miercuri, 29 iunie 2016

Asociația noastră considera ca învățământul trebuie sa rămână nu doar un drept inalienabil, garantat prin Constituție, ci și un pilon de baza în formarea schimbului de mâine, iar cadrelor didactice sa li se redea respectul ce li se cuvine, atât în contextul social, cat și în ceea ce privește grila de salarizare.


NOTA DE PRESA



Asociația “România muncitoare” a luat nota de recentele declarații publice ale Domnului Marius Bostan, cel care deține portofoliul Comunicațiilor în actualul guvern tehnocrat.

Conform celor declarate de către domnia sa, “părintii ar trebui sa plătească pentru educația copiilor cel puțin 100 de lei pe luna”. In opinia Domnului Ministru, “gratuitatea învățământului” este o “reminescență a comunismului”.

Asociația “România muncitoare” se pronunță ferm împotriva acestui curent de opinie, indiferent cine îl proferează în spațiul public din România, chiar dacă, ulterior, respectivul demnitar a reflectat și a revenit asupra declarațiilor sale.

Asociația noastră considera ca învățământul trebuie sa rămână nu doar un drept inalienabil, garantat prin Constituție, ci și un pilon de baza în formarea schimbului de mâine, iar cadrelor didactice sa li se redea respectul ce li se cuvine, atât în contextul social, cat și în ceea ce privește grila de salarizare.

Noi consideram ca, fără un învățământ sănătos și gratuit, trăim sub spectrul ratării viitorului și ca declarațiile de acest gen nu vor face decât sa incite la răspunsuri pe măsură, nu vor oferi soluții, ba chiar ne vor împiedica sa avem coeziune sociala și sa mergem mai departe.

Ca atare, orice astfel de manifestări trebuiesc repudiate de către societatea civila în mod ferm și energic!

Asociația “România muncitoare” transmite pe aceasta cale tuturor cadrelor didactice solidaritatea și sprijinul sau și se pronunță mereu în favoarea acestei categorii socio-profesionale, de importanta strategica pentru dezvoltarea sănătoasă a unei națiuni.

Ciprian POP
Secretar General al Asociatei “România Muncitoare”
București,
29.06.2016

sâmbătă, 25 iunie 2016

Cea de-a 4-a Conferința Sindicala Globala (UISTAACT)


Cea de-a 4-a Conferința Sindicala Globala (UISTAACT)
In săptămâna 13 – 18 iunie anul curent s-a desfășurat in Capitala Franței cea de-a 4-a Conferință Sindicala Globala (UISTAACT), menita sa aducă mai aproape sindicaliști din toată lumea, cu speranța unui dialog constructiv și unitar, menit sa îmbunătățească situația celor ce muncesc.

Unitate a fost liantul de baza al celor 5 zile în care s-a desfășurat acest eveniment în Capitala Franței, într-un moment complicat pentru Franța, tara fiind în mijlocul unei greve fără precedent împotriva politicilor de regres social proferate de Guvernul Hollande.

In acest context, s-a dorit ca aceasta Conferința a UISTAACT sa fie un moment de reflecție și, mai presus de toate, sa aducă coeziunea unei singure ideei, a unei singure voci, indiferent de rasa sau etnie..

84 de tari, 189 de organizații (sindicale și nu numai) și 223 de delegați--- iată, așadar, o elocventa dovada a vitalității mișcării sindicale mondiale.

  Participanții la conferință au lansat, mai întâi de toate, un apel către Organizația Mondiala a Alimentației (FAO), pentru scăderea prețului mondial la produse agricole de baza, precum porumbul și orezul, pentru reducerea uzului pesticidelor și a manipulării genetice a produselor agricole.

S-a reiterat, de asemenea, faptul ca sindicalismul este indispensabil în acest context global complicat și, tocmai de aceea, trebuie sa se manifeste obiectiv, sa accepte compromisul doar dacă acesta este benefic celor ce muncesc și nu unul vândut patronatelor. Pornind de la realitățile sociale ale fiecărei tari, sindicalismul trebuie sa contribuie în special la susținerea unor inițiative legislative menite sa ajute progresul social.

Cea de-a 4-a Conferință a UISTAACT a constituit un moment esențial în pregătirea celui de-al 17-lea Congres Mondial al Organizației Sindicatelor Mondiale (OSM), ce urmează sa se desfășoare in Africa de Sud, în luna octombrie a acestui an.

Cu aceasta ocazie, s-a făcut un adevărat rechizitoriu al situației sociale a planetei în momentul iunie 2016: A fost subliniat faptul ca, dintre cei mai săraci oameni ai planetei, 75 la suta locuiesc în mediul rural, sărăcia constituind, așadar, o problema majora a lumii contemporane și nu o chestiune de producție insuficienta sau de distribuție a resurselor.
Semenii nostrii din diverse zone ale Planetei Albastre se confrunta și cu spectrul unor epidemii, și cu alte probleme de natura medicala pe care le incumba sărăcia.

Un alt aspect semnalat în cadrul conferinței l-a constituit creșterea prețului orezului și grâului pe piața mondiala în ultimii cinci ani, care a suportat importante variațiuni, în funcție de diverși speculanți, fapt care a constituit încă și o mai puternica lovitura data celor săraci din zone în curs de dezvoltare.

Din 2012 și pana în prezent , prețul orezului a înregistrat o creștere cu 32% și cel al grâului cu 37%, deși volumul recoltelor nu s-a schimbat deloc. China, principalul producător de orez la nivel mondial, a cules în 2013 peste 222 milioane de tone, iar India, al doilea mare producător mondial, înaintea Indoneziei, circa 155 de milioane de tone.

Un alt aspect subliniat îl constituie faptul ca exista companii multinaționale care, cu complicitatea unor guverne, au reușit sa intre în posesia multor hectare de pământ ni dauna țăranilor săraci, cum este cazul companiei UNILEVER, care în Kenya practica un sclavagism modern pe plantațiile de ceai din acest stat african.

Una dintre temele centrale ale cele de-a 4-a conferinte a UISTAACT a constituit-o crearea unei securitati alimentare si facilitarea activităților agro-alimentare ale micilor producatori din state in curs de dezvoltare.

In expunerea sa, VU XUAN THUY, Presedintele unei centrale sindicale din Vietnam a semnalat ca in ultimii doi ani, miscarea sindicala din tara sa a semnat 100 de conventii colective si punerea bazelor unui program de ajutorare menit sa imbunatateasca viata pescarilor din zone defavorizate. A mai semnalat ca, pe fundalul scaderii investitiilor straine in agricultura acestei tari, sindicatele lupta pentru o crestere a subventiilor din partea statului pentru agricultori.

Muhammad Tahya, Secretar General al Sindicatului Agricol al Statului Palestina a subliniat în intervenția sa ca agricultorii palestinieni sunt privați de o viata demna în teritoriile ocupate, nu li se permite cultivarea pământului, fapt ce creează și mai multe obstacole desfășurării unei vieți sociale firești. Aceștia sunt împiedicați sa își vândă produsele, Statul Israel preferând mai de graba sa le lase sa se strice decât sa permită comercializarea acestora. De asemenea, a semnalat și ca Statul Israel a distrus și distruge terenurile agricole prin suprimarea sistemului de irigații.
Trei mii de salariați palestinieni sunt sistematic împiedicați sa muncească, deși împotriva lor nu exista niciun fel de dovezi tangibile precum ca ar constitui o amenințare de securitate pentru Israel, în condiții similare fiind și agricultorii palestinieni, care reprezinta 26 la suta din forța de munca a Palestinei.

In interventia sa, delegatia Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC) a subliniat sprijinul Phenianului pentru miscarea sindicala internationala, ca unica cale spre progres, adaugand ca Federatia Generala a Agricultorilor din RPDC (care a reprezentat aceasta tara in cadrul conferintei UISTAACT de la Paris) se pronunta impotriva tendintelor de fragmentare si pentru gasirea unor forme concrete care sa se bucure de consens international in ceea ce priveste modalitatile de rezplvare a crizei alimentare si pentru a asigura independenta alimentara a tarilor mici cu mijloace simple. Delegația coreeana a evidențiat, de asemenea, ca Phenianul dorește sa diversifice legăturile cu toate organizațiile progresiste și care se opun războiului și confruntării și, mai ales, care sprijină reunificarea pașnică a peninsulei coreene și care nu doresc o escaladare a tensiunilor în zona.

  Delegația Ciprului a adus pe tapet situația reala a tarii, anume ca Ciprul suferă în continuare în mare măsura de pe urma crizei alimentare, care a lovit cu precădere sectorul agricol. In 2016, FMI și Banca Mondiala au luat masuri drastice, vizând închiderea mai multor mici și medii întreprinderi, lucru care a adus cu sine șomaj masiv în cursul acestui an. Nivelul salariilor din insula este cel de acum 20 de ani, context în care, evident, sindicatele trebuie sa fie puternice.

In sectorul agricol au primit permis de munca extracomunitari care lucrează pentru salarii cu jumătate mai mici decât ciprioții și care, din cele semnalate de delegația cipriota, “nu au niciun fel de drepturi o data angajați”. Sindicatele cipriote lupta, așadar, în egala măsura, și pentru drepturile acestora.

NAGENDRA NATH OJHA, reprezentantul Uniunii Agricultorilor din India a semnalat ca 73% din populația tarii sale trăiește în mediul rural, dintre aceștia, aproximativ 56% nu dețin pământ și , ca atare, lucrează pentru a-și asigura existenta în condiții mizere, fapt căruia i se adaugă o alta trista realitate, anume ca circa 35 la suta dintre aceștia sunt analfabeți! Acesta a mai spus ca circa 50 de sindicate din toată tara urmează sa se mobilizeze pe 5 septembrie într-o manifestație de mare amploare la Delhi și, tot în toamna, se așteaptă proteste masive ale agricultorilor în mai multe zone ale tarii. 4 organizații sindicale au reprezentat India la aceasta conferință.

Reprezentantul Uniunii Lucrătorilor din domeniul Exploatării Trestiei de Zahar din Republica Dominicana (organizație cu 41 filiale în toată tara) a semnalat în intervenția sa din plen ca peste 50 000 dintre lucrătorii agricoli din domeniu nu și-au primit în ultimele doua luni pensiile și alți angajați activi au rămas fără protecție sociala, urmare a unor politici guvernamentale ratate. Același sindicalist latinoamerican a susținut ca în tara sa se mai practica încă unele chestiuni care ar putea fi încadrate în ceea ce se cheamă un sclavagism modern.

Reprezentantul MADAGASCARULUI la conferința UISTAACT a semnalat ca în tara sa peste 26 la suta din populație trăiește în prezent cu doar doi dolari pe zi!!!! ca o consecință directa a crizei social-politice pe care o traversează insula malgașă, precum și din cauza unor fenomene climatice care se fac simțite în zona.

Sindicatele malgașe lucrează nu doar pe linia creării dialogului social, ci și pe linia sensibilizării angajaților care încă nu își cunosc complet drepturile.

30 la suta din sectorul agricol malgaș este dedicat culturilor de orez, însa nu se poate vorbi despre ceva modern, ci despre o agricultura de subzistenta.

A mai semnalat și ca sectorul textil este cel mai activ în cadrul dialogului social cu patronatele, însă exista și multe voci din sectorul privat care se împotrivesc creării de sindicate în acest sector, în acest sens fiind în curs mai multe acțiuni în instanta.

MARCO ORTIZ, care a luat cuvântul în plen în numele delegației Mexicului (aceasta tara fiind reprezentata de către 4 organizații, respectiv 11 sindicaliști), a semnalat pichetarea timp de 15 zile a unor instituții de stat, subliniind și aspecte de natura socio-economica, anume ca 50 de milioane de mexicani trăiesc în sărăcie, dintre aceștia un număr de 26 de milioane în sărăcie extrema.

De asemenea, este notabil faptul ca guvernul de la Ciudad de Mexico reprima în forță mișcarea sindicala și au cerut în acest sens presiune internațională pentru eliberarea unor cadre didactice care au protestat în capitala și în orașul Oaxaca.

De asemenea, pe 8 august anul curent, peste 100 000 de agricultori vor cere schimbarea politicilor publice ale guvernului fata de acest sector într-un protest de mare amploare ce urmează sa aibă loc în Capitala tarii.

  Reprezentantul sindicaliștilor din ZIMBABWE a subliniat ca în tara sa 16 mii de angajați și-au pierdut locurile de munca în sectorul alimentar în ultima luna, aceștia neprimind niciun ajutor de șomaj din cauza faptului ca Legea Muncii a fost redactata și...votata în doar doua zile, motiv pentru care sindicaliștii nu au putut acționa legal împotriva ei. S-a reușit, totuși, semnarea unei anexe vizând plata orelor suplimentare.

A mai adăugat și ca în tara sa, 56% dintre angajați sunt femei, în acest sens reușindu-se crearea unui Birou special pentru Femei în cadrul Federației Sindicale.

Reprezentantul sindicatului turc GIDAIS a făcut referire mai întâi la represiunea feroce proferata de către Președintele Erdogan, atât împotriva sindicatelor, cat și împotriva presei. Toate grevele autorizate au fost interzise de către Consiliul de Miniștrii în ultimii trei ani. 45% dintre angajați nu au forme legale, pe cale de consecința ne-beneficiind de asigurare medicala.

Ultimii 14 ani au fost, cu precădere, cei mai negrii pentru mișcarea sindicala din aceasta tara și pentru toți cei ce muncesc: 20 mii de oameni și-au pierdut viata din cauza condițiilor improprii de munca.

Exista, în prezent, peste 2 mii de procese deschise unor jurnaliști și alte câteva sute împotriva sindicaliștilor sub pretextul de...a-l fi insultat pe Erogan.

Uniunea Sindicatelor din Alimentație și Industrie (GIDAIS) are în grija sa un număr de 12 663 783 de lucrători.

FALLAH WAH HUSSEIN, reprezentantul Uniunii Federațiilor Sindicale din Irak a făcut o scurta trecere în revista a situației din tara sa după 2003. Astfel, după 2003, prima inițiativă sindicala a venit din partea sindicatelor textile. Hussein a criticat corupția de neimaginat manifestata la nivelul guvernului irakian și al altor instituții din tara, subliniind ca actuala clasa politica din Irak nu este altceva decât una aservita unor interese străine de poporul irakian și de interesul național al acestei tari. Acesta a mai semnalat și ca, din cauza armelor chimice utilizate după 2003, a crescut prevalenta tumorilor.

In aceeași intervenție, reprezentantul Irakului a demascat DAESH, ca o organizație care servește divizării popoarelor progresiste arabe, alături de milițiile și mercenarii plătiți de diverse forte externe.

Reprezentantul Uniunii Sindicatelor din Boemia, Moravia și Silezia (OSCMS) a semnalat ca organizația pe care o reprezinta este principalul apărător al angajaților din Republica Ceha. Urmare a modificărilor aduse acestuia în 2006, în tara s-a înregistrat o precaritate a condițiilor de munca. Rata șomajului în aceasta tara atingând 5,9 la suta (4,5 la suta din punctul de vedere al UE, conform metodologiei Eurostat), la sfârșitul lui martie, adică peste 600 de mii de cehi au rămas fără slujbe.

Tot în martie, a fost închisă și ultima mina de huila din tara, circa 300 de oameni rămânând fără slujbe.

Un alt aspect răzbate din cele relatate de colegul ceh, anume ca situația tinerilor din Cehia nu este diferita de ca a romanilor, acesta făcând referire la migrația medicilor și a personalului auxiliar din sectorul medical către tara vecina, Germania, în căutare de slujbe mai bine plătite.

Delegatul din Bangladesh a semnalat multitudinea de probleme cu care se confrunta tara sa, o tara cu economie preponderent agricola, unde 60 la suta din populație trăiește în zona rurala, cu o densitate extrem de mare, record pe continentul asiatic: 180 locuitori pe kilometrul pătrat. De asemenea, Delegatul din statul Bangladesh a mai semnalat și ca doar 0,6 hectare revin fiecărui agricultor, aceasta cifra reprezentând cea mai joasa proporție din lume! Cu o producție agricola de 450 de milioane de tone, 26 la suta dintre cetățenii acestui stat trăiește sub limita sărăciei (aproximativ 48 de milioane de suflete). Aceasta tara se confrunta, de asemenea și cu fenomene climatice de anvergura, inundații catastrofale, care dăunează și calității solului și prezervării ecosistemelor.

O alta tara cu un procent tot mai crescut al săracilor este statul sud american Costa Rica. Din cele relatate în plen de către delegata din aceasta tara, 21 la suta dintre costaricani sunt săraci (peste 300 000 de suflete). Doar 9,4 la suta din populația tarii face parte dintr-o mișcare sindicala, adică circa 250 000 de lucrători din diverse domenii, însa nu au unitate. In Costa Rica, femeia suferă de discriminare, atât în privința accesului la locuri de munca, cat și în ceea ce privește salarizarea. De multe ori, după întoarcerea din concediul maternal, femeile costaricane nu mai sunt primite la vechiul loc de munca, neexistând în acest sens nici o lege care sa le vina în apărare.

Din America Latina, facem un “salt” în Oceanul Indian: Reprezentantul statului insular Mauritius a semnalat ca în tara sa, mișcarea sindicala contează pe circa 563 000 de oameni activi, adică aproximativ 30% din populație, 25 000 dintre aceștia lucrând în agricultura.

Fragmentarea organismelor sindicale, cu precădere în zona privata a adus cu sine o acuta lipsa a unității, ce a avut ca principala consecință, slăbirea dialogului social. Momentan, salariații din Mauritius negociază cu patronatele nivelul salariului minim și legea care sa ii protejeze pe lucrători în caz de accidente de munca.

In Mauritius, agricultura traversează un moment dificil. Guvernul prefera sa vândă către dezvoltatori imobiliari în detrimentul celor care cultiva pământul și care au ca unica sursa de venit doar pământul, lucru care va antrena serioase proteste și probleme sociale, dacă se continua aceeași tendință.

Pe data de 17 iunie a avut loc, în marja aceleiași Conferințe a UISTAACT și Reuniunea Comitetului Europa și Bazinul Mediteraneean

Acest comitet a luat ființă în sânul UISTAACT in septembrie 2015, din el făcând parte, pe lângă statele din bazinul Marii Mediterane și state central europene: România, Moldova, Polonia și Republica Ceha.

La aceasta reuniune, la care am luat parte și eu, s-au stabilit câteva priorități:

  1. Lupta pentru bunăstarea celor ce muncesc în zona UE și Mediterana.
  2. Refuzul oricărei dominații, de orice fel, din partea unor grupări, entități sau state.
  3. Chiar respuingerea unor politici ale UE, daca acestea nu se dovedesc a fi in beneficiul membrilor.
  4. Se doreste, in egala masura, ca regiunea Bazinului Marii Mediterane sa fie una a pacii si colaborarii, dat fiind potentialul unor focare de conflict in zona, cu precadere in Siria si Palestina.
  5. Se doreste gasirea unor mijloace eficace pentru combaterea somajului, a saraciei si a excluziunii sociale.
  6. Cu privire la organizarea activitatii sindicale, Comitetul mai sus amintit a reiterat faptul ca este necesara o mai buna colaborare a sindicatelor din zona.
S-a stabilit prin vot ca Egiptul va asigura sefia acestui comitet pentru urmatorul an, iar Franta Secretariatul General.

S-a luat, de aemenea, hotararea deschiderii lucrarilor si pentru formatiuni care inca nu au aderat, in spiritul unitatii si colaborarii.

Se lucreaza inca la elaborarea unui document cadru al revendicarilor sindicale, si elaborarea unui regulament general in acest sens.

Egiptul va juca in sanul acestui comitet rolul de coordonator intre tarile UE si lumea araba din sudul Mediteranei. Delegatul egiptean a propus in acest sens organizarea unor stagii de pregatire si pentru schimb de experienta cu sindicate si ONG-uri din aceasta zona, cu sprijinul logistic al Frantei.

De asemenea, la propunerea Libanului, s-a luat hotararea crearii unei comisii speciale pentru cercetare stiintifica in domeniul agricol, care sa permita schimbul de ideei si inovatii in domeniu.

Tunisia a adus ca tematica combaterea contaminarii Marii Mediterane si adoptarea unor masuri eficiente in acest sens, deoarece pescuitul este una dintre cele mai imprtante surse de venit pentru comunitatile costiere din aceasta tara.

Reprezentantul sindicatului agricultorilor de la Damasc a subliniat faptul ca nordul tarii sale, ocupat de perfida ocragizatie terorista DAESH (asa-zisul “Stat islamic”) reprezinta o zona agricola de prim rang a tarii sale, mai ales pentru cultura bumbacului si care, in trecut, beneficia de un elaborat sistem de irigatii cu apa provenind din lacurile de pe raul Eufrat. DAESH paralizeaza astfel si activitatea agricola, delegatul sirian solicitand in acest sens adoptarea unei rezolutii la nivelul comitetului imptriva DAESH, rezolutie votata in unanimitate.
Delegatul din Algeria a reluat tema situatiei pescarilor din tara sa, care, in numar foarte mare, nu au contracte de munca si, ca atare, nici o forma de protectie sociala, iar salariul acestora nu este fix, o mare parte dintre veniturile lor fiind preluate de catre armatori.

S-a cerut in acest context elaborarea unui cadru de referinta pentru pescarii din zona mediteraneeana, de natura sa ofere acestei categorii defavorizate mai multa protectie si, mai ales, sa le permita acestora sa se organizeze intr-un sindicat.

In concluziile acestei conferinte s-au reitarat si revendicarile adresate comunitatii internationale, dar si guvernelor, anume:

A) Stabilitatea locurilor de munca si remunerarea pe masura.

B) O crestere a salariilo direct proportionala cu nevoile de zi cu zi din fiecare tara.

C)Imbunatatirea conditiilor de munca.

D) protectie sociala pentru toti, care sa garanteze accesul la asistenta medicala gratuita si o pensie echivalenta castigului salarial.
E) Libertatea exercitarii activitatii sindicale.

F) Anularea datoriei externe a tarilor sarace.

G) Crearea unei lumi a pacii si a progresului, fapt ce ar necesita un consens international legat de dezarmare si care sa actioneze de asa maniera incat costurile inarmarii sa fie distribuite pentru bunastarea sociala.

UISTAACT considera ca asa trebuie sa arate viitorul umanitatii si lupta pentru o completa implementare a acestor valori.
Asociația"România Muncitoare" pe care am reprezentat-o la aceasta a 4-a Conferință a UISTTACT a lansat sa fac o propunere organizatorica de natura sa conducă la generalizarea cat mai accelerata a experientei  pozitive a membrilor UISTAACT, și anume: crearea în cadrul UISTAACT a unei comisii spre care sa fie transmise permanent (în format electronic) eventuale opinii sau probleme ale organizațiilor, precum și unele proceduri ce au condus la soluționarea anumitor probleme și care sa fie analizate și transmise ulterior tuturor organizațiilor afiliate, în vederea generalizării experientei pozitive și a sprijinirii organizațiilor noastre în depășirea dificultăților cu care ne confruntam, precum și pentru semnalarea în timp util a unor situații nedrepte cu care se pot confrunta angajați, pensionari sau șomeri și ale căror probleme ar putea fi rezolvate prin rezoluții sau prin presiunea UISTAACT asupra unor autorități competente din tarile noastre. S-a ținut seama de aceasta propunere ni elaborarea documentului final, cu atât mai mult cu cat și delegații din Maroc și Columbia au venit cu sugestii similare.

In prezent, Asociația "România muncitoare" lucrează la elaborarea documentației în vederea aderării la UISTAACT și încurajează pe acesta cale și alte organizații din România sau sindicate sa adere și sa colaboreze deschis cu UISTAACT.


Ciprian POP
Secretar General al Asociatiei “Romania Muncitoare”

Cuba solicită în cadrul Organizației Națiunilor Unite încetarea statutului colonial din Puerto Rico


Cuba solicită în cadrul Organizației Națiunilor Unite încetarea statutului colonial din Puerto Rico
Reprezentanții Boliviei, Ecuadorului, Nicaraguei, Siriei și Venezuelei la ONU au susținut, de asemenea, puncte de vedere favorabile independenței și suveranității insulei Puerto Rico.
Cuba, prin reprezentantul sau la ONU, a cerut pentru Puerto Rico dreptul la autodeterminare și independență în timpul unei sesiuni a Comitetului Special al ONU pentru Decolonizare, din data de 20 iunie anul curent, reprezentantul cubanez la ONU susținând ca acest lucru este esențial pentru abordarea provocărilor socio-economice cu care se confruntă insula.
La scurt timp după ce Comitetului Special al ONU pentru Decolonizare, (creat în 1961 de către Adunarea Generală), a adoptat o nouă rezoluție privind cazul insulei Puerto Rico, Ambasadorul Cubei la ONU, Humberto Rivero, a avertizat că problemele economice și sociale ale acestei insule caraibiene aflate sub dominarea SUA de 118 de ani, se agravează. Sărăcia și șomajul sunt în creștere în fiecare zi, în timp ce o recesiune economică face ca acest teritoriu sa se îndrepte spre o criză fără precedent, cu consecințe devastatoare pentru populație. In timpul sesiunii desfășurate la New York pe 20 iunie anul curent,
Comitetul Special pentru Decolonizare a aprobat o rezoluție, a 35-a de acest fel din anul 1972, reafirmând dreptul insulei Puerto Rico la autodeterminare și independență. Rezoluția a fost aprobată prin consens și diferitele intervenții din timpul zilei nu au făcut decât sa demonstreze un sprijin larg pentru cauza populației din Puerto Rico.
Pe lângă Cuba, diplomații Boliviei, Ecuadorului, Nicaraguei, Siriei și Venezuelei la ONU au exprimat sprijinul pentru independența și suveranitatea Puerto Rico. Ciprian POP

Ce este Brexit?

Cetățenii britanici s-au prezentat joi, 23 iunie anul curent la urne pentru a vota într-un referendum crucial pentru viitorul tarii lor și cu implicații sociale, economice și, de ce nu, chiar geo-politice mai largi și care se vor face simțite de abia de acum încolo.
După câteva luni de campanii electorale, cetățenii britanici au votat deja pe 23 iunie pentru ca “albionul” să nu mai fie membru al Uniunii Europene (UE). Iată câteva aspecte cheie pentru a înțelege ce s-a vrut a fi acest “Brexit”.
Brexit - un termen inventat de mass-media - este o combinație de două cuvinte în limba engleză: Britain (Marea Britanie) și “exit” (ieșire), daica ieșirea Marii Britanii din UE. Originile acestui cuvânt pot fi urmărite până la un scenariu similar, anume și un posibil “Grexit”, referindu-se la ieșirea ipotetică a Greciei din zona euro.
Brexit este, așadar, un caz fără precedent, o surpriza, atât pentru analiști, cat și pentru simplii cetățeni, fiind primul caz de ieșire a unei tari din blocul comunitar, mărturisesc ca și eu am fost extrem de sceptic cu privire la realizarea sa, manifestând stupoare la aflarea vestii o data apărute pe fluxul agențiilor de presa încă de la primele ore ale zilei de joi.
La această epocala și istorica alegere au avut dreptul sa participe cetățeni britanici în vârstă de peste 18 ani, în jur de 45 de milioane de persoane participând la referendum (cifra incluzându-i și pe cei care trăiesc în Commonwealth).
Partidul pentru Independenta Marii Britanii - UK Independence Party (UKIP) – condus de către Nigel Farage este principalul amfitrion al agendei politice care a susținut și susține depărtarea de comunitatea europeană. De asemenea, conform presei britanice, aproximativ jumătate dintre deputații Partidului Conservator – aflat la guvernare – adică cinci miniștrii din actualul cabinet – s-au poziționat în favoarea Brexit. Această opțiune a avut, de asemenea, și sprijinul parlamentarilor laburiști și unioniști.
De cealalta parte a baricadei se situa Prim-ministrul David Cameron, liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn și cativa șefii de guverne din țări membre UE. Desigur, si o parte dintre britanici s-au pronuntat si se pronunta in favoarea ramanerii în UE.
Ciprian POP

vineri, 24 iunie 2016

Delegatii de la Congresul Sindical International de la Paris s-au alaturat protestului sindicalistilot francezi


http://www.argumentpress.ro/congresul-sindical-international-de-la-paris/

In săptămâna 13 – 18 iunie anul curent s-a desfășurat in Capitala Franței cea de-a 4-a Coferinta Sindicala Globala (UISTAACT), menita sa aducă mai aproape sindicaliști din toată lumea, cu speranța unui dialog constructiv și unitar.
Conferința a avut loc într-un moment complicat pentru Franța, tara fiind în mijlocul unei greve fără precedent împotriva politicilor de regres social proferate de Guvernul Hollande. Pe lângă mobilizarea sindicala din sectoare strategice (transport, energie), în urma cu o săptămână, s-au mobilizat și sindicatele din alimentație și turism, Franța, se pare, dând astfel tonul unei mișcări de masa și de mare amploare care poate sa cuprindă și alte tari europene.
Protestele din Franța, împotriva proiectului de lege care propune modificări ale legislației în domeniul muncii, au fost descrise de presa din hexagon ca fiind cele mai mari și mai lungi proteste de la Revoluția franceză încoace.
Ceea ce am văzut eu însumi la fata locului, certifica părerile analiștilor: peste 1,2 milioane de membrii ai sindicatelor au manifestat pe străzile din Paris, pe 14 iunie anul curent, în timp ce, în toată Franța, încă 1,5 milioane de oameni au protestat în aceeași zi.
Numai un apel al diferitelor sindicate conduse de Confederația Generală a Muncii (CGT), cea mai mare dintre cele doua centrale sindicale franceze (numărând circa un milion trei sute de mii de membrii), a fost suficient pentru crea avântul unei mișcări spontane în toată Franța. Protestele de amploare sunt îndreptate împotriva noii legi ale muncii, „legea El Khomri” (după numele Ministrei Muncii din cabinetul Hollande), lege pe care guvernul francez dorește sa o impună în ciuda opoziției copleșitoare (peste 70 la suta dintre francezi declarându-se împotrivă).
Guvernul Hollande rescrie în mod clar legile franceze ale muncii , în conformitate cu interese economice străine de angajați. Acesta își propune să creeze o atmosferă prielnica pentru companiile franceze și străine care operează in hexagon în numele "ușurinței de a face afaceri", pentru ca acestea sa fie în măsură să concedieze lucrătorii foarte ușor, renunțând la normele franceze de protecție a muncii fără consultarea sindicatelor, o creștere a numărului de ore de lucru de la nivelul actual legal la nivelul săptămânii, de la 35 de ore la 48 de ore și , de asemenea, de până la 60 de ore (12 ore pe zi pentru perioada temporara de proba), cu o " autorizație excepțională .
Peste 6,5 milioane de francezi și-au pierdut locurile de munca, în acest dificil context, federația CGT cere retragerea acestui proiect de lege și protecția drepturilor lucrătorilor prin măsuri de securitate socială adecvate. Peste 225 de delegați din 86 de țări , reprezentând 123 de organizații au fost prezenți la Paris pentru a 4- a Conferință Internațională a Sindicatelor Internaționale a Lucrătorilor din Agricultură , Alimentație , Comerț , Textile și aliate industrii afiliate. Era, așadar, un lucru firesc ca ei să se alăture protestului sindicaliștilor francezi pentru a-și exprima solidaritatea.

duminică, 19 iunie 2016

Discours UISTAACT, PARIS, LE 15 JUIN 2016


Discours UISTAACT


Chers amis et camarades, c'est pour moi un plaisir et un grand honneur de prendre part à la conférence de l’ UISTAACT et de vous adresser un salut cordial de la petite association que je représente en Roumanie. Je tiens à vous remercier pour l'invitation que vous m'avez envoyée, véritable expression de l'amitié et de la solidarité qui existe entre nous.


L'ASSOCIATION ROUMANIE OUVRIERE (ARM) veux soutenir en Roumanie une société moderne et prospère, fondée sur les libertés démocratiques, la justice et l'équité sociale, dans laquelle tous les travailleurs, les chômeurs, les retraités, les jeunes, doivent pouvoir avoir des conditions de travail et de vie. L’association lutte aussi pour l'affirmation de la personnalité humaine, selon la préparation, le talent et la capacité créative de chacun. Roumanie Ouvrière est ouverte à tous les citoyens roumains sans distinction de sexe, d'âge, de nationalité, religion ou de la condition sociale.


Jusqu'en 1989, il y avait en Roumanie des très grands syndicats industriels, ouverts aux membres et non-membres du Parti Communiste (PCR) et ils se dédiaient en particulier aux problématiques sociales où liées au lieu de travail, très rapidement résolues par le parti ou par les directeurs d’usines. Suite au coup d'État de décembre 1989 et jusqu'à 2000, le mouvement syndical a été organisé et pendant un certain temps a été relativement fort. Mais à cause de l'attrait des dirigeants des grandes entités syndicales dans la politique ou dans les affaires, le mouvement syndical a été affaibli de façon constante.


Après 2005, plusieurs forces ont commencé à intimider les dirigeants syndicaux, certains ont été envoyés au tribunal pour des crimes réels, mais aussi pour des faux dossiers et de fausses accusations. Ceux qui ont soutenu des politiciens et les partis ont eu des avantages évidents, les autres pas!

A l’heure actuelle, il est encore difficile d'organiser une grève ou, si vous le faites, vous avez toutes les chances qu'elle soit déclarée illégale par la justice ou qu'elle soit suspendue. Un problème manifeste sur notre marché du travail est représenté par les multinationales qui ont réussi à changer les lois au détriment des employés et même de l'État.


Cela est arrivé quand, sous le gouvernement libéral-démocrate du Premier ministre Émil Boc, la Chambre de commerce roumaine - américaine a réussi à modifier le code du travail!!! À partir de 2014, certains changements ont été essayés, chaque fois accompagnée de la pression des employeurs sur les députés, donc le seul succès a été la création d'un Ministère du dialogue Social, malheureusement superficiellement traité par l'actuel gouvernement technocrate.

J’éprouve une haute estime pour vos efforts pour développer les mouvements syndicaux et pour soutenir tous ceux qui travaillent, en particulier compte tenu de la situation actuelle dans le monde qui nous oblige à chercher une coexistence vers le progrès sans méfiance stérile et surtout immunisé contre les ambitions de l’hégémonisme et réfractaire aux alignements automatiques imposées par les grandes puissances.


Je vous remercie une fois de plus pour l'ouverture et tout particulièrement pour la volonté de coopération, notamment en invitant notre organisation à participer à cette session. Je vous garantis que je vais assumer personnellement toutes les idées et opinions progressistes présentées ici, devant les délégations du monde entier et l’Association Roumanie Ouvrière vous assure qu'elle fera tout pour la mise en œuvre de ces idées.


Nous pensons que l'échange d’opinions, de points de vue et d'idées tout comme la reprise des principes et des formes d'actions d'une organisation à une autre vont augmenter l'efficacité de nos activités en vue d'établir un cadre législatif qui fonctionne pour atteindre l'objectif de nos actions dans chaque pays pour le bénéfice des êtres humains que l'on représente.


À cet égard, je me permets de faire une proposition d'organisation susceptible de conduire à généraliser l'expérience positive, à savoir la création au sein de l’Uistaact d'un comité ou d’une commission qui reçoivent de façon permanente (par courriers électroniques) tous les points de vue et des problèmes de nos organisations, et certaines procédures qui ont conduit au règlement de certaines questions et qui soit analysées et transmises ensuite à toutes les organisations affiliées afin de généraliser l'expérience positive et soutenir nos organisations à surmonter les difficultés auxquelles nous sommes confrontées.



Merci beaucoup!



Ciprian POP

Secrétaire Général de l'association “Roumanie Ouvrière”

duminică, 5 iunie 2016

5 iunie - ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MEDIULUI


5 iunie - ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MEDIULUI

In sânul ONU se face tot mai resimțit efortul și necesitatea unei intensificări a luptei împotriva traficului cu specii de animale sălbatice. Secretarul General al ONU, Ban Ki-Moon, a lansat vineri, 3 iunie un semnal clar pentru o intensificare a luptei împotriva traficului cu animale sălbatice și produse legate de viata sălbatică , un comerț trist ce pune în pericol existenta multor specii de plante și animale amenințate cu dispariția, pe tot globul, chiar în aceasta clipa.

“De la țestoasele marine și pana la tigrii, mii de specii sălbatice se vad amenințate cu fiecare clipa care trece de dispariția lor. Elefanții africani sunt sacrificați pentru fildeșul lor, rinocerii pentru cornul lor, chestiuni ce trebuiesc stopate printr-un efort comun, internațional", a semnalat Secretarul General al ONU cu ocazia Zilei internaționale a Mediului.

In mesajul acestuia, Ban a mai semnalat că cei care profită de aceste activități sunt companii și persoane fizice "motivate exclusiv de câștig pe termen scurt în detrimentul beneficiilor pe termen lung pentru comunitățile locale și pentru mediu". "In multe cazuri, a adăugat el, avem de-a face cu adevărate rețele de crimă organizată transnațională".

El a reamintit măsurile pe care ONU le-a implementat pentru a combate aceste activități și a subliniat necesitatea ca cetățenii obișnuiți să evite cumpărarea de produse care sunt ținta a traficului ilegal al faunei sălbatice.

Ziua Mondiala a Mediului (Ecologiei) - 5 Iunie - a fost instituita în 1972 de Adunarea Generala a Națiunilor Unite pentru celebrarea Conferinței "Ecologia Umana" de la Stockholm și reprezinta elementul cel mai important al Programului Ecologic al Națiunilor Unite (UNEP). Aceasta zi se sărbătorește pe 5 iunie în fiecare an și constituie un prilej pentru instituțiile guvernamentale, administrațiile locale, asociațiile de tineri, organizațiile nonguvernamentale, întreprinzători, industriași, inclusiv mass-media de a se mobiliza prin manifestări comune menite sa atragă atenția asupra necesitații protejării factorilor de mediu. Ciprian POP

România Muncitoare - IUNIE 2016 Muncă şi unitate, luptă pentru dreptate! ROMÂNIA MUNCITOARE Publicaţie a mişcării muncitoreşti, editată de Asociaţia România Muncitoare - Nr.241 din Iunie 2016 Colectiv de redacţie: Ciprian POP (redactor şef), Ion BUCUR (redactor), Marius BUICĂ (tehnoredactor). Telefon: 0724/717293 Publicaţie a mişcării muncitoreşti, editată de Asociaţia România Muncitoare - Nr.241 din Iunie 2016   E-mail: asociatia.romania.muncitoare@gmail.com Web: http://asociatiaromaniamuncitoare.blogspot.ro/ OSIM-M-2005-06220; ISSN-1224-2543 CUPRINS: Forta argumentelor ...........................................................................3 Aplicand metodele lui Sherlock Holmes..........................................4 Mapamond .........................................................................................8 1 iunie...imagine din 1982. LA MULTI ANI TUTUROR COPIILOR!!! si celor de atunci, si celor de acum Forţa argumentelor Am considerat că atunci cînd susţii un punct de vedere trebuie să o faci în baza unor argumente, altfel nu ai şanse să convingi cu adevărat. Asta s-a văzut recent de mai multe ori. Sindicatele au ieşit în stradă. Vor salarii mai mari şi e de înţeles. La fel şi faptul că fiecare îşi vede doar de felia lui, mai ales într-o ţară al cărei proverb favorit e cel cu capra vecinului. Doar că, în cerinţele lor, nu se aduce argumentul performanţei. Sau, se aduce, dar invers: ca să fim performanţi avem nevoie de salarii mai mari. Oare? Eu cred că argumentul ar fi : noi avem rezultate bune, le-am putea avea extraordinare, dacă am avea dotările necesare şi dacă am avea o salarizare în acord cu realizările noastre. Altfel vom avea doar salarii mai mari, fără ca lumea să vadă şi efectul! Tocmai s-a terminat campania electorală. A fost atît de anostă încît rezultatele nu contează. Îndemnul prezent mai peste tot "votaţi contra...", fără a aduce argumente, va avea probabil efectul contrar sau va duce la un absenteism tot mai pronunţat. Probabil, balanţa o va înclina electoratul fidel unui partid sau candidat, adica cei care nu au nevoie de argumente pentru a merge la vot. Trist! Cel mai şocant lucru mi s-a părut, însă, că nici cei care care vor să impună o modificare constituţională şi chiar au strîns semnături pentru asta nu au capacitatea de a-şi argumenta iniţiativa. Invitaţi într-o emisiune TV, nu au reuşit să argumenteze o dorinţă relativ simplă, definirea în Constituţie a căsătoriei ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Adica imaginea familiei creştine (Sfînta familie) pe care foarte mulţi o atacă în ultimele decenii. Şi nici nu au avut forţa argumentului care să atragă atenţia că pentru cei care militează acum pentru altfel de căsătorie nu sînt, de fapt, importante reglementările unor drepturi civile, ci miza e atacul la instituţiile tradiţionale. Altfel de ce nu ar cere deschis introducerea în Codul familiei sau cel Civil a unor drepturi denumite oricum, numai căsătorie nu ? Căsătoria înseamnă, chiar dacă nu e întotdeauna însoţită de binecuvîntarea bisericii, relaţia dintre două persoane care pot crea o nouă viaţă. Ceea ce nu se aplică în situaţia celor cu alte "opţiuni sexuale". În cazul lor e vorba din start doar de "sex", în cadrul unei căsătorii, mai ales în înţeles religios e vorba în primul rînd de sentimente, e vorba de dragoste, care e şi esenţa religiei creştine. Deci, e firesc ca mulţi oameni să dorească să protejeze instituţia familiei prin menţionarea ei în constituţie. Şi asta cu atît mai mult cu cît e limpede că ceea ce se urmăreşte e, de fapt, obţinerea dreptului la adopţie, uneori, după cum vedem chiar în aceste momente, în dauna părinţilor biologici, doar pentru a da satisfacţie unor cereri absurde. Toţi săntem egali într-o democraţie, clamează minoritarii. Eroare! Oamenii pot fi egali cînd e vorba de un proces sau de drepturi elementare, dar unele însuşiri îi departajează. Eu nu sînt egală ca talent cu cel mai mare pianist al lumii, nici cu Maica Tereza de Calcutta, ca dăruire faţă de aproapele! Sîntem egali doar pentru că divinitatea ne iubeşte pe toţi la fel, dar ne distingem prin fapte. Şi noi avem dreptul la adopţie, zic ei. De ce, pentru că s-a creat o modă ? Pentru că au bani ? Un copil are nevoie de mai mult. Are nevoie de dragoste, nu de "preferinţe sexuale". Are nevoie de căldura mamei şi de siguranţa pe care i-o poate da prezenţa tatălui, nu să fie confruntat cu două figuri pe care nu le poate diferenţia. Din punct de vedere material, probabil ar fi argumente. Dar dezvoltarea sa psihică şi mai ales spirituală ? Copilul acela nu o avea şi el drepturi să stea lîngă părinţii lui adevăraţi sau lîngă nişte părinţi aşa cum e de cînd lumea, mamă şi tată ? La copii se gîndeşte cineva sau după vreo treizeci de ani ne trezim cu nişte consecinţe dezastruoase pe care nu le mai putem remedia  ? Şi cine va răspunde atunci ? Din păcate, cei care vor să apere familia creştină nu au avut destulă forţă pentru a-şi susţine argumentele în faţa agresivităţii celorlalţi. Şi, într-o lume în care valorile se diluează, apărarea lor chiar e necesară. Occidentalii, la care ne uităm ca la deţinătorii adevărului absolut, se găsesc cam în aceeaşi situaţie ca a Imperiului Roman pe vremea lui Caligula. Atunci a fost Bizanţul cel care a salvat Europa preţ de un mileniu. Mai încercăm odată? AMARANTA Aplicînd metodele lui Sherlock Holmes Cel mai mediatizat eveniment, inclusiv în dauna campaniei electorale, a fost cel din seara de 22 mai de pe o şosea din apropierea capitalei. S-au emis atunci patru ipoteze, dar doar trei s-au bucurat de atenţia presei. În viaţa mea nu am fost atît de exasperată de felul cum s-a discutat despre cele petrecute. Ziarişti pe care i-am considerat cu ceva capacităţi şi experienţă, nu au fost capabili să treacă dincolo de clişee şi au căzut într-o capcană pe care ar fi evitat-o orice om care ar fi avut ca scop principal aflarea adevăruli şi nu răfuelile cu persoane sau posturi concurente, fapt ce a întunecat judecata multora. Pe alţii chiar nu i-a ajutat mintea. Cei mai mulţi, însă, nu am aplicat ştiinţa deducţiei de care vorbeşte eroul lui Conan Doyle. Să aplicăm metodele detectivului la cazul de faţă: Ipoteza accidentului s-a dovedit a nu mai avea crezare nici în ochii celor care au lansat-o iniţial. Un şofer experimentat, destul de atent ca să semnalizeze o depăşire, nu-şi pierde controlul pe drum drept, chiar dacă vorbeşte la telefon. Sinucidere, repetă unii ca o placă stricată. Serios ?! Omul nu era acuzat, e suficient de inteligent să ştie că dosarul scîrţîie fără anumite dezvăluiri, care ar arunca în aer multe şi pe mulţi, are un laptop cu informaţii şi mai ales bani în conturi străine, pe care cineva îi vrea. De ce s-ar sinucide ? De ce i-ar fi teamă ? Cine se lansează într-o astfel de afacere nu e din start un fricos, mai ales că are cu ce negocia. Crima ? Ce s-ar rezolva ? Au pus cei interesaţi mîna pe laptop şi pe conturi ? Greu de crezut. Şi dacă ar fi aşa, ce interes au autorităţile să-i protejeze ? Pentru că şi pentru autorităţile române, ceea ce s-a petrecut la faţa locului e o incompetenţă greu de admis. Rămîne ipoteza despre care nu doreşte să vorbească aproape nimeni: înscenarea. Ipoteza a fost sugerată de un senator, fost cadru al SRI şi membru al comisie de verificare a respectivei instituţii, om care o fi ştiind el ceva . Mai spune şi că în localitatea de unde se presupune că ar fi plecat sau ar fi ajuns "maşina fantomă", locuiesc "doi generali SRI, în funcţie"!!! Nu am auzit proteste ale SRI, dar nu am văzut nici interes de la cei care se consideră floarea jurnalismului naţional pentru subiect. În schimb, susţin într-un efort penibil, ideea sinuciderii, lansată de un domn care, din postura de persoană civilă, vorbeşte despre "sursele mele" şi are imediat un contraargument la orice altceva decît sinucidere. Chiar aşa, domnilor ?! Un singur ziarist a încercat o demonstraţie în care sunt şi servicii secrete. Deşi a acoperit mai multe necunoscute decît au făcut-o ceilalţi, a fost repede luat în rîs. exact în vremea acestei demonstraţii, un post concurent tocmai lansa ideea că pe cămaşa mortului ar fi urme de ars, ceea ce poate duce cu gîndul la o explozie şi că nici cadavrul nu ar fi tocmai  la fel cu... Altă intoxicare sau ... ? Mă voi limita să spun ca celebrul detectiv că, "...după ce ai eliminat imposibilul, ceea ce rămîne, oricît ar fi de improbabil, trebuie să fie adevărul." Adaug şi că s-a uitat repede că fetiţa nu-şi văzuse de cîteva zile tatăl, care pare să fi cumpărat un loc de veci recent şi tot recent şi-a schimbat testamentul. Să fie dovezi ale intenţiei de sinucidere sau pregătirea unei dispariţii ? Apar nişte SMS-uri dubioase, presa dă crezare identificării unei femei care nu a vorbit cu nimeni în afară de procurori şi nu îşi pune şi ea întrebări, deşi ar fi destule. Există un martor, femeie, cu un spirit de observaţie deosebit, martor care şi-a păstrat fără ezitări declaraţia iniţială oricîte intimidări s-ar fi încercat prin emisiuni, căreia nu i s-au pus cel ouţin două întrebări esenţiale. Pe a treia a pus-o domnul Abraham! Mai e un biciclist misterios, destule întrebări care nu s-au pus şi unele elemente evidente trecute cu vederea. Neavînd "surse" şi nici altă posibilitate de informare decît a privi locul "accidentului" la televizor, dar aplicînd observaţia şi deducţia mă întreb : 1. De ce nu se iau în calcul toate ipotezele, oricît de fanteziste ar părea, în schimb se înghit tot felul de intoxicări, apărute în funcţie de ce mai descoperea presa ? De ce insistaţi să căutaţi maşini pe camere şi să pierdeţi vremea refăcînd trasee, cînd răspunsul ar fi destul de simplu dacă v-aţi uita în dreapta sau stînga şosele ?! 2. De ce a fost taxată fosta soţie ca instabilă psihic, fără să se analizeze atent ce a spus şi fără să se întrebe cineva dacă nu, sub masca femeii confuze, ea transmitea anumite mesaje, după care a şi dispărut din peisaj. Cei care vor să înţeleagă mai bine, să se gîndească la o poveste pe care o spunea cîndva domnul Cristoiu despre un cerşetor aproape nebun... Dacă nu... 3. Există instituţii care ar fi putut pune la punct o înscenare şi altele care să susţină o ipoteză în sensul dorit de acestea ? E cineva destul de puternic să înlocuiască un test ADN ca să obţină efectul dorit ? Pentru că, după aparentul dezastrul cercetării de la faţa locului nu mai poate fi vorba de alte cercetări, nici măcar asupra maşinii. Sau nu a fost incompetenţă, ci... În ce priveşte cercetările, cazul va fi clasat, presa nu va avea acces la probe şi va trebui să-i creadă pe procurori pe cuvînt. Actualul procuror general nu a riscat, aşa ca d-l Niţu care a făcut prima încadrare la Colectiv pe "omor calificat", pentru ca să o schimbe apoi după vizita la Cotroceni, DNA în cazul de faţă nu are nici o treabă, aşa că toată lumea e fericită. Dacă există totuşi ziarişti care nu vor să pară fraieri, atunci să reia încă odată toate cele 4 variantele, fără idei preconcepute (ceea ce e cam greu!) şi să se bazeze doar pe propriul lor spirit de observaţie, pe ceea ce ştiu concret şi pe o gîndire analitică (de la efect la cauză), dacă o au! Dacă nu, rămîne ca şi în cazul altor morţi suspecte! Dar tocmai s-a născut o nouă întrebare: a existat cu adevărat un caz Hexi Pharma, chiar toţi dezinfectanţii erau apă de la robinet sau alta era miza ? AMARANTA MAPAMOND Capriciile vremii creează probleme în India și Sri Lanka Sub-continentul indian este în aceste zile afectat de fenomene meteo extreme, unice în ultima perioada. Astfel, nordul Indiei se confrunta cu un val de căldură fără precedent, mercurul din termometre atingând ... 51°C într-un oraș din statul deșertic Rajasthan. Temperatura record a fost înregistrată joi, 19 mai, în localitatea Phalodi, la circa 600 km vest de Capitala, New Delhi. Aceasta temperatura depășește cu mai puțin de un grad recordul absolut de căldură înregistrat in India, în același stat, Rajastan, în anul 1956, anume 50,6°C. Din cele declarate de către B.P. Yadav, înalt responsabil al Serviciului Național Meteorologic din India pentru Agenția France Press, “întreaga zona de vest a tarii se afla sub atenționare de temperaturi extreme, autoritățile fiind rugate sa ia masuri în vederea protejării populației”. Animalele de la gradina zoologica din respectiva localitate, Phalodi, au primit, de asemenea bai cu apa rece și soluții lichide împotriva deshidratării. Ceva mai la sud, în atât de poetic numita “lacrima a Indiei", în insula stat Sri Lanka, 500.000 de locuitori au trebuit sa își părăsească casele din cauza inundațiilor care afectează tara, din nefericire, la nivel național, bilanțul fiind de 64 de morți. Sri Lanka a fost lovita de aproape o săptămână de cele mai grele ploi înregistrate în ultimul sfert de secol. Acestea au declanșat și masive alunecări de teren la nivel local, îngropând victimele, uneori, sub 15 metri de noroi. Potrivit centrului de gestionare a dezastrelor din Capitala, Colombo, 21 din cele 25 de raioane ale țării au fost afectate în timp ce 300.000 de oameni s-au refugiat în adăposturi de urgență și circa 200.000 pe la rude și prieteni. Ciprian POP Cutremur de 5,9 grade pe scara Richter zdruncină Insula Taiwan Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade pe scara Richter a avut miercuri epicentrul în estul Taiwanului, fiind însa simțit în întreaga insulă, dar nu au existat sau pagube, conform informațiilor transmise astăzi de către agenția centrala de știri de la Taipei. Cutremurul a avut loc la ora locala 08:21 (02:21 Ora României), în provincia Hualien, din estul tarii, la o adâncime de 18 kilometri, mișcarea telurica făcându-se simțită și în Capitala Taipei, la aproximativ 170 de kilometri nord de Hualien. Cutremurul a fost al 11-lea cu magnitudine de peste 5 grade înregistrat în Taiwan din ianuarie anul curent. Cutremurele de pământ sunt frecvente în Taiwan (insula fiind parte din bine-cunoscutul “cerc de foc al Pacificului”), cel mai distructiv a fost un cutremur cu magnitudinea de 7,6 înregistrat în 1999, în care, din nefericire, circa 2400 de oameni și-au pierdut viata. La 6 februarie 2016 a fost înregistrat un cutremur de 6,4 grade Richter în sudul insulei , în care au murit 117 de oameni urmare a prăbușirii mai multor clădiri. Ciprian POP


România Muncitoare - IUNIE 2016


Muncă şi unitate, luptă 

pentru dreptate!


ROMÂNIA MUNCITOARE




Publicaţie a mişcării muncitoreşti, editată de Asociaţia România Muncitoare - Nr.241 din Iunie 2016

Colectiv de redacţie:
Ciprian POP (redactor şef), Ion BUCUR (redactor), Marius BUICĂ (tehnoredactor).

Telefon: 0724/717293

Publicaţie a mişcării muncitoreşti, editată de Asociaţia România Muncitoare - Nr.241 din Iunie 2016


 


OSIM-M-2005-06220; ISSN-1224-2543

CUPRINS:

Forta argumentelor ...........................................................................3
Aplicand metodele lui Sherlock Holmes..........................................4
Mapamond .........................................................................................8










1 iunie...imagine din 1982. LA MULTI ANI TUTUROR COPIILOR!!! si celor de atunci, si celor de acum 

 


Forţa argumentelor

Am considerat că atunci cînd susţii un punct de vedere trebuie să o faci în baza unor argumente, altfel nu ai şanse să convingi cu adevărat. Asta s-a văzut recent de mai multe ori.

Sindicatele au ieşit în stradă. Vor salarii mai mari şi e de înţeles. La fel şi faptul că fiecare îşi vede doar de felia lui, mai ales într-o ţară al cărei proverb favorit e cel cu capra vecinului. Doar că, în cerinţele lor, nu se aduce argumentul performanţei. Sau, se aduce, dar invers: ca să fim performanţi avem nevoie de salarii mai mari. Oare? Eu cred că argumentul ar fi : noi avem rezultate bune, le-am putea avea extraordinare, dacă am avea dotările necesare şi dacă am avea o salarizare în acord cu realizările noastre. Altfel vom avea doar salarii mai mari, fără ca lumea să vadă şi efectul!

Tocmai s-a terminat campania electorală. A fost atît de anostă încît rezultatele nu contează. Îndemnul prezent mai peste tot "votaţi contra...", fără a aduce argumente, va avea probabil efectul contrar sau va duce la un absenteism tot mai pronunţat. Probabil, balanţa o va înclina electoratul fidel unui partid sau candidat, adica cei care nu au nevoie de argumente pentru a merge la vot. Trist!

Cel mai şocant lucru mi s-a părut, însă, că nici cei care care vor să impună o modificare constituţională şi chiar au strîns semnături pentru asta nu au capacitatea de a-şi argumenta iniţiativa.

Invitaţi într-o emisiune TV, nu au reuşit să argumenteze o dorinţă relativ simplă, definirea în Constituţie a căsătoriei ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Adica imaginea familiei creştine (Sfînta familie) pe care foarte mulţi o atacă în ultimele decenii. 

Şi nici nu au avut forţa argumentului care să atragă atenţia că pentru cei care militează acum pentru altfel de căsătorie nu sînt, de fapt, importante reglementările unor drepturi civile, ci miza e atacul la instituţiile tradiţionale. Altfel de ce nu ar cere deschis introducerea în Codul familiei sau cel Civil a unor drepturi denumite oricum, numai căsătorie nu ?

Căsătoria înseamnă, chiar dacă nu e întotdeauna însoţită de binecuvîntarea bisericii, relaţia dintre două persoane care pot crea o nouă viaţă. Ceea ce nu se aplică în situaţia celor cu alte "opţiuni sexuale". În cazul lor e vorba din start doar de "sex", în cadrul unei căsătorii, mai ales în înţeles religios e vorba în primul rînd de sentimente, e vorba de dragoste, care e şi esenţa religiei creştine. Deci, e firesc ca mulţi oameni să dorească să protejeze instituţia familiei prin menţionarea ei în constituţie. Şi asta cu atît mai mult cu cît e limpede că ceea ce se urmăreşte e, de fapt, obţinerea dreptului la adopţie, uneori, după cum vedem chiar în aceste momente, în dauna părinţilor biologici, doar pentru a da satisfacţie unor cereri absurde.

Toţi săntem egali într-o democraţie, clamează minoritarii. Eroare! Oamenii pot fi egali cînd e vorba de un proces sau de drepturi elementare, dar unele însuşiri îi departajează. Eu nu sînt egală ca talent cu cel mai mare pianist al lumii, nici cu Maica Tereza de Calcutta, ca dăruire faţă de aproapele! Sîntem egali doar pentru că divinitatea ne iubeşte pe toţi la fel, dar ne distingem prin fapte.

Şi noi avem dreptul la adopţie, zic ei. De ce, pentru că s-a creat o modă ? Pentru că au bani ? Un copil are nevoie de mai mult. Are nevoie de dragoste, nu de "preferinţe sexuale". Are nevoie de căldura mamei şi de siguranţa pe care i-o poate da prezenţa tatălui, nu să fie confruntat cu două figuri pe care nu le poate diferenţia. Din punct de vedere material, probabil ar fi argumente. Dar dezvoltarea sa psihică şi mai ales spirituală ? Copilul acela nu o avea şi el drepturi să stea lîngă părinţii lui adevăraţi sau lîngă nişte părinţi aşa cum e de cînd lumea, mamă şi tată ? La copii se gîndeşte cineva sau după vreo treizeci de ani ne trezim cu nişte consecinţe dezastruoase pe care nu le mai putem remedia  ? Şi cine va răspunde atunci ?

Din păcate, cei care vor să apere familia creştină nu au avut destulă forţă pentru a-şi susţine argumentele în faţa agresivităţii celorlalţi. Şi, într-o lume în care valorile se diluează, apărarea lor chiar e necesară. Occidentalii, la care ne uităm ca la deţinătorii adevărului absolut, se găsesc cam în aceeaşi situaţie ca a Imperiului Roman pe vremea lui Caligula. Atunci a fost Bizanţul cel care a salvat Europa preţ de un mileniu. Mai încercăm odată? AMARANTA


Aplicînd metodele lui Sherlock Holmes

 Cel mai mediatizat eveniment, inclusiv în dauna campaniei electorale, a fost cel din seara de 22 mai de pe o şosea din apropierea capitalei.
S-au emis atunci patru ipoteze, dar doar trei s-au bucurat de atenţia presei. În viaţa mea nu am fost atît de exasperată de felul cum s-a discutat despre cele petrecute. Ziarişti pe care i-am considerat cu ceva capacităţi şi experienţă, nu au fost capabili să treacă dincolo de clişee şi au căzut într-o capcană pe care ar fi evitat-o orice om care ar fi avut ca scop principal aflarea adevăruli şi nu răfuelile cu persoane sau posturi concurente, fapt ce a întunecat judecata multora. Pe alţii chiar nu i-a ajutat mintea. Cei mai mulţi, însă, nu am aplicat ştiinţa deducţiei de care vorbeşte eroul lui Conan Doyle.  Să aplicăm metodele detectivului la cazul de faţă:
  • Ipoteza accidentului s-a dovedit a nu mai avea crezare nici în ochii celor care au lansat-o iniţial. Un şofer experimentat, destul de atent ca să semnalizeze o depăşire, nu-şi pierde controlul pe drum drept, chiar dacă vorbeşte la telefon.

  •  Sinucidere, repetă unii ca o placă stricată. Serios ?! Omul nu era acuzat, e suficient de inteligent să ştie că dosarul scîrţîie fără anumite dezvăluiri, care ar arunca în aer multe şi pe mulţi, are un laptop cu informaţii şi mai ales bani în conturi străine, pe care cineva îi vrea. De ce s-ar sinucide ? De ce i-ar fi teamă ? Cine se lansează într-o astfel de afacere nu e din start un fricos, mai ales că are cu ce negocia.
    
  • Crima ? Ce s-ar rezolva ? Au pus cei interesaţi mîna pe laptop şi pe conturi ? Greu de crezut. Şi dacă ar fi aşa, ce interes au autorităţile să-i protejeze ? Pentru că şi pentru autorităţile române, ceea ce s-a petrecut la faţa locului e o incompetenţă greu de admis.
Rămîne ipoteza despre care nu doreşte să vorbească aproape nimeni: înscenarea.

 Ipoteza a fost sugerată de un senator, fost cadru al SRI şi membru al comisie de verificare a respectivei instituţii, om care o fi ştiind el ceva . Mai spune şi că în localitatea de unde se presupune că ar fi plecat sau ar fi ajuns "maşina fantomă", locuiesc "doi generali SRI, în funcţie"!!! Nu am auzit proteste ale SRI, dar nu am văzut nici interes de la cei care se consideră floarea jurnalismului naţional pentru subiect. În schimb, susţin într-un efort penibil, ideea sinuciderii, lansată de un domn care, din postura de persoană civilă, vorbeşte despre "sursele mele" şi are imediat un contraargument la orice altceva decît sinucidere. Chiar aşa, domnilor ?!

 Un singur ziarist a încercat o demonstraţie în care sunt şi servicii secrete. Deşi a acoperit mai multe necunoscute decît au făcut-o ceilalţi, a fost repede luat în rîs. exact în vremea acestei demonstraţii, un post concurent tocmai lansa ideea că pe cămaşa mortului ar fi urme de ars, ceea ce poate duce cu gîndul la o explozie şi că nici cadavrul nu ar fi tocmai  la fel cu... Altă intoxicare sau ... ?

 Mă voi limita să spun ca celebrul detectiv că, "...după ce ai eliminat imposibilul, ceea ce rămîne, oricît ar fi de improbabil, trebuie să fie adevărul."
Adaug şi că s-a uitat repede că fetiţa nu-şi văzuse de cîteva zile tatăl, care pare să fi cumpărat un loc de veci recent şi tot recent şi-a schimbat testamentul. Să fie dovezi ale intenţiei de sinucidere sau pregătirea unei dispariţii ? Apar nişte SMS-uri dubioase, presa dă crezare identificării unei femei care nu a vorbit cu nimeni în afară de procurori şi nu îşi pune şi ea întrebări, deşi ar fi destule.

 Există un martor, femeie, cu un spirit de observaţie deosebit, martor care şi-a păstrat fără ezitări declaraţia iniţială oricîte intimidări s-ar fi încercat prin emisiuni, căreia nu i s-au pus cel ouţin două întrebări esenţiale. Pe a treia a pus-o domnul Abraham! Mai e un biciclist misterios, destule întrebări care nu s-au pus şi unele elemente evidente trecute cu vederea.

Neavînd "surse" şi nici altă posibilitate de informare decît a privi locul "accidentului" la televizor, dar aplicînd observaţia şi deducţia mă întreb :

1. De ce nu se iau în calcul toate ipotezele, oricît de fanteziste ar părea, în schimb se înghit tot felul de intoxicări, apărute în funcţie de ce mai descoperea presa ? De ce insistaţi să căutaţi maşini pe camere şi să pierdeţi vremea refăcînd trasee, cînd răspunsul ar fi destul de simplu dacă v-aţi uita în dreapta sau stînga şosele ?!

2. De ce a fost taxată fosta soţie ca instabilă psihic, fără să se analizeze atent ce a spus şi fără să se întrebe cineva dacă nu, sub masca femeii confuze, ea transmitea anumite mesaje, după care a şi dispărut din peisaj. Cei care vor să înţeleagă mai bine, să se gîndească la o poveste pe care o spunea cîndva domnul Cristoiu despre un cerşetor aproape nebun... Dacă nu...

3. Există instituţii care ar fi putut pune la punct o înscenare şi altele care să susţină o ipoteză în sensul dorit de acestea ? E cineva destul de puternic să înlocuiască un test ADN ca să obţină efectul dorit ? Pentru că, după aparentul dezastrul cercetării de la faţa locului nu mai poate fi vorba de alte cercetări, nici măcar asupra maşinii. Sau nu a fost incompetenţă, ci...
În ce priveşte cercetările, cazul va fi clasat, presa nu va avea acces la probe şi va trebui să-i creadă pe procurori pe cuvînt. Actualul procuror general nu a riscat, aşa ca d-l Niţu care a făcut prima încadrare la
Colectiv pe "omor calificat", pentru ca să o schimbe apoi după vizita la Cotroceni, DNA în cazul de faţă nu are nici o treabă, aşa că toată lumea e fericită.

Dacă există totuşi ziarişti care nu vor să pară fraieri, atunci să reia încă odată toate cele 4 variantele, fără idei preconcepute (ceea ce e cam greu!) şi să se bazeze doar pe propriul lor spirit de observaţie, pe ceea ce ştiu concret şi pe o gîndire analitică (de la efect la cauză), dacă o au! Dacă nu, rămîne ca şi în cazul altor morţi suspecte!

Dar tocmai s-a născut o nouă întrebare: a existat cu adevărat un caz Hexi Pharma, chiar toţi dezinfectanţii erau apă de la robinet sau alta era miza ? 

AMARANTA



MAPAMOND 

Capriciile vremii creează probleme în India și Sri Lanka 

 Sub-continentul indian este în aceste zile afectat de fenomene meteo extreme, unice în ultima perioada. Astfel, nordul Indiei se confrunta cu un val de căldură fără precedent, mercurul din termometre atingând ... 51°C într-un oraș din statul deșertic Rajasthan. 

 Temperatura record a fost înregistrată joi, 19 mai, în localitatea Phalodi, la circa 600 km vest de Capitala, New Delhi. Aceasta temperatura depășește cu mai puțin de un grad recordul absolut de căldură înregistrat in India, în același stat, Rajastan, în anul 1956, anume 50,6°C. Din cele declarate de către B.P. Yadav, înalt responsabil al Serviciului Național Meteorologic din India pentru Agenția France Press, “întreaga zona de vest a tarii se afla sub atenționare de temperaturi extreme, autoritățile fiind rugate sa ia masuri în vederea protejării populației”. Animalele de la gradina zoologica din respectiva localitate, Phalodi, au primit, de asemenea bai cu apa rece și soluții lichide împotriva deshidratării. 

 Ceva mai la sud, în atât de poetic numita “lacrima a Indiei", în insula stat Sri Lanka, 500.000 de locuitori au trebuit sa își părăsească casele din cauza inundațiilor care afectează tara, din nefericire, la nivel național, bilanțul fiind de 64 de morți. Sri Lanka a fost lovita de aproape o săptămână de cele mai grele ploi înregistrate în ultimul sfert de secol. 
Acestea au declanșat și masive alunecări de teren la nivel local, îngropând victimele, uneori, sub 15 metri de noroi. Potrivit centrului de gestionare a dezastrelor din Capitala, Colombo, 21 din cele 25 de raioane ale țării au fost afectate în timp ce 300.000 de oameni s-au refugiat în adăposturi de urgență și circa 200.000 pe la rude și prieteni. Ciprian POP


Cutremur de 5,9 grade pe scara Richter zdruncină Insula Taiwan
Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade pe scara Richter a avut miercuri epicentrul în estul Taiwanului, fiind însa simțit în întreaga insulă, dar nu au existat sau pagube, conform informațiilor transmise astăzi de către agenția centrala de știri de la Taipei.
Cutremurul a avut loc la ora locala 08:21 (02:21 Ora României), în provincia Hualien, din estul tarii, la o adâncime de 18 kilometri, mișcarea telurica făcându-se simțită și în Capitala Taipei, la aproximativ 170 de kilometri nord de Hualien.
Cutremurul a fost al 11-lea cu magnitudine de peste 5 grade înregistrat în Taiwan din ianuarie anul curent. Cutremurele de pământ sunt frecvente în Taiwan (insula fiind parte din bine-cunoscutul “cerc de foc al Pacificului”), cel mai distructiv a fost un cutremur cu magnitudinea de 7,6 înregistrat în 1999, în care, din nefericire, circa 2400 de oameni și-au pierdut viata.
La 6 februarie 2016 a fost înregistrat un cutremur de 6,4 grade Richter în sudul insulei , în care au murit 117 de oameni urmare a prăbușirii mai multor clădiri. Ciprian POP