România Muncitoare - Nr.233 din Octombrie 2015

România Muncitoare - Octombrie 2015

Muncă şi unitate, luptă pentru dreptate!

ROMÂNIA MUNCITOARE

Colectiv de redacţie:

Ciprian POP (redactor şef), Ion BUCUR (redactor), Marius BUICĂ (tehnoredactor).

Telefon: 0724/717293

Publicaţie a mişcării muncitoreşti, editată de Asociaţia România Muncitoare - Nr.233 din Octombrie 2015

E-mail: asociatia.romania.muncitoare@gmail.com

Web: http://asociatiaromaniamuncitoare.blogspot.ro/

OSIM-M-2005-06220; ISSN-1224-254

Editorialul lunii octombrie este semnat de catre Doamna “Amaranta”, de la Timisoara. Il redam asadar in cele ce urmeaza, alaturi de celalalt articol al doamnei. Valoram opiniile Dvs, motiv pentru care le publicam intocmai si cu promisiunea de a incerca macar sa ne ridicam la inaltimea asteptarilor.

Asociaţia "România muncitoare"  între "le raison d'etre" şi "savoir faire"

Apariţia unei asociaţii ce are ca principală preocupare dreptul la muncă (o spune de altfel şi denumirea), merită desigur salutată. România chiar are nevoie de reprezentanţi ai societăţii civile care să susţină munca, demnitatea ei, nu doar pe cei care "se descurcă", adica şmecherii. Dreptul la muncă, deşi e prevăzut în Constituţie, nu prea e respectat de nimeni. Mă întreb ce poate sau ce intenţionează să facă ARM pentru muncitori şi mai ales pentru micii intreprinzători, cei care lucrează ei cu familia, sau cu 2-3 angajaţi şi total neglijaţi de autorităţi în prezent, dar care ar putea creşte simţitor nivelul ocupaţional dacă ar fi sprijiniţi ?!

Pentru că, după cum susţine de atîta vreme, în mod corect, domnul Ilie Şerbănescu, nicăieri în Europa munca nu e taxată atît de mult ca la noi. Pe noi însă pare să ne preocupe doar capitalul.

În acest context, are ARM o strategie ? Poate iniţia măcar o discuţie (fie ea şi pe blog) pe acest subiect sau îl poate aduce în atenţia unor parlamentari, indiferent de culoarea lor politică ? Sau se mulţumeşte cu afirmaţii de genul: "susţinem că..." ori "sîntem pentru..." ?

Referitor la celelalte dorinţe, ele sînt legate în special de contractele de muncă. Există chiar afirmaţia: "suntem pentru un rol clar şi bine pronunţat pentru SINDICATE"
Care sindicate ? Cele care nu există în multinaţionale sau în alte firme străine de la noi ? Sau acele sindicate de după 1990, care au făcut doar jocuri politice, de cele mai multe ori favorabile doar liderilor ? Cîţi oameni au scos sindicatele în stradă cînd se tăiau salariile ? 2 - 3 mii ? În vremea asta în ţări cum sînt Spania, Italia, Franţa ; Grecia, ieşeau la proteste cu sutele de mii.

Ce au făcut sindicatele cînd guvernul Boc a măcelărit propria lor lege şi Codul Muncii ? Nimic! Au trenurat de frică! Unii au mai scîncit pe la emisiunile tv că se încalcă drepturi şi la asta s-a redus tot.

Cît priveşte un alt deziderat al ARM, "consultarea angajaţilor în deciziile strategice" mi se pare total nerealistă, pentru că în 90% din cazuri ar avea ca finalitate falimentul îndrăzneţului.

E, totuşi, de aşteptat un plan al ARM pentru înfăptuirea unora dintre aceste deziderate.
Poate asociaţia să organizeze strîngerea unor semnături pentru a promova o lege ? Sau măcar să se adreseze unor parlamentari pentru a introduce ei amendamente cînd e cazul (cum va fi probabil cu legea salarizării bugetarilor), ori să sesizeze nereguli care ar putea constitui subiecte de interpelare în Parlament ?
Dacă poate face măcar ceva din toate aste e un semn bun, pentru că doar cu dorinţe ori bune intenţii...

Să sperăm că timpul ne va demonstra dacă la ARM, pe lîngă "raison d'etre" există şi "savoir faire". Deocamdată să le urăm succes!

Raiul interbelic?

Mi-a fost dat să aud ceva ce nu-mi imaginam. Nu de la un ziarist cu pretenţii, mai ales că investigaţiile sînt în general corecte. Din păcate "soluţia" propusă m-a năucit. Ori doamna în cauză e plătită să susţină asta, ceea ce ar fi o imensă dezamăgire, ori e... naivă şi crede în poveştile despre "raiul interbelic". Probabil nu a avut cine să-i povestească şi despre "iad". Dar să facem o analiză:

1. România  modernă nu i se datorează în primul rînd lui Carol, ci reformelor lui Cuza. În timpul aşa numitei dictaturi au fost date toate legile, inclusiv un cod civil pe care nu l-au modificat nici comuniştii, ci doar au abrogat unele părţi referitoare la proprietate şi familie, aducînd ei un cod al familiei care prevedea egalitatea între sexe. În rest, toate instituţiile au fost create în vremea lui Cuza pe legislaţie de inspiraţie franceză, mult mai apropiată de noi.
2. Vorbim despre corupţia din timpul lui Cuza, dar despre cea din timpul regilor, cîţi or fi fost ei, nu zice nimeni nimic. Cu ce o fi fost mai puţin păguboasă afacerea Skoda, de exemplu, sau cu ce s-a deosebit tăierea unor munţi întregi atunci, de ceea ce se face acum ? Dacă tot e pornită pe analizat corupţia, doamna Oana Stancu Zamfir ar face bine să se documenteze şi să nu vîndă iluzii.
   
   3) Cît despre "raiul interbelic", să-i spună cei fără posibilităţi finanicare cît de uşor se făcea şcoală. Dacă o familie avea mai mulţi copii şi voia să-i dea pe toţi la facultate era practic imposibil. Chiar dacă ar fi existat dorinţă, inteligenţă şi burse, erau alte 100 de impedimente, rezumane în două cuvinte: lipsa de bani.
   Să-i amintesc doamnei Zamfir că celebra Groapă sau Bariera Vergului, ori atîtea alte locuri fie şi numai din capitală era extrem de reale şi majoritatea scriitorilor au avut nevoie în primul rînd de talent şi mai puţin de imaginaţie ca să zugrăvească stări de fapt de părea poveşti ? Poate are curiozitatea să se uite acum, într-o seară, la "Visul unei nopţi de iarnă" şi să mediteze la binele adus de o monarhie străină. Monarhie care, de altfel, a împins ţara la un capăt al ei numai ca să nu lupte cu cei de acelaşi sînge, a pierdut tezaurul şi mai apoi, din inabilitate politică, în al doilea război, nu a ştiut să negocieze şi am fost ţară învinsă şi cedată ruşilor.
   4) Cat depre Marea Unire, aceea a fost făcută în primul rînd de Adunarea de la Blaj şi de Brătieni şi aş fi vrut să văd eu cine ar fi putut să se opună, după preţul de sînge plătit de acest popor!
   5) În schimb, dacă doamna Zamfir ar fi fost onestă cu ea şi cu cititorii(cei pe care îi poate manipula), ar fi propus şi o altă variantă, anume cea a republicii parlamentare, mult mai potrivită acestei naţii. Poate luam modelul italian, că tot ne lăudăm a fi latini! Şi cel puţin se dădeau astfel şanse unor romîni foarte merituoşi, nu doar unor străini, nici ei feriţi de scandaluri şi chiar de corupţie, care au manifestat aceeaşi indiferenţă faţă de români pe cît o manifestă şi preşedintele de azi
   Poate că o republică parlamentară i-ar fi lecuit pe români de nostalgia dictaturilor (inclusiv regale) şi i-ar face să deschidă mai bine ochii în viitor la cei pe care îi votează pentru parlament, ştiind că de ei depinde nu doar alegerea unui preşedinte, ci şi a primului ministru căruia, din păcate, nu-i acordăm atenţia cuvenită.
   Şi mai e ceva. Înainte de a se pronunţa pentru monarhie, în cazul de faţă pentru un domn Mihai, ar fi bine ca doamna Zamfir să se întrebe ori să-şi întrebe colegii studenţi în 1989 la Timişoara, ce rol o fi avut respectivul domn atunci cînd apărea o toamnă întreagă la televiziunea maghiară, doar el şi d-l Tokes, în evenimente şi de partea cui ? Asta dacă nu vor fi şi aceia loviţi de amnezie.
   A consemnat pentru publicatia Romania Muncitoare Doamna “Amaranta”

N E V O I A   D E   L I D E R I

Mai mult ca niciodată, lumea are nevoie de lideri, de oameni care să-şi asume responsabilităţi. Numita globalizare tinde tot mai mult să ne transforme într-o masă amorfă, condusă ocult de personaje fără nume, care nu îşi arată chipul, ci aruncă în faţă nişte marionete. Poate de aceea planeta e într-una dintre marile sale crize, nu doar economice. Pentru că adevărata criză pare să fie cea de lideri.
Totuşi, cu cincizeci de ani în urmă nu era aşa, pentru că existau încă oameni care să-şi asume riscuri în numele semenilor.

Vreau să amintesc celor care au uitat, că pe 7 octombrie Ernesto Che Guevara scria pentru ultima oară în Jurnalul său bolivian : "Se împlinesc 11 luni de la inaugurarea armatei noastre de gerilă, fără complicaţii, într-un mod bucolic;". Fusese o mînă de oamnei care ţinuse în şah în toate acele luni armata boliviană. Dar intervine CIA şi peste două zile, într-o ambuscadă, Che este rănit adus în localitatea La Higuerra şi asasinat cu sînge rece, după mai multe ore în care a fost lăsat în agonie.

Astfel credea CIA că va pune capăt luptei de eliberare a popoarelor din America Latină. Dar ca de obicei soarta s-a întors împotriva lor. Asta pentru că au făcut cel puţin două greşeli: În primult rînd au ignorat mesajul lui Che către Tricontinental : "Oriunde ne-ar surprinde moartea, fie ea bine-venită cîtă vreme strigătul nostru de luptă a ajuns la o ureche receptivă şi o altă mînă se întinde să ne preia armele..."
A doua greşală a fost publicarea fotografiei lui Che după ce a fost asasinat. Efectul a fost devastator pentru cei care au sperat să fi lichidat mişcările de eliberare din acea parte a lumii.Figura lui Che a început să apară pe steagurile celor care se declarau de stînga şi în acea vreme nu erau puţini.

Ceea ce spunea Fidel Castro în a sa prefaţă la Jurnalul bolivian al lui Che este real şi relevant : "Ideile, chipul şi numele lui sunt embleme ale luptei împotriva nedreptăţilor suferite de către cei oprimaţi şi exploataţi, provocînd un interes înflăcărat printe studenţii şi intelectualii din toată lumea."

Însă la cîteva decenii distanţă vedem o lume şi mai săracă, dar apatică şi lipsa de lideri. Chiar faptul că Che a reuşit să devină legendă şi să fie şi azi un reper, demonstrază nu doar calităţile sale, ci şi faptul că prea puţini au fost capabili să-i preia armele şi mai ales idealurile. Poate că nu este totuşi prea tîrziu, poate că undeva în lume se va afla un lider gata să luple, în altfel decît Che, dar să lupte pentru cei oprimaţi.

În ceea ce îl priveşte pe Che, pe care mulţi dintre cei care se uită azi la americani de parcă ar fi deţinătorii adevărului absolut, îl consideră un aventurier, li se poate răspunde chiar cu vorbele lui Ernesto Che Guevara : "Mulţi îmi vor spune aventurier..., numai că de un gen diferit şi dintre aceia care îşi riscă viaţa pentru a demonstra adevăruri."

Să nădăjduim deci, că mai există încă oameni gata să-şi rişte viaţa pentru adevăruri, că mai există încă în lume bărbaţi adevăraţi.

Doamna “Amaranta”

Palestina, autorizată să-şi înalţe steagul la sediul ONU din New York

O rezoluţie potrivit căreia Palestina poate să-şi înalţe steagul la sediul ONU din New York a fost adoptată, joi, de Adunarea Generală a ONU, cu 119 voturi "pentru", 8 "împotrivă" şi 45 de abţineri. Decizia urmează să fie pusă în aplicare în 20 de zile.

Palestina a devenit un stat observator nemembru al ONU în 2012, depunând permanent eforturi pentru obţinerea statutului de membru cu drepturi depline al Naţiunilor Unite. La sfârşitul lunii trecute, Palestina alături de alte 20 de ţări au prezentat Adunării Generale a ONU un proiect de rezoluţie, cerând înălţarea steagului său la sediul ONU din New York.

Arborarea steagului Palestinei este "o măsură simbolică", a declarat reprezentantul palestinienilor la ONU, Riyad Mansour, potrivit sursei citate. Însă ea va "consolida bazele statului palestinian" şi le va oferi palestinienilor o "rază de speranţă", în momentul în care procesul de pace cu Israel se află într-un impas total.

Din inguste prejudecati politice!

Prin anii 1985 – 1986, au inceput lucrarile la un important obiectiv strategic national si anume: linia de cale ferata Valcele – Ramnicu Valcea, tronson de cale ferata ce ar fi urmat sa scurteze distanta intre Bucuresti si Ramnicu Valcea cu aproximativ 100 km, o lucrare deosebit de grea, data fiind configuratie reliefului zonei (deluri, vai, rauri).

La amenanjarea acestui tronson feroviar au fost aduse utilaje mecanice moderne si un numar mare de muncitori specialisti si militari. Au fost strapunse cateva tuneluri, doua mari viaducte, poduri si numeroase podete. Au fost construite pana si cladirile statiilor, la sfarsitul anului 1989 lucrarile fiind efectuate in proportie de 80%.

Dar, in primavara anului 1990, lucrarile la acest important obiectiv au fost sistate, santierul desfiintat, unele utilaje au fost , fie furate, fie distruse. Au fost furate pana si unele segmente de sina ferata si vadute la fier vechi.

Tot acest jaf de proportii poarta pecetea...ingustelor prejudecati politice, anume sa fie distruse cat mai multe din realizarile acestui popor din perioada socialismului.

In cei peste 25 de ani care s-au scurs de atunci, au existat unele timide incercari de reluare a lucrarilor la nivel judetean, dar, din nefericire, fara niciun rezultat.

GREU SA CONSTRUIETESTI, USOR SA DISTRUGI!

Un important obiectiv economic ratat – Canalul Siret – Baragan

Articol de Gheorghe Dumitru

Dupa anul 1989, si vastele si modernele sisteme de irigatii de pe intreg cuprinsul tarii au fost distruse in mod samavolnic, din aceleasi inguste si neghioabe prejudecati politice. In prezent, agricultorii si culturile au ramas doar in mila Lui Dumnezeu, care sa aduca ploaia. Ton inainte de anul 1989, in anii spcialismului, au inceput lucrarile unui important canal magistral, denumit “canalul Siret – Baragan”. Acest canal urma sa preia apa din raul Siret, al carui debit de vara urma sa fie suplimentat de apele acumulate in lacul de acumulare al Hidrocentralei de la Bicaz. Apa din acest canal urma sa fie distribuita in Baragan prin cadere libera, printr-o retea de canale principale. Pentru irigarea suplimentar urmau sa fie folosite si apele raurilor Ialomita, Buzau, Jijia si Putna.

Traversarea de catre canalul magistral a albiilor raurilor interioare urma sa se faca prin poduri-canal, ecluze, sifoane, etc.

La sfarsitul anului 1989, lucrarile la acest important canal magistral erau efectuate in proportie de 30-40%. In primavara anului 1990, lucrarile au fost sistate, santierul parasit, utilajele furate sau vandute la fier vechi, iar canalul a devenit, in mare parte, groapa pentru gunoaie.

Iata cum, o mare si importanta investitie, menita sa contribuie la dezvoltarea agriculturii, a fost abandonata. Un mare jaf comis de catre noii capitalisti, pe care nimeni nu i-a tras la raspundere, niciodata!

De mai multi ani, unele institute de cercetari agricole, cat si personalitati de specialitate, din Ministerul Agriculturii si Guvernelor Romaniei, au solicitat, in repetate randuri, reuarea lucrarilor la acest important canal, dar fara succes.

Nu sunt bani pentru asemenea lucrari....Sunt, insa bani pentru vilele, autoturismele de lux si afacerile celor din fruntea tarii...

Gh. Dumitru