România
Muncitoare
MAI
2018
Muncă
şi unitate, luptă
pentru
dreptate!
Publicaţie
a mişcării muncitoreşti, editată de Asociaţia
România
Muncitoare – Nr.265 din MAI 2018
Colectiv
de redacţie:
Ciprian
POP (redactor şef), Ion BUCUR (redactor), Marius
BUICĂ (tehnoredactor).
Telefon: 0724/717293
E-mail: asociatia.romania.muncitoare@gmail.com
OSIM-M-2005-06220;
ISSN-1224-2543
C
E S E M A I P E T R E C E
P E L A N O I
Era
tot ce ne mai lipsea, scandalul provocat de chitaristul de la PNL,
partid care ar trebui să-şi schimbe sigla, pentru că de "naţional"
nu are nimic. Ceea ce mi se pare straniu, e că toţi cei care
comentează, uită două lucruri esenţiale şi anume, votanţii şi
faptul că sîntem totuşi în anul centenarului. Se pare că nici pe
votanţi, nici pe cei care dau pe dinafară de cît patriotism
invocă, nu pare să-i deranjeze această atitudine a politicienilor.
În
acest caz, avem ce merităm, politicieni care pentru ambiţii nu ţin
cont că provoacă instabilitate politică. Şi dacă domnii din PSD
nu au destul curaj să spună lucrurilor pe nume, ar trebui, să
reacţionăm noi, pentru că jurnaliştii nu par să vadă nici ei
mare lucru.
De
exemplu, abia s-a şoptit că domnul preşedinte, care îi acuză pe
alţii de trădare, prin interpuşi, a stat la masă într-o reuniune
cu un stat pe care România nu-l recunoaşte. Asta cum s-o fi numind
domnule preşedinte ? Şi încă în anul centenarului, de care
desigur nu vă pasă, pentru că la Cotroceni aţi ajuns ca să vă
simţiţi confortabil între două vacanţe ! Şi dacă tot vreţi să
vă informeze ceilalţi unde merg şi ce fac, dumneavoastră aţi
cerut aprobarea Parlamentului să vă întîlniţi cu cei din Kosovo
? Sau aţi devenit peste noapte dictator şi noi nu ştim ?
Ceea
ce ar trebui să-şi mai amintească măcar ziariştii, e cam ce
influenţă aţi avut în instalarea fuvernului dvs, După Colectiv,
în dimineaţa următoare, domnul procuror general a vorbit despre o
încadrare a faptelor cu intenţie şi a spus că va cerceta. A fost
chemat la Cotroceni şi a schimbat încadrarea. Numai că v-a luat
gura pe dinainte cu "au trebuit să moară oameni", poate
v-a trădat subconştientul, situaţie în care domnul ambasator al
SUA a venit în următoarea oră la Cotroceni să dreagă busuiocul.
Acum faceţi acelaşi joc. Aşa ne trebuie, dacă nu le-am cerut
americanilor să şi-l ia acasă cît mai repede!
Dar
nu e nimic nu e mai grav decît că unii vor să ne saboteze
centenarul cu certurile lor. Şi noi tăcem! Deocamdată... AMARANTA
...Ş
I C E S E M A I Î N
T Î M P L Ă PE L A A L Ţ I I
Domnul
Trump merge ca racul. Un pas înainte, doi înapoi. Şi, totul din
aroganţă şi necunoaşterea situaţiei. În primul rînd, nu ştie
istorie, altfel ar fi aflat că toate imperiile sfîrşesc la fel şi
nu vor fi ei excepţia. Mai ales după greşelile pe care le fac.
Sunt la un pas să piardă tot ce au cîştigat din întîlnirea cu
cei din Coreea de Nord, Venezuela îi acuză de manevre oculte, iar
în Orientul de Aproape, de la Siria la Iran şi Palestina, îi urăsc
cam toţi. Acum se ceartă şi cu Europa, iar doamna Merkel şi
pajul său, cel care face pe toţi conducătorii Franţei de la
Napoleon încoace să se răsucească în mormînt de ruşine, au dat
fuga la domnul Putin, în timp ce euroscepticismul e în creştere.
În
vremea asta,"perfidul Albion" tace complice, ba a mai pus
şi de o nuntă, una cu scenariu de Holywood, în care monarhia
britanică nu a avut nimic de zis; doar a privit stupefiată la un
film cu gesturi şi replici îndelung exersate în faţa oglinzii. Îi
lasă pe mire să se bucure de asta pe moment, dar nu cred că regina
va tolera ca noua venită să-şi pună cizmele de cow boy pe mesele
de la Buckingham Palace. Chiar dacă poartă inelul Dianei, ori
tocmai de aceea.
În
rest numai de bine, fostele ţări socialiste se coalizează încet,
chiar în cadrul Uniunii, Salvini vrea să scoată Italia din zona
euro şi nu numai, de Grecia nu se mai aude şi nici Spania nu se
simte prea bine...
În
contextul ăsta complicat, sar şi ai noştri ca musca în lapte,
fără să analizeze şi mai trag "unul hăis şi altul cea",
fără să se consulte cu oameni care mai ştiu ce e aceea
diplomaţie. Nici măcar cu ministrul de externe ori consilierul pe
externe de la Cotroceni, că doar ei sînt deştepţi!
Cei
puternici, în goana lor după resurse şi pieţe de desfacere nu mai
analizează situaţiile. Şi nu observă că, de undeva. poate de pe
puntea unui submarin la fel ca altădată, cu faţa aceea
impenetrabilă, domnul Vladimir Putin face calcule reci. AMARANTA
Încotro, România?
România
anului 2018 seamănă cu România anului 1944...
O
"parte" din România "tine" cu SUA și Israel și
o "parte", cu Uniunea Europeană.
Nimeni
din România nu dorește nici o relație cu Federația Rusa.
Și,
interesant ca atât Uniunea Europeană, cât și SUA și Israel au
relații bune cu Rusia. Economic și diplomatic.
Rusia
și SUA sunt interesate ca Uniunea Europeană sa nu funcționeze cum
trebuie. Totul este pentru suveranitatea economica și resursele
financiare și naturale și raportul comercial. O Uniune Europeană
puternică nu este bine văzută de nimeni. Nici la Casa Alba, nici
la Kremlin.
Din
Asia apare China cu tot ceea ce înseamnă ea economic și
financiar. Plus, resursele umane.
Seamănă cu anul 1944 situația de acum?
Nu este
război, însă mi-e teama ca seamăna situațiile izbitor.
În
anii 1945-1947 lumea credea ca vin americanii și ne vor ajuta. Nu
au venit. Regele Mihai a așteptat și el răspunsuri oficiale de
peste ocean. Nu au venit.
Acum
suntem împreună cu Uniunea Europeană, dar ascultam de Statele
Unite ale Americii. Am vrea să profitam de amândouă, dar ne furam
singuri căciula.
Doar
istoricul militar Mircea Dogaru ne atrage atenția ca ne jucam cu
focul. Cele doua mari puteri mondiale nu fac nimic fără să se
consulte reciproc. România nu face ce ar trebui să
facă. Hadrian
Europa ne vrea parteneri
Europa
ne vrea parteneri și asta este foarte adevărat. Din păcate, noi
ne ținem cu dinții de Statele Unite ale Americii și uitam unde ne
aflam. America este peste Ocean, iar noi ne situam în Europa.
Așteptam
"mura în gura" totul. Ceea e trebuie să facem în toate
domeniile. Este mai rău decât într-o colonie. Asta
este.
Va propun sa reflectați la acele lucruri și stări de fapt pe care trebuie să le explicăm tuturor țărilor europene :
1. Nu
putem face parte din doua sisteme de securitate : fie vom rămâne
cu NATO, fie vom intra în armata europeana pe care alianța Franța
- Germania o doresc.
2. Cu
un efectiv militar și de securitate naționala sub 60 000 de
militari și civili ce sunt angajați în aceste sectoare, cu
tehnică militară cumpărată pe bani mulți din afară și mulți
ofițeri cu vârste ce depășesc 50 ani trecuți în
rezerva, noi ca țară, NU putem face față unui eventual conflict
militar.
3.
Economia României este doar 4% în mâinile statului. În
cazul unui conflict cum putem rechiziționa economia pentru
război? Trebuie salvată economia de stat, băncile cu
capital de stat, întreg sistemul energiei electrice, de apărare
prin Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare. Altfel, nu putem
susține economic și financiar nici o activitate de rezistenta.
4. Nu
suntem atenți la cerințele Uniunii Europene. Ne interesează ce
spune SUA în orice domeniu economic, social sau politic.
Inteligenta
în diplomația românească nu mai are valoare, asa cum avea
altădată.
5. În
domeniul economic, financiar și IT nu avem nici o viziune
europeana. Nu am prezentat nici un proiect viabil. Așteptăm să
ne spună alții ce și cum.
6.
Dorim o Europa a mediului înconjurător sănătos. La noi nu ai
cum pentru ca dispar pădurile și nu reîmpădurim prea mult.
7. Cum
sa facem hrana pentru poporul român când peste 50% din suprafața
agricola este a străinilor?
8.
Infrastructura României lasă de dorit.
9. Nu
suntem în stare sa facem o lege a salarizării unitare pentru
bugetari. Nu suntem în stare sa spunem că companiile naționale
și locale nu pot avea mai mult de 25% în plus salarii față de
organigrama bugetara.
10.
Cream indemnizații speciale pentru un grup mic de persoane și ne
plângem ca nu exista bani la buget. Hadrian
Un gest riscant
Un
gest de omenie de care vor profita oamenii politici.
Gestul
medicilor de la Spitalul Municipal Lugoj care au fost de acord sa
doneze 100 lei pentru a echilibra salariile celorlalți colegi
care au pierdut în urma noului sistem de salarizare.
Așadar
aici este vorba de diferențe de salarizare mari 20000 lei medic
și 2000 lei alt angajat din sistemul de sănătate.
Cum
bugetul de stat nu poate da mai mult pentru salarii există trei
variante :
- fie
reduci de la medici cu 15-20% din salariul de baza,
-
egalitate deplina la grila de salarii,
- fie
faci ca medicii din Lugoj, donezi o suma fixa pentru ceilalți
colegi.
Gestul medicilor din Lugoj poate fi speculat de către oamenii politici prin a forța medicii sa doneze lunar 300-400 lei pentru a rezista spitalele:
- 100
lei pentru a compensa celelalte salarii,
- 100
lei pentru a plăti parțial utilitățile și arieratele
spitalelor,
-
100-200 lei pentru plata parțială a medicamentelor,
echipamentelor și materialelor medicale. Hadrian
Risipa Nu poate ajuta România
Din
păcate, sunt lucruri care se spun cu jumătăți de gura dar
care sunt în favoarea unor grupuri politice sau a unor categorii
sociale. Punct.
Va
spun ca astfel Nu văd bine economic România. Va las să
lecturați și analizați singuri câteva situații:
1.
Partidele politice parlamentare românești primesc între minim
0,01% și maxim 0,04% din Produsul Intern Brut potrivit unui nou
proiect privind finanțarea partidelor politice validat de
președintele României la începutul anului 2018. Asta înseamnă
că dacă partidele parlamentare au primit în decembrie 2017
suma totală de 3,2 milioane lei, în martie 2018 au primit 7,0
milioane lei.
2.
Peste 9000 de persoane au beneficiat în anul 2017 de un cumul
pensie legală și de indemnizație (pensie) speciala. Legal
aceste categorii au primit de la Casa Națională de Pensii cca
181,27 milioane lei. Diferența până la 877,12 milioane lei de
la bugetul de stat s-a plătit.
3.
Guvernul României s-a împrumutat în medie cu 1 miliard euro pe
lună în intervalul ianuarie 2017 - aprilie 2018. În anul 2018
România mai plătește împrumuturile făcute de Guvernul din
2009.
4.
Toate rezervele și dividendele obținute de companiile în care
statul roman este investitor majoritar pentru anul fiscal 2016 au
fost atrase la bugetul de stat. Pentru anul fiscal 2017 doar
Hidroelectrica are preconizat un profit brut de 1,6 miliarde
lei.
5.
Există multe organisme care se ocupă de macro-investițiile
României. Rezultatele le cunoaștem. După ce inauguram o
Investiție mai trebuie o suma de bani căci s-au constatat
probleme(vezi porțiuni de autostrada și noul stadion al
Craiovei sunt doar doua exemple).
6.
Faptul că Nu există voință de a începe activitatea Fondului
Suveran de Investiții și Dezvoltare reprezinta o problema de
viitor a economiei României.
7.
Guvernul Partidului Comunist Roman încerca să țină o țintă
de 30% din bugetul de stat dedicat Investițiilor. Guvernul
Partidului Comunist Roman a plătit integral datorita externă a
României care cu dobânzi cu tot au fost de peste 20 miliarde
dolari în peste 10 ani. Hadrian
Românie, unde vei ajunge?
Modelul
Romanesc ar trebui să ne călăuzească în tot ceea ce
întreprindem. Comparăm ceea ce facem astăzi cu ce fac alte state.
Nu contează domeniul de activitate. Nu contează legislația din
care ne inspiram. Ea poate fi de oriunde. Acest lucru a fost ca o
otravă primită, picătură cu picătură, pentru România.
România, prin conducătorii ei, ar trebui să analizeze, sa
filtreze ce este bun pentru țară și sa facă numai ceea ce este
bun pentru țară.
Vorbim
despre reforme în diverse domenii de activitate și, apoi, după
aplicare, la nici o lună, le modificam.
La
salariile bugetarilor și a companiilor de stat Nu se vrea o
respectare a unor eșaloane. De la 1 la 10, 12 sau 15, cum se
dorește. Companiilor sa li se permită sa aibă cu maxim 20-25 %
mai mare salariu fără de eșalonul pentru bugetari.
Nu
este greu. Exemplu :un contabil de la muzeu, școală, primărie sau
spital sa aibă aceeași încadrare pe eșalon (eșalon 3), iar
contabilul de la compania de stat sa aibă eșalon 3+ după
posibilități maximum 20% salariu de încadrare.
La
pensiile de stat este simplu sa calculam. Din ultimii 10 ani lucrați
se iau cei mai buni 5 ani la salariul brut și apoi se face media.
Sa nu fie mai mica de cca. 80% din salariul minim brut pe economie.
Sa avem minim 15 ani lucrați, vârsta, de pensionare, sa fie de 63
ani la bărbați și 60 ani la femei (exemplu).
Orice
ajutor social dat unor persoane care sunt apte fizic și psihic, dar
nu reușesc să se angajeze sa facă diverse activități în
folosul comunității contra unor ajutoare financiare și /sau
materiale.
Orice
parlamentar, primar sau președinte de consiliu județean când este
în activitate are vechime pentru anii lucrați (se iau în
considerare la pensie). De ce sa mai aibă o suma de 1500 lei
lunar (de exemplu) în plus pe lângă pensie? Ca ai
avut șansa să fie acolo sus timp de 4 ani? Dacă ai doua mandate,
suma creste. Dar cel care are peste 35 ani lucrări și are o pensie
de 1100-1300 lei pe luna?
Nu
înțeleg cum conducătorii politici ai României Nu învață nimic
din istorie. Faptul ca dai un pic azi, mâine la fel din avuția
țării nu deranjează pe nimeni. Ne vom trezi că suntem români
doar cu numele. Restul nu v-a mai fi al nostru: economie, finanțe,
clădiri, cultură, ape, munți, păduri, etc. Hadrian
PUNCTE
CARDINALE
Coreea
de Nord a declarat vineri că este încă deschisă dialogului cu
Statele Unite, după ce președintele Donald Trump a anulat summitul
dintre cele două, o decizie "extrem de regretabilă",
potrivit Phenianului.
"Noi
reiteream în continuare Statelor Unite determinarea noastră de a
sta fata în față, oricând și în orice fel, pentru a rezolva
această problemă", a declarat Kim Kye Gwan, Adjunctul
Ministrului Afacerilor Externe de la Phenian , potrivit atenției
coreene de știri, KCNA.
China
consideră că ar trebui să să profite de "oportunitate
istorică" și că reuniunea SUA-Coreea de Nord ar trebui să
aibă totuși, loc.
Ministerul
chinez de Externe a semnalat vineri că decizia luată de
Președintele american Trump dezamăgește comunitatea
internațională, care ar fi fericită să vadă ca se realizează
pacea și stabilitatea în peninsula coreeană.
China
a cerut vineri Statelor Unite și Coreei de Nord să profite de
"oportunitatea istorică" deschisă în ultimele luni și
să organizeze summit-ul, după ce Donald Trump a suspendat
întâlnirea programată pentru 12 iunie în Singapore.
"În
condițiile actuale, ne așteptăm cu tărie" că ambele părți
"pot evalua evoluțiile pozitive recente" și "rămân
angajate" în căutarea unui acord, a declarat purtătorul de
cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Lu Kang.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu