PHENIAN – GHID TURISTIC
Jurnal de călătorie:
Am vizitat Republica Populară Democratică Coreeană de trei ori, în
delegaţii de prietenie organizate şi aş dori ca, în cele ce urmează, să fac o
scurtă prezentare a acestei ţări pentru toţi conaţionalii care se gândesc să
viziteze Coreea de Nord sau care pur şi simplu doresc să îşi lărgească
orizonturile de cunoaştere în privinţa spatiului atat de plastic denumit “Ţara Dimineţilor Liniştite”.
RPD Coreeană este vizitată în fiecare an de circa 3000 de turişti
străini, incluzând aici şi cetăţenii chinezi, iar numărul românilor care
vizitează Phenianul este între 5 şi 10 pe an.
În pofida propagandei internationale care ii descrie drept
inchistati, am constatat in cele trei voiaje ca, dimpotriva, sunt un popor
foarte primitor si, mai ales tinerii, sunt dornici de contacte cu strainii.
La
Phenian, cel mai vechi oraş al ţării, datând din secolul 1 Î.Hr, oraş care
realizează astăzi circa ¼ din producţia industrială a RPD Coreene, se poate
ajunge cu cel mai uzitat mijloc de transport, avionul, zborul fiind operat atât
de către compania naţională nord coreeană, AIR KORYO, cât şi de către Air
China, dar si cu trenul, tot de la Beijing.
Din
Capitala chineza (804 km, respectiv circa 2 ore de zbor) există 4 zboruri
săptamânale, joia şi sâmbăta dimineaţa (JS 151 şi 152), deservite alternativ cu
moderna aeronava Tupolev TU 204, precum şi două zboruri după-amiaza, JS 251 şi
252.
O dată
ajunsi în Phenian, ne îndreptăm spre impunătorul Monument de pe
Colina Mansu, locul pe care îl vizitează mai întâi de toate, marea
majoritate a delegaţiilor indiferent de componenţa şi profilul acestora. Dupa
trecerea in nefiinta a lui Kim Jong Il (cel pe care coreenii il numesc “liderul
iubit” Suryong), exista astazi si o impunatoare statuie a acestuia, alaturi de
imensa statuie de bronz a celui pe care coreenii il considera Presedintele
Etern al natiunii, “Suryong” Kim Il Sung (frecvent vehiculat in publicatiile
romanesti drept Kim Ir Sen). Monumentul a fost inaugurat în aprilie 1972, atunci
când Kim Il Sung a împlinit 60 de ani şi cuprinde statuia din bronz a
Preşedintelui, înaltă de 22,8 metri, având în lateral grupuri statuare
înfăţişând lupta pentru eliberarea de sub ocupaţia japoneză, iar în spate
Muzeul Revoluţiei Coreene şi un mozaic imens reprezentand Muntele Paektusan,
locul unde a început lupta antijaponeză. Perioada de ocupaţie japoneză şi lupta
pentru eliberare este încă prezentă în mentalul colectiv al coreenilor. Japonia
şi-a instaurat un aşa-zis Protectorat asupra Peninsulei Coreene în 1895, o dată
cu încheierea Tratatului de la Shimonoseki care a pus capăt războiului
sino-japonez, Japonia anexând astfel Coreea în 1910. Lupta pentru eliberare, în
special sub forma unui război de guerillă a început imediat după anexare, dar
s-a desfăşurat cu precădere după 1925, când formaţiunile de luptă au primit
sprijin chinez şi a durat până în august 1945 când Coreea a fost eliberată.
Referitor
la amintirile din perioada de ocupaţie, poate că merită să fac o scurtă
referire la faptul că, atât din surse nord coreene, cât şi din surse
internaţionale se cunoaşte că japonezii au ucis peste un million de coreeni,
circa 8,4 milioane au fost obligaţi să lupte pe front sau să construiască
drumuri şi să lucreze ca sclavii în teritorii străine aflate sub ocupaţie
japoneză şi circa 200 de mii de femei au fost forţate să practice prostituţia.
Toate aceste aspecte rămân încă o rană deschisă în relaţia Japoniei cu ambele
Coreei, iar în mentalul colectiv al coreenilor, Japonia este percepută cam de
10 ori mai rău (aş spune eu) decât percep românii din Transilvania perioada
Austro-Ungară, lucru pe care mai ales nord coreenii nu se sfiesc să-l facă
auzit pentru toti străinii care îi vizitează astăzi.
Traversând
bulevardul central al Capitalei coreene, trecem pe lângă Statuia înfăţişând calul înaripat CHOLIMA, un fel de
Pegas în mitologia coreeană. Inaugurată pe 15 aprilie 1951, evident tot o dată
cu o aniversare a lui Kim, statuia are o înălţime de 46 de metri şi este
lucrată din peste 2 milioane 500 de mii de blocuri de granit, având 360 de
forme şi mărimi diferite. Legendele coreene spun că acest cal legendar era
capabil să parcurgă la galop peste 400 de km pe zi şi este astăzi asemuit cu
voinţa de fier a poporului coreean.
Facem
un scurt popas la Arcul de Triumf, asemănător cu
monumentul bucureştean, atât ca formă, cât şi ca mărime. Inaugurat pe 14
aprilie 1982, la poalele Colinei Moran, din inima Capitalei coreene, Arcul de
Triumf al Phenianului are o înălţime de 60 de metri şi o lăţime de 52,5 metri,
fiind construit din 10 500 de blocuri separate de granit şi 4 plăci mari,
afişând 24 de figuri umane ce ne introduc în scenele Războiului anti-japonez.
Deasupra arcului există un balcon, a cărui faţadă, lungă de 24 de metri şi
înaltă de 5 metri, este încrustată cu motive florale.
Tot în inima Capitalei, dar pe partea stângă a râului Daedong se
află Turnul Ideilor Ciuce, inaugurat pe 15 aprilie 1982, cu
ocazia celei de-a 70-a aniversări de la naşterea lui Kim Il Sung. Monumentul
constă dintr-un obelisc înalt de 150 de metri, construit în întregime din
piatră şi care se termină cu flacăra Ideilor Ciuce, care are şi ea 20 de metri
înălţime şi o greutate de 50 de tone. O serie de lumini în mişcare sunt aprinse
aici în unele nopţi, fapt care face ca Turnul Ideilor Ciuce să fie vizibil
chiar de la mare depărtare- La intrarea principală în turn gasim 600 de plăci
de piatră provenite din 90 de ţări ale lumii, de la grupuri pentru studiul
ideilor ciuce sau asociaţii de prietenie cu Coreea de Nord, însa, din păcate,
România lipseşte.
Pe
de altă parte, ţara noastră este bine reprezentată la expoziţia existentă
în Palatul Memorial Kumsusan, unde se află şi Mausoleul lui Kim Il
Sung. Acolo, nord coreenii au păstrat cele 3 scrisori şi medalii
dăruite de Nicolae Ceausescu lui Kim Il Sung cu ocazia unor aniversări şi cu
ocazia unei vizite întreprinse la Bucureşti.
În
imediata apropiere a Palatului Kumsusan se află colina Taesong, cu Cimitirul Martirilor Revoluţionari. De pe această
colină situată în partea de vest a Capitalei se poate admira o splendidă
panoramă, putându-se repera centrul si cartierul Munhengdong, unde se află
Ambasada României. Cimitirul conţine 266 de busturi de cupru şi morminte ale
eroilor din perioada de luptă antijaponeză şi a fost inaugurat în 1975, fiind
extins apoi 10 ani mai târziu pe o zonă de 30 de hectare. Pe partea stângă a
cimitirului există un monument pe a cărui piatră este încrustată o poezie.
Găsesc că locul are şi o încărcatură uşor romantică, prin cadrul său natural,
întregul deal din spatele mormintelor fiind tronat de brazi şi pini de toate
mărimile şi unde eu am perceput un aer auster şi melancolic.
Un
insemnat obiectiv pe lista vizitatorului trebuie sa il constituie Casa Memorială a lui Kim Il Sung din suburbia Mangiokdae.
Aceasta este situată la 12 km de centrul oraşului, având în partea stângă albia
râului Taedong şi drumul care duce spre portul Nampo. Aici se va vizita casa ce
a aparţinut bunicilor lui Kim Il Sung, construită în stilul tradiţional
specific centrului Coreei, cu bucatarie si 3 camere, carora li se adauga un
spatiu special pentru fumat, apoi parcul de unde se vede panorama Capitalei si
mai ales a raului Teadong.
Expoziţia celor Trei Revoluţii (ideologică,
tehnologică şi culturală), care sunt, dacă ar fi sa mă iau după discursurile
fostului Şef al Statului Coreean, Kim Il Sung “linia de bază pentru
edificarea socialismului şi comunismului”. Expoziţia ocupă
peste 80 000 de metri patrati si sunt expuse peste 120 000 de obiecte din sfera
producţiei tehnologice.
Palatul de Studii al Poporului din Emblematica Piata
Kim Il Sung. Cladire monumentala, cu 10 etaje si o suprafata de peste 10 mii de
metri patrati, este cea mai mare contructie din tara, pastrand elementele
arhtectonice specifice arhitecturii coreene, inaugurata in aprilie 1982. Imensa
cladire dispune de circa 200 de sali si peste 3 milioane de volume in toate
limbile pamantului, putand primi zilnic un numar de circa 12 milioane de
cititori. Ca o coincidenta, din cate mi-a spus ghida locala, Nicolae Ceausescu
a fost primul Şef de stat strain care a vizitat Biblioteca, aflandu-se in
vizita oficiala la Phenian in aprilie ’82.
Gradinita Changgwang din strada cu acelasi nume,
situata in imediata apropiere a Ambasadei Federatiei Ruse. Gradinita este
alcatuita dintr-un corp de 3 cladiri, cu o suprafata de 12 332 km patrati si a
fost inaugurata in septembrie 1982.
Daca
va aflati la Phenian in aprilie sau octombrie, nu ratati binecunoscutul deja
pentru Coreea de Nord spectacol ARIRANG, care are
loc pe Stadionul 1 MAI, cu o suprafata de 207 mii de metri
patrati, putnd sa primeasca peste 150 de mii de spectatori. A fost inaugurat pe
1 mai 1989, cu ocazia Festivalului International al Tineretului si Studentilor,
desfasurat atunci la Phenian, In imediata apropiere a stadionului se afla 2
poduri peste raul Taedong, Rungra si Chongryum, precum si un tunel rutier,
Kumrung, consruite tot cu ocazia festivalului mai sus amintit.
Tot în
inima Capitalei, dar pe partea stângă a râului Daedong se află Turnul Ideilor Ciuce, inaugurat pe 15 aprilie
1982, cu ocazia celei de-a 70-a aniversări de la naşterea lui Kim Il Sung.
Monumentul constă dintr-un obelisc înalt de 150 de metri, construit în întregime
din piatră şi care se termină cu flacăra Ideilor Ciuce, care are şi ea 20 de
metri înălţime şi o greutate de 50 de tone. O serie de lumini în mişcare sunt
aprinse aici în unele nopţi, fapt care face ca Turnul Ideilor Ciuce să fie
vizibil chiar de la mare depărtare- La intrarea principală în turn gasim 600 de
plăci de piatră provenite din 90 de ţări ale lumii, de la grupuri pentru
studiul ideilor ciuce sau asociaţii de prietenie cu Coreea de Nord, însa, din
păcate, România lipseşte.
Pe
de altă parte, ţara noastră este bine reprezentată la expoziţia existentă
în Palatul Memorial Kumsusan, unde se află şi Mausoleul lui Kim Il
Sung. Acolo, nord coreenii au păstrat cele 3 scrisori şi medalii
dăruite de Nicolae Ceausescu lui Kim Il Sung cu ocazia unor aniversări şi cu
ocazia unei vizite întreprinse la Bucureşti.
În
imediata apropiere a Palatului Kumsusan se află colina Taesong, cu Cimitirul Martirilor Revoluţionari. De pe această
colină situată în partea de vest a Capitalei se poate admira o splendidă panorama.
Cimitirul conţine 266 de busturi de cupru şi morminte ale eroilor din perioada
de luptă antijaponeză şi a fost inaugurat în 1975, fiind extins apoi 10 ani mai
târziu pe o zonă de 30 de hectare. Pe partea stângă a cimitirului există un
monument pe a cărui piatră este încrustată o poezie. Găsesc că locul are şi o
încărcatură uşor romantică, prin cadrul său natural, întregul deal din spatele
mormintelor fiind tronat de brazi şi pini de toate mărimile şi unde eu am
perceput un aer auster şi melancolic.
Un
insemnat obiectiv pe lista vizitatorului trebuie sa il constituie Casa Memorială a lui Kim Il Sung din suburbia Mankiogdae.
Aceasta este situată la 12 km de centrul oraşului, având în partea stângă albia
râului Taedong şi drumul care duce spre portul Nampo. Aici se va vizita casa ce
a aparţinut bunicilor lui Kim Il Sung, construită în stilul tradiţional
specific centrului Coreei, cu bucatarie si 3 camere, carora li se adauga un
spatiu special pentru fumat, apoi parcul de unde se vede panorama Capitalei si
mai ales a raului Teadong.
Expoziţia celor Trei Revoluţii (ideologică,
tehnologică şi culturală), care sunt, dacă ar fi sa mă iau după discursurile
fostului Şef al Statului Coreean, Kim Il Sung “linia de bază pentru
edificarea socialismului şi comunismului”. Expoziţia ocupă
peste 80 000 de metri patrati si sunt expuse peste 120 000 de obiecte din sfera
producţiei tehnologice.
Palatul de Studii al Poporului din Emblematica Piata
Kim Il Sung. Cladire monumentala, cu 10 etaje si o suprafata de peste 10 mii de
metri patrati, este cea mai mare contructie din tara, pastrand elementele
arhtectonice specifice arhitecturii coreene, inaugurata in aprilie 1982. Imensa
cladire dispune de circa 200 de sali si peste 3 milioane de volume in toate
limbile pamantului, putand primi zilnic un numar de circa 12 milioane de
cititori. Ca o coincidenta, din cate mi-a spus ghida locala, Nicolae Ceausescu
a fost primul Şef de stat strain care a vizitat Biblioteca, aflandu-se in
vizita oficiala la Phenian in aprilie ’82.
Gradinita Changgwang din strada cu acelasi nume,
situata in imediata apropiere a Ambasadei Federatiei Ruse. Gradinita este
alcatuita dintr-un corp de 3 cladiri, cu o suprafata de 12 332 km patrati si a
fost inaugurata in septembrie 1982.
Daca
va aflati la Phenian in aprilie sau octombrie, nu ratati binecunoscutul deja
pentru Coreea de Nord spectacol ARIRANG, care are
loc pe Stadionul 1 MAI, cu o suprafata de 207 mii de metri
patrati, putnd sa primeasca peste 150 de mii de spectatori. A fost inaugurat pe
1 mai 1989, cu ocazia Festivalului International al Tineretului si Studentilor,
desfasurat atunci la Phenian, In imediata apropiere a stadionului se afla 2
poduri peste raul Taedong, Rungra si Chongryum, precum si un tunel rutier,
Kumrung, consruite tot cu ocazia festivalului mai sus amintit.
Arirangul dureaza peste 2 ore si imbina in
stilul coreean dansuri folclorice> Chabggo (in care o armata de femei bat la
tobe), Bukchechun (dansul evantaielor), dansul sabiilor, dansul lunii, dansul
triadelor (barbat-femeie-barbat, toti miscand ritmic un evantai), Sangmo (un
dans in care un barbat agita mai multe esarfe), dansul primaverii, dar si tematica
legata de istoria luptei revolutionare antijaponeze care se termina cu
aprinderea flacarii Ideii Ciuce si, la final tematica reunificarii si tragedia
natiunii divizate pe fundalul melodic al Arirangului.
Cu
aceasta ocazie trecem in revista si instrumentele specifice culturii coreene,
multe dintre ele uzitate inca din perioada Celor Trei Regate> PIRI, un
instrument de suflat, asemanator cu naiul nostru si bineinteles, KAYAKUM-ul. Acesta din urma este un instrument cu corzi
inventat de catre Ou Reuk, musician din secolul al VI-lea, instrument care
acompaniaza aproape toate melodiile traditionale din toata peninsula. Un alt
cunoscut instrument este Djanggo, un fel de toba, care lovita cu un bat special
produce niste sunete lungi.
Emblematica Piata Kim Il Sung, inaugurata in august 1954
si avand astazi o suprafata de 75 de mii de metri patrati, acoperita in
intregime cu blocuri de granit. In piata se afla Palatul de Studii al Poporului
cu un mic parculet, in plan indepartat, dincolo de raul Taedong, Turnul Ideilor
Ciuce, iar in piata propriu-zisa, Cabinetul (Consiliul de Ministri, cu biroul
permanent al Presedintelui Prezidiului Suprem al RPDC), Ministerul
Agriculturii, al Comertului Exterior si Ministerul Afacerilor Externe.
Bulevardul Kwangbok, impunatoare artera a Capitalei
coreene, are o lungime de 6 km si latime de 100 m, cu cladiri moderne, hoteluri
si magazine. Bulevardul a fost inaugurat in 1989, cu ocazia celui de-al
XIII/lea Festival international al Tineretului si Studentilor, desfasurat
atunci in RPD Coreeana.
Clubul Copiilor, alta impunatoare cladire, cu o
suprafata de circa 103 mii de metri patrati, inaugurata in aprilie 1989, unde
un copil de la cercul de caligrafie coreeana sa scrie pentru mine “TRAIASCA
PRIETENIA ROMANO-COREEANA”.
Un
alt obiectiv des vizitat de multitudinea de delagatii straine este Maternitatea din Phenian inaugurata in 1980
si probabil cea mai importanta clinica de obstretica si ginecologie din RPD
Coreeana, dar care are si sectii de medicina intrena, stomatologie,
oftalmologie, ORL, toate deschise numai pentru femei si toate dotate din
donatii internationale si singurul loc din RPD Coreeana unde se poate realiza
si fertilizare in vitro.
O
vizita interesanta se poate face si la Muzeul Victorioasei
Eliberari a Patriei, cum il numesc nord corenii si la Nava spion
americana, Pueblo, capturata pe
23 ianuarie 1968 de marina nord coreeana în apele teritoriale, cu tot cu
echipajul format din 82 de oameni, care a fost insa eliberat ulterior.
Muzeul Victorioasei Eliberari a Patriei, construit
pe 17 august 1953, imediat dupa incetarea ostilitatilor in Razboiul din Coreea
si renovat in 1974, cu o suprafata de expunere de 52 000 metrei patrati si 80
de Sali cu mii de exponate. Aici asistam la scene de lupta in miniatura,
reconstituirea bataliei din Pasul Chol, Provincia Kwangon, langa Wonsan, cu
soldati si camioane din fier, in miniatura si numeroase efecte speciale.
Muzeul prezinta povestea nord coreeana a Razboiului
din Coreea, pe care ei il numesc “Razboiul pentru Victorioasa Eliberare a
Patriei”. Aflam, asadar ca dupa indelungi pregatiri si provocari, RPD Coreeeana
a fost atacata pe 25 iunie 1950, la ora 4 dimineata. Trec in revista
toate dioramele si fotografiez un autoturism de teren, GAZ, folosit de Kim il
Sung pentru insepctarea trupelor pe campul de lupta. De un interes aparte mi se
pare diorama care prezinta batalia de la Taejon, din Coreea de Sud, cand
Colonelul Dean, Comandantul celei de a 24-a divizii de Infanterie a SUA a fost
luat priozonier.
Aflam
astfel ca inamicul a folosit pe toata durata razbpoiului un numar vde 564 000
de bombe si chiar germeni si bacterii, apoi ni se spune ca ….”numai intre octombrie 1950 si martie 1951, coreenii au anihilat
un numar de exact 63 900 de combatanti inamici”.
Cateva
date mi se par relevante pentru oricine studiaza Razboiul din Coreea. Astfel,
aflu ca pe toata durata conflictului un numar de 1 567 128 de trupe inamice au
fost ucise sau luate in prizonierat, dintre care 405 498 de americani, 1 130
965 de sud coreeni si circa 30 965 de militari din alte state, carora li se
adauga un numar de 11 aeronave capturate, 5 729 de aeronave doborate, 374
de tancuri capturate, 2 690 de tancuri distruse, 564 de vase de razboi
scufundate sau distruse si 925 152 de piese de armamant usor capturate de la
inamic.
Tot
aici se afla expus aparatul de zbor RB-47, doborat pe 28 aprilie 1995, inb timp
ce executa misiunea de spionaj in adancimea teritoriului nord corteean,
aparatul EC 121, doborat pe 15 aprilie 1969, elicopterul CH-47, doborat pe 14
iulie 1976 si un altul, doborat in Zona Demilitarizata ceva mai recent, pe 17
decembrie 1994.
Vreau să mulțumesc nelimitată acestui mare bărbat numit Dr. ODION, sunt fericit astăzi pentru că soțul meu este acum din nou plin de dragoste, soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie, doar pentru că am avut o mică neînțelegere. m-a părăsit și mi-a promis că nu se va mai întoarce niciodată la mine. plang toata ziua cautand o solutie care sa ma ajute sa-l readuc. Apoi am văzut o distribuție de mărturii pe internet de ROSE GOMEZ. Îl trimit prin e-mail și îi spun problemele mele pe care le am cu soțul meu, iar el promite să-l aducă înapoi acasă în termen de 2 zile. într-adevăr, este minunat, el mă ajută să-mi revin soțul în două zile pe care le promite și soțul meu se va întoarce la mine și promite să mă iubească pentru totdeauna și să mă roage pentru durerea pe care mi-a provocat-o. Vă voi fi veșnic recunoscător Dr. ODION și nu mă voi opri să-ți public numele pe Internet pentru ca oamenii să vadă cât de veritabil ești. Și vreau să spun tuturor celor de pe acest site că voi rămâne mereu mulțumită acestui om DR ODION pentru tot ce a făcut pentru mine, soțul meu este din nou cu dragoste, grijuliu, veridic și promite să mă iubească pentru totdeauna. o promisiune că toată lumea pe care o cunosc nu va avea niciodată o problemă de relație, contactează-l prin e-mail; (drodion60@yandex.com) sau puteți, de asemenea, să-l apelați la +2349060503921.
RăspundețiȘtergere