Pyongyang
Excelenței
Sale, Tovarășului KIM JONG UN,
Prim
Președinte al Comisiei Naționale de Apărare a R.P.D. Coreene,
Prim
Secretar al Partidului Muncii din Coreea,
Comandant
Suprem al Armatei Populare Coreene,
Eu
personal și Asociația „România muncitoare” pe care o conduc
aici, la București, salutăm dialogul inter-coreean la cel mai înalt
nivel, urmare a întâlnirii istorice dintre Șefii celor doua State
și progresele recente în relațiile inter-coreeene. Asociația
„România muncitoare” a considerat mereu ca blocajele survenite
în relația dintre frații de un singur sânge, separați de triste
realități geo – strategice, pot fi depășite prin dialog și
negociere, și avem speranța ca Seulul se alătură de aceasta data
sincer acestui măreț ideal, ca partener în reunificare.
Summit-ul
istoric de la sfârșitul acestei săptămâni va ajuta la schimbarea
întregului ansamblu, astfel încât administrația Trump se va vedea
descurajata de a mai recurge la o abordare belicoasa și acest aspect
constituie un mare plus pentru poporul coreean și pentru lume.
Bazându-se
pe impulsul generat de reuniunea la nivel înalt între liderii
Republicii Populare Democrate Coreene și Republicii Coreea, frații
din nord și din sud ar trebui să continue să sprijine dialogul
inter-coreean, reconcilierea și reunificarea, să promoveze pacea și
securitatea in Peninsula Coreeană și peste tot în lume.
Înțelepciunea
si curajul a ambilor Șefi de Stat va fi de acum critic pentru
punerea în aplicare deplină a rezultatului Summit-ului, întrucât
fiecare etapă în realizarea elementelor convenite ale Declarației
ar fi o măsură importantă de consolidare a încrederii reciproce.
Ii
încurajăm pe toți coreenii, și din Nord, și din Sud să mențină
aceasta linie favorabila și cerem întregii lumi sa ajute la
susținerea unei atmosfere benefice pentru punerea în aplicare a
rezultatelor Summit-ului inter-coreean.
Cu
deosebită stimă,
CIPRIAN
POP
SECRETAR
GENERAL AL ASOCIAȚIEI "ROMÂNIA MUNCITOARE"
Bucuresti
29
aprilie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu