vineri, 31 decembrie 2021

Discursul ultimul lider patriot pe care l-a avut România, în fața Comisiei Europene:

 Discursul ultimul lider patriot pe care l-a avut România, în fața Comisiei Europene:


«Cum se poate oare vorbi de egalitate, libertate și democrație între țările bogate și țările care, nu au nici 100 de dolari pe cap de locuitor?


A realiza egalitatea înseamnă a realiza și condiții materiale necesare (adică fără asupriri din partea FMI în restituirea datoriilor și condițiile draconice impuse de către aceștia)?


Cum se poate vorbi în general, de o absolutizare a unor norme așa numite „democratice” ignorându-se că există diferite forme de democrație? Și îmi permit să afirm că, democrația pe care o realizam noi în România este cu mult mai superioară, decât cea despre care au vorbit unii antevorbitori aici.


Avem deci, nevoie de o informare corecta a popoarelor. Este necesar să pornim de la faptul, că trebuie să fie pus capăt diferitelor activități de dezinformare, care dăunează colaborării și securității. M-aș referi printre altele la activitatea unor posturi de radio, de pe teritoriile unor state participante la actuala conferință, care nu servesc cu nimic nobilelor scopuri, pe care le consemnam în documentele pe care le vom adopta astăzi.


Se poate spune că, prin semnarea acestor documente se încheie cu succes prima Conferință Generala Europeana. Totodată trebuie spus că aceasta nu este decât cea dintâi etapă, importantă desigur a luptei pentru securitate și pace. Nu trebuie să se creeze iluzia că putem sta liniștiți și în siguranță» ( Știa el ce știa!).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu