Cuba marchează la data de 1 ianuarie 2019, 60 de ani de la revoluție
Astăzi, cetățenii Cubei marchează cea de-a 60-a aniversare a revoluției care a răsturnat regimul Batista. Anii care s-au scurs nu au fost ușori din punct de vedere economic pentru poporul cubanez, însă marea majoritate a cubanezilor rămâne fermă în convingerea că liderii țării s-au descurcat foarte bine în condiții extrem de dificile, iar Fidel Castro rămâne în continuare o importanta personalitate în inimile și mentalul colectiv al cubanezilor și nu nu mai al lor.
Cuba și cubanezii s-au confruntat cu multe obstacole în cei 60 de ani, blocada economică, financiară și comercială și alte agresiuni politice și diplomatice, precum și campania permanentă de calomnie pentru denigrarea Revoluției Cubaneze și a liderilor săi, dar cubanezii merg cu mândrie și eroism mai departe, în ciuda provocărilor.
Cea de-a 60-a aniversare arată că este posibil să se depășească toate obstacolele cu implicarea activă a poporului, care crede sincer în valorile sale și acordă capital politic liderilor săi. Cubanezii au învățat cum să transforme visele în realitate, să aibă încredere că împreună pot depăși pericolele și amenințările, transformând fiecare provocare într-o victorie, potrivit devizei "resolviendo".
Din păcate, bruma de speranță adusa cu sine de deschiderea în relațiile cu Washingtonul în timpul Administrației Obama a dispărut precum ceața dimineții o data cu preluarea mandatului de la Casa Alba de către Trump. Mai mult decât atât, cu toate ca blocada este condamnata de majoritatea Statelor lumii, SUA se încăpățânează sa o mențină, ba și mai mult, începând din 1996, odată cu adoptarea legii Helms-Burton, avându-i ca autori pe senatorii Jesse Helms și Dan Burton, Washingtonul a înăsprit masurile economice împotriva insulei.
Cu toate acestea, merita, poate, sa ne amintim, ca în toți acești 60 de ani, Cuba a făcut din solidaritatea cu toate popoarele lumii un pilon al politicii sale externe.
Cuba a sprijinit mai întâi Algeria în lupta sa anti-colonială împotriva Franței și a contribuit la păstrarea independenței acestui Stat, dobândita în 1962. Ulterior, Havana a răspuns favorabil cererii de ajutor din partea Congo-ului belgian, contribuind, printre altele, la mișcările anticoloniale care au dus la cucerirea independentei unor State precum Guineea Bissau, Capul Verde și Etiopia. În cele din urmă, Cuba a sprijinit decisiv menținerea independenței Angolei, ca urmare a agresiunii regimului de la Pretoria.
Solidaritatea activă și concretă cu popoarele care, aflate la mii de kilometrii distanta de Havana, luptau pentru libertatea lor, a fost un pilon fundamental al Revoluției Cubaneze din 1959. În timp ce puterile occidentale erau prezente acolo pentru exploatarea nemiloasa a resurselor, Cuba intervenea la polul opus, pentru a rupe lanțurile opresiunii și în numele dreptului inalienabil al popoarele de a dispună de ele însele, cubanezii fiind, fără îndoiala, continuatorii luptelor de eliberare din zona emisferei lor și purtând cu mândrie stindardul suveranității către alte azimuturi, demni urmași ai lui José Martí, Simón Bolívar, Antonio Macéo, Pancho Villa și Emiliano Zapata.
Ciprian POP
Astăzi, cetățenii Cubei marchează cea de-a 60-a aniversare a revoluției care a răsturnat regimul Batista. Anii care s-au scurs nu au fost ușori din punct de vedere economic pentru poporul cubanez, însă marea majoritate a cubanezilor rămâne fermă în convingerea că liderii țării s-au descurcat foarte bine în condiții extrem de dificile, iar Fidel Castro rămâne în continuare o importanta personalitate în inimile și mentalul colectiv al cubanezilor și nu nu mai al lor.
Cuba și cubanezii s-au confruntat cu multe obstacole în cei 60 de ani, blocada economică, financiară și comercială și alte agresiuni politice și diplomatice, precum și campania permanentă de calomnie pentru denigrarea Revoluției Cubaneze și a liderilor săi, dar cubanezii merg cu mândrie și eroism mai departe, în ciuda provocărilor.
Cea de-a 60-a aniversare arată că este posibil să se depășească toate obstacolele cu implicarea activă a poporului, care crede sincer în valorile sale și acordă capital politic liderilor săi. Cubanezii au învățat cum să transforme visele în realitate, să aibă încredere că împreună pot depăși pericolele și amenințările, transformând fiecare provocare într-o victorie, potrivit devizei "resolviendo".
Din păcate, bruma de speranță adusa cu sine de deschiderea în relațiile cu Washingtonul în timpul Administrației Obama a dispărut precum ceața dimineții o data cu preluarea mandatului de la Casa Alba de către Trump. Mai mult decât atât, cu toate ca blocada este condamnata de majoritatea Statelor lumii, SUA se încăpățânează sa o mențină, ba și mai mult, începând din 1996, odată cu adoptarea legii Helms-Burton, avându-i ca autori pe senatorii Jesse Helms și Dan Burton, Washingtonul a înăsprit masurile economice împotriva insulei.
Cu toate acestea, merita, poate, sa ne amintim, ca în toți acești 60 de ani, Cuba a făcut din solidaritatea cu toate popoarele lumii un pilon al politicii sale externe.
Cuba a sprijinit mai întâi Algeria în lupta sa anti-colonială împotriva Franței și a contribuit la păstrarea independenței acestui Stat, dobândita în 1962. Ulterior, Havana a răspuns favorabil cererii de ajutor din partea Congo-ului belgian, contribuind, printre altele, la mișcările anticoloniale care au dus la cucerirea independentei unor State precum Guineea Bissau, Capul Verde și Etiopia. În cele din urmă, Cuba a sprijinit decisiv menținerea independenței Angolei, ca urmare a agresiunii regimului de la Pretoria.
Solidaritatea activă și concretă cu popoarele care, aflate la mii de kilometrii distanta de Havana, luptau pentru libertatea lor, a fost un pilon fundamental al Revoluției Cubaneze din 1959. În timp ce puterile occidentale erau prezente acolo pentru exploatarea nemiloasa a resurselor, Cuba intervenea la polul opus, pentru a rupe lanțurile opresiunii și în numele dreptului inalienabil al popoarele de a dispună de ele însele, cubanezii fiind, fără îndoiala, continuatorii luptelor de eliberare din zona emisferei lor și purtând cu mândrie stindardul suveranității către alte azimuturi, demni urmași ai lui José Martí, Simón Bolívar, Antonio Macéo, Pancho Villa și Emiliano Zapata.
Ciprian POP
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu