C U B A, O I N S U L Ă C U V A L O A R E D E S I M B O L

C U B A,   O   I N S U L Ă   C U   V A L O A R E   D E   S I M B O L

Nu de multă vreme (pe 26 iulie), Cuba şi toţi cei care mai avem memoria faptelor de curaj, am sărbătorit momentul asaltului de la Moncada, precursorul revoluţiei de eliberare a Cubei de sub dominaţia dictaturii lui Batista, o dictatură ca atîtea altele, susţinute de americani în toată America Latină. Insuficient pregătit, atacul a eşuat, dar a marcat momentul în care Fidel Castro a realizat că nu poţi să reuşeşti, dacă nu ai de partea ta populaţia. După cîţiva ani, cînd a revenit, reuşita a fost evidentă şi pentru unii neaşteptată, iar asta s-a datorat fatului că Fidel a atras de partea sa cea mai mare parte a populaţiei cubaneze.

În general, mulţimile se raliază greu unor acte de eroism, oricît de grea le-ar fi situaţia. Rareori în istorie, chiar şi atunci cînd au un lider, sînt dispuse să se angajeze într-o lupta. Nu o fac nici dacă viaţa lor e adesea de nesuportat, cu atît mai puţin pentru ideei de tipul: libertăţi cetăţeneşti, democraţie, egalitate, care sînt, în general, ideei abstracte.

Cazul Cubei a fost diferit. Nu numai că Fidel a atras aproape întreaga populaţie de partea sa, ci a şi reuşit să convingă acea populaţie să-şi însusşească ideile revoluţiei şi să ţină piept colosului din vecini.

De aceea afirm că insula din Caraibe are valoare de simbol şi că tot ce s-a petrecut acolo mai bine de o jumătate de secol ar trebui studiat cu obiectivitatea istoricilor şi nu potrivit clişeelor servicilor secrete americane. Ca argument pot aduce şi nereuşita lui CHE din Bolivia, unde nu doar americanii au fost mai vigilenţi, ci şi populaţia a fost mai puţin pregătită. A reacţionat altfel acum un deceniu, dar nu e sigur că va rezista aşa cum s-a întîmplat în Cuba.
Probabil, de aceea, şi atitudinea ostilă a preşedintelui Trump. Să nu uităm că el îi reprezintă pe republicani, gata mereu de conflict şi avînd ca ţel suprem să-şi sporească unii, destul de puţini, averile şi nu bunăstarea celor mulţi.

Gesturile de deschidere le-au făcut democraţii, întîi Clinton, cînd justiţia americată l-a redat Cubei pe micuţul Elian, apoi Obama, care a făcut un pas semnificativ spre reconciliere.

Din păcate, cei care îl sfătuiesc pe Trump se tem de exemplul Cubei, aşa cum s-au temut altădată de cel al lui Allende sau, în Europa, de drumul luat de Yugoslavia. Aşa că vor să şteargă cu buretele paşii pe care i-a făcut Obama, tocmai din teama că, pentru mulţi, Cuba va deveni un simbol şi că situaţia lumii s-ar putea schimba.

Cuba e însă o insulă specială şi e discutabil că şi în altă parte s-ar reuşi o atragere a populaţiei la o cauză cum s-a întîmplat acolo sau că ea ar fi pe termen lung.

Ceea ce au reuşit, însă, cu siguranţă americanii cu atitudinea recentă e ostilizarea unei părţi a populaţiei proprii (probabil cea apropiată de democraţi) şi chiar a unei părţi din imigraţia cubaneză de la Miami, lucru greu de crezut cu ceva vreme în urmă.

Dar, ceea ce a realizat domnul Trump fără să-şi dea seama, e întărirea valorii de simbol a insulei. Cu deschiderea SUA către Cuba şi odată cu plecarea lui Fidel în legendă, era posibil ca evenimentele din urmă cu mai bine de cincizeci de ani să treacă în amintire. În schimb, prin menţinerea embargoului atît de nedrept şi a trupelor de la baza din Guantanamo, dar şi a recentei atitudini a preşedintelui lor, americanii nu fac decît să solidarizeze nu doar populaţia cubaneză, ci şi alte ţări care consideră extrem de nedrept ceea ce i se întîmplă Cubei de prea multă vreme.

În momentul actual nu mai e nici Fidel, nici Che, nici Camilo, nici atîţia alţii care au contribuit la victoria revoluţiei cubaneze. Dar, vor fi mereu alţii care să păstreze ideile acesteia şi eroismul oamenilor de atunci nealterat. Pentru că oamenii de pe insula aceea splendidă din Caraibe sînt speciali.
Fidel Castro nu s-a înşelat cînd, la procesul ce a urmat asaltului de la Moncada a spus "Istoria imi va da dreptate!" Mă întreb însă cine îi va absolvi pe americani, cine le va justifica atitudinea atît de străină democraţiei pe care o clamează cu fiecare ocazie ? Tot istoria va fi cea care ne va da răspunsul!

Elvira Codrescu