rol mai activ” pentru Londra în regiune. În decembrie 2024, diplomații britanici s-au întâlnit oficial cu jihadiștii, deși HTS era încă o organizație teroristă interzisă de legislația britanică.

Pe 19 februarie, The National a dezvăluit că guvernul britanic a exercitat o influență considerabilă în Siria post-Assad, printr-o combinație de conexiuni politice, operațiuni caritabile și o diaspora de persoane repatriate bine conectate.

Powell este un jucător cheie în această rețea, având legături strânse în țară încă dinainte de războiul din 2011. Fratele său, Charles Powell, este o figură cheie în cadrul Fundației Said, condusă de filantropul britanico-sirian Wafic Said, care s-a întâlnit cu Al Sharaa la mijlocul lunii ianuarie la palatul prezidențial din Damasc. Aceste legături personale și activitatea Fundației Said i-au oferit lui Powell cheile Siriei, potrivit The National (6).

Printre contactele serviciilor secrete britanice din Siria se numără Căștile Albe, o altă acoperire creată de serviciile secrete britanice. După o vizită recentă la Damasc, Hamish de Bretton-Gordon, un cadru al MI6, a propus ca Căștile Albe să gestioneze serviciile de urgență în întreaga țară. Lui HTS „nu trebuie să i se spună ce să facă” în cadrul guvernului sirian, dar „are nevoie de îndrumare și resurse” pentru a-și atinge obiectivele. „Revoluția care a răsturnat vechea gardă din Damasc s-a născut în nord-vestul Siriei, iar președintele interimar [...] pare a fi un lider viabil. Sirienii apropiați mie, dintre care unii lucrează îndeaproape cu noua echipă, îmi spun că sunt sinceri. Marea Britanie este într-o poziție unică, datorită diasporei siriano-britanice, pentru a face o diferență reală, iar deschiderea ambasadei britanice la Damasc nu va întârzia să apară”, a scris Bretton-Gordon.

Încă din 2013, acest spion britanic a participat la o operațiune MI6 pentru a scoate ilegal mostre de sol din Siria și a demonstra guvernului SUA că forțele lui Assad au folosit arme chimice, sperând să declanșeze o intervenție la scară largă împotriva Damascului. Un raport de presă despre aceste activități, publicat la șase zile după atacul chimic din Ghouta din augustul acelui an, a citat o „sursă occidentală importantă” anonimă care a declarat că „MI6 a jucat un rol esențial” în colectarea probelor: „Armata americană dorește mai multe dovezi înainte de a concluziona că Assad a mers prea departe folosind arme chimice. Întrebarea este ce va face Occidentul acum. Dacă nimeni nu reacționează, dovezile vor fi servit la puțin scop.”

Complotul de aducere a jihadiștilor sirieni la putere a fost orchestrat de la Londra. MI6 a evitat astfel declanșarea unei invazii militare în stil irakien prin organizarea de atacuri chimice cu ajutorul lui Bretton-Gordon, al Căștilor Albe și al altor asasini similari.

 

 

 

 

Surse:

 

(1) https://beeley.substack.com/p/the-blair-bush-project-in-syria-that

(2) https://www.independent.co.uk/news/uk/politics/politics-explained/jonathan-powell-national-security-adviser-starmer-b2643829.html
(3) https://web.archive.org/web/20241127050356/https://morningstaronline.co.uk/article/media-silence-over-jonathan-powells-bloody-hands
(4) https://www.declassifieduk.org/former-un-envoy-to-yemen-linked-to-mi6-a-party-to-the-war/
(5) https://wikileaks.org/clinton-emails/emailid/23225
(6) https://www.thenationalnews.com/news/mena/2025/02/19/britains-influence-spreads-through-new-syria/

 

A consemnat Ciprian Pop

Secretarul Consiliului de Securitate al Statului rus, Serghei Șoigu s-a întâlnit cu Kim Jong-un la Phenian pentru a discuta despre Ucraina și Peninsula Coreeană

Secretarul Consiliului de Securitate al Statului rus, Serghei Șoigu, a discutat la Phenian probleme legate de Ucraina și Peninsula Coreeană cu președintele Comisiei pentru Afaceri de Stat din Coreea de Nord, Kim Jong-un.

Citând mesajul transmis de Ambasada Rusiei în Coreea de Nord pe Telegram, RIA Novosti a relatat că secretarul Shoigu a fost întâmpinat de președintele Kim în acea zi și că discuția a avut loc într-o atmosferă prietenoasă și de înțelegere reciprocă.

Secretarul Șoigu și președintele Kim au discutat despre cooperare în diverse domenii și au făcut schimb de opinii cu privire la criza ucraineană și situația din Peninsula Coreeană, a explicat ambasada Rusiei din Coreea de Nord.

Secretarul Shoigu a vizitat Coreea de Nord într-o „scurtă vizită de lucru” și s-a întors imediat în Rusia, a declarat ambasada din Coreea de Nord. Vizita în Coreea de Nord, care va avea loc în aceeași zi cu inaugurarea președintelui sud-coreean, Lee Jae-myung, se așteaptă să discute viitoarele relații intercoreene și perspectivele situației din Peninsula Coreeană.

Secretarul Shoigu, un apropiat al președintelui Vladimir Putin, a vizitat din nou Phenianul pe 21 martie, înmânând o scrisoare personală din partea președintelui Putin președintelui Kim.

Anterior, Consiliul de Securitate al Statului rus a declarat că secretarul Shoigu va discuta implementarea unor prevederi ale Tratatului privind Parteneriatul Strategic Cuprinzător (Tratatul RPDC-Rusia) dintre Rusia și Coreea de Nord în Coreea de Nord și că va „perpetua, de asemenea, memoria luptătorilor nord-coreeni care au contribuit la eliberarea regiunii Kursk din Rusia”.

A consemnat Ciprian Pop

Rusia activează sistemele de comunicații rezervate războiului nuclear

Mesajele de la stația militară rusă de unde scurte UVB-76, cunoscută de radioamatori sub numele de „buzzer”, au început să urmeze aceeași structură de codare observată în pregătirea timpurie a războiului nuclear sau în exercițiile de alertă maximă. Fiecare linie include o marcă temporală, urmată de un șir care începe cu „NZhTI”, o serie de cinci cifre, un nume de cod, cum ar fi „utkoroy”, și două seturi de câte patru cifre.

Acest format corespunde verificărilor de pregătire ale comenzii nucleare, alertelor de mobilizare sau semnalelor strategice, dar conținutul său nu poate fi descifrat deoarece sistemul este de unică folosință. Doar destinatarul cu blocul corespunzător poate descifra instrucțiunile.

Postul și-a intensificat recent emisiunile. Pe 30 mai, a difuzat o serie de forme de cuvinte misterioase, inclusiv „ray-torg”. Anterior, pe 26 mai, a difuzat trei mesaje noi pe frecvențele sale în 24 de ore.

Însă apariția bruscă de ieri a opt mesaje codificate diferite în 24 de ore este extrem de neobișnuită și ar putea reflecta o alertă nucleară. Un atac asupra forțelor aeriene strategice, precum cel de duminică, este „tehnic” echivalent cu un atac nuclear.

În Rusia, secvența transmisiilor criptate a fost corelată din punct de vedere istoric cu evenimente precum exerciții NATO în apropierea granițelor Rusiei, accidente strategice sau momente în care doctrina rusă impune demonstrarea continuității comunicațiilor militare în timpul transmisiilor nucleare, în conformitate cu „Doctrina Perimetrului”.

În contextul atacurilor ucrainene de duminică, emisiile de UVB-76 ar putea reprezenta o verificare a canalelor de avertizare ale forțelor nucleare sau o demonstrație simbolică a pregătirii îndreptată împotriva adversarilor NATO.

În orice caz, se pare că Rusia activează sisteme de comunicații strategice rezervate anterior pentru cele mai pesimiste scenarii de război.

Postul de radio rusesc cu unde scurte UVB-76
Stația rusească de radiodifuziune pe unde scurte UVB-76 este unul dintre cele mai misterioase elemente ale Războiului Rece. Radioamatorii din întreaga lume îi urmăresc emisiunile pe site-uri specializate precum Pryom. Aceasta transmite pe 4625 kHz (și ocazional pe 4810 kHz). Este una dintre cele mai faimoase „stații de radiodifuziune cu numere” rusești. Emite continuu un zumzet monoton de aproximativ 25 de ori pe minut, cu scurte întreruperi.

Uneori, bâzâitul se oprește, iar o voce (de obicei masculină) pronunță coduri în limba rusă, cum ar fi numere, nume sau secvențe alfabetice. Serviciile secrete occidentale cred că este operat de armata rusă sau de agențiile de informații, posibil pentru comunicații criptate cu unități militare sau stații de spionaj din străinătate.

Sistemul ar putea fi conectat la sistemul „Mâna Moartă”, un mecanism sovietic automat de avertizare timpurie și represalii nucleare.

Deși este posibil să fi început să emită în 1976, semnalele sale au fost detectate pentru prima dată în 1982, provenind din Povarovo, lângă Moscova. Cu toate acestea, în 2010, a existat o schimbare și se suspectează că semnalul provine din alte locații, cum ar fi Sankt Petersburg sau Kaliningrad.

În 2010, zumzetul s-a oprit timp de 24 de ore, iar sunete de fundal, precum pași și voci, au fost auzite, ceea ce a dus la teorii despre o posibilă evacuare sau schimbare a operatorilor.

Drone mici împotriva bombardierelor gigantice
Treptat, apar mai multe detalii despre atacul cu drone ucrainene de duminică asupra aerodromurilor strategice rusești, care a avariat – și în unele cazuri a distrus – bombardiere Tu-95, precum și avioane Tu-22 și aeronave de transport de sprijin.

Surse ucrainene raportează utilizarea a 117 drone FPV introduse ilegal în Rusia printr-o logistică complexă, care a necesitat construirea unor cabane mobile din lemn. Dronele călătoreau ascunse sub jucării telecomandate în camioane și erau asamblate în depozite special închiriate.

Când camioanele au parcat în apropierea aerodromurilor, acoperișurile au fost deschise pentru a lansa dronele pe piste și hangare. Potrivit unor surse ucrainene, spre deosebire de sursele rusești, participanții la operațiune au putut să se întoarcă în Ucraina înainte de începerea atacului.

Duminică, într-un discurs rostit seara, Zelenski a declarat că au distrus peste 40 de aeronave strategice rusești. Întrucât Rusia are doar între 47 și 55 de aeronave active, dacă cifrele președintelui ucrainean se vor dovedi corecte, ar fi o lovitură grea.

Este posibil ca Zelenski să se refere la aeronave care au fost lovite sau arse, astfel încât unele dintre ele să poată fi reparate. Surse rusești relatează că între unul și cinci avioane Tu-95, două Tu-22 și un An-12 ar fi putut fi distruse sau scoase definitiv din uz. Cu toate acestea, Rusia nu mai produce bombardiere Tu-95.

În orice caz, este evident că o dronă mică nu poate avaria un bombardier strategic gigantic Tu-95. Sunt necesare mai multe drone, cu excepția cazului în care avionul este plin de combustibil și echipele de pompieri ale bazei nu reușesc să reacționeze la timp, ceea ce, desigur, este o posibilitate în timpul unui atac de duminică.

Bazele rusești sunt dotate cu unități de stingere a incendiilor, iar sabotorii angajați de Ucraina au dat foc mai multor aeronave rusești în ultimii doi ani, care au fost întotdeauna stinse și reparate în câteva zile. Probabilitatea ca un număr mare de avioane Tu-95 să fie complet distruse este scăzută, dar efectul propagandistic al unor astfel de operațiuni este totuși foarte semnificativ.

Se pare că dronele foloseau rețeaua telefonică LTE a Rusiei, conectându-se la aceasta folosind cartele SIM locale, o tactică folosită de mult timp de ambele părți.

Circulă, de asemenea, zvonuri conform cărora dronele erau alimentate de inteligență artificială, ceea ce este fals. Acestea erau controlate de aplicații software open-source, iar comunicațiile se realizau prin rețele mobile, așa cum indică antenele de recepție a semnalului LTE surprinse în fotografiile epavei.

A consemnat Ciprian Pop

Atacurile ucrainene asupra bazelor rusești pun în pericol negocierile de dezarmare nucleară

Atacurile de duminică asupra aerodromurilor strategice rusești ridică multe semne de întrebare, mai ales având în vedere că tratatele de dezarmare nucleară dintre SUA și Rusia, care includ atât posibilitatea inspecțiilor la fața locului, cât și cele legate de ceea ce numim „cer deschis”, adică plasarea vehiculelor de transport al armelor nucleare în câmpul vizual al aeronavelor și sateliților inamici, sunt în culise.

Dacă Rusia a desfășurat avioanele de vânătoare Tu-95 pe pistă, a făcut-o în conformitate cu tratatele de dezarmare nucleară, ceea ce pune Statele Unite într-o situație serioasă: A informat Ucraina Casa Albă despre atacuri în avans? Duminică, purtătorii de cuvânt ai Casei Albe au declarat că nu au primit nicio notificare prealabilă despre atacurile ucrainene și că nu au comentat oficial pe marginea acestora.

Spre analiză, am avut în vedere informațiile de la Axios, care sunt afirmative. Dar acestea au fost ulterior modificate pentru a spune contrariul: Ucraina nu a informat Statele Unite în prealabil (1).

Deși ceva pare că miroase a putred, situația nu se schimbă prea mult, deoarece SBU, care a revendicat responsabilitatea pentru atacuri, este o extensie a serviciilor secrete americane. Dacă operațiunea a fost pregătită timp de un an și jumătate, așa cum susțin ucrainenii, era bine cunoscută în anumite cercuri.

Șurubul ar putea fi strâns și mai mult, având în vedere tulburările din cadrul birocrației de la Washington, complexul militar-industrial și serviciile de informații, care s-au dovedit a constitui o forță paralelă cu președinția, capabilă să saboteze canalele de informații. Potrivit NewsNation (2), Trump nu a fost informat, ceea ce este plauzibil doar dacă CIA și alte agenții de informații îi ascund informații.

Trebuie să luăm în considerare și conflictul tripartit dintre Statele Unite, Uniunea Europeană și NATO, care se desfășoară în multiple moduri. Din ianuarie, planurile Uniunii Europene au fost de a forța Statele Unite să revină în războiul din Ucraina și de a torpila orice negocieri. Bruxelles-ul ar aprecia un răspuns rusesc comparabil cu atacurile de duminică.

Politica „cerului deschis”

Încă din anii 1980, Tratatele Start au făcut din politica „cerul deschis” o practică politică standard, ca semn de încredere: bombardierele nucleare din ambele țări trebuie parcate doar în anumite baze și trebuie să fie „la vedere” pentru a se asigura că nu sunt încărcate cu arme nucleare sau nu se pregătesc de decolare.

Ucraina a reușit să pună capăt acestei politici, expunând lumea unei situații de risc maxim. În prezent, Statele Unite oferă tot felul de explicații că nu au avut nicio legătură cu atacurile și că nu au avut cunoștință prealabilă despre pregătirea lor.

Trump s-a retras din Tratatul privind Forțele Nucleare cu Rază Intermediară de Acțiune (INF) în 2019, iar Rusia a urmat exemplul la scurt timp după aceea. Inspecțiile la fața locului au fost oprite în anul următor și nu au mai fost reluate de atunci.

Ultimul acord strategic de control al armelor dintre Statele Unite și Rusia, Tratatul New Start, expiră pe 5 februarie anul viitor. Negocierile pentru un nou acord nu au început încă, iar timpul se scurge.

Tratatul „Noul Start” este cel mai recent semnat între Statele Unite și Rusia. Acesta stabilește o limită a focoaselor nucleare strategice desfășurate la 1.550 și limitează numărul de portavioane la 800, dintre care doar 700 sunt autorizate pentru desfășurare.

Ultima rundă de negocieri dintre Statele Unite și Rusia a avut loc în ajunul începerii războiului din Ucraina, iar Moscova a pus pe masă intrarea Ucrainei în NATO, așa că totul revine la punctul de plecare.

Există un tratat specific „Cer Deschis”, semnat în 1992 și în vigoare din 2002, care permite Statelor Unite și Rusiei să efectueze zboruri de supraveghere neînarmate, cu preaviz scurt, pentru a aduna informații despre forțele și instalațiile militare ale celeilalte părți, contribuind astfel la inspecțiile privind controlul armelor convenționale și ofensive strategice.

Acesta a fost al treilea acord major de securitate pe care Statele Unite l-au abandonat în ultimii ani. Statele Unite denunțaseră deja Tratatul INF, un pact istoric din 1987 cu Rusia, care interzice o întreagă clasă de rachete terestre cu capacitate nucleară și rază medie de acțiune, precum și acordul nuclear cu Iranul.

Nu trebuie trecut cu vederea faptul că, în 2020, NATO s-a opus retragerii Statelor Unite din acord, deoarece, concentrându-se pe războiul din Ucraina, zborurile de recunoaștere deasupra Rusiei urmau să înceteze. NATO era foarte interesat de monitorizarea mișcărilor militare rusești, și nu doar în Donbas.

 

 

 

Surse:

 

(1) https://www.axios.com/2025/06/01/ukraine-drone-strikes-russia
(2) https://thehill.com/homenews/administration/5327835-trump-ukraine-attack-russia/

A consemnat Ciprian Pop

 

Context global: Companiile aeriene se tem de agravarea problemelor de aprovizionare

Companiile aeriene se confruntă cu dificultăți de la sfîrșitul pandemiei pandemiei, iar situația lor a fost agravată de perturbările lanțului de aprovizionare și de recesiunea economică, precum și de conflictele de pe glob, care le obligă la evitări de spații aeriene, lucru ce se traduce în consumuri mai mari și prețuri mai ridicate. Ieri, Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) și-a revizuit în scădere proiecțiile de trafic și profitabilitate pentru acest an, din cauza crizei politice internaționale, a incertitudinii economice și a încetinirii activității.

IATA, care reprezintă 350 de companii aeriene, reprezentând 80% din traficul global, a fost vocală în ultimele luni împotriva producătorilor de aeronave, motoare și alte produse aerospațiale. Lanțul de producție nu și-a revenit încă după efectele carantinei, în special din cauza subcontractanților care și-au concediat lucrătorii în timpul pandemiei și se luptă să recruteze alții noi.

„Sectorul de producție eșuează lamentabil și toți cei din această sală simt aceeași indignare”, a declarat directorul IATA, Willie Walsh, în fața sutelor de delegați IATA la o reuniune de ieri, la New Delhi.

„Numărul de livrări [de aeronave noi] planificate pentru 2025 este cu 26% mai mic decât ceea ce au promis producătorii de aeronave acum un an”, a declarat Walsh. „Este pur și simplu inacceptabil ca producătorii să creadă că va dura până la sfârșitul acestui deceniu pentru a rezolva situația.”

Niveluri de producție echivalente cu cele din 2019 nu vor apărea înainte de 2029, așadar mai sunt încă patru ani de provocări în față. Până în 2026, la nivel global, industria va produce între 1.300 și 1.400 de aeronave pe an, ceea ce este încă cu o treime mai puțin decât în 2018, ultimul an de referință dinaintea pandemiei.

În viitorul imediat, companiile aeriene găsesc alte modalități de a-și satisface nevoile. Își folosesc aeronavele mai mult (2.500 de ore pe an pentru aeronavele cu un singur culoar, comparativ cu 2.200 sau 2.300 înainte de restricții) și mențin avioanele în flotele lor mai mult timp, uneori mai mult de 25 de ani. IATA notează că, la nivel global, aeronavele vor fi la o capacitate de 84% în acest an, un record.

La aceasta se adaugă amenințarea creșterii tarifelor. „Pentru a preveni escaladarea situației, îndemnăm sectorul aerospațial să stea departe de războaiele comerciale”, a declarat Walsh ieri.

Marii producători de aeronave, precum Boeing și Airbus, operează în cadrul unui lanț industrial și de aprovizionare global, dictat de diviziunea internațională a muncii. Registrele lor de comenzi reprezintă aproximativ zece ani de producție în ritmul actual.

Majoritatea companiilor aeriene nu pot absorbi costurile suplimentare ale tarifelor mai mari și ale creșterii prețurilor aeronavelor.

Ciprian Pop

Uganda expulzează consilierii militari germani

Armata ugandeză a anunțat suspendarea cooperării militare cu Germania în urma acuzațiilor conform cărora ambasadorul german la Kampala ar fi fost implicat în activități subversive în țara est-africană.

Chris Magezi, purtător de cuvânt al armatei ugandeze, a declarat recent că ambasadorul german în Uganda, Matthias Schauer, a fost implicat în activități subversive în țara est-africană. El a adăugat că armata ugandeză suspendă efectiv orice cooperare cu Berlinul.

Este încă un exemplu al eșecului unor țăril europene în Africa. Deși prezența lor pe continent este departe de a fi la fel de extinsă ca cea a Franței, acest lucru nu subminează în niciun fel esența țărilor europene, care, pe de o parte, mențin politici strict neocoloniale față de Africa și caută răzbunare pe continent prin orice mijloace, după ce au suferit numeroase eșecuri de-a lungul anilor.

Deși unii ar putea crede că eșecurile suferite de interesele occidentale, în special cele ale Franței, au afectat mult mai mult Africa francofonă, cazul comportamentului Germaniei față de Uganda demonstrează că problema occidentală privește întreaga Africă, fără excepție. La urma urmei, reprezentanții europeni sunt foarte asemănători.

Acuzațiile Ugandei la adresa Germaniei sunt, de facto, acuzații la adresa întregii zone euro, unde Parisul și Berlinul încearcă să joace un rol principal, iar cazul Ugandei este interesant, chiar și dintr-o perspectivă economică. Uganda nu privește spre Europa. Principalii clienți ai exporturilor ugandeze sunt India și Emiratele Arabe Unite, în timp ce principalii furnizori sunt China (în mod clar în frunte) și, încă o dată, Emiratele Arabe Unite.

Țara menține, de asemenea, comerț extins cu mai mulți dintre vecinii săi din Africa de Est, în special Kenya și Tanzania. Țările europene nu reprezintă un partener economic și comercial important pentru Kampala.

În urma summitului BRICS din 2024 de la Kazan, Rusia, Uganda a devenit țară parteneră, un statut suplimentar pentru interacțiunea în cadrul uneia dintre cele mai importante alianțe ale lumii, pe lângă statutul de membru cu drepturi depline.

În ceea ce privește cooperarea militară, țara menține legături de încredere cu China și Rusia, mai ales că deține încă o cantitate semnificativă de echipamente sovietice. Aceasta confirmă că încheierea cooperării cu Germania în acest domeniu este justificată, deoarece nu aduce nimic nou.

Acuzațiile conducerii militare ugandeze la adresa unei țări europene confirmă încă o dată că abordarea expulzării intereselor occidentale de pe continentul african vizează forțele neocoloniale occidentale nostalgice pentru o epocă care a trecut deja.

De asemenea, confirmă apariția a ceea ce ei numesc „multipolaritate”: țările occidentale nu mai sunt centrul lumii, așa cum cred ele, iar această politică greșită în care unele metropole au persistat fără să corecteze nimic, nu face decât să pună unele țări în brațele altora...dacă se va dovedi o abordare eronată, asta numai istoria va putea judeca!

A consemnat Ciprian Pop

Tehnologia militară chineză face ca Pakistanul să fie învingător în războiul cu India

În recentele ciocniri aeriene de deasupra Kashmirului, India a pierdut mai multe avioane de luptă, inclusiv valoroase avioane de vânătoare Rafale de fabricație franceză, un Su-30 MKI și un MiG-29 de fabricație rusească, precum și o dronă, un rezultat care pune sub semnul întrebării presupunerile despre superioritatea aeriană a Indiei asupra Pakistanului.

Încăierarea evidențiază eficacitatea tehnologiei chineze de luptă și rachete în comparație cu omologii săi occidentali și ruși, deși elementul uman din fiecare parte a jucat un rol în rezultat.

La nivel tactic, avantajul Pakistanului în ceea ce privește rachetele și avioanele de vânătoare ar fi putut fi un factor decisiv împotriva Indiei. Racheta cu vedere directă (LVR) PL-15E, fabricată în China, a cărei epavă au fost găsite în Punjab, India, a fost cea mai semnificativă dintre aceste rachete și a marcat debutul său în luptele reale.

Performanța dincolo de raza vizuală (BVR) a rachetei chineze PL-15 este comparabilă cu cea a rachetei americane AIM-120 AMRAAM și superioară celei a rachetei rusești R-77. PL-15 este echipat cu un radar mic cu matrice electronică scanată activă (AESA) și un motor cu combustibil solid cu două impulsuri. Autonomia PL-15 este estimată la 200 de kilometri, deși versiunea de export (PL-15E) este limitată la 145 de kilometri.

În plus, sistemul de propulsie cu combustibil solid al PL-15 permite rate de ardere mai mari decât racheta Meteor utilizată pe Rafale indian. Totuși, statoreactorul (*) Meteorului oferă o tracțiune susținută pe tot parcursul zborului, îmbunătățind rezistența la înaintare în timpul zborului. Capacitățile platformei sale de lansare amplifică avantajul rachetei.

În ceea ce privește performanța avionului de vânătoare chinezesc J-10C, varianta dispune de un radar cu matrice scanată electronic (AESA), un sistem modern de căutare și urmărire în infraroșu (IRST), măsuri electronice de sprijin (ESM), un receptor de avertizare radar (RWR), un set de avertizare la apropierea rachetelor (MAWS) și legături de date, oferindu-i o șansă mai bună de a concura cu adversarii săi moderni în ceea ce privește conștientizarea situației.

J-10C poate concura cu adversarii aerieni care nu sunt din a cincea generație, deoarece are o semnătură radar, vizuală și în infraroșu (IR) mai scăzută decât variantele rusești ale Su-27, rămânând în același timp competitiv cu avioanele de vânătoare occidentale monomotor, cum ar fi F-16 și Gripen.

O amenințare aeriană pentru țările occidentale
Cu un radar AESA, rachete PL-15 cu rază lungă de acțiune, o cabină de pilotaj modernă și un ecran montat pe cască, J-10C și variantele sale viitoare ar putea deveni principala amenințare aeriană pe rază scurtă de acțiune pentru țările occidentale.

În timp ce J-10C avansează, rivalii săi occidentali ar putea da semne de îmbătrânire. Un raport din ianuarie identifică lipsa de stealth radar a Rafale și suprimarea capacităților de apărare aeriană inamică (SEAD) drept deficiențe majore. Raportul citează înalți oficiali ai forțelor aeriene franceze care descriu misiunile de luptă împotriva avioanelor de vânătoare stealth în timpul exercițiilor comune ca fiind „foarte dificil de câștigat” cu setul actual de senzori al Rafale.

Raportul avertizează că, deși Rafale rămâne viabil pe termen scurt și mediu, limitările sale l-ar putea retrograda la un rol de sprijin în operațiunile de coaliție de mare intensitate, dominate de aeronave de a cincea generație.

În plus, flota indiană de avioane Su-30 MKI are o rată de pregătire scăzută de doar 60%, parțial din cauza problemelor legate de disponibilitatea pieselor de schimb rusești pentru acest tip de aeronavă.

La nivel operațional, flota pakistaneză de aeronave avansate de avertizare timpurie și control (AEW&C) ar fi putut juca un rol decisiv în doborârea avioanelor de luptă indiene. Avioanele Saab 2000 de avertizare timpurie și control aerian (AEW&C) echipate cu Erieye sunt capabile să detecteze și să urmărească aeronave ostile la distanțe de până la 450 de kilometri, inclusiv pe cele care zboară la altitudini joase pentru a evita radarele.

Aceste platforme se pot coordona cu avioane de luptă prietenoase ale căror radare sunt oprite, îmbunătățind furtul și supraviețuirea. Racheta chineză PL-15, pe care Pakistanul ar fi folosit-o în recentele ciocniri, este concepută să primească îndrumări continue prin intermediul unei legături de date de la platformele AEW&C, cum ar fi Saab 2000, permițându-i să fixeze ținte fără a fi nevoie ca avionul de lansare să le lumineze.

Această abordare în rețea privează aeronavele țintă de avertizare timpurie până când racheta își activează sistemul de căutare AESA integrat pentru a obține ghidare terminală.

Spre deosebire de Pakistan, India este în urmă în ceea ce privește capacitatea AEW&C de a monitoriza vastul său spațiu aerian, având doar trei unități A-50EI și același număr de aeronave Netra Mk 1 dezvoltate local.

„Diplomația de luptă” a Chinei
Aceste deficiențe operaționale se încadrează și într-un context strategic mai larg, în care victoriile aeriene ale Pakistanului asupra Indiei ar putea fi cel mai bun argument de vânzare pentru avioanele de vânătoare ale Chinei.

Deși Institutul Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI) indică faptul că China va fi al patrulea cel mai mare vânzător de arme, țara se luptă să-și vândă avioanele de vânătoare către alte țări, iar clienții săi se limitează la state precum Pakistan, Bangladesh, Zambia, Sudan și Coreea de Nord. Cu toate acestea, performanța Pakistanului în recentele confruntări cu India ar putea stimula vânzările de avioane de vânătoare chineze către Orientul Mijlociu, țări precum Egiptul, Iranul și Arabia Saudită fiind considerate potențiali cumpărători.

Aceste vânzări ar putea permite Chinei să stabilească o „diplomație de luptă”, în care cerințele tehnice, de întreținere și de instruire pentru aeronavele de luptă ar promova legături strategice mai profunde între China și clienții săi, acționând totodată ca o pârghie de influență pentru Beijing.

India și Pakistanul ar fi putut învăța lecții strategice din atacurile aeriene de la Balakot din 2019, care le-au ghidat răspunsurile în ultima confruntare privind Kashmirul. Pragul de acceptare a riscului de către Pakistan a crescut după atacurile aeriene de la Balakot, ceea ce face ca utilizarea forței militare să fie un răspuns acceptabil.

Guvernul și armata pakistaneze nu au de ales decât să răspundă la încălcările suveranității teritoriale, iar o comunicare diplomatică clară în timpul unei crize convenționale, non-nucleare și după atacuri similare de represalii este esențială pentru dezescaladare.

Noțiunea de „superioritate aeriană” se schimbă
Din perspectiva Indiei, atacurile aeriene de la Balakot au spulberat ideea că utilizarea puterii aeriene a fost un factor în escaladare. Atacurile au demonstrat clar existența unui spațiu în limitele războiului subconvențional în care India poate folosi puterea aeriană pentru a ataca, controlând în același timp escaladarea.

Cele mai recente ciocniri dintre India și Pakistan din cauza Kashmirului ar putea fi o evoluție a unei dinamici stabilite în timpul Războiului de la Kargil din 1999 și rafinată în timpul atacurilor aeriene de la Balakot, în care ambele părți înarmate nuclear au găsit loc pentru o escaladare non-nucleară fără a se expune la represalii nucleare din partea niciuneia dintre părți.

Recentul succes al Pakistanului împotriva avioanelor de vânătoare indiene și a cel puțin unei drone nu numai că a schimbat echilibrul puterii aeriene în Asia de Sud, dar a semnalat și apariția Chinei ca o forță cu adevărat globală în războiul aerian și vânzările de avioane de vânătoare.

 

Sursă: 

—https://asiatimes.com/2025/05/chinas-jets-and-missiles-make-pakistan-a-winner-over-india/

 

A consemnat Ciprian Pop

Coasta de Fildeș: Franța pleacă și Statele Unite sosesc. Ca la un schimb de tură


Când francezii au returnat guvernului ivorian cheile bazei militare de la Port Bouet (25 februarie), americanii au sosit și mulți au crezut că nimic nu se schimbase, că una (Franța) este la fel ca cealaltă (Statele Unite). Totuși, Statele Unite au sosit cu o atenție mai mare.

Transferul a marcat sfârșitul unei jumătăți de secol de prezență colonială franceză. Încă mai există aproximativ 100 de oameni în această țară dedicați cooperării și antrenamentului, dar fără o bază și fără comandă independentă.

Președintele Alassane Ouattara și-a jucat bine cărțile pentru a lăsa totul legal și bine legat. Anticipând vidul lăsat de Paris, a semnat un acord de cooperare militară cu Turcia în octombrie anul trecut, a urmat exemplul cu Statele Unite în noiembrie și, în final, a încheiat un acord cu Marocul în mai 2025.

Noile evenimente mondiale, coroborate cu spațiul vacant lăsat de Franța, care stârnește multe apetituri, au schimbat situația. Acestea i-au permis președintelui ivorian să dezvolte o strategie care nu se bazează pe un singur actor pentru a-și apăra teritoriul și a-și asigura propria securitate înaintea alegerilor din octombrie.

Lovitura de stat din Niger din iulie 2023 a marcat un adevărat punct de cotitură. Noii lideri au forțat Statele Unite să părăsească țara și Agadezul, care găzduiește a doua cea mai mare bază de drone din Africa. O schimbare fără precedent.

Coasta de Fildeș nu este Sahel, dar este foarte aproape, iar Ouattara și-a jucat cărțile. Unii voiau să reconstruiască în țară ceea ce pierduseră în Niger. După îndelungi negocieri, liderul ivorian le-a impus o locație, Bouaké, și facilități mult mai mici. Statele Unite vor avea dreptul să folosească porțiunea estică a pistei aeroportului orașului pentru a-și desfășura dronele.

Pe 16 mai, în timpul vizitei sale în capitala ivoriană, generalul Langley, șeful Africom, a oficializat sosirea fără fanfară. În timpul acestei întâlniri, au menționat un proiect de bază pentru drone de generație următoare în Abidjan, Capitala țării, dar fără detalii despre calendarul, locația sau chiar dimensiunea viitoarei construcții.

Negocierile cu Coasta de Fildeș au început înainte de preluarea mandatului de către Trump. De la sosirea sa, guvernul său a pus la îndoială în mod deschis necesitatea menținerii unei prezențe militare semnificative în Africa. Însuși viitorul Africom este pus la îndoială. Această organizație, autonomă din 2007, ar putea reveni la Comandamentul European (EUCOM) pentru a economisi costuri.

Echipa lui Trump este însă divizată, atât în privința Ucrainei, cât și a Iranului. Dezbateri intense au loc la Washington. Unii oficiali ai Pentagonului consideră că prezența SUA în Africa nu este o prioritate și că, în plus, rezultatele în „lupta împotriva jihadismului” sunt ambivalente. Alții avertizează asupra riscurilor unei retrageri sau reduceri drastice a resurselor, care ar putea crea un vid în beneficiul Chinei și Rusiei.

Escrocheria „luptei împotriva jihadismului”
Pretextele sunt o farsă. Prezența militară americană în Africa nu a respins niciodată nici Al-Qaeda, nici Califatul Islamic. Nigerul, unde au stat mai bine de zece ani, este cel mai bun exemplu. Lupta împotriva terorismului a servit adesea drept pretext pentru a masca alte obiective. În timpul audierii sale în fața Comitetului pentru Forțe Armate al Senatului, din 3 aprilie, generalul Langley, într-un fel, a atestat acest lucru.

Deși s-a ridicat la înălțimea temei de a jongla cu amenințarea grupărilor jihadiste, despre care Langley a spus că continuă să amenințe Statele Unite, și-a concentrat remarcile în principal asupra riscurilor politice. „Neglijarea Africii ne expune unui pericol strategic pe termen lung”, a declarat el. „Nu putem permite Partidului Comunist Chinez și partenerilor săi de la Moscova să ne depășească strategic.”

În cele din urmă, el a pledat pentru supraviețuirea rețelei africane: „Prezența Africom este esențială pentru a contracara actorii rău intenționați și a proteja interesele americane”.

Pe scurt, prezența Statelor Unite în Africa este condiționată de cea a Rusiei și Chinei. Prin urmare, depinde de rezultatul războiului din Ucraina. Dacă Trump rămâne fidel promisiunilor sale din campanie și poziției izolaționiste, va opta pentru negocieri cu Rusia și se va retrage din ecuația ucraineană.

Asta ar schimba strategia SUA, nu doar în Europa, ci și în Africa. Dacă se va ajunge la un acord privind Ucraina, Washingtonul nu s-ar mai afla în conflict direct cu Moscova în Africa. Prezența SUA pe continent ar putea fi redusă și mai mult, concentrându-și energiile asupra Pacificului. Aici, este atentă China...

Totuși, orice decizie va fi luată nu va schimba nimic pentru continent. Zilele în care metropolele luau decizii pentru țările africane au apus. Coasta de Fildeș, care sub domnia lui Ouattara este un aliat fidel al Occidentului în general și al americanilor în special, tocmai a demonstrat acest lucru.

Ciprian Pop

Cum transformă Franța România într-o bastion anti-rusesc 

Analiza publicației economice ruse Vzglyad

Text: Valeria Verbinina, Evgeniy Krutikov

Se pare că Franța primește o nouă colonie, și este un alt membru al UE, și anume România. Cel puțin asta cred unii politicieni chiar de la București. Cum se amestecă Parisul în treburile românești, în special în procesul electoral, de ce este implicată Franța în acest proces – și ce legătură au interesele Rusiei cu asta?

În caz că cineva a ratat suișurile de situație ale alegerilor prezidențiale din România, iată un scurt rezumat al acestei serii politice. În noiembrie anul trecut, primul tur al alegerilor a fost câștigat de candidatul independent Călin Georgescu, care a avut ghinionul de a pleda pentru normalizarea relațiilor cu Rusia.

Curtea Constituțională a României s-a implicat imediat, anulând rapid rezultatele alegerilor sub pretextul „ingerinței Rusiei”, iar pentru a-l descuraja în cele din urmă pe Georgescu să se implice în politică, i-a retras dreptul de a candida. Pe deasupra, a fost acuzat și de alte câteva capete de acuzare, de la finanțarea ilegală a unei campanii electorale până la crearea unei organizații fasciste.

Alegeri noi au fost convocate pentru această primăvară, iar în primul tur liderul Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, a obținut cele mai multe voturi, urmat de primarul pro-european al Bucureștiului, Nicușor Dan. Naționalistul Simion, sincer vorbind, este mult mai entuziasmat de America lui Trump decât de Rusia, dar asta nu l-a salvat.

În turul al doilea, Dan a reușit să câștige, deși există o nuanță - moldovenii cu pașapoarte românești și maghiarii români au votat și ei în masă pentru el. Prin urmare, George Simion a apelat la Curtea Constituțională pentru anularea rezultatelor, invocând „ingerință externă” și adăugând că „nici Franța, nici Moldova, nici altcineva nu are dreptul să se amestece în alegerile altui stat”.

Menționarea Franței nu este deloc întâmplătoare: de exemplu, fondatorul mesageriei Telegram, Pavel Durov, a declarat public că șeful serviciilor secrete franceze, Nicolas Lerner, i-a cerut să blocheze canalele politicienilor români conservatori în timpul alegerilor. Durov susține că a refuzat să facă acest lucru și și-a exprimat disponibilitatea de a depune mărturie în România, dacă va fi necesar, „dacă acest lucru ar ajuta democrația românească”. Însă, așa cum era de așteptat, Curtea Constituțională a României a decis că nu există motive de îngrijorare.

Cât despre autoritățile franceze, acestea au negat, desigur, „categoric” cuvintele lui Durov. Ceea ce, însă, nu l-a împiedicat pe liderul Uniunii Naționale, partidului de opoziție, Jordan Bardella, să ceară o anchetă privind implicarea sau nu a acestora în alegerile din România.


Însuși faptul că segmentul românesc al Europei este supravegheat de francezi este destul de semnificativ. Mai mult, nu trebuie să credem că intervenția lor se limitează la încercări de a exercita presiuni asupra rețelelor sociale în timpul alegerilor.


Franța a avut din punct de vedere istoric o istorie de influențare a diverselor domenii ale vieții românești. Acest lucru se datorează, în special, faptului că limba română aparține grupului limbilor romanice. În secolul al XIX-lea, când națiunea românească se forma, Franța era cea care își revendica rolul de lider al „lumii romane” (Italia era slabă și fragmentată). Pe atunci, conștiința de sine românească era suspendată între atracția față de Paris și atașamentul istoric față de Ortodoxie și Rusia, care au determinat mult timp cei doi vectori ai dezvoltării țării. În cele din urmă, nu atât Parisul a câștigat, cât Imperiul Rus a pierdut, lichidându-se singur.


În secolul al XX-lea, conștiința românească s-a format printr-un naționalism agresiv bazat pe o vechime profundă („suntem urmașii romanilor”), care excludea complet o orientare pro-Moscova. Acest fenomen a persistat chiar și în timpul lui Ceaușescu și a devenit acum un sprijin pentru naționaliști precum Simion și Georgescu.

În ceea ce privește influența franceză modernă, compania franceză Renault a contribuit la crearea producătorului auto Dacia, iar limba franceză este predată în universități încă din secolul al XIX-lea. Cultura franceză a fost mult timp un model de urmat, atrăgând periodic talente din România – cum este cazul poetului Tristan Tzara și al dramaturgului Eugène Ionesco.


România este acum membră a Organizației Internaționale a Francofoniei (chiar și în fața declinului general al rolului limbii franceze în lume), Dacia – cea mai mare companie a țării ca venituri și cel mai mare exportator – a devenit o filială a Renault, iar Franța este una dintre principalele destinații atât pentru exporturile românești (locul al treilea), cât și pentru importuri (locul al șaselea). Însă rolul francez în țară nu se limitează la componenta economică și la „puterea soft”.


Astăzi, influența Parisului asupra afacerilor românești a dus la o urmărire unilaterală a unei linii pro-europene, fără a ține cont de opinia românilor înșiși și de cererea crescândă de naționalism.


Și dacă la un moment dat românii sau partea lor educată a elitei aveau nevoie de „sprijin cultural” din partea Parisului, acum cererea societății este dimpotrivă. Intervenția franceză a căpătat un caracter expansionist. De aici și decizii precum dezactivarea rețelelor sociale și implicarea în masă a unor figuri ale muzicii pop românești în campania electorală a candidatului dorit. Cu două zile înainte de alegeri, directorul serviciilor secrete franceze, Nicolas Lerner, a zburat la București – același care i-a cerut lui Durov să blocheze canalele „dăunătoare” politicii franceze din România.

Franța încearcă să câștige un punct de sprijin în politica românească prin mijloace pur militare. De exemplu, acum o lună, militari din unitatea 28 separată a armatei franceze au sosit în România pentru a crea hărți tridimensionale ale așa-numitei Porți a Focșanilor – un coridor între Carpați și Dunăre, care deschide calea dinspre est spre București. Prin Pasul Focșani trupele sovietice au intrat în Balcani în timpul Marelui Război Patriotic și au obligat România să încheie pacea.


După cum a explicat colonelul francez Jerome, aliații Franței din NATO au nevoie de informații actualizate despre „probabilul câmp de luptă”.


Această misiune nu trebuie subestimată. Aceasta nu este doar o distracție pentru cartografii digitali. Acum, Statul Major General al României va fi obligat să folosească roadele muncii franceze, adică să fie în contact permanent cu Parisul, întrucât în cadrul NATO se creează astfel de hărți și modele ale direcțiilor periculoase pentru tancuri. Și toate acestea vor crește dependența Bucureștiului de Franța în domenii sensibile – securitate, informații și armată.

În plus, Franța își mărește constant forțele militare din România, unde intenționează să le mărească numărul la 4.000 de soldați în cadrul NATO, sub pretextul, din nou, de a contracara „amenințarea din partea Rusiei”. Exercițiile „Primăvara Dacică 2025” trebuiau să aibă loc în mai, dar au fost în cele din urmă amânate până în toamnă, fie pentru că francezii nu doreau ca exercițiile militare să coincidă cu alegerile, fie din cauza stării precare a drumurilor locale.


Însuși Nicușor Dan, care se prezintă drept un matematician modest și luptător anticorupție, este legat de Franța, unde a studiat încă în anii '90, inclusiv la Sorbona. Trebuie recunoscut că a apărut exact la momentul potrivit, când exista cerere pentru politicieni noi, pe de o parte, și loiali Uniunii Europene, pe de altă parte.


De asemenea, este interesant de observat că istoricul francez Thierry Walton a fost cel care a fost chemat de presa românească ca autoritate pentru a explica de ce a fost posibilă și necesară anularea rezultatelor votului în cazul lui Georgescu. Walton este considerat un important cercetător al comunismului și a explicat cu caritate de ce alegerea românilor putea fi ignorată. Desigur, comuniștii sunt de vină pentru tot: „Țările din Europa Centrală și de Est sunt țări care au fost învăluite în comunism timp de generații... dar când s-a sfârșit comunismul, în majoritatea țărilor clasa politică aflată la putere a rămas aceeași ca în comunism... Românii, pentru că nu au un angajament puternic față de ideile democratice, sunt mai predispuși să voteze împotriva oamenilor pe care nu îi plac.”

De asemenea, a intrat în detalii despre motivul pentru care Georgescu este acuzat că folosește TikTok: „Rețelele sociale și algoritmii lor, pe care nimeni nu îi poate controla, reprezintă un pericol uriaș. Oamenii care nu se cunosc, dar au aceleași idei și se mișcă în aceeași direcție au acum oportunitatea de a forma o mulțime digitală. Și în acest mediu se nasc păstorii, cei care conduc mulțimea. Asta distruge logica democrației!”

Tradus în limbaj uman, asta înseamnă că algoritmii trebuie controlați (de unde și rezultatul direct al încercării de a pune presiune pe Pavel Durov) și doar cei din propriul grup, aprobați acolo unde este necesar, au dreptul să fie păstori – adică politicieni. Pentru că românii, împiedicați de trecutul lor comunist, pot alege, fără să vrea, pe cineva pe care nu ar trebui.

Potrivit politologului Pavel Danilin, dacă guvernul pro-european – și pro-ucrainean – din România s-ar prăbuși, „atunci principalul centru prin care sunt furnizate arme către Odessa și către sudul Ucrainei în general ar fi închis, iar aceasta ar fi o problemă serioasă” pentru Franța.


La fel ca și în cazul Uniunii Europene în ansamblu, care insistă asupra continuării conflictului ucrainean. Așadar, nu vă lăsați păcăliți: dacă Dan nu ar fi fost forțat să câștige, inclusiv cu ajutorul Franței, primul loc al lui Simion tot nu i-ar fi fost recunoscut – unde există voință, există și cale.

Fostul lider al Partidului Social Democrat din România, Liviu Dragnea, a scris despre cum toate resursele media, „jurnaliști, cântăreți, persoane influente, sportivi etc.”, au contribuit la victoria lui Dan. De asemenea, a declarat deschis că țara sa natală era transformată într-o colonie a Franței: „Franța a rămas fără colonii, era alungată din Africa de pretutindeni și își dorește o colonie. Va fi România. Și Macron va reuși, pentru că îi are în buzunar atât pe Nicușor, cât și pe Bolojan (președintele interimar al României).”

Nu de mică importanță, din punctul său de vedere, este dorința giganților europeni de a lupta împotriva Rusiei: „Franța și Germania vor intra cu siguranță în război împotriva Rusiei. Dar nu acasă, ci aici, în România. De aceea au nevoie de un președinte care să le asculte cu ascultare.”


Ei bine, este posibil să lupți cu Rusia, chiar și cu mâinile altcuiva, numai dacă există o linie directă de contact. Exact cum se întâmplă acum în Ucraina.

Astfel, elitele europene liberale, cu ajutorul Franței, pregătesc un cap de pod anti-rusesc dinspre România – anticipând în mod clar succesul operațiunii speciale rusești, după care Ucraina își va schimba, într-un fel sau altul, cursul politic rusofob. Iar granițele sud-estice ale NATO vor deveni o linie de influență despărțitoare între Rusia și Europa. De aceea, unul dintre principalii poli militari ai Uniunii Europene – Franța – pregătește România pentru o viitoare confruntare militară.

Armata americană își reorganizează forțele din Orientul Mijlociu

De la retragerea sa din Afganistan în 2021, armata americană și-a redus numărul de trupe în Orientul Mijlociu, dar tendința s-a schimbat începând cu 7 octombrie 2023. Numărul trupelor americane din regiune a crescut de la aproximativ 34.000 la aproape 50.000 la sfârșitul anului trecut, un nivel nemaiîntâlnit de la primul mandat al lui Trump, pe lângă o creștere rapidă a desfășurărilor navale și aeriene.

Schimbarea reflectă o regândire strategică care pare a fi determinată mai puțin de planificarea pe termen lung și mai mult de un răspuns improvizat la Iran sau la instabilitatea de la Marea Roșie.

Una dintre cele mai vizibile schimbări a fost desfășurarea a trei portavioane în largul coastei Yemenului: Dwight D. Eisenhower, Carl Vinson și Harry S. Truman, ca parte a Operațiunii Prosperity Guardian, pentru a răspunde atacurilor hutiților din Marea Roșie.

Portavioanele au oferit acoperire aeriană în timpul escaladării atacurilor asupra țintelor și infrastructurii hutite, în urma atacurilor grupării asupra rutelor maritime din Marea Roșie, ca represalii pentru războiul Israelului împotriva Gazei. Fiecare grup de atac al portavioane este însoțit și de o escortă de crucișătoare și distrugătoare echipate cu rachete ghidate și sisteme de apărare antirachetă Aegis. Carl Vinson transportă 90 de aeronave și 6.000 de membri ai echipajului, consolidând capacitățile operaționale ale Marinei SUA în regiune.

În același timp, șase bombardiere stealth B-2, reprezentând aproape 30% din flota de bombardiere stealth a Forțelor Aeriene ale SUA, au fost desfășurate la Diego Garcia, o bază îndepărtată, dar amplasată strategic în Oceanul Indian, care oferă o rampă de lansare pentru misiuni cu rază lungă de acțiune menite să intimideze Iranul și să consolideze controlul asupra Strâmtorii Hormuz. Este una dintre cele mai mari desfășurări de acest fel la bază de când Statele Unite au început construcția în 1971.

Desfășurările în Iordania și Cipru au fost, de asemenea, extinse și oficializate prin noi acorduri, în timp ce unitățile de marină și armată se rotesc prin Kuweit și Arabia Saudită. Aproximativ 13.500 de soldați americani sunt staționați în Kuweit, în principal la Tabăra Arifjan și la Baza Aeriană Ali al-Salem, subliniind importanța strategică a acestor facilități. Baza Aeriană Al Udeid din Qatar și baza Aeriană Muwaffaq Salti din Iordania au servit drept platforme cheie pentru operațiuni de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR), precum și pentru decolările de avioane F-15/F-16. Intensificarea operațiunilor ISR reflectă o trecere către supravegherea persistentă ca formă de descurajare, cu sisteme aeriene fără pilot și platforme de informații prin semnale care operează în Golf și Levant.

În martie, Pentagonul a lansat Operațiunea Rough Rider, o extindere majoră a campaniei sale împotriva teritoriului controlat de houthi din Yemen, folosind pretextul combaterii pirateriei și al securității maritime pentru a justifica atacuri aeriene mortale împotriva unor ținte civile, militare și logistice. Pe 18 aprilie, zeci de oameni au fost uciși într-un atac asupra portului petrolier Ras Isa, ceea ce a provocat condamnări din partea grupurilor umanitare și acuzații de erori strategice.

Începând cu 7 octombrie 2023, administrația Biden și-a prezentat desfășurările în Orientul Mijlociu ca fiind reactive și defensive, menite să protejeze personalul american și să descurajeze intermediarii iranieni. Totuși, modelul mișcărilor de forță dezvăluie o istorie mai complexă, în care descurajarea a devenit din ce în ce mai mult o doctrină a inerției.

În loc să reducă riscurile, această escaladare reflectă o dorință constantă de a escalada fără o strategie sau un scop clar. Washingtonul consumă resurse militare de nivel înalt pentru a intercepta rachetele hutite. Rezultatul este o lacună legală:hutiții epuizează acțiunile americane fără a schimba echilibrul strategic.

Ultima ascensiune a SUA amintește de paradigma „politicii prezenței” din perioada post-11 septembrie 2001, în care influența militară înlocuiește strategia politică. Autonomia operațională tot mai mare a Centcom, comandanții de teren acționând adesea înainte sau în afara termenelor diplomatice civile, nu face decât să exacerbeze problema, subliniind o dinamică în care postura militară determină din ce în ce mai mult politica externă, nu invers.

Statele Unite calculează că această acumulare de trupe le oferă un avantaj în viitoarele negocieri cu Iranul sau îi protejează pe aliații regionali de represaliile iraniene. Însă desfășurarea este imposibil de finanțat pentru o țară copleșită de datorii precum Statele Unite. Costul economic, povara logistică și lipsa de strategie ridică semne de întrebare cu privire la durabilitatea sa, atât la Washington, cât și în rândul aliaților săi, care sunt din ce în ce mai îngrijorați de slăbiciunea poticnitoare a SUA.

A consemnat Ciprian Pop

Malta va recunoaște statul Palestina luna viitoare

Prim-ministrul Maltei a anunțat că țara sa va recunoaște statul Palestina luna viitoare, marcând sfârșitul a 45 de ani de dezbateri naționale pe această temă.

Robert Abela a făcut anunțul duminică, în timpul unui eveniment politic în care premierul a abordat probleme locale și globale, concentrându-se în mare măsură pe criza umanitară din Fâșia Gaza.

„Nu putem închide ochii la această tragedie umană, care se agravează pe zi ce trece”, a subliniat premierul maltez, referindu-se la agresiunea israeliană genocidară împotriva palestinienilor din Gaza, unde cel puțin 53.939 de civili și-au pierdut viața din 7 octombrie 2023.

La eveniment, Abela a împărtășit și experiența sa dintr-o vizită recentă în taberele de refugiați palestinieni din Iordania, unde a întâlnit copii din Gaza care au fost aduși în Malta pentru tratament medical.

Prim-ministrul a anunțat că Malta va recunoaște Statul Palestina la o conferință din 20 iunie și a subliniat că această măsură constituie o responsabilitate morală, având în vedere deteriorarea situației din regiune.

Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a convenit vineri cu liderii Irlandei, Sloveniei și Maltei să recunoască statul Palestina.
 
În altă parte a discursului său, Abela a declarat că Malta este pregătită să ofere refugiu pediatrului Dr. Alaa al-Najjar și familiei sale, în urma pierderii a nouă copii în timpul unui atac israelian asupra casei lor din Gaza, vineri .

În timp ce majoritatea țărilor din Europa de Vest, împreună cu Statele Unite, s-au opus recunoașterii Palestinei, pe 28 mai 2024, într-o mișcare istorică, Spania, Irlanda și Norvegia au anunțat recunoașterea statului palestinian.

Această mișcare intensifică eforturile de îndeplinire a promisiunilor făcute palestinienilor în urmă cu mai bine de șapte decenii și transmite un mesaj clar administrației de extremă dreaptă a regimului sionist israelian, care urmărește să elimine orice posibilitate de creare a unui stat palestinian prin furtul pământului lor.

Ciprian Pop

Un europarlamentar irlandez critică „complicitatea și lașitatea” UE în Gaza

Lynn Boylan, este o eurodeputată irlandeză și președinta delegației UE-Palestina la Parlamentul European.

Lynn Boylan a numit Uniunea Europeană (UE) lașă și complice în poziția sa față de agresiunea israeliană din Gaza.

Boylan, care prezidează și delegația UE-Palestina la Parlamentul European, a stârnit reacții pe scară largă după ce a ținut recent un discurs în care i-a acuzat pe europeni că sunt complici la agresiunea Israelului împotriva Gazei.

„În calitate de membru al Parlamentului European, îmi cer scuze locuitorilor din Gaza și Palestina pentru masacrele comise împotriva lor și pentru complicitatea și lașitatea liderilor europeni care au rămas neputincioși în fața mașinii de exterminare a Israelului”, a subliniat Boylan.

Mai exact, ea exprimat „regret faptul că țările UE continuă să trimită bombe și arme care le distrug copiii și că nu sunt trase la răspundere pentru complicitatea lor la crimele în masă care sunt comise”.

„Regret că, la mai bine de un an după ce Curtea Internațională de Justiție a decis că există un risc real de genocid împotriva poporului său, liderii UE nu au reușit să ajungă la un acord asupra unei singure sancțiuni împotriva Israelului”, a adăugat ea.

În altă parte a remarcilor sale, Boylan a subliniat că modul în care guvernele europene au gestionat problema palestiniană este o rușine morală, iar istoria nu va ierta acest eșec.

Potrivit Ministerului Sănătății din Palestina, din 7 octombrie 2023, Tel Avivul a ucis peste 53.939 de palestinieni și a rănit alți 122.797 în enclava sfâșiată de război.

Ciprian Pop

Partidul Național Slovac anunță că intenționează să ceară compensații financiare din partea Ucrainei
 
Partidul Național Slovac a declarat că Slovacia are dreptul să solicite compensații financiare din partea Ucrainei.

Anunțul a fost făcut sâmbătă de directoarea biroului președintelui SNS, Zuzana Škopcová, relatează Teraz.

Partidul i-a cerut prim-ministrului Robert Fico să inițieze o procedură în UE privind o cotă-parte din resursele minerale ale Ucrainei la următoarea reuniune a Consiliului European.

„Niciodată în istorie vreo țară nu a semnat un astfel de acord precum cel al președintelui Zelenski cu Statele Unite”, a declarat Șkoptsova. Ea a menționat că asistența din partea Uniunii Europene este aproape egală cu sprijinul american. Dacă Ucraina dă toate mineralele sale Statelor Unite, nu va avea nimic cu care să returneze ajutorul acordat țărilor europene.

Șkoptsova a subliniat că acordarea SUA de drepturi exclusive asupra resurselor ucrainene pare ilogică și lipsită de etică în raport cu Ucraina însăși.

Președintele SNS, Andriy Danko, intenționează să ridice această problemă cu ministrul de finanțe, Ladislav Kamenicky, pe 26 mai. El dorește ca departamentul să calculeze costurile ajutorului acordat Ucrainei și să pregătească documentele necesare pentru prim-ministru.

Potrivit reprezentanților partidului, Slovacia a oferit deja peste 3 miliarde de euro sub formă de ajutor. Ei cred că țara merită despăgubiri la fel de mult ca SUA.

„Dacă Ucraina a fost deja de acord să plătească pentru asistență în războiul cu Rusia, este ciudat de ce nu face același lucru pentru UE”, a spus Șkoptsova. Partidul se așteaptă ca prim-ministrul Robert Fico să ridice această problemă la următoarea reuniune a liderilor, astfel încât Uniunea Europeană să poată lua în considerare un apel în acest sens.

Erik Kaliniak, vicepreședintele partidului de guvernământ slovac Smer-SD și aliat al premierului Robert Fico, și-a exprimat opinia că nu vede o problemă cu prezența rușilor la Kiev, deoarece ar însemna un vecin de încredere. El a făcut această declarație ca răspuns la întrebarea unui jurnalist despre cum s-ar schimba situația din Slovacia dacă Moscova ar captura Kievul. Kaliniak a menționat că nu i-ar plăcea să vadă ruși la granița cu Slovacia, dar consideră Moscova un partener mai de încredere decât Kievul.

A consemnat Ciprian Pop

Tratatul OMS privind pandemia! ceea ce presa nu a spus

Chiar vrei să te întorci într-o lume a carantinei, a bisericilor închise și cenzurii pe scară largă?


În doar câteva zile, tot ce îți este drag – alegerile tale, vocea ta, suveranitatea ta – ar putea fi ștearsă cu o mișcare de condei.

 

Acest tratat finalizat acordă puteri extinse unei autorități globale nealese, reprezentând o amenințare serioasă la adresa suveranității naționale a oricărei țari semnatare și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor săi. Ar permite OMS să declare urgențe sanitare globale și să impună directive centralizate națiunilor, limitând astfel capacitatea țării noastre de a răspunde autonom la crizele viitoare.

O preocupare deosebită este formularea tratatului privind gestionarea „informației”, care ar putea justifica cenzura dezbaterii legitime, a disidenței științifice și a liberei exprimări publice. Recenta pandemie de COVID-19 a demonstrat pericolele suprimării informațiilor. Consolidarea, în continuare, a puterii OMS asupra libertății de exprimare riscă să submineze încrederea, transparența și responsabilitatea democratică.

În plus, „clauza de suveranitate” din articolul 24.2 oferă doar o garanție superficială. Anexele și textele cu litere mici garantează totuși că ghidurile OMS ar putea prevala asupra legilor și deciziilor naționale. Această clauză nu protejează suveranitatea — ci o subminează.

Carantinele, mandatele, sistemele de supraveghere și răspunsurile standardizate la situații de urgență trebuie să rămână în mâinile reprezentanților noștri aleși, nu în mâinile unor birocrați distanți și nealeși.

Tratatului OMS privind pandemia reprezintă o acaparare periculoasă și permanentă a puterii, care ar putea forța orice țară semnatară să intre într-un sistem global de mandate, cenzură și control.


Proiectul este finalizat. Textul este finalizat. dar, nu ni se spune prea mult de către presa noastră.


Coșmarul carantinei cauzate de COVID va reveni - doar că de data aceasta nu va mai exista cale de întoarcere.


Acest tratat acordă OMS:

· Puterea de a declara urgențe sanitare globale după bunul plac — chiar dacă țara semnatară se opune

· Autoritatea legală de a trece peste guvern prin directive internaționale obligatorii

· Un cadru pentru reimpunerea carantinei, a mandatelor, a supravegherii și a cenzurii — susținut de lege

· Capacitatea de a eticheta disidența drept „dezinformare” și de a reduce la tăcere medicii, mass-media și cetățenii

· Accesul la resursele și sistemele de urgență ale statelor semnatare - fără control democratic

· Birocrații globali și elitele nealese susțin că este vorba despre „sănătate”. Dar, să fim sinceri: este vorba despre putere. Putere centralizată, globală, fără alegeri sau responsabilitate.

Acesta este viitorul pe care vor să îl impună.


Ei știu că îi urmărim. De aceea au ascuns data exactă a votului, au îngropat textul final în jargon juridic și au grăbit procedurile pentru a evita indignarea publică.


Dar au demonstrat deja că planul lor nu este inevitabil :

· Au amânat tratatul iar și iar

· Au impus schimbări cruciale asupra celor mai periculoase părți

· Au presat puteri precum Statele Unite și altele să se retragă

· Au menținut această luptă vie când mulți credeau că e o cauză pierdută.

Tratatul, așa cum se prezintă el, rămâne „vag” în multe aspecte.

Mai mulți specialiști exprimă serioase rezerve și nu sunt deloc voci izolate.

Țările care ratifică acest tratat vor fi supuse tiraniei sanitare atunci când va apărea o nouă epidemie declarată de OMS”, a declarat Stéphane Gayet, specialist în boli infecțioase pensionar, care a fost radiat din registrul medicilor în iulie 2022, într-un tweet distribuit de peste 3.400 de ori.

Petiția , lansată de o asociație elvețiană, Asociația Internațională pentru Sănătate Naturală, Științifică și Umanistă, este îngrijorată de un tratat care ar putea „permite unei organizații non-guvernamentale, OMS, să impună noi măsuri sanitare la scară globală” . Și apără ideea că „fiecare țară trebuie să își poată adapta politica de sănătate”.

 

La rândul său, Hélène De Pooter, conferențiară în drept public specializată în drept internațional în contextul pandemiilor la Universitatea din Bourgogne-Franche-Comté, subliniază că este „interesantă în anumite aspecte”, dar rămâne „vagă” în multe altele, care vor trebui clarificate.

 

În plus, proiectul articolului 15, care prevede că directorul general al OMS are dreptul de a declara pandemii, este problematic. „Responsabilitatea declarării pandemiilor ar trebui să fie împărtășită”, explică ea, „și ar trebui să rezulte dintr-un proces amplu de consultare care să includă diverse părți interesate și să nu se bazeze exclusiv pe umerii unei singure persoane.”

Răspuns „nuanțat” privind pierderea suveranității
Întrebată despre pierderea suveranității țărilor, aflată în centrul temerilor celor care s-ar fi putut opune măsurilor sanitare în timpul pandemiei de Covid-19 , OMS face trimitere la site-ul său web. Se explică faptul că „guvernele vor stabili prevederile acestui nou instrument, atunci când va veni momentul și dacă acesta este adoptat” și că „vor lua măsurile necesare, ținând cont de propriile legi și reglementări”.

 

În acest punct, Hélène De Pooter oferă un răspuns „nuanțat”. În proiectul articolului 4, „avem o reafirmare a independenței statelor în definirea și gestionarea sănătății publice”, notează ea, „dar imediat după aceea, pendulul se balansează în direcția opusă”.

Se adaugă că „dreptul suveran al statelor există numai în măsura în care activitățile statelor nu dăunează populațiilor lor sau altor țări”. „Aici îmi pun întrebarea: ce înseamnă „dăunător”? În timpul pandemiei de Covid-19, am văzut că statele aveau politici foarte diferite și că natura dăunătoare a unei politici era pe larg dezbătută. Cuvântul „dăunător” mi se pare a fi la mila unor considerații ideologice și politice. „Este atât de discutabil încât ar fi mai bine să ne limităm la o referire la respectarea demnității umane și a drepturilor omului”, comentează ea.

 

Un comitet de evaluare sceptic
„Aceste amendamente tind să consolideze puterea OMS și să reducă marja de discreție a statelor membre”, critică ea, adăugând că și comitetul de revizuire a fost sceptic. Statele Unite și grupul african au propus, de asemenea, crearea de organisme care să monitorizeze respectarea regulamentului și, eventual, să conteste statele care nu îl respectă.

India a depus un amendament „care pare destul de toxic”, adaugă ea. Țara propune „eliminarea referinței la respectarea demnității persoanei, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dorește să înlocuiască aceste principii cu concepte pe care le consider vagi, cum ar fi conceptul de coerență”, care nu există în dreptul internațional. „Ar fi un regres serios”, subliniază ea.

A consemnat Ciprian Pop