vineri, 12 august 2016

32 diplomați aflați la post în Misiunile Diplomatice și Consulare turce din întreaga lume au refuzat sa se înapoieze acasă de teama represaliilor


32 diplomați aflați la post în Misiunile Diplomatice și Consulare turce din întreaga lume au refuzat sa se înapoieze acasă de teama represaliilor
Ministrul turc de Externe, Cavusoglu a dezvăluit în cadrul unei conferințe de presă ca circa 208 diplomați turci au fost chemați de la post și, dintre aceștia, un număr de 32 nu s-au mai întors acasă.
Miscarea celor 32 de diplomati pare una înțeleaptă dacă ne gândim la veritabila vânătoare ce se înscrie în comportamentul abuziv al autorităților de la Ankara în cadrul a ceea ce numesc “investigații” urmare a tentativei de lovitura de stat.
Chiar dacă șeful diplomației turce nu ar fi recunoscut acest lucru, o multitudine de informații în acest sens își fac apariția în presa din diverse tari:
Un diplomat turc aflat la post în Ambasada tarii sale la Dhaka, Bangladesh a fugit în Rusia împreună cu familia sa, după cum rezulta din informațiile apărute vineri, 12 august, pe fluxul agenției ruse de știri RIA Novosti
De asemenea, aceeași agenție de știri citează surse din Ministerul de Externe bengalez, spunând ca MAE turc ar fi suspendat pașapoartele diplomatice a trei diplomați aflați la post în aceasta tara și ca , cel care a plecat în Rusia, ar fi chiar Însărcinatul cu Afaceri ad Interim.
Cotidianul grec de limba engleza Elefteros Tipos releva tot astăzi ca Atașatul Apărării din Ambasada turca la Atena, colonelul Ilhan Yasli (reprezentând Forțele Terestre) și colonelul Halis Tunc (reprezentând Forțele Navale) ar fi plecat spre Italia cu familiile lor.
De asemenea, o sursa turceasca de aceasta data, cotidianul Hürriyet, ne spune ca și Atașatul Militar de la Amman, în Iordania, ar fi plecat în lumea larga.
Știri similare parvin și de peste ocean: Oficialii din SUA au declarat pentru Reuters săptămâna aceasta că un ofițer al Forțelor Armate Turce aflat în SUA în cadrul unui program de cooperare NATO solicită, de asemenea, azil politic în Statele Unite.
Un total de 160 de militari turci sunt în prezent în exil, în diverse tari, reușind astfel sa scape de prigoana pornita împotriva lor de către Erdogan.
Ciprian POP

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu